Un cântec de speranţă

Dintre sute de colinde compuse și cântate de Crăciun, unul a reușit nu doar să supravieţuiască mai bine de două secole, ci și să-și transmită mesajul de speranţă în toate colţurile lumii.

Era ajunul Crăciunului din 1818 și niciunul din credincioșii care umpleau biserica din orășelul austriac Oberndorf nu-și imagina cât de departe vor ajunge acordurile colindului pe care-l auzeau pentru prima dată. Ultimii 13 ani nu fuseseră ușor de traversat – după 12 ani de război care devastase ţara, anul precedent fusese catastrofal de rece, cu zăpadă în miez de vară, cu multe furtuni și culturi compromise. Mai târziu, istoricii aveau să dea anului 1817 numele de „Anul fără vară”. Săraci și înfometaţi, probabil obosiţi să aștepte vremuri mai bune, credincioșii se lăsau mângâiaţi de armonia colindului căruia chiar preotul bisericii, Joseph Mohr, îi scrisese versurile. Melodia, atât de simplă, dar care urma să devină atât de îndrăgită, fusese compusă de Franz Gruber, prieten cu Mohr, la rugămintea acestuia.

Colindul Stille Nacht, germ. (Silent Night, engl.; Noapte de vis, rom.) a fost declarat parte a patrimoniului cultural al Austriei și a fost tradus în cel puţin 300 de limbi. În 2014, revista Time l-a declarat „cel mai popular cântec de Crăciun din toate timpurile”. În ultimele patru decenii, artiștii au înregistrat peste 730 de versiuni ale cântecului, de două ori mai multe decât cele ale colindului cu numărul 2 în top, „Joy to the World”/„Vă bucuraţi”.

În 2014, revista Time declarat colindul Silent Night „cel mai popular cântec de Crăciun din toate timpurile”.

Una dintre explicaţiile pentru longevitatea și popularitatea cântecului se leagă de sentimentul de liniște pe care-l aduce încă de la primele acorduri, crede Brian Lee, șeful Departamentului de Muzică de la Moody Bible Institute din Chicago. „Se pare că trăim într-un capitol foarte zgomotos al istoriei”, a punctat Lee, subliniind că până și titlul colindului este un mesaj de pace adresat sufletului istovit. Vorbind despre speranţa pe care Joseph Mohr a încercat să o aducă enoriașilor săi loviţi de sărăcie și de traumele războiului, Sarah Eyerly, profesoară la Florida State University și expertă în imnuri istorice, notează că acest colind aduce „un mesaj de speranţă în mijlocul unei suferinţe cu care aproape oricine se poate identifica, indiferent de cultura din care provine”.

Puţine imnuri creștine ajung la fel de celebre precum Stille Nacht, dar închinarea prin muzică alimentează speranţa, chiar și atunci când flacăra ei abia mai pâlpâie. Ea ne reconectează cu acel Cuvânt care rămâne viu chiar și atunci când vremurile bune par să apună, chiar și atunci când nu mai vedem niciun capăt al drumului nostru. Biblia însăși ne cheamă la închinarea prin muzică: „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră” (Coloseni 3:16); „Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului” (Efeseni 5:19).

Pastorul C.J. Mahaney crede că imnurile creștine sunt „teologie de luat acasă” – rezumate ușor de memorat ale unor adevăruri pe care le expune Scriptura. Cântările creștine reprezintă un mijloc foarte bun de a întipări învăţăturile biblice în mintea copiilor, mai ales că, în ultimul timp, oferta de cântece pentru copii care redau versete biblice cuvânt cu cuvânt este în creștere.

„Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.”

Biblia pentru copii, câteva jocuri, o cutie frigorifică plină cu alimente și o chitară – acestea au fost lucrurile care nu lipseau niciodată din bagajele pe care bloggeriţa Katie Simpson McLeod le făcea împreună cu mama ei în copilărie, ori de câte ori se pregăteau de o nouă ieșire din ţară. Părinţii ei au fost implicaţi în formarea de noi biserici în India și în alte ţări, iar Katie a cântat de multe ori copiilor defavorizaţi, acompaniată de chitara ei, învăţând astfel că orice copil are nevoie să fie ajutat să aleagă muzica potrivită, pentru o formare spirituală cât mai bună.

Muzica schimbă viaţa unui copil și îl conduce spre o relaţie matură cu Dumnezeu, susţine Katie. Ceea ce a marcat-o, mai târziu, la cursurile de formare pentru educarea creștină a copiilor prin muzică a fost ideea că un copil ar trebui să știe destul de multe cântece pentru a le putea folosi în toate situaţiile cu care se va întâlni. Atunci când vor fi triști, speriaţi, răniţi, entuziasmaţi, fericiţi, când vor simţi nevoia de consolare, când vor sărbători sau vor jeli, când se vor bucura de frumuseţea naturii, cântecul îi va ajuta să își aducă aminte că Dumnezeu este aproape de ei. Iar dacă adulţii iubesc în mod autentic închinarea prin muzică, această plăcere de a cânta și în afara zidurilor bisericii va fi observată de copii și, cel mai adesea, va deveni molipsitoare.

