Papa răspunde întrebărilor dificile din partea unor tineri români

437

„De ce viaţa mea este atât de grea?”, „De ce m-a abandonat mama?”, „De ce mă judecă oamenii?”. Acestea au fost doar câteva dintre întrebările grele pe care un grup de tineri români i le-a adresat papei Francisc în cadrul unei audienţe care a avut loc la Vatican, la începutul lunii ianuarie.

Biroul de presă al Vaticanului a publicat ieri minuta unei întâlniri pe care papa Francisc a avut-o cu mai mulţi tineri crescuţi într-un orfelinat din România și care au beneficiat de sprijin din partea organizaţiei „FDP – Protagoniști în educaţie”.

Evenimentul a avut loc cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la prima întâlnire a fundaţiei cu acești tineri, care pe atunci erau copii abandonaţi în orfelinate din București.

Tinerii români i-au adresat papei Francisc întrebări dificile despre viaţă, despre moarte, despre păcate, boli, despre mersul la biserică și chiar despre părinţii care își abandonează copiii.

Papa a avut întrebările și le-a putut citi încă dinainte de întâlnire. I-a răspuns fiecăruia pe rând, însă a făcut o mărturisire specială atunci când a ajuns la întrebarea unui tânăr care ar fi vrut să știe cu ce a greșit de a fost abandonat de mama lui și apoi respins din nou când, ajuns mare, a vrut să o viziteze. „Când am citit întrebarea ta, am plâns”, a mărturisit Suveranul Pontif. „Am fost mai aproape de tine, prin lacrimi. Nu știu de ce, dar am simţit că mi-ai oferit mult. Și ceilalţi și-au deschis sufletul, dar cred că tu m-ai prins cu garda jos. Este ceva special atunci când vorbim despre mame… iar tu m-ai făcut să plâng.” Tânărul a fost abandonat într-un orfelinat prima dată când avea doar două luni. La vârsta de 21 de ani, când și-a găsit mama, a locuit împreună cu ea timp de două săptămâni, „dar ea nu s-a comportat bine cu mine și așa am plecat. Tatăl meu a murit. Ce vină am dacă nu mă vrea? De ce nu mă acceptă?” întrebase tânărul. „Nu este o chestiune care ţine de vină”, i-a răspuns pontiful, „ci de marile vulnerabilităţi ale adulţilor, pe care le provoacă sărăcia gravă, numeroasele nedreptăţi sociale care îl zdrobesc pe cel mic și sărac și pe care, de asemenea, le provoacă abundenţa de sărăcie spirituală. Da, sărăcia spirituală împietrește inimile și provoacă ceea ce ar putea părea imposibil: ca o mamă să își abandoneze copiii.”

Alt tânăr român l-a întrebat „de ce am avut o astfel de soartă? De ce? Ce sens are?” Papa i-a spus: „De ce-ul tău este unul dintre cele care nu au un răspuns uman, ci doar unul divin. Nu știu să îţi spun de ce ai avut această soartă. Nu știm de ce, în sensul motivului. Nu știm, dar știm de ce-ul în sensul scopului pe care Dumnezeu vrea să îl dea sorţii tale, iar scopul este vindecarea, viaţa”, i-a răspuns papa tânărului român. Așa cum Isus le-a spus ucenicilor Săi că nici omul orb, nici părinţii săi nu erau responsabili de necazurile lui, Dumnezeu răspunde astfel, întâlnind oamenii în boala și suferinţa lor, îmbrăţișând și vindecând durerea.

O altă întrebare adresată de unul dintre tinerii români a fost: „De ce este viaţa atât de grea? De ce și între noi, prietenii, ne certăm tot timpul? Ne păcălim? Dacă voi, ca preoţi, ne spuneţi să mergem la biserică, dar imediat când ieșim greșim și facem păcate, de ce atunci am mai intrat în Casa Domnului? Dacă eu consider că Dumnezeu e în sufletul meu, de ce este important să merg la biserică?“ „Este vorba de păcat”, a venit răspunsul papei, „de egoismul uman: din acest motiv – cum spui tu – „ne certăm adeseori”, „ne facem rău”, „ne păcălim”. Chiar tu ai recunoscut acest lucru, chiar dacă mergem la biserică, apoi greșim din nou, rămânem mereu păcătoși. Și atunci e corect ca tu să întrebi ce sens are să mergem la biserică. Are sens, pentru că așa ne punem în faţa lui Dumnezeu așa cum suntem: «Iată-mă, Doamne, sunt păcătos și Îţi cer iertare. Fie-Ţi milă de mine». Iar Isus ne spune că, dacă facem așa, ne întoarcem acasă iertaţi.”

