Încălzirea globală în perspectiva Conferinţei de la Copenhaga

95

    Dezvoltarea ţărilor sărace va avea efecte semnificative asupra schimbărilor de climă. Pentru a evita o catastrofă, sunt necesare măsuri urgente şi drastice, declara, pentru Der Spiegel, Hans Joachim Schellnhuber, consilier pe probleme de climă în guvernul german.

 

    Este dificil de apreciat care vor fi consecinţele cauzate de schimbările climaterice, pe plan global. Totuşi, un lucru este cert – un număr sporit de oameni din întreaga lume au de suferit de pe urma dezastrelor naturale. Dacă în prima jumătate a anilor '80, cca 500 de milioane de oameni solicitau ajutor în urma unor dezastre naturale, în primii cinci ani ai noului mileniu, numărul acestora a crescut la un miliard şi jumătate. Din cauza încălzirii globale, a crescut riscul de inundaţii, oraşe precum Shangai, Cairo şi Mumbai fiind supuse acestui risc. „Până în 2030, schimbările de climă ar putea expune încă 90 de milioane de oameni riscului de îmbolnăvire cu malarie, doar în Africa"[1] , sublinia The Economist.

 

    Reducerea fenomenului încălzirii globale ar presupune un pachet de măsuri, precum legi pentru marii poluatori industriali care să reducă emisiile de gaze cu efect de seră, creşterea ponderii energiei regenerabile şi dezvoltarea tehnologiilor care folosesc energie alternativă, eficientizarea utilizării resurselor. Costurile sunt însă uriaşe. Potrivit estimărilor Băncii Mondiale, ţările în curs de dezvoltare ar avea nevoie de sume cuprinse între 140-675 de miliarde de dolari, anual. În aceste condiţii, Hans Schellnhuber propunea crearea unui „buget al CO2", la care să contribuie fiecare om de pe planetă, indiferent dacă trăieşte într-o ţară bogată sau săracă. O altă soluţie, propusă de WBGU (Consiliul german de consultanţă pe probleme de schimbare globală), ar fi ca naţiunile industrializate să cumpere cote de emisie (de CO2) de la ţările cu un nivel mai scăzut de CO2. Ţările respective ar putea folosi banii obţinuţi astfel, pentru a investi în tehnologie care să protejeze mediul, iar ţările industrializate nu ar fi nevoite să reducă dramatic propriile emisii de CO2.

„Noi nu suntem oameni educaţi, dar simt că se întâmplă ceva teribil în jurul nostru. Nu am putut să-mi cred ochilor – pământul pe care l-am lucrat ani de zile, care ne-a hrănit pe mine şi familia mea timp de generaţii, a dispărut. Ne-am pierdut mijlocul de trai. Toate lucrurile şi turmele noastre au fost înghiţite de cicloane. Furtunile au devenit mai puternice ca niciodată".

(Tulsi Khara, 70 de ani, India – citată în "The Anatomy of a Silent Crisis", Global Humanitarian Forum, Geneva, 2009)

    În perioada 7-18 decembrie a.c., la Copenhaga va avea loc reuniunea ONU privind schimbarea climatului, unde se aşteaptă semnarea unui acord internaţional cu privire la încălzirea globală, care să înlocuiască Protocolul de la Kyoto. Steven Chu, secretar SUA pentru probleme legate de energie, a declarat că trebuie stabilite ţinte realiste. El a mai atras atenţia că unele dintre statele care au semnat Protocolul de la Kyoto nu au reuşit să atingă standardele propuse. La rândul său, premierul rus Vladimir Putin a declarat că va respinge orice pact care va pune restricţii Rusiei, dar nu şi altor poluatori importanţi, precum SUA şi China. Se pare că marii poluatori sunt mai interesaţi de protejarea propriilor interese, decât de găsirea unei soluţii pentru problema încălzirii globale.

[1] „Developing countries and global warming. A bad climate for development", The Economist, 17 septembrie 2009