„Cine sunt eu să judec?” – cea mai revoluţionară frază a anului 2013

123

Sunt doar cinci cuvinte, o întrebare simplă care nu a schimbat nimic esenţial în Biserica Catolică, dar care vine din partea Papei Francisc, considerat de revista Time cea mai importantă personalitate a anului şi denumit de Twitter „cel mai bun papă din istorie". Dar ca orice intervenţie a noului papă, această întrebare nu rămâne fără ecou.

Întrebarea a fost adresată de Francisc în cadrul unei conferinţe de presă, ca răspuns la problema legalizării căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Nu întâmplător, papa se întorcea dintr-o vizită oficială în Brazilia, care avusese loc la finalul lunii iulie. Cu doar două luni mai înainte, cuplurile gay din Brazilia primiseră permisiunea de a se căsători şi aveau acum drepturi egale cu persoanele heterosexuale în faţa legii.

Discuţia din cadrul conferinţei de presă se referea însă şi la problema globală a acceptării homosexualilor în biserică (în speţă Biserica Catolică). Nu atât întrebarea în sine a atras atenţia, ci tonul cu care a fost pusă şi stilul de abordare a problemei.

În esenţă, nimic nu s-a schimbat în doctrina bisericii din iulie până acum. Preoţii încă trebuie să păstreze legământul celibatului, avortul este aspru condamnat şi cuplurile homosexuale nu au voie să calce într-o biserică catolică pentru a se căsători în faţa lui Dumnezeu. Ba chiar papa a excomunicat un preot australian care a promovat căsătoriile gay şi hirotonirea femeilor.

În schimb, ceea ce le dă speranţe celor care doresc şi urmăresc schimbări importante în Biserica Catolică este aplecarea noului papă spre includerea tuturor în biserică. „Francisc a re-branduit biserica, prezentând-o ca pe un loc primitor, uman, o biserică a celor săraci, care nu îi ceartă pe cei care nu repectă regulile şi statutul", a declarat Thomas Reese, un preot iezuit.

În plus, vorbind despre gay, papa nu a menţionat niciodată cuvintele „tulburare" sau „boală", aşa cum au făcut-o predecesorii săi, explică John Thavis, corespondent de la Vatican în ultimi 30 de ani, autor al cărţii Vatican Diaries şi al blogului „Inside the Vatican".

„Analogia pe care îmi place să o folosesc este întoarcerea acasă de sărbători. Când te întorci la părinţi, nu te aştepţi să te certe pentru cercelul din nas, pentru părut vopsit în culori ţipătoare sau pentru iubitul cu care trăieşti în păcat. Papa încearcă să transforme biserica într-un părinte iubitor, nu mustrător", a adăugat Thavis.

Mai mult, faptul că liderul infailibil al celor peste un miliard de credincioşi romano-catolici a refuzat să facă judecăţi de valoare faţă de preoţii homosexuali a fost considerat o mişcare nu doar remarcabilă, ci şi revoluţionară.

Iar un dialog deschis, sau măcar speranţa unuia pe viitor, este exact ceea ce speră şi reprezentanţii altor minorităţi respinse acum de biserică. „A le permite oamenilor să se exprime este o gură de aer curat. Papa a fost de multe ori categoric şi a declarat că încă nu a sosit timpul pentru discuţie, dar acest tip de abordare ne face să credem că există o portiţă", s-a exprimat cu optimism Deborah Rose Milovec, lider al organizaţiei Future Church şi o activistă pentru drepturile femeilor în biserică.