În miezul frământărilor polarizante legate de mediu, creștinii s-au trezit prinși în tensiunea dintre convingerea că mediul se va degrada continuu, ca semn al iminentei Apocalipse, și necesitatea de a avea un comportament proactiv în protejarea mediului.

Deși creștinii reprezintă o forţă în lume, inclusiv sub aspect numeric, totuși percepţia generală este că sunt mai puţin dispuși să ia o atitudine care să conteze în ce privește mediul înconjurător. Paradoxal, reticenţa de a se implica mai mult în ocrotirea planetei pe care o consideră creaţia lui Dumnezeu poartă uneori tocmai marca crezului lor religios.

Scepticismul credinţei

Peste o treime dintre creștinii evanghelici cred că nu există „dovezi solide“ că ne confruntăm cu schimbări climatice, în timp ce numai 28% dintre creștini evanghelici albi sunt convinși că activitatea umană a contribuit la încălzirea Pământului, potrivit unui studiu[1] al organizaţiei Pew Research Center.

Până la urmă însă, nici faptul că o biserică face declaraţii oficiale despre necesitatea protejării mediului nu înseamnă foarte mult, câtă vreme instituţiile ei nu alocă resurse notabile pentru ceea ce ar putea reprezenta un tip nou, dar eficient de mărturie creștină, subliniază[2] William K. Hayes, profesor de biologie și director al Centrului pentru Studii de Biodiversitate și Conservare la Universitatea Loma Linda.

O atitudine indiferentă faţă de distrugerea mediului decurge, pe de o parte, dintr-o înţelegere eronată a versetelor din Geneza 1:26-28, în care Dumnezeu declară că dă în stăpânirea omului pământul și vieţuitoarele sale, observă licenţiata în teologie și bloggerul pe teme de ecoteologie Liz Jakimow. Unii creștini au înţeles din acest pasaj biblic că fiinţele umane sunt cel mai valoros segment al creaţiei, dacă nu chiar singurul, în timp ce elementele non-umane ale naturii au valoare doar în măsura în care aduc beneficii omului. In extremis, „stăpânirea“ pământului a fost interpretată ca un drept de a supune natura, și chiar de a o exploata, deși, în realitate, ea se traduce printr-o responsabilitate a administrării pământului și resurselor sale într-un mod care să fie în concordanţă cu voinţa lui Dumnezeu, argumentează Jakimow, inventariind o serie de dovezi scripturistice.[3]

Pe de altă parte, doctrina escatologică îi determină pe unii creștini să susţină că nu trebuie să ne focalizăm asupra pământului, pentru că, oricum, lumea va fi distrusă și recreată la a doua venire a lui Iisus. Un studiu[4] din 2012 a confirmat faptul că certitudinea iminenţei apocalipsei poate modela atitudinea faţă de schimbările climatice, arătând că acei creștini americani conservatori care cred că lumea se va sfârși foarte curând tind să fie mai puţin preocupaţi de problemele de mediu.

În cele din urmă, deși cred că trebuie să aibă grijă de mediu, creștinii au devenit treptat mai distanţi și mai sceptici faţă de acest subiect, iar orientarea politică are de-a face cu acest proces. Ecologismul a fost asociat cu liberalismul, iar în America, tendinţa este de a așeza semnul egalităţii între liberalismul teologic și cel politic, spune Robin Vildeman, profesor la Texas A&M University.[5]

În această atmosferă de reticenţă, atitudinea papei Francis devine substanţă de contrast, pontiful transformându-se într-o „o voce în pustiu“[6], după cum remarcă un editorial din The Guardian.

Un lider spiritual și soluţiile sale pentru crizele lumii

În mai 2019, la întâlnirea anuală a membrilor Academiei Pontificale, ,papa a militat pentru o autoritate globală care să urmărească „binele comun“[7]. În cadrul întâlnirii, papa a denunţat tendinţa spre naţionalism și „excesele de suveranitate“, insistând asupra faptului că, în contextul globalizării economice, tehnologice și culturale, „statul naţional nu mai este capabil să obţină binele comun al populaţiei sale“[8].

Globalizarea trebuie gestionată în folosul tuturor naţiunilor, a subliniat Francisc, avansând și o soluţie în acest sens: formarea unei entităţi suprastatale, care să fie învestită cu autoritatea de a reglementa problemele de interes major, precum schimbările climatice, imigraţia sau pacea mondială.

