Împăraţii Bibliei și arheologii controversei

362

Din praful Ţării Sfinte ies la lumină, din când în când, urmele vechii împărăţii Israel. Descoperirile sunt urmate, prompt şi inevitabil, de controverse aprige între arheologi. Spectatori diletanţi, creştinii asistă la dezbateri şi, într-un fel sau altul, credinţa lor este marcată de acestea.

Realitatea istorică a împăraţilor evrei David şi Solomon a fost evaluată în ediţia din decembrie 2010 a publicaţiei National Geographic. „A fost regatul lui David şi Solomon un imperiu glorios sau doar un târguşor?” Este întrebarea de la care porneşte Robert Draper, iar răspunsul confirmă încă o dată controversa arheologică cu privire la acest subiect: „Depinde pe care arheologi îi întrebi.” Conform Bibliei, împăratul David a domnit 40 de ani (1 Împăraţi 2:11) şi s-a impus, în această perioadă, împotriva triburilor vecine. Solomon a fost un împărat mai titrat decât tatăl său. Aurul, argintul şi hergheliile pe care le-a strâns, haremul cu sute de neveste şi concubine, precum şi faptul că soţia principală era fiica faraonului egiptean, sunt câteva dintre detaliile biblice care sugerează că împărăţia condusă de cei doi nu a fost un târguşor neînsemnat.

Criticii Bibliei, o parte însemnată dintre arheologi şi nu numai ei, pun însă o întrebare legitimă. Unde sunt vestigiile împărăţiei lui David şi Solomon? Cum se face că dintr-un împărăţie atât de puternică nu au rămas nici măcar nişte inscripţii care să ateste, dacă nu gloria despre care vorbeşte Biblia, măcar existenţa istorică a împărăţiei?

Dar dacă Biblia susţine că David şi Solomon au transformat regatul lui Israel într-un puternic şi prestigios imperiu care se întindea de la Mediterană la râul Iordan şi din Damasc până în Neghev, arheologii n-au reuşit în decenii de căutări să găsească vreo dovadă concludentă că David şi Solomon ar fi construit vreodată ceva.

Robert Draper, „Regii controversei”, National Geographic, decembrie 2010

Regatul divizat al… arheologilor

Una dintre cele mai critice voci împotriva ideii că David şi Solomon au fost nişte împăraţi importanţi în secolul al X-lea î.Ch. este cea a arheologului Israel Finkelstein. În opinia sa, David a fost mai degrabă un haiduc local care a devenit, în timp, o figură legendară. Evreii ar trebui să renunţe la basmele biblice despre David şi Solomon, la fel cum grecii au renunţat la poveştile cu Tezeu şi Agamemnon. „Nu a existat o monarhie unită, în Israel, în forma descrisă de Biblie”,[1] scriu Finkelstein şi Neil Asher Sielberman. „Descoperirile arheologice din ultimele decenii au arătat clar cât de departe faţă de portretele biblice fascinante a fost lumea adevărată a lui David şi Solomon.”[2] Însă, ceea ce pentru Finkelstein şi Sielberman este atât de „clar”, pentru alţi arheologi este doar o teorie care poate fi combătută.

Există două curente majore din arheologia biblică, respectiv maximalismul şi minimalismul. În timp ce arheologii maximalişti sapă cu Biblia în mână, convinşi fiind că această carte prezintă date, personaje şi evenimente istorice, minimaliştii susţin că descoperirile arheologice nu confirmă evenimentele descrise în Biblie. Teoria că David şi Solomon sunt doar personaje fictive, comparabile cu Ahile sau cu regele Arthur, este specifică curentului minimalist. De fapt, în centrul controversei dintre cele două tabere arheologice se află chiar secolul al X-lea î.Ch. „Regatul Unit este creaţia unei perioade mai târzii, o mitică Epocă de Aur care a fost necesară pentru restabilirea mândriei naţionale după Exil”,[3] susţin minimaliştii.

