Papa Francisc schimbă învăţătura despre pedeapsa cu moartea

313

Papa Francisc a modificat Catehismul Catolic astfel încât să menţioneze explicit opoziţia Bisericii faţă de pedeapsa cu moartea, indiferent de circumstanţe.

Catehismul Catolic, documentul care stabilește fundamentul doctrinar al Bisericii Catolice, stipulează astăzi că pedeapsa cu moartea este „inadmisibilă, fiind un atac asupra inviolabilităţii și a demnităţii persoanei”, modificând radical prevederea potrivit căreia pedeapsa cu moartea ar putea fi aplicată în unele cazuri.

Textul care a fost modificat fusese conceput de papa Ioan Paul al II-lea, în octombrie 1992, și descria pedeapsa cu moartea drept „un răspuns care poate fi adecvat în funcţie de gravitatea anumitor infracţiuni și o măsură acceptabilă, deși extremă, de a veghea asupra binelui comun.” Noul text pune accentul pe ceea ce numește „o atenţie sporită asupra faptului că demnitatea unei persoane nu este pierdută nici măcar după ce aceasta a comis infracţiuni foarte grave”. Textul scoate de asemenea în evidenţă faptul că astăzi există metode de detenţie mult mai eficiente decât în trecut și că acestea ajută la protejarea cetăţenilor fără „a-l priva pe cel vinovat de posibilitatea răscumpărării”.

Papa Francisc vorbise anterior împotriva execuţiilor, iar în octombrie anul trecut chiar a spus că politica Bisericii Catolice privind pedeapsa cu moartea constituie o zonă în care învăţătura bisericească nu este statică și ar trebui să se schimbe în acord cu noile probleme ale modernităţii. Papa Francisc, care „a făcut din milă punctul focal al mandatului său papal,” așa cum nota analistul BBC James Reynolds, ar putea intra în conflict direct cu catolicii conservatori din Statele Unite, care insistă că pedeapsa capitală este justificată.

Modificarea ar putea fi o provocare pentru președintele american, Donald Trump, scrie Harriet Sherwood, corespondent The Guardian, fiindcă în martie liderul american militase pentru introducerea pedepsei cu moartea pentru dealerii de droguri. Ulterior președintele a cerut ca și teroriștii și „perverșii” să fie condamnaţi la moarte.

Noua prevedere din Catehism ar putea crea dificultăţi și în negocierile dintre Vatican și China, care nu au relaţii prea bune. China este ţara care efectuează cele mai numeroase execuţii, aplicând câteva sute în fiecare an. În decembrie anul trecut, 10 oameni au fost condamnaţi la moarte într-un proces public care a avut loc pe un stadion din provincia Guangdong. După procesul la care au asistat chiar și elevi încă în uniformele de școală, cei zece au fost înlăturaţi de pe stadion și executaţi imediat.

Biserica Catolică nu și-a manifestat niciodată până acum dezaprobarea faţă de pedeapsa cu moartea. În 1952, papa Pius al XII-lea spunea că aceasta nu este o violare a dreptului universal la viaţă. Papa Ioan Paul al II-lea a militat pentru detenţie mai degrabă decât execuţie, oricând este posibil, iar papa Benedict al XVI-lea a scris că pedeapsa cu moartea ar putea fi permisibilă.

Aproape 1.000 de persoane au primit anul trecut pedeapsa cu moartea în 23 de ţări, un număr cu 4% în scădere faţă de 2016, și cu 39% mai mic faţă de numărul din 2015, spune Amnesty International. Pedeapsa cu moartea este încă legală în 53 de ţări din lume. Singura ţară europeană în care mai sunt legale execuţiile este Belarus.

Alina Kartman
Cu peste 9 ani de experiență în presa online din România, Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST.