Credinţa și sportul – doi companioni destul de puţin compatibili, la prima vedere. Totuși, Cupa Mondială FIFA 2022 este evenimentul cu prilejul căruia se vor face mai multe rugăciuni decât oricând către un zeu sau altul, pe măsură ce aproape jumătate de planetă se oprește să urmărească acest turneu mondial de fotbal.
Dilemele cu care se poate confrunta un sportiv în legătură cu o idee politică, socială sau religioasă divergentă cu convingerile sale sunt cât se poate de serioase. În timp ce scriam acest text mi-a revenit în memorie tulburătoarea poveste a lui Carlos Roa, portarul argentinian care a jucat la cupa mondială de fotbal din 1998.
Adventist de ziua a șaptea devotat, Roa a fost excepţia de la regulă în ce privește prezenţa adventiștilor în sportul internaţional în anii ’90. A avut privilegiul de a juca în cadrul unui campionat mondial de fotbal, a ajuns în clasamentul celor mai buni portari la nivel global și, chiar în momentul de apogeu al carierei sale, atunci când ofertele financiare începeau să curgă, Roa a renunţat la fotbal. O decizie care a transmis unde de șoc în lumea sportului și care nu se datora accidentării sale sau faptului că organismul i-ar fi trimis semnale că drumul lui în fotbal se încheia.
În 1999, Carlos Roa s-a retras din activitatea sportivă din cauza convingerilor sale religioase – interpretând în manieră proprie Scriptura, a ajuns la concluzia că sfârșitul lumii era foarte, foarte aproape. Decizia lui a fost dificil de înţeles chiar și de mine, un fan al portarului argentinian și de asemenea un adventist de ziua a șaptea. Doar că lumea sportului nu așteaptă pe nimeni.
În interviurile oferite ulterior, Roa a recunoscut că regretă această retragere temporară din activitatea competiţională, dar nu și motivele religioase din spatele deciziei sale. Mi-aș dori să am ocazia de a-i lua un interviu sportivului argentinian, într-o zi. Povestea lui este, cu siguranţă, una fascinantă.
Credinţa sau faima? O alegere dificilă în sportul de performanţă
Nu a fost niciodată ușor să alegi să nu îţi compromiţi credinţa. Creștinii găsesc în paginile Scripturii exemple de personaje biblice care au luat totuși această decizie. Moise, Iosif și Daniel sunt trei personaje biblice care s-au aflat în circumstanţe care le-au testat convingerile religioase și care au ales credinţa în locul gloriei.
Tranșarea acestei dileme poate avea însă un impact profund dăunător asupra credinţei și sănătăţii mintale în cazul unui sportiv care s-a antrenat întreaga viaţă, doar pentru a vedea cum se deșiră înaintea lui ocazia pe care a așteptat-o de-o viaţă. Recursul la versetele Bibliei, cu efectul lor liniștitor cert asupra unei minţi tulburate, ajută mai degrabă atunci când ne privim retrospectiv experienţa decât în momentele în care durerea pulsează foarte viu.
Sportivii de performanţă, care au sacrificat multe dintre plăcerile personale, trăiesc în așteptarea unei ocazii în care să valorifice toţi acei ani de antrenament. Au plătit un preţ mare de dragul gloriei – nu doar că au investit financiar în pregătirea lor, dar au sacrificat timpul cu familia și prietenii, uneori chiar propria educaţie sau relaţiile romantice. Mulţi sportivi se împacă foarte greu cu ideea încheierii carierei lor chiar și atunci când ea survine din motive naturale, biologice. Cu atât mai mult renunţarea prematură la carieră este o experienţă categoric traumatizantă.
Credinţa și alegeri traumatizante
Povara pe care o poartă sportivii care au convingeri religioase ferme, dar care se află și sub presiunea așteptărilor publice, poate fi cu adevărat copleșitoare, susţine autoarea creștină Keiann John, specialistă în sănătate mintală
„Animozitatea pe care o pot simţi din partea fanilor echipei adverse, deși poate fi folosită pentru a alimenta dorinţa de competiţie, va eroda chiar și cel mai hotărât pacifist. În plus, ei sunt nevoiţi să suporte și vinovăţia generată de reproșurile aruncate spre ei atunci când comportamentul lor nu se aliniază credinţei pe care o au. Conservatorii pot da dovadă de mult mai multă duritate decât spectatorii cu feţe pictate care aruncă insulte din tribune.”
Decizia de încheiere a carierei poate fi o experienţă cu adevărat traumatizantă, crede John. „Studiile arată că sportivii nevoiţi să-și încheie prematur cariera se luptă cu durerea și pierderea, cu pierderea sprijinului social sau instabilitatea financiară. Și, bineînţeles, după ani în care sportul a fost un aspect definitoriu al vieţii lor, îndepărtarea de viaţa sportivă este resimţită ca o pierdere a identităţii de către cei mai mulţi.”
Banii nu-ţi pot ușura conștiinţa
Un fost jucător de fotbal care lucrează în prezent ca antrenor de atletism la un colegiu spune că nu a fost lăsat să-și urmeze visul de a avea o carieră în sport din cauza credinţei părinţilor lui. Pe cale de a-și întemeia o familie, bărbatul are o abordare moderată a lucrurilor: „Aș gestiona în mod diferit aspiraţiile copiilor mei. Sistemul permite o integrare mai largă a tinerelor talente din medii diverse.”
