5 mituri legate de traducerea Bibliei

2619

Probabil că nicio altă carte din istorie nu a fost mai contestată, mai criticată şi mai analizată decât Biblia. Nu de puţine ori, această carte a cărţilor a fost supusă unor investigaţii superficiale sau mai amănunţite, dar care au dat naştere unor mituri.

Teologul Daniel Wallace, care predă studii din Noul Testament la Institutul Teologic din Dallas şi este director al Centrului pentru studierea manuscriselor Noului Testament, le-a trecut în revistă pe cele mai celebre dintre acestea, într-un material pentru Christian Post.

Primul dintre mituri afirmă că cea mai bună traducere a Bibliei este cea cuvânt cu cuvânt, întrucât ar fi cea mai exactă. În limba engleză, traducerea cea mai apropiată de original este Biblia în traducerea Wycliffe (realizată în 1380, după originalul din latina vulgară). Ceea ce se pierde însă în unele secţiuni este păstrarea sensului în limba în care este tradusă Biblia.

Al doilea mit afirmă că traducerile moderne au eliminat versete din Biblie. Afirmaţia are la bază ediţia King James, tradusă de Biserica Anglicană în timpul regelui Iacob, în perioada 1604-1611. În realitate însă, versiunea King James este cea care conţine mai multe versete, restul traducerilor bazându-se numai pe manuscrisele originale.

Un alt semnal de alarmă îl constituie modificarea doctrinelor esenţiale în traducerile moderne. Mitul este susţinut de situaţii precum Mărturisirea de credinţă de la Westminster, catehismul anglicanilor reformaţi, care se bazează pe traducerea King James, şi care este folosit şi astăzi de unii protestanţi (precum congregaţionalişti, prezbiterieni şi baptişti). Însă, în realitate, nicio traducere, mai veche sau mai nouă, nu modifică adevărurile doctrinare decât dacă este realizată de o biserică sau organizaţie care îşi propune o atare modificare cu un scop ascuns.

Un al patrulea mit este legat de traducerile care conţin referiri de gen, care ar fi împrumutate de pe agenda socială a timpurilor. Un exemplu în acest sens este folosirea formulărilor precum „bărbaţii” sau „oamenii”, în original, chiar dacă în mulţimile sau grupurile respective se aflau şi femei.

În cele din urmă, un alt mit popular identificat de Wallace este cel legat de inspiraţia din spatele numerelor capitolelor şi versetelor. În realitate, acestea au fost adăugate secole mai târziu, la fel şi separarea în capitole a textului biblic, explică Wallace.