Papa Francisc, noi declaraţii controversate despre homosexuali

336

Un alt zbor cu avionul, o altă conferinţă de presă, o altă remarcă controversată din partea papei Francisc pe tema homosexualităţii. Deja au fost picurate atât de multe „perle” pe acest subiect, încât presa laică este profund bulversată, ruptă între aparenţa liberală și progresistă a papei și remarcile sale conservatoare.

Nu au trecut două luni de când papa Francisc a uimit cu „cel mai surprinzător comentariu de acceptare a homosexualităţii pe care l-a rostit vreodată un lider al Bisericii Catolice”, conform The Guardian. Una dintre victimele preotului catolic chilean Fernando Karadima a declarat presei că, într-o convorbire privată cu papa, acesta i-ar fi spus că nu contează faptul că este homosexual, „Dumnezeu te-a făcut așa, El te iubește, iar pentru mine nu contează”.

Declaraţia scoasă din context și alipită la deja faimoasa întrebare retorică „Cine sunt eu să judec?”, o remarcă făcută de papă la conferinţa de presă din zborul de întoarcere din Brazilia în 2013, când a fost întrebat despre acceptarea homosexualilor în biserică, a tot hrănit iluzia unora că va veni și ziua în care îl vom auzi pe papă spunând clar și răspicat că homosexualitatea nu este un păcat, iar cu asta ce încheie toată discuţia.

Până atunci însă, papa mai strecoară niște „șopârle”. Întrebat de jurnaliști în zborul de întoarcere din Irlanda, la începutul săptămânii, ce i-ar sfătui pe părinţii care observă tendinţe homosexuale la copii, papa ar fi spus că „se pot face multe lucruri cu ajutorul psihiatriei, pentru a evalua situaţia”. La asta a mai adăugat că ignorarea unor astfel de tendinţe este neglijenţă parentală gravă. Mai târziu, Vaticanul a editat răspunsurile date de papă presei, iar referirea la psihiatrie a fost scoasă „pentru a reflecta mai corect gândirea Sfântului Părinte”, conform unei purtătoare de cuvânt de la Vatican. Astfel, „când papa a vorbit despre psihiatrie, era clar că a făcut-o ca să ofere un exemplu de lucru care poate fi făcut în acea situaţie. Dar nu a intenţionat niciodată ca, prin aceasta, să spună că homosexualitatea este o boală mintală”, citează The Guardian.

După cum era de așteptat, presa liberală și activiștii pentru drepturile homosexualilor s-au indignat, în special în spaţiul francez, unde papa este acuzat că, după ce și-a construit singur o imagine progresistă în presă, acum are un discurs dublu. „Vedem dublul discurs insidios al unei instituţii care are ca scop să persecute homosexualii”, a denunţat, la Europe1, Romain Burrel, directorul redacţiei revistei gay Têtu. Ba, mai mult, unii activiști pro-gay l-au acuzat pe papă că intenţionat încearcă ca, prin asemenea controverse, să distragă atenţia de la noul scandal de pedofilie din Statele Unite. „Mi-ar plăcea ca papa Francisc să nu-i folosească pe homosexuali pentru ca să înceteze să se vorbească despre preoţi pedofili”, a comentat Catherine Michaud, preşedinta GayLib, o mişcare LGBT de centru-dreapta. Association des familles homoparentale subliniază ironia, apreciind că preoţii găsiţi vinovaţi de fapte de pedofilie „ar trebui să fie primii care să beneficieze de îngrijiri psihiatrice”, citează Adevărul.

Indignarea vine și pe fondul istoriei proaste pe care comunitatea LGBT o are cu psihiatria, homosexualitatea fiind la un moment dat „tratată” cu lobotomii și electroșocuri. În unele ţări și astăzi se fac uz și abuz de controversatele terapii de conversie, în special în spaţiul religios din Statele Unite. Franţa a fost printre primele ţări care au retras homosexualitatea din lista bolilor mintale, urmată fiind de Organizaţia Mondială a Sănătăţii abia la un deceniu distanţă. Pentru comunitatea LGBT, „religia și medicina, în special psihiatria, rămân cei doi mari inamici istorici”, explică Joël Deumier, preşedintele SOS Homophobie.

Deși unii comentatori îl acuză pe papă că se tot răzgândește pe tema homosexualităţii sau că intenţionat aplică un limbaj dublu, ca o strategie a diversiunii, mai aproape de realitate sunt cei care notează, precum sociologul Philippe Portier, o disonanţă între „strategia pastorală a primirii, dialogului şi bunăvoinţei” şi „o strategie doctrinară în care rămâne ataşat principiului potrivit căruia homosexualitatea este un act dezordonat”. Aceasta creează confuzie, fiindcă, istoric vorbind, în Biserica Catolică nu s-a putut vorbi decât despre o strategie, cea de pe urmă. Nu au fost până în prezent papi care să își asume reprezentarea braţului uman al Bisericii faţă de homosexuali, ci doar papi care au reprezentat braţul doctrinar, ca și când celălalt braţ nici nu ar exista. Or fiecare biserică în parte este chemată să își susţină doctrinele și adevărul și, în același timp, să fie un punct de sprijin pentru toată lumea, homosexuali inclusiv. Nu este ceva simplu de făcut și cu siguranţă papa Francisc face greșeli încercând să meargă pe sfoară, cu ambele braţe extinse, în perfect echilibru.