Totuși, în problemele legate de justiţia socială din prezent sau din trecut, ar alege credinţa, pentru că „banii nu pot uşura conştiinţa unui om”, explică el.
Nu e nicio noutate legată de acest tip de decizii. Legendarul Muhammad Ali, boxerul profesionist american, a refuzat să se înroleze în Războiul din Vietnam și a luptat pentru drepturile minorităţilor, motiv pentru care și-a pierdut centura de campion mondial și dreptul de a boxa.
Sportivii afro-americani Tommie Smith și Jon Carlos, medaliaţi la Jocurile Olimpice din 1968, și-au ridicat pumnul înspre cer de pe podium (într-un protest împotriva rasismului), gest care i-a transformat rapid în niște proscriși. Recent, apreciata fotbalistă americană Megan Rapinoe s-a folosit de capitalul ei social pentru a sprijini cauze care ar putea schimba statutul femeilor în sport și în alte contexte sociale ce le sunt nefavorabile și a fost criticată pe nedrept pentru această implicare.
Și cine ar putea uita gestul curajos al fotbalistului Colin Kaepernick, care a îngenuncheat în timpul intonării imnului SUA în semn de protest împotriva inechităţilor rasiale? Protestul lui a divizat fanii fotbalului și a făcut obiectul unor dezbateri aprinse despre (lipsa de) patriotism. Din acest bilanţ n-ar putea lipsi nici povestea alergătorului scoţian Eric Lidell, selecţionat în anul 1924 în lotul Regatului Unit pentru Jocurile Olimpice de la Paris, care a renunţat să participe la cursa de 100 de metri din calificări datorită credinţei sale religioase, câștigând totuși aurul la 400 de metri, câteva zile mai târziu.
Dacă are capacitatea de a aduce oamenii împreună, sportul poate, de asemenea, și să-i dezbine. Susţinerea libertăţii de exprimare, catalogarea homosexualităţii drept păcat (așa cum a făcut-o rugbystul Israel Folau) sau poziţionarea de partea greșită într-o chestiune de politică externă extrem de polarizate, așa cum au descoperit deja mulţi sportivi ruși sau bieloruși, pot fi dur amendate de forurile sportive și de opinia publică deopotrivă.
De fapt, indiferent de care parte a unui subiect controversat s-ar poziţiona un sportiv, este imposibil să mulţumească pe toată lumea. Atunci când credinţa lui este în joc însă, singurul care ar trebui să fie împăcat cu decizia luată este sportivul însuși.
Experienţa cu Dumnezeu își pune amprenta asupra alegerilor pe care le fac sportivii și, indiferent de cât mult rezonăm sau nu cu aceste alegeri noi, fanii lor înfocaţi, alegerile le aparţin.
Găsirea echilibrului între vocaţie și credinţă este provocatoare pentru cei mai mulţi dintre noi, atunci când alegem o carieră sau alta. Pentru vedetele sportive, această decizie vine cu poveri suplimentare – așteptările fanilor, faptul că sunt ambasadori ai naţiunilor lor, ofertele financiare de ordinul milioanelor de dolari, toţi acești factori cântăresc greu în balanţa deciziei de a participa la evenimente sportive internaţionale sau de a cuceri un titlu, ocazii cu care ar putea să se întâlnească o singură dată în viaţă.
Te-ar putea interesa și: Cum rezolvăm puzzle-ul Cupei Mondiale de Fotbal
În calitate de creștini, sportivii trebuie să răspundă unei provocări – aceea de a folosi talentul primit de la Dumnezeu pentru gloria Lui sau de a refuza să meargă pe acest drum al performanţei, pentru a-și onora convingerile spirituale. Prin urmare, numeroși sportivi se trezesc blocaţi de credinţa lor. Dar, la fel cum se întâmplă în majoritatea leziunilor de tendon, reculul este temporar; Carlos Roa a revenit în fotbalul de top, reușind să respecte ziua de Sabat, în timp ce își câștiga existenţa valorificând un talent dat de Dumnezeu.
Credincioșia lui Eric Liddell și alegerile inspirate de aceasta au fost imortalizate în filmul Carele de foc, care a primit Oscarul. Lui Muhammad Ali i-a fost retras titlul de campion mondial la box și licenţa de boxer și a primit chiar o condamnare de 5 ani pentru nesupunere, dar s-a întors la viaţa sportivă, devenind cel mai mare boxer al tuturor timpurilor și o sursă de inspiraţie pentru milioane de oameni.
Ceea ce pare a fi un eșec răsunător astăzi ar putea fi doar o rampă de lansare sau primul pas către o revenire triumfală.
Nigel Byng este scriitor freelancer și locuiește în West Palm Beach, Florida, deși rădăcinile sale sunt în Caraibe. Are experienţă în lucrul cu grupuri marginalizate din Marea Britanie și este pasionat să scrie despre modul în care dragostea și harul lui Dumnezeu depășesc limitele înţelegerii noastre. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.
