Pași către o viaţă de rugăciune transformatoare

Atunci când realizăm că rugăciunea noastră a devenit mai degrabă un exerciţiu plictisitor decât o conversaţie reală cu o Persoană reală, este timpul să explorăm metode creative sau deja încercate pentru a ne (re)construi o viaţă de rugăciune transformatoare, entuziastă și plină de sens.

Oricât de puţin ne-ar plăcea s-o recunoaștem, viaţa de rugăciune a multora dintre noi virează uneori spre o zonă aridă, în care se intersectează plictiseala, graba, oboseala sau sentimentul că trebuie să bifăm încă o activitate dintr-o listă care nu se încheie niciodată. Ne rugăm repetitiv, despre aceleași lucruri, în același mod, ne străduim să ne menţinem concentrarea, în timp ce mintea aleargă spre subiecte care nu fac obiectul rugăciunii, simţim nevoia să ne scurtăm timpul de rugăciune, ne ridicăm de pe genunchi cu un sentiment de ușurare că totul s-a terminat – sau, dimpotrivă, simţindu-ne vinovaţi pentru uscăciunea în care s-a cantonat experienţa noastră de rugăciune.

Deși e greu să trasezi un set de strategii de reînviorare a vieţii de rugăciune care să funcţioneze pentru toată lumea, căile spre rugăciunea transformatoare, profundă, sunt deja bătătorite de cei care au căutat să aprofundeze relaţia lor cu Dumnezeu, deși rămâne încă loc pentru metode creative și pentru ajustarea vechilor tipare de rugăciune la stilul nostru propriu de închinare. Modul în care ne rugăm va fi însă întotdeauna modelat de imaginea pe care o avem despre Dumnezeul căruia ne închinăm.

Rugăciunea și imaginea despre Dumnezeu

Faptul că Dumnezeu este o fiinţă personală este esenţial pentru rugăciune, afirmă scriitorul creștin Robert Velarde, observând că, dacă Dumnezeu ar fi impersonal, rugăciunea nu ar avea sens, iar dacă ar fi personal, dar indiferent și distant, rugăciunea ar fi lipsită de scop. Biblia ne spune însă că Dumnezeu este o persoană, iar atributele Sale (este iubitor, atotputernic sau atotștiutor) joacă un rol important în modul în care ne raportăm la El prin intermediul rugăciunii.

Dorinţa noastră de a conversa cu cineva este strâns legată de ceea ce credem despre respectiva persoană, scrie autoarea creștină Anne Woodcock, într-o analiză succintă a motivelor pentru care evităm rugăciunea. Una dintre principalele cauze ale unei vieţi de rugăciune sinuoase este imaginea distorsionată despre caracterul lui Dumnezeu, crede Woodcock, care insistă asupra nevoii de a ști cum este cu adevărat Tatăl pe care Îl avem.

Una dintre principalele cauze ale unei vieţi de rugăciune sinuoase este  imaginea distorsionată despre caracterul lui Dumnezeu.

Ceea ce îl determină pe fiul risipitor să pornească pe drumul spre casă, deși povara vinovăţiei sale trebuie să fi fost apăsătoare, este faptul că e conștient, chiar dacă numai în parte, de bunătatea Tatălui său. Un Tată care, de altfel, nu a avut parte de fii care să-i aducă prea multă bucurie, scrie Andrei Pleșu, remarcând faptul că, în ciuda diferenţelor dintre ei, ambii sunt răzvrătiţi, intră în conflict cu autoritatea părintelui lor și îi sabotează averea sau statutul.

Dacă e să vorbim despre risipă în cadrul acestei parabole, risipa de iubire părintească este cea care apare în prim-plan, punctează Pleșu, subliniind modul în care Tatăl își întâmpină fiul risipitor: alergând înaintea lui (în cultura semitică, un bărbat onorabil nu aleargă niciodată), căzându-i pe grumaz, restituindu-i statutul, sărbătorind revenirea cu un ospăţ grandios, așadar iertându-l „cu asupră de măsură”, adăugând „iertării curente supra-abundenţa harului”. O iubire necondiţionată care este manifestată și faţă de fiul cel mare, așa încât risipa de iubire acoperă și depășește risipa răului, conchide filosoful.

„Rugăciunea este deschiderea inimii noastre lui Dumnezeu ca înaintea unui prieten” – acesta este modul în care definește rugăciunea scriitoarea creștină Ellen White. Păcatul a întrerupt această comunicare deschisă, iar Adam și Eva s-au ascuns, pentru prima dată, de același Dumnezeu de a cărui tovărășie obișnuiau să se bucure până atunci. Un joc de-a v-aţi ascunselea pe care încă îl jucăm și astăzi, atunci când nu reușim să conciliem imaginea unui Dumnezeu sfânt cu cea a Tatălui care ne-a iubit îndeajuns cât „să-L zdrobească prin suferinţă”, spre vindecarea noastră, pe unicul Său Fiu.

Dacă ne imaginăm că Dumnezeu ne privește cu neplăcere, mânie sau cu indiferenţă, atunci conversaţia noastră cu Dumnezeu se blochează, pentru că modul în care Îl percepem așază bariere greu de trecut între noi și El.

Folosind cuvintele Scripturii pentru o rugăciune transformatoare

Sunt pasaje biblice (și, cel mai probabil, împrejurări ale vieţii noastre) care ne trezesc dorinţa de a ne ruga folosind cuvintele sau conceptele despre care citim. Uneori, transformăm în mod spontan un verset biblic într-o rugăciune la persoana întâi, dar sunt autori care recomandă să exersăm regulat rugăciunea bazată pe textul Scripturii pentru a ne înviora viaţa de rugăciune. George Muller mărturisea că viaţa lui devoţională a ajuns la un nou nivel atunci când a început să se roage în acest mod, preluând cererile sau mulţumirile autorilor biblici și inserându-le în propria-i conversaţie cu Dumnezeu.

Folosirea cuvintelor, pasajelor sau imaginilor biblice în rugăciune reprezintă un antidot simplu la rutina în care se întroienește adesea rugăciunea noastră, în care gravităm în jurul acelorași probleme, scrie profesorul Donald Whitney, subliniind că, ori de câte ori ne rugăm în această manieră, folosim cuvinte și idei care vin din inima și mintea lui Dumnezeu, permiţându-le să circule prin mintea și inima noastră înainte de a le trimite înapoi, la Autorul lor. Tendinţa noastră este de a ne ruga din nou și din nou pentru un set limitat de probleme, dar dacă învăţăm să ne rugăm inspiraţi de Scriptură, reușim să ne rugăm pentru o paletă mult mai largă de probleme și să ne păstrăm rugăciunile în perimetrul temelor biblice, explică Andy Naselli, profesor de Noul Testament.

Rugăciunea care izvorăște din textul Scripturii este utilă pentru că ne împiedică să ne rugăm în mod greșit (Iacov 4:3), ne dă siguranţa că suntem auziţi și că rugăciunile noastre vor primi răspuns (1 Ioan 5:14-15) și ne ajută să trăim, în mijlocul unei lumi în opoziţie cu voinţa divină, vieţi aliniate învăţăturii biblice.

În cartea sa NIV, Lifehacks Bible, Hardcover: Practical Tools for Successful Spiritual Habits, Joe Carter enunţă trei întrebări pe care să le folosim pentru a extrage din textul biblic motive proprii de rugăciune: 1. Ce motive de bucurie, mulţumire și laudă îmi inspiră acest pasaj? 2. Există ceva în acest pasaj care să dezvăluie păcatul din viaţa mea și care să mă ducă la pocăinţă? 3. Care sunt cererile pentru mine sau pentru alţii pe care acest pasaj mă inspiră să le aduc înaintea lui Dumnezeu?

