„S-ar fi zis că trăiam ca într-o poveste cu zâne. Şi lucrul cel mai minunat era că ştiam, oricât de greu de crezut ar părea asta, că povestea era adevărată. Nimic din greutatea detenţiei nu mă atingea. Frica de necunoscut nu mă mai tulbura şi nici faptul că, după trei zile de la arestare, nimeni nu mă chemase încă la interogatoriu. Ştiam că va urma, dar aşteptam acest moment fără nicio teamă.“ Nicole Valèry Grossu

În mod paradoxal, deși creștinii se bucură de o lege a libertăţii ca dar divin, tocmai pentru a o respecta în spirit, ei ajung uneori să suporte privarea de libertate. Însăși morala creștină a fost posibilă pe baza acestei „legi a slobozeniei“ (Iacov 2:12), ca har eliberator al Mântuitorului, pentru că numai un om liber devine și responsabil pentru viaţa sa. Această lege a libertăţii izvorâtă nu de la oameni, ci din dreptatea și dragostea lui Dumnezeu pentru om îl poate conduce pe creștin la alegeri și decizii curajoase, ce pot implica proteste la adresa legilor nedrepte, sacrificii, milă, lepădare de sine; și, de cele mai multe ori, presupun și o limitare a propriei libertăţi sau chiar renunţarea la ea.

  1. Ce pot să-mi facă niște oameni?“[1]

Cu un ecou de psalm, așa suna principiul călăuzitor al tinerei Nicole, nepoata renumitului lider ţărănist Iuliu Maniu, în cei patru ani de detenţie politică, fără proces, fără o condamnare clară, în România regimului totalitar din anii 1950.

Ea nota: „E greu de exprimat tot ceea ce spun aceste cuvinte sfinte. Cine mi le adusese din nou în memorie şi cât de bine se potriveau cu momentele prin care treceam! Ele aveau să mă călăuzească fără încetare şi să devină deviza pe care o repetam de fiecare dată când, cu ochii acoperiţi, eram dusă la anchetă. Mai mult încă, mi le spuneam în gând, în timpul interogatoriului, atunci când ameninţările, loviturile şi alte torturi fizice şi morale se abăteau asupra mea.“[2]

Nicole a reușit să reziste acestor anchete umilitoare fără a-și denunţa prietenii, colaboratorii, cunoscuţii, așa cum i se cerea cu insistenţă și cinism de către anchetatori. Explicaţia pentru rezistenţa ei supraomenească stă în puterea credinţei și a abandonării de sine în mâna lui Dumnezeu, dobândite cu puţin timp înainte de a fi arestată.

Avusese parte de o întâlnire providenţială cu un om al credinţei anonim, care îi spusese: „Viaţa omului pe pământ nu are sens decât dacă e trăită pentru a te bucura de veşnica împărăţie a Cerurilor.“[3] Această reflecţie i-a dat o putere miraculoasă. A separat valoric lumea înconjurătoare de lumea cerească și i-a arătat direcţia și Calea, relativizând piedicile și răutăţile omenești.

Iată ce declară autoarea în cartea sa de rememorări târzii, Binecuvântată fii, închisoare!, scrisă în exilul parizian în care a activat ca jurnalistă creștină: „Când, la auzul cuvintelor rostite de acest om al credinţei, am îngenuncheat lîngă el şi L-am rugat pe lisus să ia, pentru totdeauna, viaţa mea în mâinile Sale, sufletul mi s-a umplut de aceeaşi bucurie senină şi de aceeaşi lumină ce pătrundea în toate ungherele sufletului meu, de aceeaşi putere şi de aceeaşi dorinţă de a trăi ca şi în dimineaţa asta, în celula în care mă aflu.“[4]

  1. A Mea e răzbunarea și Eu voi răsplăti“[5]

Omul de cultură și creștinul Mircea Vulcănescu, arestat de comuniști ca fost demnitar, s-a dovedit în detenţie un creștin autentic, consecvent cu gândirea și scrierile sale religioase.

