De astăzi, se poate spune că atât creștinii ortodocși, cât și cei catolici au început să ţină Postul Paștelui, cu un decalaj de câteva zile între ei. Anul acesta, ambele confesiuni vor sărbători finalul acestei perioade, adică Paștele, în aceeași zi, pe 16 aprilie. Ceea ce ne-a făcut să ne întrebăm cât de diferit este de fapt traseul celor două religii în această perioadă de post, până la Paște.

Postul în vechime

Postul face parte din viaţa de credinţă încă din vechime. În Biblie sunt enumerate multiple situaţii în care poporul evreu sau profeţii poporului au ţinut post pentru iertarea păcatelor și obţinerea dreptăţii sociale (înlăturarea unor mari nenorociri și nedreptăţi) sau în situaţii de doliu naţional. Postul era un lucru obișnuit pentru evrei, unii dintre ei încercând să își arate pietatea prin postirea tot mai frecventă. Chiar Iisus i-a dat ca exemplu negativ pe fariseii care se lădau cu acest tip de realizări: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni: apucători, nedrepţi, adulteri… Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din tot ce câştig…” (Luca 18:11, 12). Semne exterioare ale întristării, cum ar fi presărarea cenușii pe cap, plângerea, murdărirea feţei sau sfâșierea veșmintelor, erau însemne publice ale caracterului neprihnănit al celor mai zeloși evrei.

Iisus nu a fost de acord cu acest tip de comportament și i-a învăţat pe apostoli cum să postească, nu doar spunându-le „voi să nu faceţi așa”, ci arătându-le prin propriul exemplu și învăţându-i că postul este inseparabil de rugăciune ca mijloc de luptă împotriva ispitelor și a puterii lui Satana și că trebuie practicat de bună voie și cu voie bună. Postul Paștelui creștin este gândit tocmai după postul de 40 de zile pe care Iisus l-a ţinut în pustie înainte de a-și începe activitatea de slujire publică și care, la rândul său, era o oglindă în timp la vremea în care Moise a postit 40 de zile pe muntele Sinai, de unde a coborât cu tablele pe care erau scrise Cele Zece Porunci. Paștele creștin nu trebui însă confundat cu Paștele iudaic. Dacă creștinii sărbătoresc Învierea lui Iisus de Paște, evreii sărbătoresc în continuare eliberarea din robia egipteană.

Diferenţe practice

În primele secole ale Bisericii, Postul Paștelui se ţinea cumva la voia întâmplării. Izvoare istorice atestă că existau diferenţe nu doar în ce privea numărul de zile, ci și datele specifice la care se postea (unele persoane posteau doar în Vinerea Patimilor, altele doar înainte de Paște, alţii o săptămână, iar alţii, opt săptămâni). Postul a fost „regularizat” după legalizarea creștinismului, când era împărţit în două perioade, postul prepascal și postul pascal. La primul Conciliu de la Niceea, s-a stabilit însă ca durata postului să fie de 40 de zile, cât este și astăzi.

Regulile alimentare însă variau, unele biserici abţinându-se de la orice tip de carne și produse animale, în timp ce altele făceau excepţie pentru carnea de pește. Papa Grigore I cel Mare, de exemplu, i-a scris Sfântului Augustin în anul 604, confirmând următoarea regulă : „Ne abţinem de la piele, carne și oricine provine din ele, precum lapte, brânză și ouă.” Regulile însă au evoluat în timp. Astăzi, regula în Biserica Catolică este că în Miercurea Cenușii (care dă startul Postului Paștelui), în toate vinerile din Post, dar și în Vinerea Sfântă (Bunavestire, pentru ortodocși), catolicii cu vârste peste 14 ani trebuie să se abţină de la a mânca carne, dar nu de la ouă, lactate și condimente, sosuri și alte produse care conţin grăsimi animale. În aceste zile trebuie să mănânce o singură masă solidă pe zi, dar au voie să consume gustări pe durata zilei.

Credincioși catolici primesc pe frunte semnul crucii din cenușă, marcând astfel începutul Postului Paștelui.

Pentru ortodocși, regulile actuale sunt următoarele: „În primele două zile (luni și marţi din săptămâna primă) se recomandă, pentru cei ce pot să ţină, post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine și bea apă; la fel în primele trei zile (luni, marși și miercuri) și ultimele două zile (vinerea și sâmbăta) din Săptămâna Patimilor. Miercuri se ajunează până seara (odinioară până după săvârșirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite), când se mănâncă pâine și legume fierte fără untdelemn. În tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână (luni-vineri inclusiv) se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sâmbăta și duminica de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn și puţin vin. Se dezleagă de asemenea la vin și untdelemn (în orice zi a săptămânii ar cădea), la următoarele sărbători însemnate în calendar cu cruce neagră: Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul (24 februarie), Sfinţii 40 de mucenici (9 martie), Joia Canonului celui mare, înainte-serbarea și după-serbarea Buneivestiri (24 si 26 martie), precum și în ziua Sfântului Gheorghe (23 aprilie), iar după unii și în Joia Patimilor. La praznicul Buneivestiri (25 martie) și în Duminica Floriilor se dezleagă și la pește (când însă Bunavestire cade în primele patru zile din Săptămâna Patimilor, se dezleagă numai la untdelemn și vin, iar când cade în vinerea sau sâmbăta acestei săptămâni, se dezleagă numai la vin).”