Rugăciunea de la primele ore ale dimineţii

Ceea ce obișnuim să facem dimineaţa, la prima oră, spune multe despre priorităţile pe care le avem, scrie pastorul David Mathis, într-o meditaţie asupra importanţei obiceiului de a face din rugăciune prima activitate a zilei. Atunci când avem o nevoie stringentă sau o oportunitate extraordinară ne trezim devreme pentru a înfrunta problemele sau a valorifica ocaziile zilei, observă Mathis, inventariind o serie de crize și oportunităţi pe care personajele Bibliei le-au gestionat căutându-L pe Dumnezeu de la primele ore ale zilei. Liniștea dimineţii, energia de care dispunem după o noapte de odihnă și reducerea posibilităţilor de a fi distrași fac momentele acestea foarte preţioase, subliniază pastorul, insistând asupra nevoii de a face ca vocea lui Dumnezeu să fie prima pe care o auzim în fiecare zi.

Iisus Însuși Se ruga de dimineaţă, pe când era încă întuneric (Marcu 1:35-37), în ciuda programului Său aglomerat și a oboselii inevitabile care survenea în urma slujirii mulţimilor care Îl căutau.

Cel care va irosi timpul dimineţii, necăutându-L pe Dumnezeu, nu Îl va mai găsi nici în restul zilei, scria autorul creștin E. M. Bounds, observând că aceia care au realizat cel mai mult pentru Dumnezeu sunt cei care și-au început dimineţile pe genunchi. Robert Murray M’Cheyne, un slujitor creștin din Scoţia anilor 1800, descriind drumul sinuos către dedicarea primelor momente ale dimineţii închinării, scria despre decizia sa de a începe ziua cu Dumnezeu, așa încât „să-I văd faţa Lui mai întâi și să-mi apropii sufletul de El înainte să mă apropii de altcineva”.

Rugăciunea de dimineaţă ne ajută să parcurgem întreaga zi într-un spirit de rugăciune, întorcându-ne spre Dumnezeu în fiecare situaţie care ne neliniștește, la fiecare îngrijorare care se strecoară în gândurile noastre și la fiecare neclaritate cu privire la direcţia în care trebuie să mergem. Privită din acest unghi, rugăciunea nu ne irosește minutele pe care i le dedicăm, ci devine, așa cum spunea pastorul Charles Stanley, „cel mai bun mijloc pe care îl avem în viaţa aceasta de a salva timpul”.

Cum ne ajută jurnalul de rugăciune

Despre jurnalul de rugăciune s-a spus că este „cel mai simplu mod de a te ruga”, dar și un remediu pentru obiceiul minţii de a hoinări în timpul rugăciunii.

Notarea cererilor pe care le aducem înaintea lui Dumnezeu și datarea lor reprezintă un mijloc excelent de a ne zidi credinţa în puterea rugăciunii, scrie autoarea creștină Debbie Przybylski, menţionând că un astfel de jurnal este o cronică a bunătăţii lui Dumnezeu faţă de noi. Jurnalul poate fi folosit și pentru a păstra mesajele generale sau specifice pe care le primim de la Dumnezeu în momentele de închinare, pentru alcătuirea de liste cu subiectele de rugăciune și, în final, pentru a urmări progresul spiritual și modul în care Dumnezeu lucrează în viaţa noastră.

În momentele de criză, de descurajare sau de secetă spirituală, a răsfoi un astfel de jurnal poate echivala cu primirea unei perfuzii de speranţă și de recunoștinţă. Uităm multe dintre problemele cu care ne-am confruntat, precum și temerile și îngrijorările care ne-au încercat în anumite momente, iar un jurnal de rugăciune ne poate aminti de zeci de ocazii în care Dumnezeu a răspuns în moduri uimitoare nevoilor noastre – „ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii şi să-ţi iasă din inimă” (Deuteronomul 4:9).

Rugăciune transformatoare și cereri specifice

Deși Dumnezeu nu are nevoie să fie informat despre nevoile noastre („Tatăl vostru știe de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi” – Matei 6:8), îndemnul Lui este să cerem lucrurile de care avem nevoie, iar promisiunea este că vom fi ascultaţi: „Cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide” (Matei 7:7-8). Apostolul Ioan subliniază faptul că ne putem ruga pentru nevoi specifice, cu încrederea că vom primi un răspuns, dacă cererile noastre sunt circumscrise voinţei Lui: Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi, dacă ştim că ne ascultă orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut” (1 Ioan 5:14-15).

