Un interviu acordat de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române la finalul conferinţei despre Referendumul pentru Căsătorie, care a avut loc joia trecută, a eclipsat total, în media, discuţiile din cadrul conferinţei.

Presa a amintit doar în treacăt faptul că referendumul privind familia va avea loc, cel mai probabil, pe 10 iunie, însă a vuit cu privire la declaraţia dată de Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, pe holul parlamentului, imediat după terminarea conferinţei.

„S-a spus că este necesară o intensă și coerentă educaţie sexuală în școlile românești din cauza existenţei unui așa-zis fenomen: graviditatea și nașterile în rândul adolescentelor din România”, și-a început Bănescu interviul, iar lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. „În primul rând, nu este vorba de un fenomen. E vorba de cazuri punctuale, probabil numeroase, care însă nu au în spate o cauză legată de absenţa educaţiei sexuale în școală”, a declarat purtătorul de cuvânt, intrând în contradicţie cu statistici europene care ne plasează în extrema nefericită privind nașterile în rândul adolescentelor.

Fenomenul sarcinilor timpurii în România

România înregistrează o rată a nașterilor în adolescenţă mai mare decât rata din nu mai puţin de 9 ţări africane, arată un raport al Organizaţiei Internaţionale Salvaţi Copiii. Potrivit documentului, cu 34 de naşteri la 1.000 de adolescente, România ocupă locul 52 din 172 în indexul ţărilor în care copilăria este ameninţată, sub ţări precum Ucraina, Kazahstan, China, Serbia, Oman, Muntenegru, Liban, Tunisia, Bulgaria, Mauritius, Iordania (medie superioară României).

„Este un semnal de alarmă faptul că România se confruntă cu un număr mai mare de naşteri în adolescenţă decât state precum Rwanda (25,6), Trinidad Tabago (30,8), Emiratele Arabe Unite (30,1), Uzbekistan (17,6), Albania (21,8), Bahamas (28,7), Botswana (31), Burundi (27,9), Djibouti (21), India (23,3) și Mauritius (28,3)”, transmite comunicatul Organizaţiei Salvaţi Copiii. „Celelalte patru ţări africane cu o rată mai mică decât România sunt Algeria (10,5), Tunisia (6,8), Libia (12,2) și Maroc (31,4).”

Date publicate de Organizaţia World Vision Romania arată că 10% dintre mamele care nasc într-un an în România sunt adolescente. Anul trecut, numărul lor s-a ridicat la nu mai puţin de 26.000.

Nu este hazardat, ci este o certitudine că ţara noastră se confruntă cu un fenomen al nașterilor la adolescenţă câtă vreme cel mai recent raport emis de Eurostat în domeniu plasează România pe primul loc în Europa în privinţa nașterilor la adolescenţă. Nu mai puţin de 12,5% din totalul nașterilor de întâi născuţi înregistrate în România, în anul 2015, au fost copii aduși pe lume de minore, potrivit statisticilor la nivel european.

Lipsa educaţiei este cauza primordială

Afirmaţiile purtătorului de cuvânt al Patriarhiei în privinţa cauzelor fenomenului sarcinilor în adolescenţă sunt și ele contrazise de cercetările specialiștilor. În aprilie, Organizaţia Salvaţi Copiii România a lansat studiul „Analiza situaţiei gravidelor, mamelor şi copiilor din mediul rural”. Conform principalelor concluzii ale cercetării, şase din zece mame minore nu au avut acces niciodată la informaţii cu privire la sănătatea reproducerii sau educaţie sexuală, iar cinci din zece gravide minore nu au fost controlate de medicul ginecolog în timpul sarcinii. Acesta este unul dintre motivele pentru care reprezentanţii organizaţiei au venit cu câteva recomandări pentru ministerele de resort. „Cea care cred că este esenţială”, a rezumat prof. dr. Mihai Gafencu, preşedinte Organizaţiei Salvaţi Copiii, este „educaţia copilelor şi elevelor încă din şcoală, educaţia legată de particularităţile anatomice, dar şi de tot ceea ce înseamnă naştere şi potenţialul de a ajunge mamă la o vârstă care încă nu ţi-a conferit maturitatea deplină. Sigur că toate celelalte cauze, ca şi cele legate de absenţa în unele medii şi mai ales în mediul rural, a asistenţei ginecologice, pe lângă condiţiile precare din comunităţi, au fost analizate şi mai apoi ne-am conjuncturat în jurul unor propuneri legate de rolul moaşei comunitare, care să fie foarte aproape de aceste mame care, dacă n-au fost educate şi dacă evenimentul s-a produs, ar trebui sprijinite masiv pentru a putea face faţă acestei noi vieţi, viaţa de mamă”, a declarat prof. dr. Gafencu.