„Niciun alt lider spiritual nu vorbește atât de hotărât în favoarea săracilor și a mediului din lumea în curs de dezvoltare“[9], scrie The Guardian. Jurnalistul Reynard Loki susţine că un lider spiritual de talia papei poate aduce o perspectivă proaspătă în problema schimbării climatice, „în special atunci când politicienii, legiuitorii și negociatorii internaţionali au eșuat mizerabil atât de mult timp“[10].

Cu patru ani în urmă, papa Francisc emitea o enciclică asupra mediului, act „aproape fără precedent“, după cum observa Daniel Scheid, profesor de teologie la Universitatea Duquesne. „Rareori în vremurile moderne, o declaraţie papală majoră a primit atât de multă atenţie și dezbatere, înainte chiar de a fi emisă“[11], subliniază jurnalistul Peter Smith.

„Niciodată nu ne-am rănit și abuzat locuinţa noastră comună așa cum am făcut-o în ultimele două sute de ani“[12], afirmă papa Francisc în enciclica Laudato si, publicată pe 24 mai 2015. În scrisoarea sa, papa acceptă concluziile cercetătorilor despre rolul major jucat de om în criza climatică, subliniază rolul combustibililor fosili în producerea schimbărilor climatice și afirmă obligaţia morală a ţărilor dezvoltate de a ajuta ţările sărace în combaterea schimbărilor climatice, insistând asupra faptului că lumea trebuie „să audă atât strigătul pământului, cât și strigătul săracilor“.

După publicarea enciclicii Laudato si, Reynard Loki sugera că acesta ar putea fi momentul perfect pentru a-i încredinţa „primului papă modern“ un loc de frunte în gestionarea schimbărilor climatice, după ce, inventariind câteva nume sonore ale politicii, conchide: „Nimeni nu are acoperirea globală și respectul de care se bucură papa Francisc.“[13]

Sub lupă

Russell Ronald Reno, redactorul revistei ecumenice First Things, crede că, prin denunţarea necruţătoare a ordinii globale actuale, scrisoarea papei reprezintă „cea mai antimodernă enciclică de la Sylabbus of Error a papei Pius al IX-lea, în 186“[14].

Iar Michael Brendan Dougherty, corespondent la revista The Week, mărturisește că așteaptă încă „o papalitate umilă, care evită politica și nu prezice reforme“, „un slujitor al slujitorilor“.[15] O asemenea așteptare este nerealistă, susţine însă jurnalista Elizabeth Bruenig, subliniind că a-i cere lui Francisc să rămână în afara problemelor politice, concentrându-se exclusiv pe chestiunile religioase, ar însemna să impui „noţiunea de «sferă politică» unei instituţii care nu a înghiţit niciodată asemenea delimitări“[16].

În ciuda percepţiei publicului că Francisc este cel mai angajat politic papă dintre predecesorii săi, adevărul este că Francisc este fidel tradiţiei Vaticanului de a se implica în probleme seculare, susţine Federica Genovese, lector la Universitatea din Essex, Marea Britanie. Încercând să descopere dacă e adevărat că enciclica Laudato Si este un nou tip de manifest politic, Genovese a analizat cele 34 de enciclice papale publicate din 1958, descoperind că toate aceste scrisori aveau un ton politic consecvent, distinct de mesajul spiritual. Un studiu al postărilor de pe Twitter ale papei Francisc a confirmat că mesajele sale nu sunt „mai politice (…) decât au fost în

 trecut scrierile altor papi“[17], conchide Genovese.

De fapt, nici apelul la o autoritate transnaţională nu este o noutate. În 2009, atunci când papa Benedict a emis enciclica Caritas in Veritate, John Sniegocki, profesor de etică creștină la Universitatea Xavier din Cincinnati, a declarat că unul dintre elementele cele mai controversate ale enciclicei era reprezentat de apelul făcut către instituţiile internaţionale de a interveni în reglementarea economiei. „Unul dintre lucrurile pe care le spune este că economia globală scapă puterii statelor individuale de a o reglementa“[18], observa Sniengocki.

Analizând enciclica, filosoful și teologul Michael Novak puncta faptul că nu se simte comod cu recomandarea unei instituţii internaţionale căreia să i se confere puterea de a controla economia globală. „Îmi place guvernul limitat. Aș prefera să am mai multe guverne limitate decât o autoritate imperativă“[19], a tranșat Novak o alegere firească între creșterea puterii guvernamentale (și încă la un nivel transnaţional) și limitarea acesteia – creștinii optând în mod tradiţional pentru al doilea scenariu, mai ales că se confruntau adesea cu persecuţia religioasă.