Un alt participant l-a întrebat pe papă de ce unii părinţi își iubesc copiii, iar alţi părinţi își resping propriii copii, dacă aceștia sunt bolnavi sau în dificultate. La ambele întrebări, papa Francis a răspuns că unii părinţi sunt mai fragili decât alţii și mai puţin capabili să facă faţă unor situaţii dificile. „Sunt ca niște cutii de carton”, a spus pontiful, „care pot fi complet zdrobite de greutatea unei pietre. (…) și poate nu au avut norocul de a fi fost ajutaţi atunci când erau mici. În loc să mă revolt împotriva vieţii că mi-a dat părinţi atât de fragili, când eu nu sunt așa de fragil, de ce să nu schimb perspectiva și să Îi mulţumesc lui Dumnezeu, să îi mulţumesc vieţii că îi pot ajuta pe părinţii aceia fragili, astfel încât piatra să nu strivească de tot cutia de carton?”, a mai adăugat papa.

Dezvoltarea puterii interioare a unui copil care a crescut în orfelinat este o provocare uriașă. Adesea, acești copii pot fi deja deosebit de vulnerabili emoţional, dinainte să ajungă în plasament, ca urmare a evenimentelor stresante prin care au trecut: separarea de familia biologică, îndepărtarea de cercurile sociale cunoscute, mutările repetate dintr-o casă în alta sau de la o școală la alta.

Un studiu al Departamentului de Psihologie Aplicată din SUA analizează pe trei coordonate – social, mintal și fizic – pericolele la care sunt expuși copiii plasaţi în orfelinate. Experienţele acumulate în cadrul căminelor instituţionalizate afectează împlicarea copiilor în activităţi școlare, dezvoltarea relaţiilor cu membrii familiei și cu supraveghetorii. Acest tip de dereglări emoţionale indică faptul că perturbările în cadrul relaţiilor de familie riscă implicaţii majore asupra sănătăţii mintale a tinerilor.

Copiii plasaţi în orfelinate sunt copii care au fost expuși și la alţi factori de risc, precum părinţi cu un comportament neglijent și/sau abuziv din punct de vedere fizic și/sau psihologic, părinţi dependenţi de substanţe sau suferind de diverse boli psihice.

Un risc semnificativ pentru sănătatea mintală, care este deosebit de relevant pentru copiii din orfelinate, este tulburarea de stres posttraumatic (PTSD). Aceasta este o tulburare de anxietate declanșată de unul sau mai multe evenimente traumatice petrecute de-a lungul vieţii. Atunci când este expusă la traume, această categorie specifică prezintă un risc mai mare de PTSD. Tipurile de traume care au prezis simptomele PTSD includ violul, molestarea și actele de terorism. Deși violul este cea mai frecventă formă de traumă, violenţa în comunitate a fost strâns legată de PTSD.

Pe lângă aceste schimbări dramatice provocate de experienţe anterioare instituţionalizării, studiile arată că de la o jumătate până la trei pătrimi din adolescenţii instituţionalizaţi ajung să prezinte probleme comportamentale sau socioemoţionale. În mod specific, adolescenţii din orfelinate au un ris de cinci ori mai mare decât colegii din comunitate să dezvolte dependenţă de marijuana, tutun și substanţe grele, cum ar fi metamfetaminele sau heroina. În plus, aproximativ 61% dintre adolescenţii din orfelinate îndeplinesc criteriile de diagnosticare pentru cel puţin o tulburare psihică pe parcursul vieţii, și anume depresia majoră și anxietatea de separare. Viaţa în orfelinat este așadar un risc în sine.

La nivel global, conform UNESCO, se estimează că 140 de milioane de copii din întreaga lume trăiesc în orfelinate; ei sunt copii rămași fără resurse adecvate și sisteme puternice de sprijin care să le permită să-și atingă cel mai înalt potenţial.