Veștile rele circulă repede. Vorbele grele, și mai și. Doar câteva ore au despărţit un mesaj postat pe Facebook de către preotul Ionuţ Ghibanu de apariţia unui articol critic la adresa acestuia în ziarul local Gazeta Dâmboviţei. În centrul atenţiei au fost cuvintele prin care părintele Ghibanu, vicar eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Târgoviștei, i-a reproșat opiniei publice că a girat un eveniment despre care domnia sa spunea că a avut iz electoral și că a fost gândit în scopul de a face prozeliţi. Era vorba despre un proiect de promovare a unui stil de viaţă sănătos, mai exact un semimaraton, care avusese loc cu o zi în urmă, duminica. Intriga din spatele reproșului formulat de reprezentantul BOR a stat în faptul că printre organizatorii și voluntarii evenimentului au fost mai multe persoane de religie adventistă.

Ca atare, dezamăgirea preotului Ghibanu s-a coagulat, în cuvintele postării sale pe Facebook, în jurul faptului „că participarea politicienilor la o manifestare organizată de un cult recunoscut din România nu mai este o problemă pentru nimeni, chiar dacă poate fi prozelitism mascat de o activitate sportivă. Probabil că există interese de ambele părţi.” Mesajul a stârnit numeroase reacţii pe pagina de socializare a preotului, iar dialogul între cei care susţineau poziţia preotului și cei aflaţi în dezacord s-a inflamat rapid în tonul vechiului refren „biserica majoritară versus ceilalţi”.

Principalul reproș al părintelui Ghibanu viza faptul că restricţiile de circulaţie impuse de semimaraton au provocat dificultăţi enoriașilor care doreau să ajungă la liturghie. În plan secund însă, din felul în care a condus dialogul și a validat prin like-uri diverse comentarii (precum acela care preciza că „scopul” evenimentului a fost acela de a se suprapune pe „intervalul când e Sfânta Liturghie”), părintele lăsa să se interpreteze că organizatorii au programat maratonul special în ziua de duminică pentru a deturna credincioșii de la calea cea dreaptă.

Contactat telefonic de ST, Tiberius Georgescu, coordonatorul echipei de organizare a motivat însă cu totul altfel.

„Am organizat acest eveniment cu gândul la un motto care îmi este foarte drag”, a spus Tiberius Georgescu. „«Fă tot binele de care ești în stare, prin orice mijloace, în orice fel, în toate locurile posibile, oricând, oricui, atâta vreme cât poţi.»”

„În anul în care sărbătorim cu toţii Centenarul, cred că mult mai benefic ar fi ca, dincolo de diferenţele dintre noi, fiecare să promovăm mai degrabă valorile care ne unesc ca români”, a mai subliniat pastorul Georgescu, punctând faptul că „printre aceste valori se află și respectul faţă de viaţă și promovarea acestuia prin obiceiuri sănătoase”.

„Este ușor să acuzi pe cineva de intenţii ascunse când nu stai de vorbă cu el. După aceea e mai greu”, comenta unul dintre participanţii la maraton. Este „păcat că o iniţiativă frumoasă, gândită pentru locuitorii din Târgoviște în primul rând, indiferent de religie, poate fi umbrită de o reacţie predominant emoţională.”

Ziua de odihnă

„Problema”, scria preotul Ghibanu într-un comentariu, „este că adventiștii ascund faptul că au organizat evenimentul duminica. Asta e reala problemă. Că sâmbăta nu vor pentru că sunt ei ocupaţi. În rest, toată aprecierea pentru orice eveniment sportiv.” Dacă aceasta ar fi fost, într-adevăr, cea mai mare problemă, ar fi fost bine, pentru că la această chestiune există răspunsuri. Într-adevăr, iniţiatorii adventiști nu ar fi organizat un maraton sâmbăta fiindcă, potrivit cu declaraţia lor de credinţă, consideră că sfinţirea zilei de odihnă presupune concentrarea pe închinare (publică și privată) și pe ajutorarea semenilor aflaţi în nevoie. Însă organizarea evenimentului într-o zi de duminică nu înseamnă nicidecum o lipsă de preţuire faţă de evlavia celor care consideră că ziua de închinare săptămânală este duminica.