 

Soluţia odihnei sabatului duminical

Laudato Si, enciclica emisă de Francisc, identifica și ea un antidot pentru crizele majore ale lumii, greu de anticipat de cei mai mulţi dintre locuitorii planetei – reîntoarcerea la odihna pierdută a sabatului, „menit să fie o zi care ne vindecă relaţiile cu Dumnezeu, cu noi înșine, cu ceilalţi și cu lumea“[20]. Documentul redă păzirea duminicii ca un act cu miză incalculabilă: supravieţuirea planetei, notează Lincoln Steed, redactor al revistei Liberty.[21]

Într-o analiză scrisă pentru The New York Times, Mark Oppenheimer remarcă faptul că imaginea unui catolic care face apologia sabatului este ceva insolit, pentru că, deși catolicii au respectat duminica, susţinătorii sabatarianismului au fost, în mod tradiţional, protestanţii.[22] Iniţial, legile albastre („blue laws“), cunoscute și sub numele de legi duminicale, au restricţionat sau interzis în special activităţile din zilele de duminică. În timp, justificarea oficială a acestor legi s-a schimbat, dar mulţi protestanţi au continuat să le apere. „În anii 1820, s-a spus că este vorba de un moment de pauză pentru a medita la obligaţiile noastre faţă de Dumnezeu“[23], afirmă David Sehat, istoric la Universitatea de Stat din Georgia. Cincizeci de ani mai târziu, „au început să folosească justificarea (folosită acum, s.n.) de papa Francisc: o zi pentru a petrece timp cu familia, pentru păstrarea sănătăţii și promovarea bunelor moravuri“[24].

Considerate relicve ale unor vremuri în care oamenii doreau un stat teocratic, legile albastre au fost abrogate târziu în unele state ale Americii, iar în altele încă subzistă. Maryland interzice vânzarea de mașini, 15 state interzic sau restricţionează vânătoarea, iar 32 de state restricţionează vânzarea alcoolului în ziua de duminică.[25]

Abrogarea acestor legi se dovedește dificilă, din pricina opoziţiei puternice a grupurilor religioase, arată Oppenheimer. Renunţarea la legile albastre transmite mesajul că „moralitatea nu ar trebui să joace niciun rol în politica publică“, se lamentează Daniel Avila, director asociat pentru politici și cercetări la Conferinţa Catolică din Massachusetts. Faptul că statul Massachusetts a abrogat interdicţia comercializării băuturilor alcoolice duminica reprezintă pentru Oppenheimer „un pas în procesul de transformare a Sabatului în altă zi“[26].

De-a lungul timpului, instanţele au soluţionat diferit plângerile cu privire la faptul că legile albastre încalcă libertatea religioasă, fie stabilind că legile sunt constituţionale și îndeplinesc scopuri seculare legitime (asigură o zi de odihnă tuturor, reduc munca poliţiștilor duminica), fie declarând neconstituţionalitatea lor, scrie profesorul de drept David Hudson. În 2004, un tribunal din New York a invalidat o lege care limita vânzarea alcoolului duminica, stabilind că acest gen de legi au la bază credinţe religioase, iar substituirea fundamentului religios cu unul secular (dreptul părinţilor la o zi de odihnă, pentru a nu fi suprasolicitaţi) nu face reglementarea „mai puţin reprobabilă, mai ales atunci când guvernul îi spune comerciantului în care zi este sabatul“[27].

Viitorul legilor albastre este incert, spune Hudson, remarcând totuși că, în perioadele de criză economică, susţinătorii lor devin foarte vocali, considerându-le o soluţie legitimă, nu din raţiuni economice, însă, ci de ordin religios.

Există o mișcare conservatoare care militează pentru un rol mai pregnant al religiei în spaţiul public, dar atunci când se apelează la ajutorul guvernului pentru a susţine forţa religiei, rezultatul seamănă cu a te împușca în picior, scrie Zachary Yost, care are un doctorat la Universitatea Catolică din America. Yost analizează argumentele preotului Dominick Bouck, care spune că abrogarea legilor albastre va afecta săracii și va consolida cultura consumeristă. Realitatea e diferită, susţine Yost, pornind de la teoria sociologului Frank Tannenbaum, care spune că echilibrul societal este realizat din conflictul între instituţiile societăţii – familie, biserică, stat, piaţă – în timp ce haosul și dezordinea survin atunci când o instituţie câștigă prea multă putere.

