7 remarci frecvente ale necredincioșilor despre creștini

184

O sinteză a celor mai frecvente remarci pe care persoanele fără religie le fac despre credincioșii creștini l-a condus pe editorialistul Steve Drake, de la LifeWay.com să concluzioneze că ne-creștinii vor să interacţioneze cu creștinii, însă vor și ca faptele acestora din urmă să coincidă cu credinţa lor.

Pe parcursul mai multor ani în care a efectuat mai multe cercetări în domeniul misiologiei, pastorul Steve Drake a observat că, în discursul persoanelor necredincioase despre cei credincioși există anumite elemente care se repetă. El le-a sintetizat într-un material pe care l-a publicat pe site-ul lui Thom Rainer, directorul Life Way Resources. Iată 7 din aceste elemente repetitive și declaraţiile pe care Drake le-a alăturat ca să le explice sensul.

1. Creștinii au mai multe lucruri cărora li se împotrivesc, decât lucruri pentru care să militeze. „Pur și simplu mi se pare că creștinii sunt supăraţi pe lume și supăraţi pe ceilalţi. Sunt atât de negativiști încât par nefericiţi. Nu am nicio intenţie de a fi ca ei și de a rămâne supărat tot timpul.”

2. Aș dori să dezvolt o prietenie cu un creștin. „Sunt foarte interesat de ceea ce cred și cum se desfășoară convingerile lor. Aș vrea să pot găsi un creștin care ar fi dispus să-și petreacă ceva timp cu mine.”

3. Aș dori să învăţ despre Biblie de la un creștin. „Biblia într-adevăr mă fascinează, dar eu nu vreau să merg la o biserică încuiată și legalistă pentru a afla mai multe despre Scriptură. Mi-ar plăcea dacă un creștin m-ar invita să studiez Biblia la el acasă, sau într-o cafenea.”

4. Nu văd mari diferenţe în modul în care trăiesc creștinii și modul în care trăiesc alţii. „Eu chiar nu pot spune ce crede mai exact un creștin pentru că, în general nu par a fi cu mult diferiţi de alte persoane pe care le cunosc. Singura excepţie ar fi Mormonii. Ei chiar par să-și trăiască convingerile lor”.

5. Aș vrea să învăţ să fiu un soţ bun, soţie, tată, mamă etc, de la un creștin. „Soţia m-a ameninţat cu divorţul și cred că vorbește serios de data asta. Vecinul meu e creștin, și lui pare să îi meargă bine în familie. Mi-am călcat pe inimă și l-am rugat să mă ajute.”

6. Unii creștini încearcă să se dea drept oameni fără probleme. „Harriett lucrează în departamentul meu. Ea este unul dintre acei creștini care parcă poartă o mască. Aș respecta-o mai mult dacă nu s-ar da așa în spectacol. Eu unul pot mai mult de-atât.”

7. Mi-ar plăcea ca un creștin să mă invite la el la biserică. „Chiar mi-aș dori să vizitez o biserică, dar nu mă simt în largul meu să merg de unul singur. Poate e ciudat, dar în 32 de ani câţi am, nu m-a invitat niciodată cineva la el la biserică.”

Revelatoare pentru unii, sinteza lui Drake se alătură altor cercetări de insight puse în slujba transmiterii mesajului creștin într-o manieră cât mai inteligibilă pentru cei neobișnuiţi cu el. În Lecţii pe care bisericile le pot învăţa de la tinerii atei, semneletimpului.ro relata despre apelul lui Larry Ales Taunton către bisericile creștine îngrijorate de curentul secularizării tinerilor, sfătuindu-le să îi asculte pe aceștia, înainte de a se grăbi să propună soluţii pentru revenirea lor în sânul comunităţii. „Creștinismul este ceva în care dacă ai crede cu adevărat ar schimba viaţa ta și ai dori să o schimbi și pe a altora,” i-a spus unul dintre tinerii atei pe are i-a intervievat. „Însă, nu am văzut prea mult din asta.” Sensul unor asemenea declaraţii l-a determinat pe Taunton să considere că religia creștină, atunci când este luată în serios, îi obligă pe adepţii săi să se implice în lume, și nu să se retragă din ea.

Apelul este cu atât mai presant cu cât este mai limpede că asistăm la o transformare a bisericilor creștine, în sensul unei pierderi a identităţii. Un sondaj Pew arăta în 2010 că ateii ştiu mai multe despre religie decât cei credincioşi. La un test de cultură religioasă, per ansamblu, ateii şi agnosticii au fost cei care au oferit cele mai multe răspunsuri corecte. Aceştia au răspuns bine la 20,9 din cele 32 de întrebări ale sondajului. Evreii au avut o medie de 20,5 răspunsuri corecte, iar mormonii de 20,3. Altfel spus, 27% dintre evrei, 22% dintre atei şi agnostici şi 20% dintre mormoni s-au clasat în primii 10% respondenţi având cunoştinţe corecte despre religie. Protestanţii au răspuns corect, în medie, la 17,6 întrebări.