În general, adventiștii văd sfinţirea Sabatului diferit de modul în care ortodocșii văd sfinţirea duminicii, în sensul că primii își asumă unele restricţii pe care cei din urmă nu și le impun. De exemplu, pentru Biserica Ortodoxă, nu a fost o problemă să organizeze chiar de curând un eveniment sportiv – Cupa Prieteniei la fotbal – duminica. Altfel spus, tocmai ca la semimaraton să poată participa credincioși din toate confesiunile, programarea evenimentului de la Târgoviște a ţinut cont să nu contravină practicii credincioșilor ortodocși, dar nici celei a adventiștilor.

Părintele Ghibanu a mers însă mai departe reproșându-le credincioșilor ortodocși că „noi tăcem toţi când ei fac prozelitism mascat”.

Maratoanele și prozelitismul

Nu trebuie să fii adventist ca să te intereseze sau ca să propui un eveniment cu beneficii pentru sănătate. În același timp însă e important de spus că adventiștii sunt profund legaţi, prin educaţia lor, de protejarea sănătăţii și de aceea e numai firesc să se regăsească în mod constant ca parte a iniţiativelor de promovare a unui stil de viaţă sănătos în comunităţile locale. Pentru un adventist, dictonul „minte sănătoasă într-un corp sănătos” se extinde la convingerea că până și sănătatea spirituală și morală este legată de sănătatea fizică. De aceea, mulţi adventiști își asumă îngrijirea propriei sănătăţi ca pe o datorie morală. De altfel, pentru Biserica Adventistă, mesajele de conștientizare privind diferitele principii ale stilului de viaţă sănătos au fost, de-a lungul timpului, prioritare în activitatea publică a bisericii. (Unul dintre cele mai recente și cele mai consistente eforturi în acest sens a fost organizarea Conferinţei Europene de Sănătate, prin care Biserica Adventistă a reunit la București specialiști internaţionali din domeniul sănătăţii – majoritatea medici, dar și experţi în sănătate publică – pentru a prezenta unui public de 650 de participanţi modurile în care stilul de viaţă poate fi un adjuvant puternic în tratarea bolilor cronice netransmisibile.)

În concluzie, când cineva înţelege atenţia deosebită pe care adventiștii o acordă promovării sănătăţii realizează de ce programe precum semimaratonul de duminica trecută și celelalte (numeroase) proiecte în aceeași direcţie nu sunt religioase. Ele sunt, în schimb, ocazii valoroase de autoeducare pe care le pot fructifica toţi românii, indiferent de confesiune. Proiecte pentru îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, iniţiate de adventiști, precum cluburile de sănătate, expoziţiile de sănătate, campaniile de donare de sânge, cursurile de nutriţie și clasele de gătit sănătos sunt gratuite pentru toţi participanţii. Iar societatea ar putea beneficia enorm, pe termen lung, de pe urma faptului că oameni altfel mai puţin predispuși să își înlocuiască obiceiurile nocive (fumat, alcool, exces de sare, zahăr și grăsimi, sedentarism, ș.a.) descoperă că pot lua ei înșiși decizii care să le îmbunătăţească sănătatea.

Aceste eforturi de educaţie preventivă au un efect economic încă nemăsurat, fiindcă ușurează sarcina sistemului naţional de sănătate: dacă oamenii ar avea grijă de sănătatea lor mai mult, am avea mai puţini oameni bolnavi în spitale.

În plus, adventiștii nu sunt singurii care le recomandă oamenilor să se îngrijească de sănătatea lor. Toate bisericile creștine fac lucrul acesta, cel puţin declarativ, la fel cum toate își învaţă enoriașii să își iubească semenii. De asemenea, toate bisericile creștine, începând cu cea ortodoxă, majoritară în România, caută să fie loiale fundamentului biblic al misiunii lor – Hristos Și-a îndemnat apostolii să meargă în toată lumea și să facă ucenici, adică prozeliţi. Prozelitismul, în sensul de bază al cuvântului, e ceea ce Biblia le cere tuturor creștinilor din orice biserică să facă. Sensul peiorativ al cuvântului nu poate fi pe drept folosit decât atunci când efortul unei biserici de a face ucenici/prozeliţi este ilegitim, adică atunci când oamenii sunt manipulaţi sau forţaţi împotriva voinţei lor libere să adopte o altă credinţă. Iar faptul că un semimaraton are printre organizatori credincioși adventiști care diseminează principii privind sănătatea nu este nici măcar un act de prozelitism cerut de Biblie, cu atât mai puţin un act de prozelitism ilegitim.