Cum ţin credincioşii postul de fapt

Biserica din vechime vedea Postul Paștelui ce pe o perioadă de ispășire a păcatelor și de pregătire a catehumenilor care urmau să fie botezaţi de Paște. Practic, astăzi Postul Paștelui este o perioadă de pregătire spirituală pentru toţi creștinii care vor să sărbătoarească Învierea Domnului prin împărtășirea cu Sângele și Trupul Domnului. În acest scop, deopotrivă mintea și trupul trebuie să treacă nu doar printr-o detofixiere alimentară, ci și spirituală. Credincioșii nu ar trebui să se abţină doar de la anumite alimente și băuturi, ci și de la gânduri, sentimente și fapte rele, angajându-se în schimb mai des în rugăciune și ajutorarea celorlalţi.

Regulile complexe ale postului ortodox au făcut ca, inevitabil, mare parte a acestui efort să se învârtă aproape ca un ritual în jurul pregătirii alimentelor pentru bucatele de post. Astfel că, în satele românești, încă din vară se pregăteau dulceaţă, magiun, prune și mere pădureţe la uscat, bureţii de pădure sau cei „de rouă“, înşiraţi pe aţă, tot la uscat, păstăile de fasole, pătrunjelul şi mărarul tocat, pus şi el să se usuce, fasolea, ceapa, nucile, făina de porumb şi cea de grâu. Postul era ţinut cu stricteţe, pe toată durata lui, și dezlegare de pește nu se dădea decât o singură dată, de Florii, povestesc bătrânii. În Joia Mare se înroșeau ouăle și se umplea baraga, iar în Vinerea Mare venea rândul cozonacilor. În ultima zi înainte de Paști, în satele moldovenești se ţinea o sărbătoare numită „spolocanie” și nu mai urma altă sărbătoare până în prima zi de Paște, când se mergea în vizită la nași și la părinţi, o datină care se mai păstrează și în ziua de azi. Deși astăzi doar 1 din 10 români reușesc să ţină post întreaga perioadă, obiceiurile tradiţionale de Paște sunt importante și practicate în zonele regionale de origine, în special în Transilvania, Banat și Moldova. Conform unui studiu IRES de anul trecut, „printre tradiţiile declarate ca fiind specifice sărbătorilor pascale, cei mai mulţi menţionează: mersul la udat/stropit (12%), mersul la biserică (9%), mersul copiilor după ouă roşii (8%), mersul la cimitir (7%), sfinţirea bucatelor la biserică (6%) sau vopsitul ouălor (6%).

Încondeiatul ouălor roșii, în Bucovina, România.

În Biserica Catolică, care în prezent are un set de reguli mai ușor de ţinut minte și de pus în practică în ce privește dieta în timpul Postului, atenţia este mai degrabă direcţionată spre partea de „curăţare” spirituală. Așa se face că, în 2014, 89% dintre catolicii practicanţi din Statele Unite aveau de gând să ţină postul alimentar, dar în plus, 30% dintre ei înţeleseseră să ţină post de la tehnologia care le acapara tot timpul și toată atenţia, conform unui studiu Barna realizat înainte de Postul Paștelui din 2014. Anul acesta, papa Francis a dat startul Postului Paștelui cu un apel modern: decât să postim de la alcool și dulciuri am face mai bine dacă am posti de la indiferenţa pe care o afișăm unii faţă de alţii. „Indiferenţa faţă de semenii noștri și faţă de Dumnezeu reprezintă și ea o adevărată ispită pentru noi, creștinii… de fiecare dată când viaţa noastră interioară este prinsă în propriile interese și griji, nu mai este loc pentru ceilalţi. Nu mai auzim vocea lui Dumnezeu, nu mai simţim fericirea liniștită a dragostei Sale și nu mai avem dorinţa să facem fapte bune. Sfârșim prin a fi incapabili să simţim compasiune pentru cei săraci, să plângem pentru durerea altora, ca și cum ar fi responsabilitatea altcuiva să ajute, nu a noastră”, a declara papa. Deci, postul alimentar are rostul lui, dar în definitiv trebuie să servească unui scop mai mare, care nici măcar nu privește persoana noastră, decât pentru a o reforma. În realitate însă, postul nostru este pentru ceilalţi.