Arheologul Thomas Davis vorbeşte despre pericolul „arheologiei ideologice”, în care datele arheologice sunt interpretate astfel încât să corespundă cu informaţiile din Biblie. Aceasta nu este o cercetare onestă şi, în consecinţă, trebuie „să fim permanent în alertă cu privire la propria subiectivitate”.[4] O vreme, părea că totul este împotriva maximaliştilor acuzaţi de subiectivism, întrucât nu exista nici măcar o menţiune care să ateste extrabiblic existenţa împăratului David. Apoi, în 1993, presa internaţională a anunţat o descoperire tulburătoare…

„Casa lui David”

Avraham Biran[5], arheolog la Hebrew Union College şi Jewish Institute of Religion, a descoperit o inscripţie pe situl arheologic de la Tel Dan, în nordul Israelului. Descoperirea a fost făcută în data de 21 iulie 1993. Redactată în limba aramaică timpurie, inscripţia de pe stela dezgropată la Tel Dan conţine o celebrare a victoriei unui rege din Damasc împotriva unui împărat israelit. Biran şi dr. Iosif Naveh, specialist în limbi semitice antice, de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, au identificat în textul stelei o expresie surprinzătoare: „Casa lui David”. Însuşi minimalistul Finkelstein a fost nevoit să admită că „inscripţia de la Tel Dan oferă o mărturie independentă despre existenţa istorică a unei dinastii fondate de un lider numit David, la doar câteva generaţii după timpul în care se presupune că a trăit el.”[6] Totuşi Finkelstein a continuat să insiste că inscripţia nu face nimic mai mult decât să confirme existenţa unui om numit David, fără a spune prea multe despre împărăţia sa. Unii dintre minimaliştii radicali au fost atât de consternaţi de descoperirea inscripţiei de la Tel Dan, încât au susţinut că aceasta este un fals.[7] După ani de tăcere, un nume a ieşit la lumină de sub nisip: David.

Este însă aceasta singura mărturie arheologică cu privire la David, fiul său Solomon şi împărăţia despre care Biblia spune că au fondat-o? În fapt, mai există un document antic, aşa-numita Piatră Moabită (sau Stela lui Meşa). Descoperită pe teritoriul Iordaniei de azi, în 1868, Piatra Moabită vorbeşte despre regele Meşa al Moabului (menţionat în Biblie, în 2 Împăraţi 3:4). Cercetătorul francez André Lemaire a anunţat, în 1994, că a descifrat pe rândul 31 al inscripţiei expresia „casa lui David”. Nu au lipsit însă nici vocile care să contrazică concluzia lui Lemaire.

Teoria doamnei Mazar

Conform Bibliei, „Hiram, împăratul Tirului, i-a trimis soli lui David, iar aceştia i-au adus lemn de cedru, precum şi tâmplari şi zidari care i-au zidit un palat” (2 Samuel 5:11). Eilat Mazar a început să sape, în 2005, în zona cea mai veche a Ierusalimului, în căutarea unor rămăşiţe ale palatului împăratului David. Locul unde s-a hotărât să caute a fost ales în funcţie de o suspiciune a sa. Mazar s-a bazat pe versetul 17 din cartea 2 Samuel, unde împăratul David este descris coborând de la reşedinţa construită de meşterii lui Hiram în fortăreaţă sau citadelă. Aceasta era, desigur, fortăreaţa pe care David o cucerise anterior (fapt menţionat în 2 Samuel 5:7).

Susţinută de Shalem Center şi de Institutul de Arheologie al Universităţii Ebraice din Ierusalim, Mazar a descoperit o veche structură de piatră cu ziduri foarte groase. De asemenea, Mazar a găsit, deasupra structurii, ceramică din secolul al X-lea î.Ch., iar sub structura de piatră a găsit ceramică din secolul al XI-lea î.Ch. Concluzia sa este că zidurile respective au fost ridicate undeva în secolul al X-lea, adică în perioada în care David, conform Bibliei, şi-a construit un palat în Ierusalim. Faptul că reşedinţa respectivă nu a fost una obişnuită i-a fost indicat şi de descoperirea unui mâner de fildeş. „Cei mai mulţi oameni nu aveau fildeş în vremea aceea”,[8] susţine Mazar. În opinia sa, „vestigiile arheologice se potrivesc perfect cu descrierea biblică despre David care a coborât de acolo în citadelă”.[9] Mazar crede că, în lumina descoperirii sale, Ierusalimul din vremea lui David şi Solomon a fost monumental, exact aşa cum îl descrie Biblia.

