BOR şi Vaticanul în ofensivă pe internet

57

Credincioşii ortodocşi din România pot să trimită rugăciuni prin internet, să îşi caute sufletul-pereche prin intermediul site-urilor matrimoniale păstorite de Biserica Ortodoxă sau să urmărească online serviciile religioase de înmormântare. La rândul său, Vaticanul face un alt pas în comunicarea online prin deschiderea unui portal de ştiri.

Cunoscută pentru conservatorismul său, BOR a devenit mult mai deschisă către noile forme de comunicare odată cu preluarea conducerii sale către „dinamicul şi mai tânărul" Patriarh Daniel, notează AFP.

Basilica este numele sub care sunt reunite o agenţie de ştiri, un post de radio, un post TV şi chiar şi o agenţie de turism religios prin care Biserica Ortodoxă încearcă să ajungă la cât mai mulţi dintre credincioşii pe care îi păstoreşte.

„Oamenii sunt ocupaţi. Mulţi români trăiesc peste hotare şi nu mai au timp să îndeplinească ritualurile ortodoxe în felul în care le îndeplineau părinţii lor", a declarat Mirel Bănică, specialist în sociologia religiilor. Totuşi, AFP notează că taxele percepute pentru serviciile oferite prin intermediul internetului au stârnit o serie de reacţii critice atât din partea unora din preoţii ortodocşi, cât şi din partea mass media.

Doritorii pot să „cumpere" rugăciuni pentru ei, plătind un euro pentru o zi de rugăciune sau 24 de euro pentru o lună de rugăciuni. Traian Covalciuc, călugăr la o mănăstire din nordul României, susţine că şi în vremea regimului comunist, ortodocşii care doreau ca biserica să se roage pentru ei şi pentru rudele lor, dar care locuiau departe de biserici, trimiteau liste cu nume prin poştă. Aceştia obişnuiau să trimită şi un „dar" pentru biserică, odată cu numele celor pentru care biserica urma să se roage.

Miercuri, 29 iunie, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la hirotonirea actualului Papă, Benedict al XVI-lea, Vaticanul va lansa site-ul www.news.va care va reuni toate sursele catolice de informaţii din Roma: publicaţia L'Osservatore Romano, Radio Vatican, Vatican Information Service (VIS), Centrul pentru Televiziune din Vatican, Biroul de presă al Sfântului Scaun şi Agenţia misionară Fides a Congregaţiei pentru evanghelizarea popoarelor, informează Mediafax.

Noul site va interacţiona cu reţeaua de socializare online Facebook şi cu platforma de microblogging Twitter, mesajele Papei urmând să fie transmise unui public cât mai larg prin intermediul Facebook, Twitter şi YouTube. Portalul de ştiri va fi lansat în limbile engleză şi italiană, urmând ca din toamnă să fie disponibil şi în limbile spaniolă, germană, franceză şi portugheză.

(Foto: basilica.ro)