Imaginând un viitor fără religie

870

Dalai Lama a ţinut de curând un seminar în Japonia despre religie și etică în secolul al XXI-lea. Ideea sa centrală a fost că după 30 de ani de discuţii cu oameni de știinţă și educatori a ajuns la concluzia certă că etica seculară este singura care poate aduce pace și fericire pe pământ. Dalai Lama visează la un paradis pe care îl vede într-o lume fără religie, dar este lucrul acesta posibil și ce ar însemna pentru umanitate?

Ateismul militant propune acest paradis alternativ, o societate perfectă, ca urmare a progresului știinţific și tehnologic. Psihologul Nogel Barber, autor al cărţii De ce ateismul va înlocui religia, este convins că atunci când oamenii vor deveni înstăriţi, iar calitatea vieţii va crește odată cu o educaţie mai bună și o reducere a incidenţelor bolilor grave, se va renunţa definitiv la Dumnezeu. Poate fi asta posibil?

Evoluţia societăţii

Este adevărat că atitudinile faţă de religie se „acresc” odată cu creşterea nivelului educaţional. Un nou studiu Gallup, realizat la nivel global, arată că 59% dintre respondenţi cred în continuare că religia are un impact pozitiv asupra societăţii. Cu toate astea, rezultatele mai arată și că doar 20% dintre cei cu studii de masterat sau doctorat au această părere, pe măsură ce procentajul crește până la o medie de 57% pentru cei fără nicio educaţie.

Biblia însă nu este străină de statisticile actualităţii religioase. Iisus Însuși spunea că „este mai ușor pentru o cămilă să treacă prin urechile acului decât pentru un bogat să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 18:24) și că este „ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor” (Matei 5:3). „Așadar, oamenii care își văd neajunsurile sunt cei care simt că au nevoie de Dumnezeu. E o chestiune de perspectivă. (…) Pentru că atunci când Dumnezeu răspunde unei nevoi care îl confruntă pe om, el poate alege. Iar această alegere nu ţine de IQ, ci de disponibilitatea omului de a-și recunoaște vulnerabilitatea”, scrie Alina Kartman în articolul „Imaculata preconcepţie”, ediţia din septembrie 2013 a revistei Semnele timpului.

Monte Sahlin, de la Universitatea Andrews, este de părere că aceste studii arată mai degrabă că liderii religioși nu fac ce trebuie pentru a veni în întâmpinarea viziunilor creative și progresive ale oamenilor educaţi, nici măcar a celor din congregaţiile lor.

În această conjuctură vine alternativa religiei seculare, care să intergreze în ateism doar aspectele bune ale religiei, mai ales ideea de comuniune și ritual. Așa au luat naștere bisericile ateiste. Greg Epstein este un capelan umanist de la Harvard și este autorul bine cunoscutei cărţi Bun fără Dumnezeu. De ani de zile încearcă să construiască o comunitate umanistă la Harvard, oferindu-i o încărcătură seculară, atee. Organizează servicii umaniste religioase în care se cântă diverse cântece, se fac anunţuri, iar capelanul ţine o „predică”. Încă nu a reușit. „Am eșuat ca și comunitate, și în comunitate stă viitorul nostru”, declara Epstein, după masacrul de la Newtown, din 2012.

Marea problemă a acestui sistem propus și de Dalai Lama este neputinţa de a împlini nevoia umană după transcendent. Deși ateii susţin că religia a apărut în urma nesiguranţelor cu care s-au confruntat oamenii care au trăit în vremuri foarte potrivnice, există studii care arată că ne naștem cu o predispoziţie către religios și supranatural, ce depășește împlinirea unor nevoi primare. După cum spunea și Clifford Goldstein (Raţiuni ale inimii), „așa cum setea indică faptul că am fost făcuţi să bem, poate că dorinţa noastră de a transcende mortalitatea și lipsa de sens arată că, la început, umanitatea nu era împovărată de niciuna și că a-L căuta pe Dumnezeu care le poate îndepărta pe amândouă este de fapt instinctul care îndeamnă umanitatea înapoi spre primele ei rădăcini.”

Religia, capul tuturor relelor

Creștinismul, deși este singurul sistem de valori care a modelat dramatic cultura ultimilor 2.000 de ani, rămâne până în ziua de azi sub stigmatul ororilor comise în Evul Mediu. Însă toate instantaneele istorice tragice nu reușesc să reprezinte esenţa creștinismului, iar a reduce un sistem de valori la interpretarea eronată pe care i-au dat-o unii și alţii este fundamental greșit, indiferent de ce sistem este vorba. La fel, nici instituţiile religioase corupte nu pot anula valorile religioase care sunt neschimbătoare.

Să nu uităm că acuzele aduse creștinismului pot fi la fel de bine aduse și altor sisteme de valori. Spre exemplu, mediul știinţific este în continuare tributar influenţei gândirii nietzscheene, care consideră că omul se află pe o scară evolutivă mergând spre „supraom”, iar religia este un obstacol pe această scară. Chiar și după ce conceptul său a fost aspirat de ideologia nazistă, lui Nietzsche i-a fost iertat acest efect al modelului propus de el pentru o lume mai bună. La fel, Karl Marx a fost profetul care propovăduia o lume mai bună sub auspiciile comunismului și poate fi considerat autorul moral al crimelor acestui sistem. Prea puţini sunt însă cei care fac o legătură directă între atrocităţile secolului al XX-lea și ateismul din care s-au tras.

Cu ce rămânem

Baruch Spinoza spunea că, pentru a trăi viaţa cea mai desăvârșită pe pământ, trebuie să găsim motivul pentru care suntem aici și să trăim potrivit cu acesta, ceea ce înseamnă că în mod cert există o cauză pentru care suntem aici.

Astăzi însă trăim ca o formă fără fond. „Ne identificăm drept creștini doar pentru că ne plac datinile care ne-au îmbogăţit viaţa, dar ţinem să precizăm că nu suntem practicanţi, nu suntem religioși, credem doar în inima noastră sau nu știm dacă putem crede. Poate suntem oameni de omenie, dar, dincolo de o supravieţuire decentă și dincolo de micile aventuri materialiste sau social-culturale pe care ni le permitem, orizontul care se apropie este fără viitor. (…) În calitate de cetăţean ai dreptul de a avea o credinţă sau de a nu avea niciuna. Dar ca om ai ocazia, unică în viaţă, să Îl cunoști pe Dumnezeu”, scrie dr. Florin Lăiu, în ediţia din august 2013 a revistei Semnele timpului.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.