Cardinalul Angelo Amato despre beatificarea monseniorului Ghika: „un semn profetic"

42

Slujba de beatificare a Monseniorului Vladimir Ghika a avut loc astăzi, la Romexpo, în cadrul unui eveniment pe care trimisul Papei Francisc l-a calificat drept „un semn profetic de reconciliere şi pace".

În prezenţa a peste 7.000 de credincioşi romano-catolici, trimisul Papei Francisc, cardinalul Angelo Amato a oficiat Liturghia specială, în cadrul evenimentului considerat cel mai important pentru comunitatea catolică din România, după vizita Papei Ioan Paul al II-lea.

Peste 200 de preoţi şi 20 de episcopi au oficiat Sfânta Liturghie solemnă de beatificare a monseniorului Vladimir Ghika (1873 – 1954), care s-a desfăşurat la Romexpo, informează Agerpres.

„Beatificarea de astăzi reprezintă un semn profetic de reconciliere şi pace, ca amintire a unui timp care nu trebuie să se repete şi ca angajare a unui viitor de speranţă, de comuniune frăţească," a spus cardinalul Angelo Amato, în predica susţinută la Romexpo.

„De astăzi Biserica îngăduie cultul public liturgic faţă de Fericitul Vladimir Ghika. Să cerem mijlocirea lui pentru nobila naţiune română, pentru ca aceasta să poată trăi mai departe în pace, în frăţietate şi în prosperitate", a încheiat Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor.

Amato a subliniat în predica sa „demnitatea lui Vladimir Ghika, iertarea prigonitorilor şi susţinere celor întemniţaţi cu el", precum şi „ecumenismul întemeiat pe Apostolatul Iubirii" motivată şi de aspiraţia către unirea Bisericilor Creştine, a Apusului şi a Răsăritului.

La finalul evenimentului, Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti, Ioan Robu, şi-a declarat recunoştinţa faţă de Dumnezeu şi Papa Francisc pentru că „l-au ridicat la fericirea altarelor pe Monseniorul Vladimir Ghika", dar şi faţă de Cardinalului Amato şi cei peste 30 de membri ai familiei Ghika, ca şi faţă de aceia care au susţinut procesul de beatificare, preoţi sau episcopi din România sau de peste hotare, foştii preşedinţi ai României, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, prezenţi la eveniment şi faţă de credincioşi. „Fericitul Vladimir rămâne ca o stea aprinsă pe cerul lumii şi al României", a spus Robu, îndemnând credincioşii să se roage către acesta.

Vladimir Ghika, nepot al ultimului domn al Moldovei, convertit la cauza catolică şi hirotonit preot romano-catolic, a fost arestat de comunişti în 1952 (când ieşea din casa unei bolnave). A fost condamnat la 3 ani de închisoare, însă înfometat şi torturat, a murit 2 ani mai târziu, în Jilava. Avea 80 de ani.