Și-a încurajat fraţii de suferinţă și, în ciuda tratamentului dur, care altora le trezea instinctul animalic de supravieţuire, i-a ajutat până la jertfirea de sine; aflat la carceră împreună cu alţi deţinuţi, stând în frig, cu picioarele în apă rece și dezbrăcaţi, el l-a salvat de la moarte pe unul dintre aceștia mai firav, așezându-se pe jos, în chip de pat, pentru ca acela să se poată odihni o vreme. Boala de plămâni l-a răpus în cele din urmă, iar ultimul său îndemn a fost: „Să nu ne răzbunaţi!“[6]

Principiul implicat în această atitudine nonvindicativă este să vezi întotdeauna și să înţelegi răul din spatele oamenilor răi; asta te ajută să nu fii răzbunător, să privești tabloul de ansamblu al lumii și al vechii lupte dintre bine și rău; să-i compătimești pe cei care sunt victime inconștiente ale răului, din diverse motive: fie prin autoamăgire; fie prin ademenirea unor doctrine sau ideologii; fie din dorinţa voluntaristă de a contribui la rezolvarea unor probleme, crize; fie din oportunism; fie chiar dintr-o evlavie greșit înţeleasă a celor ce cred că, persecutându-și semenii, aduc „o slujbă lui Dumnezeu“ (Ioan 16:2).

  1. Domnul este cu tine, viteazule!“[7]

Aceeași mirare care l-a cuprins pe eroul biblic Ghedeon la auzul acestei încurajări a unui înger trebuie să-i fi cuprins și pe acei eroi ai credinţei care, fără să știe că au putere, fără să se încreadă în capacităţile lor, au luat atitudine atunci când alţii au fost ezitanţi, lași, fricoși sau chiar delatori. Este cazul lui Richard Wurmbrand care, la o adunare a clerului românesc din toate confesiunile, căruia i se comunicau noile reglementări și restricţii ale regimului comunist, s-a opus de unul singur; ascultase îndemnul soţiei sale, Sabina, de a lua atitudine pentru a „șterge rușinea de pe obrazul lui Iisus“[8].

Wurmbrand s-a opus public și a protestat împotriva reglementărilor abuzive în privinţa vieţii religioase din România anilor 1950, dar și împotriva servilismului altor confraţi. Exemplul său puternic ilustrează un principiu fundamental: atunci când ești sigur că acţionezi după voia divină, îţi asumi chiar și acţiunile de unul singur și pe cont propriu, fără să aștepţi sau să presupui că ţi se vor alătura alţii, că ţi se va lua apărarea sau că vei fi încurajat; curajul și vitejia vor veni tot de la Dumnezeu.

  1. Străini și călători pe pământ…, dar iubitori de semeni[9]

Acest principiu de așezare a creștinului în lume ne ajută să înţelegem capacitatea supraomenească de a se sacrifica a unora dintre ei. Ea vine numai prin iubirea divină care umple sufletul, se revarsă și se împărtășește semenilor. Printre cei cu asemenea dragoste frăţească și dumnezeiască se numără din nou Richard Wurmbrand care, odată eliberat din închisoarea samavolnică în care suferise atâtea tratamente inumane, ajuns acasă și rugându-se împreuna cu soţia, I-a cerut lui Dumnezeu ca, dacă ar putea fi mai de folos semenilor lui în închisoare decât în libertate, să-l mai trimită o dată acolo. Soţia, cu greutate, a rostit și ea un „Amin!“; iar la scurtă vreme, curajosul pastor luteran a ajuns să stea mai mulţi ani în ceea ce se numea „anticamera morţii“, o celulă a muribunzilor din închisoare, în care a reușit să le aducă multora alinare și să-i ajute să se împace cu Dumnezeu.

  1. Milă voiesc!“[10]

Tot în paginile cărţii Cu Dumnezeu în subterană aflăm despre gestul atât de nobil al unor deţinuţi de a-i „înlocui“ pe confraţii lor de suferinţă atunci când, sub nume false date tuturor de către autorităţi, erau strigaţi pentru a fi anchetaţi și torturaţi cei mai firavi dintre ei.[11]

