Patru provocări ale unei biserici „sărace pentru cei săraci”

33

Acum, că discursurile şi declaraţiile Papei Francisc nu mai ţin prima pagină a tuturor cotidianelor, accentul trece de la stilul său popular şi captivant la esenţa lucrurilor. Cât de mult succes va avea papa în a transforma Vaticanul într-un simbol al simplităţii şi sărăciei, în condiţiile în care el se va confrunta cu cel puţin patru provocări?

1. Mitul şi realitatea bogăţiei Vaticanului

Privind la maiestoasa Bazilică Sfântul Petru sau la Palatul Apostolic, Vaticanul pare cel mai nepotrivit loc pentru a vorbi despre sărăcie. Însă bogăţia legendară a Vaticanului e mai mult un mit decât o realitate, arată John L. Allen Jr, corespondent pentru National Catholic Reporter.

În primul rând, valoarea capodoperelor existente în Vatican (precum „Pieta" a lui Michelangelo) nu este inclusă în averea Sfântului Scaun, deoarece statul se consideră doar administrator, nu şi proprietar al acestora. De aceea, aceste opere de artă nu pot fi împrumutate sau vândute, şi au în registrele contabile ale Vaticanului, valoarea simbolică de câte 1 euro.

În al doilea rând, Banca Vaticanului controlează bunuri estimate la 6 miliarde de dolari, dar care nu reprezintă banii statului. Aceştia aparţin ordinelor religioase, diecezelor şi altor organizaţii catolice.

În al treilea rând, bugetul anual al Vaticanului este de 300 de milioane de dolari (de 10 ori mai mic decât cel al vestitei Universităţi Harvard) şi patrimoniul său este de 1 miliard de dolari (de 30 de ori mai mic decât al aceleiaşi universităţi).

În ceea ce priveşte influenţa pe care criza economică a avut-o asupra Vaticanului, produsul intern brut a scăzut anul trecut cu 2,2 procente, iar rata şomajului a crescut cu 3 procente în ultimii patru ani, informează Adventist Review.

Pentru a rezolva problemele de ordin economic, Papa Francisc poate renunţa la bunurile sale (vânzarea limuzinei, îmbrăcarea unor veşminte modeste şi renunţarea la ornamentele obişnuite, precum coroana), dar aceasta va avea doar un impact mic asupra bugetului total. În plus, angajarea unei echipe de experţi care să eficientizeze cheltuirea fondurilor va costa Vaticanul, iar rezultatele se vor vedea abia în şase luni.

2. Transparenţa financiară

Acuzaţiile de corupţie şi scandalurile care au avut în centru Banca Vaticanului s-au înteţit în ultimii ani. Însă Papa Benedict al XVI-lea a depus eforturi deosebite în această direcţie.

Pentru a rezolva problema spălării de bani, Banedict l-a angajat pe avocatul elveţian René Brülhart, care are reputaţia de a ajuta reputaţia statului Lichtenstein – cunoscut ca un paria financiar. În acest scop, Francisc va trebui să continue să convingă lumea întreagă că Vaticanul este fidel respectării regulilor.

3. Biserica şi politica

Deşi discursul despre sărăcie este unul care atrage aplauze, a mijloci pentru cei săraci şi vulnerabili şi a pleda în favoarea lor necesită şi o implicare politică. Astfel, credincioşii se aşteaptă ca Francisc să insiste pe lângă Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional şi guvernele occidentale pentru a oferi ajutor celor săraci din lumea a treia.

Pe de o parte, procedând aşa, Francisc riscă să fie criticat de catolicii conservatori şi de observatorii seculari, care s-ar întreba ce anume califică un lider religios să se pronunţe asupra problemelor de politică economică. Pe de altă parte, renunţarea la activismul vocal în privinţa sărăciei îi va determina pe critici să considere că retorica papei cu privire la o biserică pentru săraci este una goală.

4. Simplitate versus siguranţă

Apropierea de credincioşi în cele mai multe dintre apariţiile publice ridică şi problema siguranţei personale. La nivel simbolic, această disponibilitate pentru oamenii obişnuiţi poate determina un spirit de slujire şi în rândul credincioşilor.

Însă aceasta este văzută cu ochi critici de personalul responsabil cu securitatea papei, deoarece el este de multe ori prea vulnerabil. De exemplu, renunţarea la papamobilul blindat, introdus după încercarea de asasinare a Papei Ioan Paul al II-lea dă un mesaj puternic, dar cu riscul siguranţei personale.

Toate cele patru provocări reprezintă, în sine, probleme de care Francisc trebuie să ţină cont în implementarea orientării pontificatului său. Rămâne de văzut cât de mult se va apropia Vaticanul de dezideratul personal al iezuitului Bergoglio, în perioada următoare.