Dr. Carlton Byrd este director și vorbitor principal la Breath of Life, o televiziune destinată în special populaţiei urbane de culoare din SUA, și pastor al bisericii Universităţii Oakland.

Crescut într-o casă de pastor, într-un mediu pe care îl descrie ca fiind marcat de multă rugăciune, dr. Byrd mi-a mărturisit că Îi mulţumește lui Dumnezeu pentru asta. „Nu am rătăcit încoace și încolo, am mers pe drumul drept, am știut ce vreau. De-a lungul vieţii mele am avut și încercări, dar am știut că Dumnezeu a vrut în mod special să fiu pastor.“

Am dorit să li-l prezint cititorilor revistei Semnele timpului pe acest om dinamic și de success, care are de spus cel puţin două istorii mișcătoare din experienţa vieţii sale. Prima, legată de propria experienţă, neocolită de una dintre cele mai cumplite încercări care pot marca o viaţă. A doua se leagă de modelul de succes al slujirii creștine, prin care biserica pe care o păstorit-o, înainte să devină recent capelan la Oakland, a reușit să transforme viaţa comunităţii în mijlocul căreia se află.

A.B.: Dr. Byrd, povestiţi-ne mai întâi, vă rog, despre ziua care v-a marcat cel mai mult viaţa.

C.B.: Eram pastor în Nashville, Tennessee. Împreună cu soţia mea și cu fata noastră cea mai mare, pe atunci, sâmbătă dimineaţa eram în drum spre Tuscaloosa, Alabama, pentru a predica acolo într-un Sabat special la o biserică. La doar 30 de kilometri până la destinaţie am avut un teribil accident de circulaţie. Mașina noastră s-a rostogolit de multe ori; când s-a oprit, în spaţiul dintre cele două sensuri de circulaţie, eu am fost luat alături de soţia mea cu o ambulanţă, iar fiica noastră cu alta, și am fost duși la spital.

Fetiţa a fost dusă la reanimare și a fost ţinută în viaţă artificial, nu voi uita niciodată ziua, era 25 septembrie 1999. Eu și cu soţia mea eram mai bine, eu eram cel mai bine dintre toţi. Soţia mea era la reanimare la un spital, fata noastră era la terapie intensivă la alt spital. Am mers la celălalt spital și am aflat că fata noastră este ţinută în viaţă de aparate. Ne-am rugat ca niciodată până atunci. Soţia mea a cerut să fie transferată la spitalul unde era internată fata noastră. Eu eram acolo, părinţii noștri erau acolo, rudele, pastorii care ne cunoșteau, toţi au venit să se roage pentru fata noastră.

Pe data de 27 septembrie nu era nicio schimbare în starea de sănătate a fetei noastre. Dacă până pe 28 septembrie starea ei nu se va îmbunătăţi, ni s-a spus că va fi deconectată de la aparate. A venit data de 28 septembrie, ora 12, când totul trebuia să se termine. La 11:50 am mers în camera ei și l-am întrebat pe doctor dacă pot să o ţin în braţe. Eu am știut că fata noastră o să trăiască. Am știut, pentru că aveam o mare credinţă în Dumnezeu. Am fost convins că va tuși, sau va plânge, sau va face ceva când va fi deconectată de la aparate.

Dar nu am un final fericit pentru această poveste, pentru că fata mea a murit în braţele mele, iar eu am fost distrus.

Doamne, de ce ai permis să mi se întâmple așa ceva? Tu mi-ai spus să urmez această cale, puteam să iau alte decizii în viaţă, dar acum sunt sută la sută de partea Ta. De ce ai permis așa ceva în viaţa mea? Dumnezeu ne-a binecuvântat, pe mine și pe soţia mea, cu alte două fete, una are 12 ani, cealaltă are 10 ani. Fata noastră care a murit ar fi avut 14 ani. Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru cele două fete pe care le avem, dar ele nu o înlocuiesc pe cea care a murit. Îi mulţumim lui Dumnezeu că nu ne-am înrăit, că am devenit mai buni, dar vrem să fim și mai buni. Prin moartea fetiţei mele, Dumnezeu m-a făcut să salvez viaţa mult mai multor persoane. Noi așteptăm ziua revenirii lui Iisus, când îi vom putea spune fetei noastre că, prin sacrificiul ei, multe alte persoane au putut să-L descopere pe Iisus Christos.

Dumnezeu m-a făcut să înţeleg foarte clar mesajul Lui: mi-a cruţat viaţa fie din motivul A, că nu eram pregătit să mor atunci, fie din motivul B, că mai aveam ceva de lucru pentru El, fie din motivul C, ambele de mai sus. Pot să spun că, retrospectiv, văd că nu eram pregătit să mor și că mai aveam multă treabă de făcut. Mai târziu, Dumnezeu m-a binecuvântat prin numeroase proiecte de misiune și prin mii de oameni care L-au descoperit pe Dumnezeu.

A.B.: Această tragedie în familie și convingerea că Dumnezeu a fost aproape de dumneavoastră v-au influenţat felul de a-i înţelege și de a-i ajuta pe cei aflaţi în necazuri?