Porţile împăratului Solomon

S-a discutat mult despre porţile de cetate, cu câte şase camere, atribuite lui Solomon. Este vorba despre porţile vechilor cetăţi Haţor, Ghezer, Meghido, Bet-Şemeş, Aşdod şi Lachiş. Acestea sunt amprentele unui proces accentuat de centralizare şi urbanizare, care corespunde informaţiilor biblice despre dezvoltarea împărăţiei în timpul domniei lui Solomon. Conform Bibliei, Solomon a fortificat Ierusalimul, precum şi cetăţile Haţor, Meghido şi Ghezer (1 Împăraţi 9:15, 16). În vara lui 1971, profesorul Yigael Yadin a descoperit poarta cetăţii Ghezer. Mergând pe ideea că textul biblic prezintă realitatea, Yadin a prezis că porţi similare vor fi descoperite şi la Haţor şi Meghido. Prezicerea s-a dovedit corectă, iar similitudinile nu pot să fie puse în seama unei simple coincidenţe. Yadin a intuit corect: a existat un proiect comun pe baza căruia s-au făcut aceste fortificaţii, iar Biblia a oferit, de mii de ani, numele celui care s-a aflat în spatele proiectului – regele Solomon.

Credinţa nu depinde de arheologie

Supravieţuirea vestigiilor vechilor imperii este o problemă serioasă, iar cercetarea arheologică presupune rigoare, răbdare şi onestitate. Poate că David şi Solomon au semnat zeci sau sute de documente. Poate că isprăvile lor au fost descrise în documentele acelui timp. Dar, între epoca Împărăţiei Unite şi prezent se interpun trei milenii. Istoria tumultuoasă a Israelului, distrugerea Ierusalimului de către Nabucodonosor al II-lea, rezidirea postexilică şi cea din vremea lui Irod cel Mare, distrugerea capitalei evreilor de către romani, precum şi urmele lăsate de musulmani şi cruciaţi explică în parte lipsa documentelor. Vechile inscripţii nu trebuie confundate cu documentele digitale ale prezentului. Erau rare şi nu se multiplicau uşor.

Sunt arheologi care afirmă că David şi Solomon nu au existat. Este însă o susţinere fundamentată pe lipsa unor dovezi. Istoria arheologiei a arătat că şi alte evenimente, locuri şi personaje biblice a căror existenţă a fost contestată la un moment dat, au ieşit, în cele din urmă, la lumină.

Controversele între arheologi nasc în mintea cititorului neavizat ideea falsă că verosimilitatea Bibliei ar depinde de săpăturile arheologice. Chiar şi unii creştini, spectatori ai dezbaterii dintre diversele tabere arheologice, ajung să depindă de verdictele şi de forţa argumentelor acestora. Totuşi credinţa în Dumnezeu nu este subordonată arheologiei, iar viaţa creştinului nu are de ce să arate ca o electrocardiogramă care oscilează în funcţie de ce a mai lovit sapa arheologului în pământ. Istoria lui David şi a lui Solomon, aşa cum este prezentată în cărţile Bibliei, poate să fie confirmată de arheologie, dar nu depinde de aceasta.


 [1] Israel Finkelstein, Neil Asher Sielberman, David and Solomon, Free Press, 2006, p. 21
[2] Ibidem., p. 5, 6
[3] Thomas W. Davis, Shifting Sands. The Rise and Fall of Biblical Archaeology, Oxford University Press, 2004, p. 149
[4] Ibidem., p. 156
[5] Avraham Biran (1909-2008), fost director al Şcolii de Arheologie Biblică „Nelson Glueck”
[6] Finkelstein, Op. cit., p. 266
[8] „The Palace of David” (interviu cu Eilat Mazar), www.pbs.org
 [9] Eilat Mazar, „Did I Find King David’s Palace?”, www.bib-arch.org