„Crede și nu cerceta”, sintagma unei credinţe convenabile

968

Biblia este suficient să fie citită, nu și studiată, ar putea afirma mulţi dintre cei obișnuiţi cu răsfoirea paginilor sfinte. Pe de altă parte, există creștini implicaţi activ în cercetarea minuţioasă a textului sacru. Însă, fără metodă. Alţii aleg să nu o citească deloc, chiar dacă sunt conectaţi la tradiţiile religioase. O sintagmă acceptată la nivel popular este că trebuie să „credem și nu să cercetăm”. Implicaţiile care stau în spatele acestei gândiri sunt mai profunde decât ne-am aștepta.

Miza ar putea fi insesizabilă la prima vedere. La ce poate conduce credinţa care nu este însoţită de cercetare? Referindu-se la semnificaţia Paștelui la români, academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici a afirmat într-un interviu video recent acordat ziarului Adevărul, că profunzimea acestei mari sărbători creștine nu este conștientizată de majoritatea credincioșilor. „Sărbătoarea se rezumă la ritualul nopţii de Înviere, al ciocnirii ouălor sau al praznicului mielului”. În opinia sa, evenimentul are în conștiinţa celor mai mulţi un aspect predominant hedonist.

Și atunci, există o soluţie a ieșirii din acest tradiţionalism cultivat? O „participare conștientă” ar oferi o nouă perspectivă oricărui eveniment de natură religioasă, susţine academicianul. Aceasta ar presupune mai întâi o înţelegere a semnificaţiilor. Adică, o cercetare a profunzimilor și subtilităţilor. Dar cine vrea să înţeleagă trebuie să se ferească de „magia care se ascunde în practica religioasă actuală”, spunea Bălăceanu-Stolnici. În opinia sa, există încă în ritualurile românești aspecte care amintesc de incantaţiile șamanice, de superstiţii sau de autoflagelări care nu au nimic în comun cu creștinismul. Iar acesta este efectul unei credinţe în care cercetarea nu își găsește fundamentul. Multiplicarea unor ritualuri (chiar bune fiind) fără să le fie pătrunse semnificaţia poate deveni nocivă. Chiar dacă la prima vedere acest aspect este insesizabil.

Credinţa, între ignoranţă și cercetare

Pe de altă parte, și cercetarea asiduă poate avea implicaţii care nu sunt întotdeauna benefice. Conform unei analize Pew Forum, există în jur de 41.000 de confesiuni și organizaţii creștine care citesc același text biblic și care, bineînţeles, îl înţeleg diferit.

În faţa acestei situaţii, mulţi consideră că apropierea de textul Bibliei poate deveni un joc periculos. Iar sintagma „crede și nu cerceta” poate constitui o scuză care să valideze ignorarea Scripturii. Fragmentarea creștinismului și creșterea exponenţială a confesiunilor creștine sunt argumente solide cu privire la necesitatea unei atitudini de expectativă faţă de textul biblic. Bălăceanu-Stolnici consideră că, în aspectele care ţin de „lumea de dincolo”, credinţa și cercetarea nu pot fi în parteneriat. Acesta este, de fapt, un argument comun care presupune o intermediere calificată cu rol de transfer a convingerilor pe care trebuie să ni le însușim. În consecinţă, clerul profesionist își poate intra în rol.

În general, cei care apelează la acest tipar de gândire, ignoră faptul că sintagma provine din mediul necreștin. În plus, ea pare să fie o acuzaţie la adresa creștinilor cu privire la naivitatea lor de a crede ceea ce li se spune din partea clerului fără să investigheze. În această privinţă, Celsus, filosoful acuzator, este posibil să fi avut dreptate. Câţi se mai întreabă cu privire la originea și semnificaţiile obiceiurilor religioase pe care le practică? Întrebarea este valabilă pentru oricine, indiferent de confesiunea căreia îi aparţine.

Disputa cu privire la înţelegerea textului biblic este veche. Secole de-a rândul, citirea și interpretarea Scripturii erau în atribuţiile clerului. Odată cu apariţia Reformei protestante asistăm la o schimbare a mecanismului de raportare faţă de Biblie. Principiul Sola Scriptura a devenit noua sintagmă care permite cercetării să ia valenţe personale. Astfel, Biblia în mâna fiecărui credincios devine noua practică a spiritualităţii europene. Evident, nu au lipsit nici în această privinţă problemele. Ce garanţii sunt că citirea personală a Scripturii nu este la fel de nocivă ca ignorarea ei?

O Biblie subminată

O editorialistă de la Cross Walk încearcă să ofere un răspuns în privinţa raportării la Biblie. În opinia lui Kelly Givens, nici măcar cei care au dorinţa de a studia textul sfânt nu sunt învăţaţi cum să o facă. Mai important, ei nu dispun nici de principii coerente care să le permită o evaluare corectă a ceea ce liderii bisericii le transmit. „De ce crezi ceea ce crezi? Cred că sunt mulţi, mulţi creștini cu convingeri incredibil de profunde, care nu au deschis niciodată Biblia și nu au citit ceea ce are de spus Dumnezeu despre acele convingeri. Ei pur și simplu cred că ceva este adevărat, deoarece un părinte, un cleric, un lider religios sau o carte le-a transmis aceasta. Ridicăm de multe ori învăţăturile liderilor locali ai bisericii, celebritatea unor clerici sau cele mai bine vândute cărţi mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu. Nu ar trebui să fie așa”, este convinsă Kelly Givens. Și atunci, care ar fi soluţia?

În opinia editorialistei, preocuparea principală a liderilor religioși nu ar trebui să fie interpretarea incontestabilă a mesajului biblic, ci educarea enoriașilor în vederea unei citiri personale a Scripturii în acord cu principiile fundamentale de interpretare.

Riscul evadării din text

Ce se poate întâmpla dacă aceste principii nu sunt însușite? Kerry Walters, profesor de filosofie la Gettysburg College, încearcă să evidenţieze maniera în care oamenii citesc același text biblic și ajung nu doar la concluzii diferite, ci și eronate. Stabilirea contextului reprezintă o parte foarte importantă în mecanismul interpretării. Există un context istoric, dar și unul cultural care sunt necesare a fi luate în calcul. Problema este că adeseori cititorii au tendinţa de a interpreta izolat versetele biblice sau de a le citi literal, eludând contextul imediat.

Erorile de înţelegere nu pot fi minimalizate. Multe dintre ele au implicaţii atât de profunde, încât ignorarea lor devine fatală. Susţinerea nazismului de către creștini a fost făcută în baza textului biblic. De asemenea, și perpetuarea sclaviei. Mai nou, identificarea lui Gog și Magog în conflictul actual dintre Rusia și Ucraina ignoră principii clare de interpretare. Susţinerea Israelului pe considerente politice are în spate o construcţie teologică. Dogma simfoniei care pare să renască în spaţiul răsăritean se folosește de aceleași argumente biblice. De asemenea, Antihristul din cipurile bancare ce a generat mitingurile stradale nu doar că este poziţionat la limita ridicolului, însă ilustrează și un mod forţat de a citi în textul biblic altceva decât ceea ce scrie.

Cel mai probabil, ignorarea Bibliei ar putea fi o variantă comodă. Însă este și eficientă? Căutarea la care suntem invitaţi prin apelul lui Christos ar trebui să ne conștientizeze că ignorarea textului sacru nu reprezintă o soluţie. În schimb, o educare în vederea raportării corecte la acesta poate fi o prioritate. Chiar și pentru cei care se consideră imuni la eroare.