Semimaratonul de la Târgoviște a fost un serviciu public benevol, care, de altfel, este în acord cu principiile tuturor celorlalte confesiuni. Dar chiar presupunând că ar fi fost un eveniment organizat de o Biserică, și nu așa cum a fost organizat de fapt, de un ONG cunoscut și apreciat pentru mulţimea de proiecte educative și de sănătate pe care le coordonează într-o manieră neconfesională și chiar presupunând că scopul unora dintre organizatori, cel puţin, ar fi fost să facă prozeliţi, într-o ţară în care libertatea de exprimare și libertatea religioasă sunt încă protejate prin lege, acţiunile de promovare a unor doctrine religioase intră sub incidenţa acestor libertăţi, câtă vreme ele nu pun în pericol, în niciun fel, siguranţa și coeziunea societăţii. Din păcate, nu același lucru poate fi spus și despre cultivarea suspiciunii și a neîncrederii.

Vechea ceartă

Atunci când se cronicizează, suspiciunea și neîncrederea pot, în cel mai bun caz, să ţină societatea pe loc, însă de cele mai multe ori duc la degradarea relaţiilor și la apariţia unor conflicte superficiale, care ar fi putut fi evitate.

Pe lângă cele câteva sute de oameni care au reacţionat într-un fel sau altul la postarea preotului, probabil alte câteva sute, poate mii, au fost expuse la mesajul în care părintele Ghibanu denunţa ca pe o nedreptate sau o trădare faptul că un eveniment cu iniţiatori care aparţin unei alte biserici s-a bucurat de deschidere din partea oamenilor. Vicarul a deplâns și faptul că opinia publică nu a manifestat la fel de mult entuziasm faţă de alte evenimente, ale bisericii majoritare, și s-a referit la pelerinajul prilejuit de sărbătorirea Sf. Nifon. Comparaţia este însă una nefericită, din mai multe motive: maratonul este un eveniment laic, în timp ce pelerinajul la moaștele Sf. Nifon este o manifestare strict religioasă. Și-apoi, evenimentul sportiv a angrenat circa 1.000 de persoane, la primele ore ale dimineţii unei duminici, în timp ce la procesiunea religioasă au fost așteptaţi 20.000 de români pe parcursul întregii zile de pelerinaj din timpul săptămânii. Mesajul părintelui vicar a atins o audienţă numeroasă și tânără cu un mesaj care alienează și care este atât de vechi încât am fi sperat să nu mai fie de actualitate. Atitudinea conflictuală „ortodocșii împotriva sectanţilor” s-a alimentat întotdeauna din stereotipuri și nu a fost niciodată benefică nimănui.

Din nefericire, cei care pot combate o asemenea atitudine încă nu au fost convinși că merită să își asume acest obiectiv ca o prioritate.

Dacă liderii bisericești vor desfiinţa chiar și acţiuni bune, doar pentru că au fost întreprinse de membri ai unei biserici „nepotrivite”, nu vor reuși să facă mai mult decât să inspire enoriașilor un spirit concurenţial, care este atât de străin dragostei pe care a predicat-o Iisus Hristos.

Fiindcă felul în care credincioșii de diferite confesiuni interacţionează depinde foarte mult de tonul pe care îl dau liderii acelei confesiuni. Diferenţele doctrinare nu ar trebui să ne reducă omenia la tăcere și nici să ne facă să uităm că, înainte de a fi „ortodocși” sau „adventiști”, și unii, și alţii ne numim mai întâi „creștini”. Hristos spunea să ne iubim vrăjmașii, însă noi avem astăzi prilejul de a ne ușura singuri lecţia. Putem învăţa să ne iubim fraţii.