În societatea occidentală munca eclipsează celelalte aspecte ale vieţii, iar conservatorii vor să remedieze acest dezechilibru prin intermediul legilor albastre, însă nu legislaţia restabilește echilibrul, argumentează Yost, pentru că „nu abordează problema de bază: valorile care motivează acţiunile oamenilor“.

Legile albastre nu vor reuși să umple bisericile, pentru că oamenii nu le frecventează atât de rar doar din lipsă de timp – primii creștini au intrat în arenele cu lei pentru că își preţuiau credinţa mai mult decât viaţa, iar această scală a valorilor nu poate fi legiferată, ci doar reevaluată și aplicată individual, conchide Yost.[28] Omul are nevoie de libertate religioasă ca să poată înflori, scrie[29] Hugh Whelchel, citând studiul economistului Joe Connors, care a arătat că libertatea politică și economică depind de cea religioasă.

Cartea de care îţi amintesc soluţiile lui Francisc

Enciclica Laudato Si a papei Francisc apare la mai bine de o sută și cincizeci de ani de la publicarea iniţială (1858) a volumului Great Controversy (cunoscut în română cu titlul Marea luptă sau Tragedia Veacurilor), semnat de autoarea adventistă Ellen G.White. Legătura uimitoare dintre cele două este că volumul masiv al lui Ellen White, foarte atractiv, de altfel, din perspectiva intrigii pe care o conţine și a cheii de interpretare a istoriei lumii din perspectivă spirituală, oferea ca motive de îngrijorare și ca previziuni de urmărit în viitor preocuparea și intenţia conducerii Bisericii Catolice de a stabili un sistem de conducere cu influenţă globală și de a transforma închinarea în ziua de duminică într-un reper cu rol identitar esenţial pentru creștinii din întreaga lume. Ambele idei generează implicit, conform autoarei Ellen White, premisele persecutării celor care nu vor fi de acord cu această nou creată alianţă politico-religioasă. Autoritatea globală și odihna de Sabat, ca soluţii pentru unele dintre crizele lumii, trezesc fără îndoială conexiuni cu volumul Great Controversy.

În timp ce vremurile de criză vor face, probabil, soluţii radicale să pară eligibile, e nevoie să ne reamintim că, deși o planetă sănătoasă este un imperativ, depindem cel puţin la fel de mult de libertatea de a ne alege valorile religioase pentru a ne putea bucura pe de-a-ntregul de casa care încă mai poartă semnătura Arhitectului ei. Nicio biserică care încearcă să promoveze sau să-și impună prin mâna autorităţii civile doctrinele religioase ca soluţii pentru ieșirea din criză nu se află în acord cu principiul fundamental biblic al libertăţii de conștiinţă, pe care Dumnezeu Însuși ne-a oferit-o și garantat-o.

