Când am devenit doar umaniști?

248

Armata americană a luat decizia să introducă umanismul în grila preferinţelor religioase, pe care o bifează toţi cei care optează pentru o carieră în acest domeniu. Schimbarea a intrat în vigoare de pe 12 aprilie, după doi ani de insistenţe din partea Maiorului Ray Bradley.

„Acum pot să mă identific cu sistemul de valori care îmi guvernează viaţa, un lucru pe care nu puteam să îl fac până acum”, a declarat Bradley, care înainte fusese nevoit să se înregistreze drept ateu. Deși nu crede în Dumnezeu, această încadrare nu îi era suficientă pentru că nu punea în valoare importanţa explicaţiilor știinţifice și maximizarea fericirii umane, reflectate de umanism.

Colonelul capelan Kenneth Stice a explicat că astfel armata va putea să respecte mai bine preferinţele religioase ale unui soldat rănit sau decedat. Corpul capelanilor deja se confruntă de o vreme cu o categorie a celor spirituali, dar nu religioși, și acum vor învăţa de la umaniști cum pot să îndeplinească nevoile particulare ale acestora.

„Și umaniștii vor să aibă parte de nunţi și ceremonii de numire a copiilor. Este important să îi sprijinim în aceste evenimente majore”, a declarat Stice, conform Religion News. Aici însă lucrurile se complică și, cel mai probabil, va fi nevoie ca armata să introducă și capelani umaniști pentru a îndeplini aceste servicii, o posibilitate despre care se discută de ceva timp.

O struţo-cămilă

Cum ar trebui să fie un capelan umanist? În mod categoric nu ar trebui să fie deloc, ar spune filosofii și savanţii care au pus bazele umanismului modern, dând la o parte limitările religiei. Fundamentele umanismului modern, reactualizate prin Declaraţia de la Amsterdam 2002, afirmă valoarea, demnitatea și autonomia individului critic, raţional, știinţific și moral prin sine însuși și se debarasează încă o dată de religia dogmatică.

Cu toate acestea, așa cum după o vreme de încleștări și dispute aprige, dar fără rezultat, au apărut ateii religioși, așa au apărut și umaniștii religioși. Ambele arată către nevoia de împăcare a diverselor filosofii de viaţă cu un ritual religios, care a supravieţuit testului timpului și face parte din viaţa omului.

Gerg Epstein este un capelan umanist de la Harvard și este autorul bine cunoscutei cărţi Good Without God. De ani de zile organizează servicii umaniste religioase în care se cântă diverse cântece, se fac anunţuri, iar capelanul, care consideră că „nu toată religia e rea”, ţine o „predică”. „Mesajul meu către colegii mei atei este: De ce simţim nevoia să zugrăvim totul în negru? Putem învăţa din aspectele pozitive [ale religiei, n.r.], în timp ce ne detașăm de cele negative”, spune el.

De ce nu poate accepta umanismul să fie ceea ce este și simte nevoia unui hibrid cu religia dogmatică? Pentru că religia poate oferi o comunitate, asociată cu viaţa de biserică, pe care niciun model filosofic nu îl poate oferi. Iar această comunitate este cea care îi conferă viaţă și validitate modelului. De mai bine de 10 ani, Epstein încearcă să construiască o comunitate umanistă la Harvard, oferindu-i o încărcătură seculară, atee.

Încă nu a reușit. „Am eșuat ca și comunitate, și în comunitate stă viitorul nostru”, declara Epstein, după masacrul de la Newtown, din 2012. „Trebuie să părăsim mentalitatea ultimilor 50 de ani, în care tot am spus cât de stupidă este religia și trebuie să ne creăm propria infrastructură… Am spus că suntem oameni ai raţiunii și nu ai credinţei, dar raţiunea este doar unealta. Când o privim ca scop în sine, pierdem esenţialul, o viaţă de conexiuni profunde”, citează NYTimes.

Ce mai înseamnă religia azi

Umanismul este o filosofie de viaţă, însă mișcarea umanistă este percepută ca o umbrelă sub care intră ateii, agnosticii, neafiliaţii și toţi ceilalţi care nu pot trece o anumită religie în dreptul numelui. În Statele Unite, în 2012, aceștia alcătuiau puţin sub 20% dintre adulţii americani, un număr în creștere rapidă, conform Pew Research Center.

Conform sondajelor Pew cu privire la raportarea umaniștilor la problemele sociale, 41% dintre aceștia cred că avortul ar trebui să fie legal în cele mai multe condiţii, iar 29% cred că ar trebui să fie legal în toate cazurile. De asemenea, 71% cred că homosexualitatea ar trebui acceptată de societate, faţă de 20% care cred că homosexualitatea ar trebui descurajată, iar 66% cred că guvernul este prea implicat în probleme de morală, faţă de 27% care cred că guvernul ar trebui să facă mai mult pentru protejarea moralităţii.

Bisericile protestante tradiţionale (Metodistă, Evanghelică luterană, Prezbiteriană, Episcopaliană, Baptistă, Reformată etc.) acoperă împreună 18% din populaţia SUA. Din aceștia, 42% cred că avortul ar trebui să fie legal în cele mai multe condiţii și 20% cred că ar trebui să fie legal în toate cazurile; 56% cred că homosexualitatea ar trebui acceptată de societate, faţă de 34% care cred că ar trebui descurajată, iar 58% cred că guvernul este prea implicat în probleme de morală, faţă de 33% care cred că guvernul ar trebui să se implice mai mult.

Biserica Catolică este păstorul a 24% dintre credincioșii americani. 32% dintre aceștia cred că avortul ar trebui să fie legal în cele mai multe condiţii și 16% cred că ar trebui să fie legal în toate condiţiile (faţă de 45%, numărul total al celor care consideră că ar trebui să fie ilegal în orice condiţii sau doar în anumite condiţii). 58% cred că homosexualitatea ar trebui acceptată de societate, faţă de 30% care consideră că ar trebui descurajată și 49% cred că guvernul este prea implicat în probleme de morală, faţă de 43% care cred contrariul.

Citind graficele de la Pew se vede că, în realitate, atunci când vine vorba despre convingeri etice sau morale aplicate pe probleme ale societăţii, diferenţele încep să se estompeze între umaniști, protestanţi sau catolici, însă doar cei din ultimele două categorii se numesc religioși. Ar trebui atunci ca umaniștii să admită că sunt religioși sau credincioșii să admită că sunt umaniști?

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.