Bucureştenii, impresionaţi de Muzeul Crucii

132

Peste 3.000 de bucureșteni au vizitat deja Muzeul Crucii, expoziţia deschisă la Universitatea Populară Dalles în Săptămâna Mare dinaintea Paștelui. Personajele biblice interpretate de actori, costumele de epocă, scenele bine realizate, versetele din Biblie atent alese și muzica tulburătoare, toate i-au impresionat profund pe vizitatori.

Expoziţia Muzeul Crucii, organizată de Departamentul de Tineret al Bisericii Adventiste, în colaborare cu asociaţia studenţească AMICUS, a fost foarte bine primită de bucureșteni.

„A fost extraordinar! Nu am cuvinte! Aș putea să spun că profunzimea acestui eveniment depășește chiar atmosfera impresionantă din noaptea Învierii, când se ia lumină", a afirmat Aurelia Pencea, una dintre vizitatoarele Muzeului.

„Mi s-a părut destul de creativ. N-am mai văzut până acum așa un muzeu, despre Iisus! E o idee bună, mai ales în Săptămâna Patimilor. Mi-a plăcut foarte mult că puteai să scrii pe o hârtiuţă păcatele și le puteai pune la Cruce", a povestit Ariana Vaida (15 ani), după vizitarea amplasamentului. Aceeași scenă a impresionat-o și pe Daniela Dinu (22 de ani), care a mărturisit și ea că cel mai mult i-a plăcut că a putut bate în cuie, pe cruce, păcatele pe care le-a scris pe un bileţel.

„Mi s-a părut foarte interactiv. Tocmai asta mi-a plăcut, că nu doar mergeai și te uitai la exponate, ci și interacţionai și puteai să-ţi scrii impresiile. Mi-au plăcut și oamenii-statui; mi s-a părut o idee foarte drăguţă și cred că cel mai priceput la asta a fost Iuda", a spus Ana Maria Sava (15 ani).

„A fost o rupere de cotidian și o apropiere de credinţă. Uneori, de sărbători, ne axăm pe lucrurile materiale și uităm, din păcate, esenţa sărbătorilor", a apreciat Florica Gălăţeanu (47 de ani).

Organizatorii au explicat că scopul proiectului e acela de a îndrepta gândurile bucureștenilor către semnificaţia Paștelui, săbătorit de credincioşii ortodocşi duminica aceasta. „În perioada aceasta sensibilă a Paștelui, am vrut să atragem încă o dată atenţia asupra minunii Crucii. Am vrut să impresionăm prin imagini cât mai reale, pentru că acestea rămân foarte bine întipărite în mintea oamenilor. Am mai realizat proiecte de tipul acesta – unul în Constanţa și altul în Madrid – și am observat că scenele biblice, însufleţite de personaje reale, au un mare impact asupra vizitatorilor, așa că am decis să realizăm acest proiect și în București", a afirmat pastorul Mihai Brașov, coordonatorul evenimentului.

„Oricine intră aici iese schimbat", a adăugat el. „O întâmplare care m-a marcat în mod deosebit e legată de un grup de adolescenţi care au început prin a-l tachina pe unul din soldaţii de la intrarea în muzeu, dl. Cristi Voicu. Erau foarte amuzaţi; i-au luat suliţa din mână, iar el s-a luptat un pic cu ei, în glumă, pentru a o recupera. După aceea, le-a zis: «Măi băieţi, dacă tot v-aţi luat de mine, intraţi la Muzeul Crucii!» Au intrat, foarte gălăgioși, și au vizitat muzeul. Când au ieșit, erau cu totul alţii! Erau liniștiţi și vizibil impresionaţi de ceea ce văzuseră."

În mijlocul agitaţiei cotidiene, Muzeul Crucii le oferă trecătorilor o oază de liniște și de meditaţie la evenimentele finale ale vieţii Mântuitorului. „Ceea ce am observat foarte clar a fost schimbarea de atitudine a celor care au vizitat muzeul. Unii dintre ei intrau cu o atitudine superficială, râdeau, însă atunci când ieşeau se vedea pe faţa lor o stare de contemplare şi multe subiecte de gândire", a afirmat Naomi Brânceanu, care a interpretat personajul biblic Maria.

„În viaţa zgomotoasă pe care o ducem zilnic cu toţii, a fost un moment de liniște, atât pentru mine, cât și pentru fetiţa mea. Din tot ce am cunoscut până la această vârstă, viaţa lui Iisus e de neegalat. M-a impresionat mult coroana Lui de spini, dar și momentul când am bătut în cuie acel bileţel cu păcatul", a afirmat Dana, o participantă în vârstă de 32 de ani.

„Cel mai mult m-au impresionat pasajele din Biblie de la începutul turului, pentru că nu prea le-am mai auzit până acum. În orice caz, tot ce e scris pe panouri e foarte bine punctat îţi creează o atmosferă în spiritul perioadei dinaintea Paștelui. În plus, și costumele sunt foarte frumoase și ajută la crearea atomosferei", e de părere Suzana Neacșu (25 de ani).