Footnotes
[1]„Cary Funk, Becka A. Alper „Religion and Science“, Pew Research Center, 22 oct. 2015, https://www.pewinternet.org/wp-content/uploads/sites/9/2015/10/PI_2015-10-22_religion-and-science_FINAL.pdf”.
[2]„William k. Hayes, „Christians and Environmental Stewardship“, Adventist Review, 5 feb. 2016, https://www.adventistreview.org/1601-45”.
[3]„Liz Jakimow, „Genesis 1:26-28 and Environmental Rights“, Right Now, 22 febr. 2013, http://rightnow.org.au/opinion-3/genesis-126-28-and-environmental-rights/”.
[4]„David C. Barker, David H. Bearce, „End-Times Theology, the Shadow of the Future, and Public Resistance to Addressing Global Climate Change“, în SAGE Journals, vol. 66, nr. 2, 2013, https://journals.sagepub.com/doi/abs/10.1177/1065912912442243?journalCode=prqb”.
[5]„Kashmira Gander,„What do evangelical christians really think about climate change?“, Newsweek, 19 sept. 2019, https://www.newsweek.com/what-evangelical-christians-think-climate-change-1459927”.
[6]„„The Guardian view on Pope Francis: a voice in the wilderness“, The Guardian, 9 sept. 2019, https://www.theguardian.com/commentisfree/2019/sep/09/the-guardian-view-on-pope-francis-a-voice-in-the-wilderness”.
[7]„ „Discorso del santo padre Francesco ai partecipanti alla plenaria della pontificia accademia delle scienze sociali“, 2 mai 2019, http://w2.vatican.va/content/francesco/it/speeches/2019/may/documents/papa-francesco_20190502_plenaria-scienze-sociali.html”.
[8]„ Idem.”
[9], „„The Guardian view on Pope Francis: a voice in the wilderness“, The Guardian, 9 sept. 2019, https://www.theguardian.com/commentisfree/2019/sep/09/the-guardian-view-on-pope-francis-a-voice-in-the-wilderness”.
[10]„Reynard Loki, „5 Reasons Pope Francis’ Encyclical on the Environment Matters“, The Forum on Religion and Ecology at Tale, 7 iun. 2015, http://fore.yale.edu/news/item/5-reasons-pope-francis-encyclical-on-the-environment-matters/”.
[11]„Peter Smith, „Pope’s coming encyclical on environment stirring both hope and anxiety“, Pittsburgh Post-Gazette, 31 mai 2015, https://www.post-gazette.com/news/environment/2015/05/31/Popes-coming-encyclical-on-environment-stirring-both-hope-and-anxiety/stories/201505290133”.
[12]„„Encyclical Letter Laudato Si’ of The Holy Father Francis on Care for Our Common Home“, http://w2.vatican.va/content/francesco/en/encyclicals/documents/papa-francesco_20150524_enciclica-laudato-si.html”.
[13], „Reynard Loki, „5 Reasons Pope Francis’ Encyclical on the Environment Matters“, The Forum on Religion and Ecology at Tale, 7 iun. 2015, http://fore.yale.edu/news/item/5-reasons-pope-francis-encyclical-on-the-environment-matters/”.
[14]„R.R. Reno, „The Return of Catholic Anti-Modernism“, First Things, 18 iun. 2015, https://www.firstthings.com/web-exclusives/2015/06/the-return-of-catholic-anti-modernism”.
[15]„Michael Brendan Dougherty, „How Pope Francis allows politics to distort the Christian faith“, The Week, 22 ian. 2015, https://theweek.com/articles/534933/pope-francis-allows-politics-distort-christian-faith”.
[16]„Ekizabeth Bruening, „Pope Francis, Radical Leftist?“, The New Republic, 28 ian. 2015, https://newrepublic.com/article/120871/pope-francis-too-political”.
[17]„Federica Genovese, „No, Pope Francis isn’t more political than his predecessors, after all“, The Washington Post, 1 apr. 2018, https://www.washingtonpost.com/news/monkey-cage/wp/2018/04/01/no-pope-francis-isnt-more-political-than-his-predecessors-after-all/”.
[18]„Rachel Donadio, Laurie Goodstein, „Pope Urges Forming New World Economic Order to Work for the «Common Good»“, The New York Times, 7 iul. 2009, https://www.nytimes.com/2009/07/08/world/europe/08pope.html”.
[19]„Ibidem.”
[20]„Vezi nota 12.”
[21]„Lincoln Steed, „Divine Rest and the Environmental Imperative“, Adventist Biblical Research, https://adventistbiblicalresearch.org/sites/default/files/pdf/Divine%20Rest%20and%20the%20Environmental%20Imperative_0.pdf”.
[22]„Mark Oppenheimer, „Pope Francis Has a Few Words in Support of Leisure“, The New York Times, 26 apr. 2013, https://www.nytimes.com/2013/04/27/us/pope-francis-has-a-few-words-in-support-of-leisure.html”.
[23], „Ibidem.”
[24]Ibidem.
[25]„ Ibidem.”
[26], „Ibidem.”
[27]„David Hudson, „Blue Laws“, Freedom Forum Institute, aug. 2009, https://www.freedomforuminstitute.org/first-amendment-center/topics/freedom-of-religion/free-exercise-clause-overview/blue-laws/”.
[28]„Zachary Yost, „Blue Laws Won’t Fill America’s Churches Again“, Mises Institute, 10 iun. 2019, https://mises.org/power-market/blue-laws-won%E2%80%99t-fill-america%E2%80%99s-churches-again”.
[29]„Hugh Whelchel, „Four Reasons Religious Freedom Matters for Society“, Institute for Faith, Works and Economics, 16 iul. 2016, https://tifwe.org/four-reasons-religious-freedom-matters-for-society/”.