Prin rugăciunile cu caracter general Îi oferim lui Dumnezeu ocazia de a scăpa basma curată în eventualitatea că nu ar reuși să rezolve problemele punctuale pe care le avem.

Atunci când ne rugăm în mod specific, putem vedea clar răspunsurile primite la cererile noastre și, cu fiecare răspuns primit, credinţa noastră devine mai puternică. Pe de altă parte, dacă ne rugăm doar pentru lucruri generale („Doamne, binecuvântează familia/prietenii/biserica”, „ai milă de noi”, „îngrijește-Te de nevoile mele”), ne va fi dificil să spunem dacă și în ce mod au primit aceste cereri răspuns, iar uneori acest mod de a ne ruga poate trăda lipsa de credinţă. După cum spunea pastorul Tony Evans, prin rugăciunile cu caracter general încercăm să Îi oferim lui Dumnezeu ocazia de a scăpa basma curată în eventualitatea că nu ar reuși să rezolve problemele punctuale pe care le avem.

Te-ar putea interesa și: Rugăciunea zilnică – de la corvoadă la bucurie

Rugăciunea pentru nevoi specifice ne ajută să ne clarificăm  dorinţele și nevoile, ne menţine dependenţi de Dumnezeu și de puterea Lui în orice compartiment al vieţii noastre (Iisus și-a învăţat ucenicii să se roage chiar și pentru pâinea de fiecare zi), ne ajută să experimentăm credincioșia Lui faţă de noi și oferă un suflu nou vieţii de rugăciune.

Rugăciunea pentru alţii și creșterea personală

„Poţi iubi mai mulţi oameni prin rugăciune decât în oricare alt mod”, spunea misionarul Wesley Duewel.

Analizând modul în care putem practica iubirea prin rugăciune, pastorul Dwight Nelson scrie despre listele de rugăciune pe care le păstrează în jurnalul său, liste care se lungesc mereu și în care sunt incluși membri ai familiei, prieteni, colegi, străini pe care-i întâlnește în avion sau predicatori renumiţi pe care nu i-a întâlnit vreodată. O astfel de listă poate cuprinde, până la urmă, orice persoană pentru care dorim să mijlocim în rugăciune – îndemnul apostolului Pavel era acela de a face „rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii. (…) Lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi” (1 Timotei 2:1-4).

Vitalitatea noastră spirituală și profunzimea rugăciunii noastre depind de această alegere de a ne ruga pentru alţii, punctează scriitoarea creștină Ellen White, subliniind că efectele acestor rugăciuni vor fi resimţite, în primul rând, de cei care se roagă. Ei vor constata că viaţa lor spirituală devine „mai reală, mai plină de zel și mai bogată în rugăciuni”.

Efectele rugăciunii de mijlocire sunt resimţite în primul rând de cei care se roagă.

În cele din urmă, cel mai bun mod de a descoperi cum să ne rugăm într-un mod consistent, eficient și entuziast este de a exersa rugăciunea zilnic, chiar și în perioadele de monotonie și ariditate. Avem un Ajutor care răspunde ori de câte ori dorinţa noastră este să ne rugăm mai mult, mai înflăcărat, cu mai multă credinţă sau cu mai multă putere. Atunci când ucenicii I-au cerut lui Iisus să-i înveţe cum să se roage, ceea ce au primit nu a fost o prelegere despre rugăciune, ci un model practic de rugăciune (împreună cu exemplul Învăţătorului lor, care petrecea uneori nopţi întregi în rugăciune) punctează Max Lucado.

„Doamne, învaţă-ne să ne rugăm!” (Luca 11:1) este una dintre cererile care nu rămân niciodată fără răspuns. Pentru că rugăciunea este ușa pe care o deschidem ca Dumnezeu să intre în viaţa noastră, iar El n-a refuzat niciodată invitaţia cuiva care tânjește să-L aibă tovarăș de drum.

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.