Un alt gest creștinesc și nobil îi aparţine pastorului presbiterian și atletului olimpic Eric Liddell. Acesta este renumit mai ales pentru refuzul de a alerga într-o zi de duminică la Olimpiada din Paris, din 1925, gest „răsplătit“ de divinitate, după aceea, cu medalia de aur și cu un record mondial la o probă la care nu excela. Gestul lui de milă creștinească faţă de altul și renunţarea la sine au venit când ajunsese deţinut într-un lagăr japonez din China, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. El a refuzat să fie extrădat la schimb cu niște deţinuţi japonezi, printr-o negociere aranjată de Churchill, premierul Marii Britanii. A propus-o pe o femeie însărcinată, iar în anul următor, el s-a stins din viaţă.[12]

  1. „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine…“[13]

Martin Niemӧller a fost pastorul luteran care a rămas în istorie prin avertismentul dat tuturor oamenilor de bine care nu se implică în îndreptarea greșelilor și abuzurilor comise de societatea în care trăiesc. Este suficient ca ei să nu protesteze, să nu se solidarizeze cu alţii, să nu apere libertăţile cetăţenești atunci când le sunt încălcate altora pentru ca răul să prevaleze.[14]

Niemӧller mai este cunoscut și pentru un protest curajos împotriva lui Hitler, printr-o scrisoare semnată de alţi câţiva pastori, publicată în 1936, în revista Time, care i-a atras apoi arestarea; în mod public, îi atrăgea atenţia Führerului că tinde să se creadă Dumnezeu și să accepte de la supuși o adulaţie exagerată. El scria: „Poporul nostru încearcă să rupă legătura stabilită de Dumnezeu. Aceasta prin îngâmfarea omenească ce se ridică împotriva lui Dumnezeu. În această privinţă, trebuie să-l avertizăm pe Führer că adorarea îndreptată adesea către el I se cuvine numai lui Dumnezeu.“[15]

Principiul căruia i se supunea Niemӧller este acela că un creștin nu poate să-și neglijeze atribuţiile cetăţenești, obștești, printre care și aceea de a apăra libertatea de conștiinţă, chiar dacă nu îi este încălcată lui, ci altora.

  1. „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!“[16]

Martin Luther King Jr.[17] rămâne liderul emblematic al protestelor pașnice din SUA, care au fost, totuși, decisive pentru combaterea segregării rasiale, în a doua jumătate a secolului trecut. Discursul lui inspirator, I have a dream („Eu am un vis“), a încălzit multe inimi, pentru că venea dintr-o inimă caldă, în care Dumnezeu pusese principiul „toţi oamenii sunt egali“. Aceasta se întâmpla în 1963, în faţa unei mulţimi imense de susţinători, adunaţi în faţa clădirii Lincoln Memorial, din Washington, D.C. Faptul că un om prin excelenţă pașnic ca Martin Luther King Jr. a fost asasinat prin împușcare, în public, îi conferă aura de biruitor; nu de cuceritor al lumii păcătoase în care a trăit, ci de biruitor al ei, după modelul hristic. Dacă privim duhovnicește, lumea nu trebuie cucerită, ci biruită.

  1. „Să vă feriţi de poftele firii pământești, care se războiesc cu sufletul“[18]

Principiul pe care apostolul Petru îl sugerează aici indică de unde vin pericolele ce pot face sufletul să decadă, iar conștiinţa să adoarmă. Cu cât un creștin face mai multe concesii și compromisuri în direcţia firii omenești, cu atât sufletul său este înrobit, iar conștiinţa își pierde libertatea.

Și în vremuri de pace și democraţie apar situaţii în care un creștin fie face compromisuri, fie ascultă de conștiinţa lui; mai ales când se află într-o demnitate înaltă, într-o funcţie de răspundere. Judecătorul David Maraga, președintele actual al Curţii Supreme de Justiţie din Kenya[19], a impresionat juriul care l-a ales în această funcţie atunci când, fără a fi obligat de formalităţile de învestire, a cerut o Biblie și a jurat pe ea că nu a luat vreodată mită și că nu va lua niciodată mită, în întreaga lui carieră de magistrat. El a avut curajul ca, în 2017, să anuleze alegerile prezidenţiale din Kenya, în calitate de președinte al Comisiei Juridice, întrucât existau suspiciuni rezonabile de corupţie. Mai mult, fiind apreciat pentru integritatea și probitatea sa profesională, colegii îi respectă alegerea de a nu lucra în ziua de odihnă a Sabatului, așa cum îi dictează conștiinţei sale porunca a patra din Biblie (Exodul 20) și confesiunea adventistă de ziua a șaptea.