Există și voci care susţin că Vasile Bănescu a fost îndreptăţit să facă afirmaţiile respective. Pe blogul Adevărul, jurnalistul Cătălin Sturza aduce ca argument studii întreprinse în Marea Britanie, potrivit cărora „reducerea drastică a cheltuielilor pentru educaţia sexuală bazată pe metode contraceptice” nu a putut fi corelată cu o creștere relativă a sarcinilor în rândul adolescentelor, ci, din contră, a dus la „scăderi ușoare a ratelor de sarcini în rândul adolescentelor”. Este foarte posibil însă ca o comparaţie la acest capitol între Marea Britanie și România să fie incorectă metodologic, fiindcă cele două ţări prezintă diferenţe notabile pe palierele foarte semnificative ale economiei și culturii, pe care nu le putem ignora. De asemenea, este incorect să echivalăm „reducerea cheltuielilor” în privinţa educaţiei sexuale cu absenţa acestui tip de educaţie.

Purtătorul de cuvânt, acuzat de discriminare

Mergând pe firul argumentării lansat de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, ajungem la întrebarea: dacă nu lipsa educaţiei sexuale este cauza primară a fenomenului maternităţii la adolescenţă, atunci care să fie această cauză? Vasile Bănescu face apel la o varietate de factori pe care o reduce în final la trei vectori: etnia, violenţa sexuală și deriva morală. „E un sofism foarte ieftin să spui că o fată de etnie rromă sau o fată abuzată sexual sau o fată care a abandonat școala, care trăiește fără părinţii ei plecaţi în străinătate și care, bineînţeles, că intră într-o derivă morală, a ajuns în situaţia nefericită de a fi gravidă din cauza lipsei de educaţie sexuală.” Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române afirmă în schimb că „toate aceste cazuri care se invocă au în spate, de fapt, motive sociologice: abandon şcolar, plecarea părinţilor în străinătate, lipsa de acces la informare virtuală, deci pe internet, în mediul rural, şi nu în ultimul rând, apartenenţa la o anumită etnie unde, după cum ştim, viaţa sexuală se începe mult mai devreme.”

Totuși educaţia este și ea tot un „motiv sociologic”. Dincolo de acest aspect însă, ceea ce a deranjat cel mai mult la acest calup de declaraţii a fost accentul pe care îl pune pe etnie și vulnerabilitate economică drept factori cauzali. Această abordare i-a adus purtătorului de cuvânt o reclamaţie la Consiliul Naţional pentru Combatarea Discriminării, unde Organizaţiile E-Romnjia și Centrul Filia au depus o sesizare cu privire la „declaraţiile discriminatorii” făcute de Vasile Bănescu la adresa fetelor rrome și a fetelor provenind din categorii sociale defavorizate.

Potrivit celor două ONG-uri, aceste declaraţii „întăresc prejudecăţile la adresa minorităţii rrome și a grupurilor vulnerabile și alimentează ura împotriva fetelor rome și a fetelor aparţinând grupurilor vulnerabile prin asocierea exclusivă a acestora cu numărul ridicat de nașteri în rândul adolescentelor”.

Declaratiile sale, transmise prin mass-media, au un impact puternic, ca urmare a capitalului simbolic pe care îl deţine instituţia religioasă pe care o reprezintă domnul Bănescu și legitimează rasismul, sexismul și clasismul existente în societatea românească”, au comunicat ONG-urile.