„Cary Funk, Becka A. Alper „Religion and Science“, Pew Research Center, 22 oct. 2015, https://www.pewinternet.org/wp-content/uploads/sites/9/2015/10/PI_2015-10-22_religion-and-science_FINAL.pdf”.
„William k. Hayes, „Christians and Environmental Stewardship“, Adventist Review, 5 feb. 2016, https://www.adventistreview.org/1601-45”.
„Liz Jakimow, „Genesis 1:26-28 and Environmental Rights“, Right Now, 22 febr. 2013, http://rightnow.org.au/opinion-3/genesis-126-28-and-environmental-rights/”.
„David C. Barker, David H. Bearce, „End-Times Theology, the Shadow of the Future, and Public Resistance to Addressing Global Climate Change“, în SAGE Journals, vol. 66, nr. 2, 2013, https://journals.sagepub.com/doi/abs/10.1177/1065912912442243?journalCode=prqb”.
„Kashmira Gander,„What do evangelical christians really think about climate change?“, Newsweek, 19 sept. 2019, https://www.newsweek.com/what-evangelical-christians-think-climate-change-1459927”.
„„The Guardian view on Pope Francis: a voice in the wilderness“, The Guardian, 9 sept. 2019, https://www.theguardian.com/commentisfree/2019/sep/09/the-guardian-view-on-pope-francis-a-voice-in-the-wilderness”.
„ „Discorso del santo padre Francesco ai partecipanti alla plenaria della pontificia accademia delle scienze sociali“, 2 mai 2019, http://w2.vatican.va/content/francesco/it/speeches/2019/may/documents/papa-francesco_20190502_plenaria-scienze-sociali.html”.
„ Idem.”
„Reynard Loki, „5 Reasons Pope Francis’ Encyclical on the Environment Matters“, The Forum on Religion and Ecology at Tale, 7 iun. 2015, http://fore.yale.edu/news/item/5-reasons-pope-francis-encyclical-on-the-environment-matters/”.
„Peter Smith, „Pope’s coming encyclical on environment stirring both hope and anxiety“, Pittsburgh Post-Gazette, 31 mai 2015, https://www.post-gazette.com/news/environment/2015/05/31/Popes-coming-encyclical-on-environment-stirring-both-hope-and-anxiety/stories/201505290133”.
„„Encyclical Letter Laudato Si’ of The Holy Father Francis on Care for Our Common Home“, http://w2.vatican.va/content/francesco/en/encyclicals/documents/papa-francesco_20150524_enciclica-laudato-si.html”.
„R.R. Reno, „The Return of Catholic Anti-Modernism“, First Things, 18 iun. 2015, https://www.firstthings.com/web-exclusives/2015/06/the-return-of-catholic-anti-modernism”.
„Michael Brendan Dougherty, „How Pope Francis allows politics to distort the Christian faith“, The Week, 22 ian. 2015, https://theweek.com/articles/534933/pope-francis-allows-politics-distort-christian-faith”.
„Ekizabeth Bruening, „Pope Francis, Radical Leftist?“, The New Republic, 28 ian. 2015, https://newrepublic.com/article/120871/pope-francis-too-political”.
„Federica Genovese, „No, Pope Francis isn’t more political than his predecessors, after all“, The Washington Post, 1 apr. 2018, https://www.washingtonpost.com/news/monkey-cage/wp/2018/04/01/no-pope-francis-isnt-more-political-than-his-predecessors-after-all/”.
„Rachel Donadio, Laurie Goodstein, „Pope Urges Forming New World Economic Order to Work for the «Common Good»“, The New York Times, 7 iul. 2009, https://www.nytimes.com/2009/07/08/world/europe/08pope.html”.
„Ibidem.”
„Vezi nota 12.”
„Lincoln Steed, „Divine Rest and the Environmental Imperative“, Adventist Biblical Research, https://adventistbiblicalresearch.org/sites/default/files/pdf/Divine%20Rest%20and%20the%20Environmental%20Imperative_0.pdf”.
„Mark Oppenheimer, „Pope Francis Has a Few Words in Support of Leisure“, The New York Times, 26 apr. 2013, https://www.nytimes.com/2013/04/27/us/pope-francis-has-a-few-words-in-support-of-leisure.html”.
„ Ibidem.”
„Zachary Yost, „Blue Laws Won’t Fill America’s Churches Again“, Mises Institute, 10 iun. 2019, https://mises.org/power-market/blue-laws-won%E2%80%99t-fill-america%E2%80%99s-churches-again”.
„Hugh Whelchel, „Four Reasons Religious Freedom Matters for Society“, Institute for Faith, Works and Economics, 16 iul. 2016, https://tifwe.org/four-reasons-religious-freedom-matters-for-society/”.