Adventiştii modifică declaraţia despre homosexuali

2082

În cadrul adunării executive anuale a Bisericii Adventiste, liderii laici şi religioşi au reafirmat poziţia faţă de homosexualitate, dar au modificat declaraţia anterioară, afirmând că homosexualii trebuie trataţi cu compasiune şi că homosexualitatea nu este o boală, ci o tulburare.

Afirmaţia de jumătate de pagină referitoare la homosexualitate a fost aprobată cu o majoritate covârşitoare de voturi. La întâlnire au participat peste 200 de pastori şi angajaţi laici adventişti aflaţi săptămâna aceasta în Silver Spring, Maryland, sediul central al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea.

Declaraţia este o actualizare a unui document emis în 1999, care afirmase poziţia confesiunii faţă de acest subiect. În continuare, biserica nu este de acord cu homosexualitatea, dar susţine că persoanele gay trebuie să fie tratate cu compasiune şi ajutate. Documentul se încheie astfel: „Ca ucenici ai Săi, Adventiştii de Ziua a Şaptea se străduiesc să urmeze învăţăturile şi exemplul lui Iisus, trăind o viaţă de credincioşie şi compasiune, asemenea Lui", relatează site-ul adventist.org. Până în acest moment, liderii Bisericii nu au declarat şi care sunt implicaţiile pe care le au cele două modificări.

De asemenea, afirmaţia oficială a eliminat cuvântul „boală" pentru a descrie homosexualitatea şi l-a înlocuit cu „tulburare". În prezent, documentul afirmă că „homosexualitatea este o manifestare a tulburării şi distrugerii în tendinţele firii umane, cauzate de pătrunderea păcatului în lume".