Comunicat BOR: nu promovăm rasismul

20

Patriarhia Română a respins criticile apărute în presă vizavi de lipsa ei de reacţie faţă de promovarea unor manifestări cu simbolistică legionară, la Mănăstirea "Petru Vodă" din judeţul Neamţ.

„Este regretabil faptul că unii jurnalişti nu cunosc modul de organizare specific al Bisericii Ortodoxe Române şi treptele de responsabilitate din interiorul acesteia. Astfel, aceştia confundă Patriarhia Română cu o instituţie de stat şi transferă spre Patriarhie orice responsabilitate locală, ignorând autonomia şi responsabilitatea eparhiilor (arhiepiscopii şi episcopii)", se precizează în comunicatul din partea Biroului de Presă al Patriarhiei Române.

„Arhiepiscopia Iaşilor este singura autoritate bisericească abilitată să cerceteze şi să ia măsurile care se impun în caz de indisciplină canonică şi administrativă în unităţile bisericeşti din subordinea sa". (…) „Patriarhia Română nu iniţiază şi nu promovează mişcări rasiste, xenofobe, antisemite sau de învrăjbire pe motive religioase ori etnice, deoarece acestea sunt contrare Evangheliei iubirii faţă de toţi oamenii", se mai arată în comunicat.

Publicaţia Evenimentul zilei a atras atenţia asupra unor înregistrări postate pe YouTube, în care măicuţele de la "Petru Vodă" îi cântă arhimandritului Iustin Pârvu (foto) imnuri legionare.

Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului a transmis un mesaj către BOR, arătându-se „mâhnit de promovarea unor cântece legionare în sfintele lăcaşe ale Bisericii", întrucât „Mişcarea Legionară e vinovată de masacrarea a mii de români care au avut singura vină de a fi născuţi evrei", conform evz.ro.