Paradox românesc: biserici multe, etică puţină

508

Oamenii care merg în mod regulat la biserică comit mai puţine infracţiuni, având mai puţin tendinţe spre comportament delicvent. Potrivit unui studiu efectuat de Universitatea Manchester, există o strânsă legătură între frecventarea unui lăcaş de cult și rata infracţionalităţii. Dacă e corelăm aceste rezultate cu statisticile religioase din România ar trebui să constatăm în jurul nostru înflorind Paradisul. Știm cu toţii că lucrurile nu stau așa și atunci ne întrebăm de ce.

Cercetătorii cred că religia nu numai că îi învaţă pe oameni „normele morale și de comportament, dar, de asemenea, alocă timp credincioşilor", iar acest lucru contribuie decisiv la reducerea infracţiunilor, relatează The Telegraph.  Circa 1.200 de tineri, cu vârste între 18 şi 34 de ani, din religii diferite, au fost chestionaţi cu privire la mai multe tipuri de delincvenţă, precum chiulul de la şcoală sau de la locul de muncă, consumul de droguri, fapte de evaziune, furt din magazine, pagube materiale, violenţa, inclusiv împotriva persoanei.

Concluzia studiului iniţiat de către Universitatea din Manchester este că „vizitarea unui locaş de cult poate reduce semnificativ riscul de implicare în anumite tipuri de comportament criminal și delincvent", a explicat coordonatorul studiului, Mark Littler.

Însă, contrar așteptărilor, studiul nu confirmă că biserica în sine constituie factorul motivator al schimbării. În acord cu concluziile cercetătorilor, nu practica religioasă generează reducerea de infracţiuni. Ceea ce contează este întâlnirea cu ceilalţi credincioși, indiferent dacă acest lucru este realizat prin ceremonii de cult, implicare în activităţi sociale sau pur și simplu prin petrecerea unui timp cu familia și prietenii care împărtășesc aceleași valori. Cu alte cuvinte, trăirea practică a valorilor interiorizate este mai importantă decât efectuarea unor ritualuri.

Ca un argument în plus în această privinţă, cercetătorii au precizat că studiul nu confirmă că ateii ar fi mai puţin înclinaţi spre un comportament altruist sau moral. Mai mult de atât, menţionează Mark Littler, „rezultatele nu sugerează că există ceva unic special în privinţa religiei". Elementul special constă, de fapt, în componenta socială a evenimentului religios, o componentă care ar putea fi identificată „la fel de mult în echipa de fotbal".

Îngerii întunecaţi ai istoriei

Frecventarea bisericii sau practicarea unor ritualuri nu garantează în mod absolut schimbarea de comportament. Istoria, cel puţin, este martora multor eșecuri umane. Ucigașul din Oslo, Anders Behring Breivik, s-a considerat creștin. Persoana din Republica Centrafricană care a omorât și a mâncat recent un musulman a făcut-o afirmând că este creștin, notează BBC.

Poate că cel mai surprinzător caz este cel oferit de Rudolf Hess, mâna dreaptă a lui Hitler, motorul maşinăriei de război a celui de-al III-lea Reich. Cu o biografie fascinantă, crescut într-un mediu fervent religios, cu o devoţiune spirituală profundă, într-un timp părând a fi chiar destinat preoţiei, Hess a fost tipul persoanei religioase greu descifrabile. Hitler nu a evitat să fie înconjurat de oameni ce nu și-au negat convingerile religioase. Hess este doar unul dintre aceștia. Mulţi alţii dintre apropiaţii Fuhrerului frecventau serviciile religioase.

Paradoxul românesc

Desigur, România de azi nu poate fi comparată cu Germania celui de-al Doilea Război Mondial. Aceasta nu înseamnă însă că exprimări greșite ale creștinismului nu au pătat și istoria naţională, generând controverse. În aceste condiţii, studiul cercetătorilor de la Universitatea din Manchester ar putea ridica o întrebare cu un caracter specific: De ce România, situată pe locul șase în topul internaţional al celor mai credincioase popoare din lume, conform cercetării realizate de WIN-Gallup International, cu o rată a persoanelor autodesemnate ca fiind religioase de 89%, se află în topul ţărilor cu grad crescut de infracţionalitate? Se pare că etica nu este neapărat unul dintre atuurile românești. Numărul bisericilor, da. Și atunci, ce nu funcţionează?

O premisă confirmată statistic constă în existenţa unei distincţii între afirmarea religioasă și exprimarea concretă a acesteia. Potrivit unui sondaj Soros, puţin peste jumătate dintre ortodocși merg cel puţin o dată pe lună la biserică și aproape 40% numai la sărbătorile importante. Se pare că o mare parte dintre români sunt religioși, însă doar ocazional. Un răspuns posibil pentru această inconsecvenţă religioasă, cu implicaţii asupra comportamentului religios al românului, poate fi identificat (prin contrast) în cartea lui Max Weber, Etica protestantă și spiritul capitalismului. Sociologul german demonstrează că etica și viziunea despre lume au influenţat în mod pozitiv dezvoltarea anumitor ţări, precum cele protestante. Acest fapt a fost rezultatul interiorizării unor valori religioase și nu doar a exprimării lor într-o manieră ritualică. Aceasta este una dintre diferenţele de substanţă care pot explica și rămânerea în urmă a ţărilor din răsăritul Europei, precum România.

Fostul ministru al Culturii, academicianul Răzvan Teodorescu, într-un articol publicat pe Historia.ro, consideră că „ortodoxia e legată de o anumită rămânere în urmă" a României. Aceasta se datorează unei anumite percepţii despre Dumnezeu care modelează atitudinea faţă de întreaga viaţă a românului: „Dumnezeu îi face de toate, iar el stă, se uită, se roagă, se mai joacă cu nişte mătănii, aici se înrudeşte cu islamicul. Este o altă educaţie."

Nu doar frecventarea bisericii (fie ea și ocazională) va schimba mecanismul comportamental al românului, ci asimilarea unei alte educaţii, care, cel puţin până în prezent, și-a demonstrat de prea multe ori ineficienţa. În sens contrar, vom continua să umplem bisericile de sărbători, să ne proclamăm credinţa, dar și să privim îngrijoraţi menţinerea în topul european al incorectitudinii și al lipsei de etică. Autoiluzionându-ne că prin umplerea formală a bisericilor vom schimba și comportamente, riscăm să rămânem mai departe cu sufletele goale.