  1. „…Să umbli smerit cu Dumnezeul tău“[20]

Și totuși, există cazul aparte al creștinilor care, deși nu fac ceva special în viaţa de credinţă, reușesc să influenţeze, fără să bănuiască măcar, grupuri și comunităţi întregi. Principiul smereniei este pilonul pe care se bazează viaţa lor. Este cazul unei familii de adventiști din Africa de Sud, despre care nu știm decât că și-a trăit onest credinţa. Ea a fost invocată într-un moment crucial al celui de al Doilea Război Mondial, când pastorul adventist american N. F. Brewer, dorind să se repatrieze după mulţi ani de misionariat în China, a fost oprit la graniţă de evaluatori vigilenţi, care l-au suspectat de spionaj. Prea fusese bine integrat în ţara de adopţie, prea se eliberase repede, după șase luni, din lagărul japonez. Salvarea i-a venit de la un amiral american, care a spus: „Dacă omul acesta este adventist, vă garantez cu toată certitudinea că nu prezintă niciun pericol pentru ţară.“[21]

Carol, fiica pastorului Brewer, se căsătorise cu Richard Nelson, un american care cunoștea atât de bine cultura și limba japoneză, încât i-a ajutat pe ofiţerii americani să decripteze toate codurile japonezilor folosite în transmisiunile din timpul războiului. A detectat chiar și mesajul împăratului prin care acesta își anunţa intenţia de a capitula.

O familie de credincioși anonimi, deloc spectaculoasă, a reușit să influenţeze soarta unui război mondial. Carol remarca: „Acești doi soţi nu au făcut altceva decât să trăiască la înălţimea credinţei lor și ne-au schimbat viaţa, fără măcar să ne cunoască vreodată!“[22]

Principiul umblării smerite cu Dumnezeu apare ca fiind cel mai special dintre toate pentru că, în afara smereniei, nu ar exista nici harul divin în viaţa noastră, nici puterea de a rezista răului, iar curajul ar fi doar o încumetare nătângă. Smerenia ne așază, însă, în mâna Lui, care ne poate purta apoi liberi prin închisoare, prin război, prin lipsuri, primejdii, persecuţii și ne poate duce la liman, biruitori ai lumii și ai firii omenești.

Footnotes
[1]„Psalmii 117:6”.
[2]„Nicole Valèry Grossu, Binecuvântată fii, închisoare!, Editura Univers, București, 1997, traducere din franceză a originalului Benie sois-tu prison, Paris, Plon, 1976. Cartea a fost apreciată în Franţa pentru mărturiile privind închisoarea politică și încălcarea drepturilor omului în România comunistă; a fost tradusă în engleză, germană, italiană și norvegiană. Citatele cărţii sunt preluate de la http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Nicole%20Valery-Grossu.htm”.
[3]„Ibidem.”
[4]Ibidem.
[5]„Deuteronomul 32:35.”
[6]„carmen 21, «Victime ale comunismului», Portalul Revoluiei, 21 iul. 2008, http://www.portalulrevolutiei.ro/forum/index.php?action=printpage%3Btopic=116.0 ”.
[7]„Judecători 6:12”.
[8]„Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană, Stephanus, București, 2007”.
[9]„Evrei 11:3; Ioan 15:12”.
[10]„Matei 12:7”.
[11]„R. Wurmbrand, op. cit.”
[12]„«Badass Week: The Heroic Death of Chariots of Fire’sEric Liddell», YouTube, Today I Found Out, 29 nov. 2017, https://www.youtube.com/watch?v=Vwpx1_hUAnc”.
[13]„Mica 6:8”.
[14]„Este celebră formularea: „Mai întâi, au venit să-i ia pe evrei, dar eu nu am făcut nimic, nu eram evreu. Apoi au venit să-i ia pe socialiști, dar eu nu am făcut nimic, nu eram socialist. Apoi au venit să-i ia pe catolici, dar eu nu am făcut nimic, nu eram catolic. În cele din urmă, au venit să mă ia pe mine, dar atunci nu mai avea cine să mă ajute“ (vezi https://www.azquotes.com/author/20566-Martin_Niemoller). ”.
[15]„«Rev. Martin Niemӧller: First they came for the Communists…», Scrapbookpages Blog, 19 aug. 2010, https://furtherglory.wordpress.com/2010/08/19/rev-martin-niemoller-first-they-came-for-the-communists/ ”.
[16]„Ioan 16:33”.
[17]„Megan Grant, «7 Peaceful Protests From History That Made A Real, Tangible Difference», Bustle, 20 ian. 2017, https://www.bustle.com/articles/195826-7-peaceful-protests-from-history-that-made-a-real-tangible-difference ”.
[18]„1 Petru 2:11”.
[19]„Vezi «David Maraga», https://en.wikipedia.org/wiki/David_Maraga ”.
[20], „Mica 6:8”.
[21]„Alina Kartman, „90+. Un psalm american“, Semnele timpului, 3 apr. 2018, https://semneletimpului.ro/religie/90-un-psalm-american.html”.
[22]„Ibidem.”