Cântările creștine reprezintă o sursă de bucurie și de putere în circumstanţele cele mai vitrege. Cum am putea explica altfel faptul că Pavel și Sila cântau, în miez de noapte, „cântări de laudă lui Dumnezeu” (Faptele apostolilor 16:25), deși ar fi avut motive să se plângă și să croiască scenarii întunecate? Abia ce fuseseră dezbrăcaţi, bătuţi cu nuiele, aveau răni pe care nimeni nu se ostenise să le oblojească, iar temnicerul considerase că e nevoie să fie așezaţi cu picioarele în butuci. Chiar dacă ar fi trecut cu vederea umilinţa publică la care fuseseră supuși, durerea fizică era, cel mai probabil, imposibil de ignorat.

Uneori, bucuria dă naștere cântatului, dar și reversul este adevărat – imnurile de laudă fac să ţâșnească izvoarele bucuriei.

Unul dintre pastorii închiși pentru credinţă în temniţele comuniste povestește că torţionarii săi și ai tovarășilor lui de suferinţă le-au dat, fără să vrea, cele mai ușor de mânuit instrumente muzicale atunci când i-au legat cu lanţuri. În timp ce cântau versetele biblice („Aceasta este ziua, aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, pe care a făcut-o Domnul”), glasurile credincioșilor erau acompaniate de clinchetul lanţurilor de la mâini și picioare, iar bucuria lor era la fel de mare ca și cum ar fi participat la un serviciu divin de laudă la biserică, în zilele de libertate. Poate că, așa cum s-a mai sugerat, bucuria nepământeană care se naște din închinarea prin cântec are o explicaţie simplă – atunci când Îl lăudăm, toată atenţia noastră este captată de Dumnezeu. Iar când măreţia, dragostea și atotputernicia Lui cuceresc fiecare ungher al minţii și inimii noastre, teama, oboseala și frustrarea izvorâte din asprimea și incertitudinea circumstanţelor își pierd proporţiile urieșești.

Mi-aduc aminte de o vreme în care mi se părea dureros și să respir, pentru că menghina unor crize tăioase nu-și slăbea deloc strânsoarea. În zilele acelea, am hotărât, dintr-un impuls de moment, să salvez o floare uscată în ghiveciul ei, pe care nimeni nu-și luase timp s-o arunce. Cândva, ghiveciul acela trasase multe dâre de bucurie peste pleoapa dimineţilor mele – Bougainvillea, sau floarea-de-hârtie, care creștea în el dezlănţuia generos peste retina mea o ploaie de frumuseţe mov. Doar că, mai târziu, neglijată, floarea mea se uscase cu totul. Nu-i mai rămăsese nici măcar o frunzuliţă, iar ultima tulpină era uscată de tot, cum trebuie să fi fost oasele din viziunea profetului Ezechiel. Nu știu de ce am adus ghiveciul în camera mea și nici de ce am început să umezesc pământul pietrificat. Dar știu că am îngrijit-o ca în vremurile ei bune, până când, într-o zi, în capătul vrejului uscat s-a iţit timid primul mugure verde.

Poate nici huruitul oaselor gata să învieze, la care a fost martor Ezechiel, nu m-ar fi putut mișca mai tare. Acolo, în uscăciunea inimii mele, în care nu mai era loc decât de-o nădejde răstignită, am simţit prima șuviţă de apă pe care mi-o toarnă la rădăcină două mâini străpunse. Mâinile care m-au pecetluit într-o îmbrăţișare care a durut tot cerul. Mâinile care m-au dezbrăcat de fricile mele că Cel ce a ţesut urechea ar putea totuși să nu mă audă.

Poate că aceasta este puterea nevăzută a unui cântec de laudă sau a unui colind – că ne aduce, din nou și din nou, în prezenţa Celui care nu va îngădui vreodată ca să ne smulgă ceva din încleștarea braţelor Lui.

Festivalul de iarnă „Călătorie la Iesle”, la Biserica Băneasa

Duminică, 8 decembrie, Biserica Băneasa în colaborare cu Speranţa TV va organiza a doua ediţie a festivalului de iarnă „Călătorie la Iesle”. Evenimentul se va desfășura între orele 16:00 și 19:00 pe peluza bisericii, situată în Voluntari, jud. Ilfov, pe strada Erou Iancu Nicolae nr. 38-38 A.

Participanţii vor avea ocazia să se bucure de scena nașterii Mântuitorului, de colinde și de surprize pregătite special pentru cei mici, precum și de gustări delicioase pentru toate vârstele. De asemenea, organizatorii își propun să sprijine comunitatea și îi invită pe cei care pot să aducă jucării sau hăinuţe pentru cei vulnerabili. Alături de Speranţa TV și de Biserica Băneasa se vor implica în organizarea festivalului: ADRA România, Radio Vocea Speranţei, Editura Viaţă și Sănătate, dar și Sola Scriptura.

Pentru cei care nu pot fi prezenţi fizic, festivalul va fi transmis în direct la Speranţa TV, începând cu ora 17:00, oferindu-li-se astfel posibilitatea de a savura cele mai frumoase momente ale evenimentului din confortul propriei case.

Intrarea este liberă, iar organizatorii vă așteaptă cu braţele deschise pentru o după-amiază plină de bucurie și de solidaritate.

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.