C.B.: Eu depun astăzi o mărturie de credinţă pentru întărirea altora. Ce a făcut Dumnezeu pentru mine poate face și pentru dumneavoastră. Experienţa mea cea mai dureroasă a fost acest accident de mașină, altcineva poate se luptă cu un obicei rău, are o căsătorie dificilă, pot fi probleme financiare sau o boală. Orice problemă ar fi, eu sunt aici ca să spun că Dumnezeu o să vă ajute să mergeţi mai departe, nu este nicio problemă pe care Dumnezeu să nu o poată rezolva. Ce poate face pentru alte persoane poate face și pentru voi.

A.B.: Sunteţi un pastor afro-american. Aș vrea să ne întoarcem puţin în timp și să ne vorbiţi despre geneza creștinismului în rândul afro-americanilor.

C.B.: Africanii au fost răpiţi din locurile natale și aduși pe aceste teritorii, iar apoi au fost exploataţi ca sclavi. Religia lor iniţială nu fusese creștinismul, iar când au fost aduși aici, au ajuns să îmbrăţișeze credinţa stăpânilor lor, care le făcuseră o nedreptate așa de îngrozitoare.

A.B.: Nu a fost greu pentru acești sclavi, care au fost bătuţi și umiliţi, călcaţi în picioare, să preia credinţa stăpânilor lor?

C.B.: Este interesant cum s-a putut întâmpla asta. Iar eu cred că asta s-ar întâmpla și azi, dacă ar trebui. Iisus Christos iubește pe toată lumea, dacă ești creștin trebuie să iubești pe toată lumea, nu doar pe cei care sunt ca tine. Să fie clar, eu sunt negru, uitaţi-vă la mine, eu înţeleg acest lucru, dar înţeleg și faptul că Christos este Cel dintâi pentru mine, El mă iubește, mă iubește așa de mult, încât a venit să moară pentru mine, pentru ca eu să pot trăi pentru El. Dacă o să-L urmez, dacă voi fi discipolul Lui, atunci voi îmbrăţișa aceleași valori care L-au motivat pe El. O doctrină a dominaţiei negrilor, dacă putem vorbi de așa ceva, ar fi ceva la fel de greșit ca și doctrina dominaţiei albilor. La piciorul crucii, toţi suntem egali. Eu sunt mândru de moștenirea mea, de cultura mea, dar sunt și creștin, și aceasta îmi dă o perspectivă mai bună.

A.B.: Cum a influenţat experienţa sclaviei modul în care africanii L-au înţeles pe Dumnezeu sau mântuirea oferită de El?

C.B.: Mulţi africani au fost aduși cu vasele de sclavi, au fost înghesuiţi și aduși cu forţa pe coasta de est și mulţi dintre ei au fost vânduţi. În acest mod, familiile au fost destrămate, copiii au fost despărţiţi unii de alţii și de părinţi, a fost ceva oribil. Mulţi din acești negri au devenit proprietatea stăpânilor de sclavi; cei mai mulţi dintre ei nu știau să citească sau să scrie, lucrau pe câmp sau erau servitori în casă. Mulţi dintre ei cântau, și așa a luat naștere genul muzical numit negro spiritual. Oamenii cântau aceste cântece în timp ce munceau la câmp ca sclavi: „Ride on, King Jesus [Mână mai departe, Rege Iisus!],I’ll be done with the Troubles of this World [O să termin cu necazurile acestui pământ], Swing Low, Sweet Chariot“ (aluzie la carul de foc al lui Ilie). Aceste cântece reflectau speranţa negrilor că, într-o bună zi, nu vor mai fi sclavi, că, într-o bună zi, nu vor mai face ce făceau atunci. Sperau că vor fi liberi, iar dacă vor rămâne sclavi, vor muri și așa vor ajunge la Domnul lor și tot vor fi liberi. Cântecele de tip negro spiritual s-au născut dintr-o experienţă de viaţă a negrilor.

A.B.: Milioane și milioane de oameni au fost aduși aici cu forţa, familiile au fost despărţite, mai puteţi să vă regăsiţi rădăcinile din Africa? Aţi putut identifica din ce zonă, naţiune, trib sau familie a Africii veniţi?

C.B.: Totul a fost șters. Eu am încercat să-mi găsesc rudele, originile, dar este foarte greu. Mult din moștenirea negrilor constă în tradiţii transmise numai pe cale orală, așa că multe nu s-au scris, pentru că erau mulţi care nu știau să citească sau să scrie, erau analfabeţi, din păcate. Pentru că negrii au avut o tradiţie ce s-a transmis pe cale orală, este greu să vezi care sunt rădăcinile și originile, pentru că, din păcate, nu avem nimic scris sau înregistrat.

Pot spune că eu am dat de rădăcinile mele, dar vorbesc de numai câteva generaţii în urmă, dar punctul meu de plecare nu l-am găsit, nu m-am putut întoarce până la momentul când strămoșii mei au fost aduși pe vasele cu sclavi. Este extrem de dificil.