Sigur că există statistici care indică o prevalenţă ridicată a sarcinilor la adolescenţă în rândul tinerelor de etnie rromă și a celor aflate în dificultate economică cronicizată. Însă acestea nu sunt cauze în sine, ci mai degrabă indicatori corelaţi. Altfel spus, nici etnia şi nici sărăcia nu sunt explicaţia ultimă a numărului ridicat de sarcini la adolescenţă. Nu apartenenţa la o anumită etnie sau la o anumită clasă socială predispune tinerele la sarcini timpurii, ci de vină este tot lipsa educaţiei sexuale care nu este un dat al etniei sau al sărăciei, ci o circumstanţă asupra căreia se poate acţiona prin instituţiile statului. De exemplu, tradiţia de familie și insuficienta folosire a contracepţiei, ambele motive invocate ca apărare a argumentului lui Bănescu, nu sunt realităţi săpate în stâncă, asupra cărora educaţia sau instituţiile-suport ale statului ori ale mediului privat să nu poată avea nicio influenţă.

Mai aproape de epicentrul problemei

Afirmaţia cu care Vasile Bănescu își închide declaraţia recentă pe acest subiect face evident însă fondul real al problemei discutate: un aparent dezacord ireconciliabil asupra conţinutului orelor de educaţie sexuală. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei denunţă ceea ce numește „o posibilitate, adaug eu nefericită, de a face educaţie sexuală în școli” și spune că „Biserica Ortodoxă Română este de acord la nivelul unor ore de informare pe care le poate face profesorul de biologie sau dirigintele, în legătură cu riscurile reale la care se pot expune tinerii care încep o viaţă sexuală prea timpuriu și dezordonată”. Însă subliniază că „de aici nu rezultă că în România, în școlile românești, este necesară o materie numită educaţie sexuală, în curricula școlară, începând din clasele primare, unde avem copii inocenţi total, până la clasele terminale. Sper că rămâne doar o ipoteză aceasta și o iluzie. Pentru că, repet, copilul are nevoie de Educaţie, cu majusculă, și nu de educaţie sexuală intensivă. Nu trebuie să absolvim cursuri de kamasutra ca să fim oameni normali.”

Afirmaţia aceasta pare disproporţionată atunci când o confruntăm cu iniţiative precum cea a Asociaţiei „Tineri pentru tineri”. Adina Manea, directorul asociaţiei, spune că aceasta militează pentru introducerea unei ore de educaţie sexuală predate săptămânal, timp de un an pe ciclu de învăţământ. „Copii nu au nevoie 12 ani de școală de educaţie pentru sănătate. Le este suficient să primească un an de zile o oră pe săptămână pe ciclul de dezvoltare. Adică, o dată în nivelul 1-4, o dată în nivelul 5-8 și o dată în nivelul 9-12”, detaliază Manea.

Într-un interviu pe care l-a oferit în luna martie televiziunii Digi24, Bănescu explica în detaliu faptul că „temerea care se ascunde în spatele introducerii unei asemenea materii este [că] ea poate deveni vehiculul unei educaţii de tip homosexual, de tip transexual, de tip transgender (…) aceste ore, dacă sunt gândite cu un scop profund pozitiv, care are legătură cu firescul și cu viaţa firească a omului, sunt desigur bine-venite.” Și, din nou, exprima o idee asemănătoare cu cea formulată recent, pe holul parlamentului: „Nu trebuie să fim experţi în sexologie, nu trebuie să fim experţi în patologii sexuale ca să fim oameni normali.”

Poziţia purtătorului de cuvânt ar putea fi așadar influenţată și de alte elemente decât cele vizibile în primă instanţă, precum faptul că nu operează cu aceleași definiţii formale ale orei de educaţie sexuală. Prin afirmaţiile sale legate de minorităţile sexuale, sexologie, patologii și kamasutra e limpede că reprezentantul BOR încearcă să denunţe ceea ce vede drept o inadecvare (morală) a conţinutului orelor de educaţie sexuală. Iar aici nu este BOR singura care adoptă această poziţie.