Ioan Hidegcuti, Președintele Fondului Român de Contragarantare, a avut de asemenea o reacţie pozitivă după vizitarea Muzeului, afirmând: „A fost o experienţă impresionantă din toate punctele de vedere. Mi-aș dori ca acest proiect să fie repetat, la un nivel chiar mai înalt – să fie chiar mai provocator, mai dezvoltat, mai impresionant prin ceea ce poate să ofere suprinderea istoriei ultimelor clipe ale vieţii lui Iisus Christos. În orice caz, m-a impresionat curajul de a destăinui Cuvântul Sfânt la o anvergură greu de imaginat pentru un spaţiu atât de restrâns."

Organizatorii spun că numărul de participanţi e în creștere, şi speră ca, până la finalul proiectului, câteva mii de bucureșteni să treacă pragul Muzeului. „Ieri au fost peste 500 de participanţi. Astăzi se pare că se va atinge cifra aceasta cu mult înainte de încheierea programului și sperăm ca, până la finalul proiectului, cel puţin 4.000 de vizitatori să treacă pe la muzeu. În ce privește reacţia celor care au vizitat muzeul până acum, pot spune că am observat că multe persoane au avut dileme dacă să intre sau să nu intre, atunci când au fost invitaţi, însă, practic fără excepţie, au ieșit emoţionaţi, mărturisind că au trăit o experienţă unică pentru viaţa lor", a afirmat pastorul Viorel Dima, unul dintre organizatori.

De asemenea, el a adăugat că speră ca acest eveniment nu doar să atragă un număr mare de vizitatori, ci și să lase o impresie profundă și durabilă asupra lor, atrăgându-le atenţia către personajul central al sărbătorii Paștelui: „Având în vedere că urmează Paștele, iar personajul cel mai important al acestei sărbători este Iisus, pastorii adventiști din București au apreciat că e foarte important să oferim ocazia unei întâlniri autentice cu Iisus Christos, Paștele nostru. În consecinţă, s-a organizat acest muzeu, astfel încât să ofere o imagine de ansablu a evenimentelor din Săptămâna Patimilor pentru cei nefamiliarizaţi cu Scriptura, iar pe de altă parte să creeze ambianţa necesară pentru o trăire sufletească deosebită, pentru o apropiere de Biblie, pentru ca pe calea aceasta să-L cunoască pe Christos".

Muzeul a fost vizitat și de doi evangheliști mormoni, care au rămas impresionaţi de expoziţie. „A fost foarte frumos. Mi-a plăcut tare mult! În special momentul în care am putut scrie ce simt și ce vreau să-I spun lui Iisus Christos", a afirmat evanghelistul mormon Jack Cross, de 20 de ani. „Mie mi-a plăcut că traseul are o bază istorică, biblică, redând modul în care a trăit Iisus Christos, exemplul nostru perfect. Ar fi bine să intre cât mai mulţi oameni de pe stradă și să vadă mai clar cine a fost Iisus Christos", l-a completat Jacob Peterson, colegul său, în vârstă de 21 de ani.

Prof. dr. Gabriel Marmara, președintele Institutului American, a avut și el cuvinte de apreciere faţă de eveniment: „Experienţa aceasta a avut un ecou deosebit în sufletul meu. Singurul aspect pe care îl regret e că am vizitat muzeul în mijlocul zilei; aș fi preferat să îl vizitez seara, ca să fiu mai aproape de momentul de încheiere al zilei, și să am mai mult timp să reflectez. În orice caz, faptul că am fost scos din agitaţie și cufundat pentru câteva minute într-un moment de liniște ca acesta mi-a făcut bine. Mi-a trebuit o viaţă întreagă de experienţă ca să-mi dau seama cât de important e ca măcar pentru trei minute în 24 de ore să te oprești și să reflectezi."

Și tocmai la aceasta încurajează și organizatorii evenimentului. Pastorul Ionel Calotă afirmă: „Principalul scop al organizării Muzeului Crucii este pregătirea sufletului pentru o relaţie deosebită cu Dumnezeu, în special în zilele acestea de sărbătoare pentru creștini. Proiectul încearcă să-i conștientizeze pe vizitatori de momentele prin care a trecut Iisus înainte de moarte." Mesajul său către bucureșteni, pentru cele două zile rămase din cadrul expoziţiei, este „să se oprească din alergarea de zi cu zi pentru câteva momente de liniște, momente de suflet, momente de apropiere de Dumnezeu".

Expoziţia se desfășoară la Universitatea Populară Dalles, de lângă Hotelul Intercontinental, în perioada 29 aprilie – 2 mai, între orele 10:00 – 21:00. Intrarea este liberă.