Cosmetică de 4 milioane de dolari pentru o statuie

7

    Lucrările de renovare a statuii Christos Mântuitorul, din Rio de Janeiro sunt în plină desfășurare. Anul acesta, Biserica Catolică din Brazilia alocă aproximativ 4 milioane de dolari restaurării statuii, informează AP.    În ianuarie, Arhidioceza din Rio a lansat o campanie naţională de strângere de fonduri pentru a restaura statuia din vârful muntelui Corcovado. Arhiepiscopul din Rio de Janeiro, Ornani Tempesta declara la finele anului trecut că „o parte din fondurile necesare reparaţiilor va fi obţinută prin vânzarea unor miniaturi din metal ale statuii, pentru 4,3 dolari, în cele 252 de parohii din Rio.” AFP informează că cea mai mare parte din bani va fi investită de o companie de minerit care activează în zonă și care și-a asumat îngrijirea obiectivelor turistice din Rio de Janeiro pentru următorii cinci ani.    Monumentul înalt de 40 m datează din 1931 și este vizitat anual de aproximativ 2 milioane de oameni. Autorităţile braziliene au anunţat că obiectivul turistic va rămâne deschis publicului în timpul renovării, care va fi finalizată în luna iulie.     Statuia, care a fost declarată oficial parte a patrimoniului cultural brazilian, în decembrie anul trecut, va atrage probabil și mai mulţi vizitatori datorită unor evenimente care vor avea loc în Brazilia. Este vorba de Campionatul Mondial de fotbal (2014) și Jocurile Olimpice (2016).