Dușmani teologici, declaraţi sfinţi simultan – o tradiţie catolică

118

Vaticanul a anunţat săptămâna aceasta că o nouă vindecare miraculoasă poate fi atribuită mijlocirii fostului papă Ioan Paul al II-lea, ceea ce-i deschide drumul către declararea oficială ca sfânt. Totodată, procesul de canonizare a unui arhiepiscop blamat de-a lungul întregului pontificat al acestuia e redeschis subit, după o tăcere absolută de 16 ani. Câtă politică se ascunde, de fapt, în spatele proceselor de canonizare?

Vestea de săptămâna aceasta, conform căreia papa Paul al II-lea (foto, stânga) e pe punctul de a fi declarat sfânt, după ce o a doua minune a fost creditată mijlocirii sale, nu e o mare surpriză. Când a murit, cu opt ani în urmă, credincioșii au cerut canonizarea sa imediată. Lozinca ce a dominat funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea în aprilie 2005 a fost „Sfânt imediat!", așa că Papa Benedict al XVI-lea a demarat procesul în scurt timp, sărind peste procedurile obișnuite, care presupun să se aștepte cinci ani înainte de a începe procesul de canonizare.

Dar vestea că Papa Francisc, la doar șase săptămâni de la alegerea sa, a înlăturat piedicile în vederea continuării îndelung tergiversatului proces de canonizare a Arhiepiscopului Oscar Romero (foto, dreapta) este într-adevăr uimitoare, transmiţând un semnal important cu privire la priorităţile noului papă, scrie Religion News.

„Sfinţenia e adesea strâns legată de politică și imagine, ca orice altceva", a declarat Rev. Harvey Egan, preot iezuit și profesor emerit de tologie la Boston College.

Aproape imediat după alegerea cardinalului Jorge Bergoglio ca prim papă din emisfera sudică, speranţele suporterilor canonizării cardinalului Romero au reînviat, aceștia gândind că înclinaţia papei Benedict către săraci îl va influenţa în vederea deciziei de a-l declara sfânt pe Romero.

Oscar Romero: susţinător al controversatei teologii a eliberăriiArhiepiscopul Oscar Romero (1917-1980) a fost un campion al săracilor și al luptei pentru drepturile omului în El Salvador, cea mai mică și cea mai dens populată ţară din America Centrală. Romero e privit ca unul dintre cei mai proeminenţi susţinători ai teologiei eliberării, o mișcare născută în America Latină a secolului XX ca răspuns la sărăcia și oprimarea oamenilor de rând din acea zonă.

Teologia eliberării caută să exprime credinţa religioasă prin acte de caritate şi afirmă că Biserica trebuie să se unească cu oamenii de rând în vederea promovării de schimbări politice şi sociale, chiar și prin revoluţii, la care numeroși cleriri catolici s-au alăturat, fără aprobarea Bisericii, scrie BBC.

În timpul războiului civil extrem de sângeros din El Salvador, Romero a fost asasinat pe 24 martie 1980 de un detașament al morţii cu vederi de extremă dreaptă, în timp ce oficia messa într-un spital de canceroși. A fost imediat considerat martir de către credincioșii catolici din America Latină, devenind un simbol al luptei Bisericii pentru dreptate socială.

Cu toate acestea, Papa Ioan Paul al II-lea și consilierul său pe probleme doctrinale, cardinalul Joseph Ratzinger – viitorul papă Benedict al XVI-lea – au considerat că Romero era prea asociat cu cauzele de stânga, precum teologia eliberării, alegând să tergiverseze momentul canonizării sale. Procesul a fost demarat doar la nivel formal în 1997, dar, în realitate, nimic nu s-a întâmplat până în urmă cu câteva săptămâni.