„Psalmii 117:6”.
„Nicole Valèry Grossu, Binecuvântată fii, închisoare!, Editura Univers, București, 1997, traducere din franceză a originalului Benie sois-tu prison, Paris, Plon, 1976. Cartea a fost apreciată în Franţa pentru mărturiile privind închisoarea politică și încălcarea drepturilor omului în România comunistă; a fost tradusă în engleză, germană, italiană și norvegiană. Citatele cărţii sunt preluate de la http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Nicole%20Valery-Grossu.htm”.
„Ibidem.”
„Deuteronomul 32:35.”
„carmen 21, «Victime ale comunismului», Portalul Revoluiei, 21 iul. 2008, http://www.portalulrevolutiei.ro/forum/index.php?action=printpage%3Btopic=116.0 ”.
„Judecători 6:12”.
„Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană, Stephanus, București, 2007”.
„Evrei 11:3; Ioan 15:12”.
„Matei 12:7”.
„R. Wurmbrand, op. cit.”
„«Badass Week: The Heroic Death of Chariots of Fire’sEric Liddell», YouTube, Today I Found Out, 29 nov. 2017, https://www.youtube.com/watch?v=Vwpx1_hUAnc”.
„Mica 6:8”.
„Este celebră formularea: „Mai întâi, au venit să-i ia pe evrei, dar eu nu am făcut nimic, nu eram evreu. Apoi au venit să-i ia pe socialiști, dar eu nu am făcut nimic, nu eram socialist. Apoi au venit să-i ia pe catolici, dar eu nu am făcut nimic, nu eram catolic. În cele din urmă, au venit să mă ia pe mine, dar atunci nu mai avea cine să mă ajute“ (vezi https://www.azquotes.com/author/20566-Martin_Niemoller). ”.
„«Rev. Martin Niemӧller: First they came for the Communists…», Scrapbookpages Blog, 19 aug. 2010, https://furtherglory.wordpress.com/2010/08/19/rev-martin-niemoller-first-they-came-for-the-communists/ ”.
„Ioan 16:33”.
„Megan Grant, «7 Peaceful Protests From History That Made A Real, Tangible Difference», Bustle, 20 ian. 2017, https://www.bustle.com/articles/195826-7-peaceful-protests-from-history-that-made-a-real-tangible-difference ”.
„1 Petru 2:11”.
„Vezi «David Maraga», https://en.wikipedia.org/wiki/David_Maraga ”.
„Alina Kartman, „90+. Un psalm american“, Semnele timpului, 3 apr. 2018, https://semneletimpului.ro/religie/90-un-psalm-american.html”.
Corina Matei
Corina Matei, doctor în Filosofie al Universității din București, este conferențiar la Universitatea „Titu Maiorescu” și jurnalist creștin. Pe lângă activitatea de la Semnele timpului, realizează emisiunea „Convorbiri de seară” la Speranța TV și susține rubrica „Alice în Țara Mirărilor” a revistei online Femei de 10. Este autoarea cărților: Ordinea și dezordinea simbolurilor, Morală, educație, comunicare în era focului rece, Postmodernity’s Fugitive Truths.