Experienţa ţărilor bogate cu orele de educaţie sexuală are și laturi mai puţin exemplare decât cele pe care le-am vedea într-un scenariu pozitiv privind implementarea cu succes a unei educaţii sexuale sănătoase în școli. De pildă, o analiză Der Spiegel relata despre eforturile unor părinţi din Berlin de a elimina un manual cu conţinut sexual explicit care ajunsese suport de studiu pentru elevii din clasa I. Cum școala nu a luat măsuri, părinţii au dus disputa până la Senatul Berlinului, corpul administrativ al orașului, și abia atunci administratorii școlii au decis să restricţioneze accesul copiilor la manualul respectiv. L-au păstrat totuși în școală. Cu doi ani înainte de acest incident, Senatul Berlinului a înfuriat grupurile și organizaţiile religioase locale pentru că a prezentat în școlile primare un kit despre diversitatea sexuală. Acesta conţinea materiale despre homosexualitate, transsexualitate și le sugera profesorilor să își pună elevii de clasa a VII-a să joace pantomimă pe teme precum „orgasm”, „porno”, „sadomasochism”, mai scria Der Spiegel.

Și americanii din Chicago au contestat, în urmă cu cinci ani, introducerea materiei privind sexul, iar cei din Utah au încercat să scoată această materie complet în afara legii.

Însă e greu de crezut că dezavuarea acestui tip de educaţie este o soluţie reală la disputa legată de conţinutul orelor de educaţie sexuală. Pentru o instituţie cu influenţa și potenţa Bisericii Ortodoxe, o astfel de poziţie echivalează cu o capitulare în faţa a ceea ce percepe drept principala sa contraforţă – sectorul neguvernamental care promovează interesele minorităţilor sexuale. Mult mai benefică și pentru enoriașii săi și pentru dialogul cu cei care nu îi împărtășesc viziunea ar fi să promoveze acel tip de educaţie cu care declară că este de acord, în maniera aceea profund pozitivă despre care susţine că este cea mai recomandabilă.

Deocamdată, în România, doar 2.000 dintre cele 19.000 de școli au acceptat să predea ore de educaţie pentru sănătate, în curricula cărora există și ore de educaţie sexuală. La ora actuală, singurele informaţii legate de educaţie sexuală pot fi obţinute în școli de la opţionalul educaţie pentru sănătate. Interesul este însă extrem de scăzut, așa cum reiese din date ale Ministerului Educaţiei, citate de Rfi. Doar 5% dintre elevii din România au optat pentru acest opţional în anul școlar 2016–2017, cu 2% mai puţini decât în anul precedent.

Un astfel de context este cum nu se poate mai prielnic pentru a construi o programă adecvată, una care să promoveze o atitudine cu adevărat sănătoasă faţă de sexualitate, într-o manieră potrivită fiecărei vârste. Greșim dacă ne imaginăm că eliminarea educaţiei sexuale din școli îi va activa la acest capitol pe părinţi. În realitate, părinţii vor continua tradiţia părinţilor lor, aceea de a evita discuţiile incomode, iar copiii vor fi mânaţi de curiozitate spre surse care nu au nici măcar calitatea unui curs ţinut de un instructor plictisit sau jenat de ora de Sex-Ed. Se știe deja de mai mulţi ani că unul din zece utilizatori de site-uri porno are sub 10 ani (!). Ce nu se știe cu certitudine încă, ci doar se intuiește, este ce fel de efect va avea asupra societăţii din viitor o astfel de statistică. Din câte știm până acum, pornografia ar putea avea un impact devastator asupra întregii societăţii viitoare, dacă aceasta va fi crescut cu o concepţie despre sex bazată doar pe caricatura lui pornografică, adică pe reducerea sexualităţii la un act mecanic din care lipsește tocmai esenţa, greu de predat printr-un curs, a fericirii în cuplu: intimitatea.

În condiţiile acestea, poate că o întrebare mai bună pentru Vasile Bănescu și instituţia pe care o reprezintă este: De ce să te concentrezi pe a dărâma ceva ce nici măcar nu a fost construit, când poţi să îţi canalizezi o parte din vastele resurse (umane, financiare, morale) pentru a crea poate un sistem unic în Europa, în care educaţia sexuală să conţină inclusiv ore legate de influenţa religiei asupra comportamentului sexual?