Papa Ioan Paul al II-lea: dușmanul declarat al teologiei eliberăriiPapa Ioan Paul al II-lea a fost renumit pentru opoziţia vehementă pe care a manifestat-o de-a lungul întregului său pontificat împotriva teologiei eliberării, afirmând că transformarea Bisericii într-o instituţie politică seculară și înţelegerea „salvării" doar ca stabilire a dreptăţii sociale implică jefuirea credinţei creștine de puterea ei spirituală de a schimba vieţile de zi cu zi ale oamenilor. El afirma, de asemenea, că Biserica are datoria de a-i ajuta pe cei săraci și oprimaţi, însă principala ei menire este aceea de înaintare a Împărăţiei lui Dumnezeu, nu de creare a unei utopii marxiste.

Dar, după demisia-surpriză a papei Benedict și după alegerea lui Francisc o lună mai târziu, Arhiepiscopul Vincenzo Paglia, oficialul de la Vatican însărcinat cu promovarea cauzei lui Romero, a anunţat pe 21 aprilie că s-a întâlnit cu noul papă, care a stabilit că procesul de canonizare a lui Romero e „deblocat", putând asfel continua, scrie USA Today.

Întrucât Romero a fost asasinat, el ar pute fi declarat martir dacă Vaticanul stabilește că a fost ucis din cauza credinţei, nu doar din motive politice. În eventualitatea că va fi declarat martir, Biserica ar putea sări peste regulile aplicate în mod obișnuit, beatificându-l direct. După aceea n-ar mai avea nevoie decât de o singură vindecare miraculoasă – nu de două – pentru a-l declara sfânt.

Minunile sunt considerate în zilele noastre vindecări inexplicabile în termeni medicali. În 2006, la mai puţin de un an de la moartea lui Ioan Paul al II-lea, o călugăriţă catolică – sora Marie Simon-Pierre -, a fost declarată vindecată în mod miraculos de boala Parkinson, după ce fuseseră înălţate pentru ea rugăciuni de mijlocire către Ioan Paul al II-lea. Aceasă minune a condus la beatificarea fostulu papă pe 1 mai 2011, pasul dinaintea canonizării oficiale ca sfânt.

Săptămâna aceasta, publicaţia catolică Vatican Insider a comunicat că o comisie formată din șapte medici a aprobat un verdict de vindecare miraculoasă, imposibil de explicat prin argumente strict știinţifice, a unei femei căreia nu i-a fost dezvăluit numele. Astfel, acceptarea unei a doua minuni deschide drumul spre canonizarea deplină a lui Ioan Paul al II-lea, fiind deja vehiculată data de duminică 20 octombrie 2013, în apropierea datei din calendar la care este deja sărbătorit Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea, 22 octombrie.

Dușmani teologici, declaraţi sfinţi simultan – o tradiţie catolicăCanonizarea simultană a doi clerici cu viziuni semnificativ divergente – Ioan Paul și a lui Romero – e un scenariu controversat, dar ideea nu e lipsită de precedent în politica declarărilor de sfinţi. În 2000, Ioan Paul însuși a beatificat atât pe Papa Pius al IX-lea, un tradiţionalist radical, considerat un dușman al modernităţii, cât și pe Papa Ioan al XXIII-lea, care a convocat al doilea Conciliu Vatican (1962-65), împingând Biserica înspre era modernă, subliniază jurnalistul David Gibson într-un articol din The New York Times, intitulat sugestiv „Fiecare pontif e neapărat și sfânt?"

În 2009, observă de asemenea Gibson, Benedict a cuplat anunţul de avansare a procesului de canonizare în dreptul papei Pius al XII-lea, considerat o figură controversată din timpul holocaustului, cu un decret similar privindu-l pe Ioan Paul al II-lea, cunoscut ca un important prieten al comunităţii evreiești.

Cuplarea canonizării unuia dintre cei mai proeminenţi promotori ai teologiei eliberării cu cea a unui papă care a făcut tot posibilul să suprime această vedere telogică poate părea neconvenţională, însă nu și pentru Vatican. Sfântul Scaun a dezvoltat o adevărată tradiţie în această privinţă, căreia pare dispus să i se supună chiar și neconvenţionalul papă Francisc.