A.B.: Ce păcat! Vorbind și despre alte caracteristici ale culturii religioase afro-americane, consideraţi că africanii au tendinţa de a sta mai mult împreună, de a face lucruri împreună, de a lua frecvent legătura unii cu alţii, de a se ajuta reciproc?

C.B.: În societate, fiecare cultură are nevoile ei, nevoia de a fi împreună este prezentă în fiecare cultură, dar în cultura neagră legătura dintre oameni este foarte puternică, colectivitatea este foarte importantă. În anii 1960, în perioada luptei pentru drepturi civile, biserica neagră a fost foarte puternică. Chiar și azi biserica are această putere, în toate credinţele care există aici. Avem legături foarte puternice între negri, indiferent de denominaţiune. Avem și puncte comune, și dezacorduri, norme culturale diferite, dar avem legături foarte puternice, vedem asta și recunoaștem că așa este.

Noi suntem o biserică ce aparţine unei colectivităţi, iar eu sunt responsabil pentru această colectivitate, nu doar pentru biserica mea, ci pentru toată comunitatea civică. De aceea, biserica mea este foarte activă în societate.

De pildă, vizavi de biserica noastră unde am fost pastor înainte să vin la Oakland se află și vechiul sediu al bisericii pe care l-am cumpărat înapoi, pentru că îl vânduserăm. Această clădire am transformat-o într-un centru de servicii sociale în care funcţionează un salon de frumuseţe, o frizerie, un magazin vegetarian, avem un centru de distribuţie pentru săraci, oferim săptămânal mâncare și haine celor în nevoie din oraș, nu doar din biserică. Am amenajat și o sală de sport pentru sănătate, o sală în care se fac masaje terapeutice, așa că tot cartierul poate beneficia de aceste servicii. Mai există acolo și două clădiri cu apartamente, unde se oferă cazare pentru femeile abuzate și copiii acestora. Nu doar pentru membrii bisericii, ci pentru toată lumea din oraș. Biserica mai are și o grădiniţă, și o școală primară în care învaţă 500 de copii, iar aici nu toţi elevii sunt din biserica adventistă, pentru că așa am încercat să ne facem de folos cartierului nostru.

Am primit în 2011 bani de la guvernul american, 5.200.000 de dolari, pentru a construi un edificiu cu 50 de apartamente pentru bătrâni. Iar aceste locuinţe pentru bătrâni nu sunt doar pentru membrii bisericii, ci și pentru oamenii din oraș. Noi trebuie să trăim viaţa lui Christos, nu să le povestim oamenilor despre Christos.

Așa ne-a spus și Christos, să vestim săracilor Evanghelia, să redăm libertatea celor aflaţi în temniţă, să vindecăm pe cei cu inima zdrobită… Vremurile sunt foarte dificile, din punct de vedere financiar, dar Dumnezeu ne-a dat tot ce ne trebuie chiar pentru ce am avut nevoie. Cred că aceasta este o caracteristică pentru biserica noastră, că îi tratăm pe oameni într-un mod holist.

A.B.: Pastore, dumneavoastră sunteţi deja în cer?!

C.B.: O, cât aș dori, și aceasta este speranţa mea. În special în cei peste șase ani cât am fost în Atlanta, la această biserică, noi am cunoscut o creștere fenomenală, misiunea a fost pusă pe primul plan. De ce am făcut ce am făcut? Pentru că vrem să vedem oameni care Îl acceptă pe Iisus Christos.

A.B.: Aș vrea, la final, să ne spuneţi două cuvinte și despre postul de televiziune „Breath of Life“ (Suflarea de viaţă). Când a luat fiinţă ? Care este scopul său, viziunea, misiunea acestui post de televiziune ?

C.B.: Postul TV „Suflarea de viaţă“ a luat fiinţă la începutul anilor ‘70 și directorul, și vorbitorul principal, era pastorul C.D. Brooks.

A.B.: Am avut privilegiul să-i iau un interviu acum câteva luni. Un om al lui Dumnezeu, un foarte bun predicator.

C.B.: Televiziunea „Suflarea de viaţă“ vizează, în mod tradiţional, populaţia urbană. Eu sunt al treilea director de la înfiinţarea ei și vorbitor principal și Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru această ocazie. Domnul a fost bun cu mine!

La nivel naţional, emisiunile noastre apar în grila a patru distribuitori naţionali de cablu: Discovery Channel, World Network, dar suntem și pe 3ABN, și pe Hope Chanel. Sunt încântat să vă spun că pe televiziunea naţională NBC s-a transmis în seara Crăciunului din 2011 concertul de Crăciun din biserica noastră din Atlanta. Suntem fericiţi pentru că mesajul televiziunii noastre se aude tot mai puternic și astfel crește interesul pentru credinţa și biserica noastră.

A.B.: Dr. Byrd, a fost o plăcere să discut cu dumneavoastră. Vă mulţumesc pentru că ne-aţi împărtășit puţin din experienţa personală de viaţă.