Studiu: A merge sau nu la biserică – ce face diferenţa

221

Un studiu Pew Research Center care a explorat motivele pentru care americanii nu se duc la biserică a descoperit că cei mai mulţi invocă motive practice sau personale pentru absenţa lor, nicidecum o lipsă a credinţei.

Procentul adulţilor americani care participă regulat la serviciile divine ale unei biserici a fost în scădere constantă în ultimii ani, în timp ce proporţia americanilor care merg la biserică doar de câteva ori pe an, rareori sau chiar deloc a crescut constant.

Un sondaj publicat recent de Pew relevă că, în timp ce principalul motiv pentru care americanii merg la biserică, la sinagogă sau la moschee în mod regulat este că își doresc să se simtă mai aproape de Dumnezeu, ceea ce îi motivează în primul rând pe cei care evită să participe la serviciile unui lăcaș de închinare nu este lipsa credinţei, ci diverse alte lucruri.

Doar 3 din 10 respondenţi care nu mai merg la biserică spun că au renunţat să mai facă acest lucru fiindcă nu mai cred în Dumnezeu. Cei mai mulţi spun fie că își practică religia în alte feluri, că nu au găsit o biserică pe gustul lor sau că nu le plac predicile, că sunt bolnavi sau nu au timp să meargă.

Variaţia procentuală a motivelor celor care aleg să nu meargă în mod regulat la serviciile unei biserici cuprinde:

28 % – „Nu sunt credincios”.

23 % – „Nu am găsit o biserică sau altă casă de închinare care să-mi placă.”

18 % – „Nu-mi place predica.”

14 % – „Nu mă simt bine-venit.”

12 % – „Nu am timp.”

9 % – „Am probleme de sănătate sau am dificultăţi de a mă atașa.”

7% – „Nu există o biserică sau altă casă de cult pentru religia mea în zona mea.”

Însă 7 din 10 americani care nu merg la biserică se identifică cu o anumită religie (6 din 10 sunt creștini) și majoritatea spun că religia este fie „foarte” fie „oarecum” importantă în vieţile lor. Cercetătorii Pew spun însă că măsurătorile după indici de religiozitate au dus la constatarea că americanii care merg rar la biserică nu sunt totuși la fel de religioși ca aceia care participă în mod regulat la serviciile divine. În același timp însă, ei sunt mai religioși decât americanii care declară că nu sunt credincioși.

Alina Kartman
Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST. Are peste 9 ani de experiență în presa online din România și, atunci când nu scrie pentru ST, îmbină jurnalismul cu videografia și copywriting-ul la studioul KiteMedia.