Martorii nașterii: păstorii de la Betleem și magii

1488

Singurul evanghelist care aminteşte prezenţa păstorilor din Betleem la evenimentul naşterii lui Iisus Christos este Luca (2:8-20). Era ceva obişnuit ca păstorii să stea afară, pe câmp, în acea perioadă a anului, după cum relatează Sfânta Scriptură. Din culegerea ebraică Mişna reiese că turmele de lângă Betleem nu erau unele oarecare, aici fiind crescuţi mieii care urmau să fie sacrificaţi la Templul de la Ierusalim, aflat la doar câţiva kilometri distanţă. Legătura dintre aceste turme și rolul sacrificial al Mântuitorului Iisus, „Mielul lui Dumnezeu, care îndepărtează păcatul lumii” (Ioan 1:29), este evidentă.

Vestea naşterii Mântuitorului le-a fost adusă păstorilor de un mesager ceresc al cărui nume nu este amintit şi a fost însoţită de un semn întreit, care să certifice mărturia îngerului: un prunc, nişte scutece şi o iesle. Păstorii umili au plecat imediat spre Betleem, unde  L-au găsit pe Iisus, împreună cu părinţii Săi, într-un staul. Iisus Şi-a început viaţa pământească printre animale (conform unor cercetători ai Bibliei, au fost doar oi, nu şi alte animale, aşa cum sugerează picturile de inspiraţie biblică). Două dintre cele mai cunoscute metafore fac referire la Iisus ca Miel (Ioan 1:29) şi Păstor (Ioan 10:14).

Păstorii au fost primii martori ai venirii pe lume a Fiului lui Dumnezeu, vizita lor la staul precedând sosirea magilor. Ei au fost supranumiţi „primii evanghelişti ai erei creştine”, deoarece „au făcut cunoscut ceea ce li se spusese despre Acest Copil” (Luca 2:17). Comentatorii Bibliei au văzut în faptul că nişte păstori anonimi au avut favoarea de a fi anunţaţi despre naşterea Fiului divin o dovadă a harului lui Dumnezeu faţă de oamenii simpli, faţă de cei săraci şi neînsemnaţi.

Păstorii au şi o valoare simbolică în cadrul istoriei biblice. Prezenţa lor aminteşte de regele David, care a fost păstor înainte de încoronare şi care marchează un punct de referinţă în linia genealogică a lui Mesia (Matei 1:1-17), Iisus fiind numit şi „Fiul lui David”. Păstorul lumii – Christos – Se naşte în preajma păstorilor pentru a-şi împlini menirea şi pentru a fi confirmat ca Rege al lumii.

Turiştii care vizitează Ţara Sfântă au posibilitatea de a vedea în preajma Betleemului mai multe locuri considerate, tradiţional, drept câmpurile unde s-au aflat păstorii în noaptea naşterii lui Iisus.

Scena adorării lui Iisus de către păstori a fost evocată adeseori în arta de inspiraţie creştină, fiind valorificată de artişti ca Andrea Mantegna (1451-1453), El Greco (1541-1614) sau Guido Reni (1630-1642).

Magii

„Trei crai de la Răsărit / Cu steaua-au călătorit / Şi pe cale cum mergeau / Steaua ’nainte vedeau.” Sunt versurile cu care debutează un cunoscut colind românesc. Identitatea şi numărul acestor crai, numiţi şi magi, au stârnit imaginaţia şi au născut numeroase legende.

Cuvântul „mag” provine din vechiul termen grecesc magos şi din vechiul cuvânt persan magu, ambii termeni desemnând o clasă specială de învăţaţi din Orient, cu multiple preocupări: preoţie, cercetare, astronomie, astrologie, interpretare de vise, filosofie etc.

Matei este singurul evanghelist care menţionează pelerinajul magilor ocazionat de naşterea pruncului Iisus (Matei 2:1-12). Conduşi de „steaua lui Iacov” (Numeri 24:17), ei au călătorit spre Ierusalim,  unde au cerut informaţii despre naşterea noului rege al iudeilor. Regele Irod cel Mare, aflând de la preoţi şi cărturari că Mesia trebuia să Se nască în Betleem, i-a chemat pe magi la o întrevedere secretă, rugându-i să-i dea şi lui de ştire unde se află noul-născut, pentru a merge să I se închine. Intenţia nedeclarată a lui Irod era aceea de a-L ucide pe prunc. Magii L-au găsit pe Iisus, I-au oferit darurile lor şi apoi s-au întors pe alt drum, fiind înştiinţaţi de Dumnezeu printr-un vis „să nu se mai întoarcă pe la Irod” (Matei 2:12).

Biblia nu le menţionează numele, naţionalitatea sau numărul, nici sursa cunoştinţelor lor profetice. Lipsa acestor detalii a dus la diverse speculaţii. În arta creştină timpurie, se regăsesc imagini cu doi, trei sau patru magi. Tradiţiile răsăritene menţionează chiar şi doisprezece magi. În secolul al VI-lea, s-a conturat în creştinismul occidental ideea că numărul magilor ar fi fost de trei, judecând după numărul darurilor pe care I le-au oferit pruncului Iisus: aur, tămâie şi smirnă.

Monahul benedictin Beda, în 735 d.Ch., a nominalizat magii în opera sa Excerpta et Collectanea. Unul dintre ei s-ar fi numit Melchior, fiind rege al Arabiei. Întrucât era cel mai vârstnic dintre magi, avea părul şi barba albe. Aurul pe care I l-a oferit lui Iisus simbolizează caracterul regal al nou-născutului. Despre Gaşpar s-a spus că ar fi fost tânărul rege imberb al Tarsului. El I-a oferit Pruncului tămâie, simbol al spiritualităţii, evocând rolul Său de Mare-Preot. Al treilea mag, Baltazar, era, în opinia Sfântului Beda, un rege al Etiopiei. El era de vârstă mijlocie şi i-a oferit Mântuitorului smirnă, ca simbol al sacrificiului, dar şi al faptului că El avea să-i vindece pe mulţi.

Mai multe legende creştine susţin că, după întoarcerea în locurile lor natale, magii ar fi răspândit vestea naşterii Mântuitorului. Ei s-au dedicat binefacerilor, fiind botezaţi mai târziu de apostolul Toma. Ulterior, conform tradiţiei neverificabile, au devenit preoţi şi episcopi.

Pelerinajul magilor este o temă întâlnită frecvent în catacombele romane. De asemenea, artişti ca Diego Velásquez (1599-1660), Sandro Botticelli (1445-1510) sau Leonardo da Vinci (1452-1519) au realizat opere memorabile pe baza acestui episod biblic. Călătoria magilor evidenţiază rolul credinţei active, iar faptul că nişte păgâni au fost primii care I s-au închinat lui Iisus subliniază caracterul universal al Evangheliei.