Creștinismul plictisitor: o realitate sau o contradicţie semantică?

321

„Nimeni nu ne-a acuzat vreodată pe noi, creștinii, că suntem distractivi. Nimeni nu a spus vreodată că suntem plini de veselie. Niciun ateu nu a spus vreodată: 'Nu L-oi iubi pe Iisus, dar adepţii Lui chiar știu ce e aia distracţie!" scrie americanul Jon Acuff, într-un editorial CNN, dorind să semnaleze una dintre realităţile contrastante din viaţa creștinilor de astăzi.

Acuff îi provoacă pe creștinii contemporani să își analizeze poziţia în acord cu ceea ce pretind că trăiesc. Pentru a înţelege apatia multora dintre creștini, Acuff se folosește de o ilustraţie favorită din Biblie, în care, în opinia sa, Iisus pictează un tablou contrar a ceea ce experimentează creștinii astăzi.

Făcând trimitere directă la pilda fiului risipitor, scriitorul american constată că fiul cel mic din pilda enunţată de Iisus Hristos se întoarce acasă așteptând să fie primit ca un servitor. În schimb, odată ajuns în locurile natale se confruntă cu o mare surpriză. Acuff menţionează că „înainte să își formuleze cererea de iertare, tatăl deja începuse planificarea ultimului lucru pe care fiul îl aștepta: o petrecere.” Pentru speaker-ul american, ideea că Dumnezeu rezolvă problemele umanităţii prin intermediul petrecerilor nevinovate poate fi considerată o nebunie. În opinia sa, viaţa nu funcţionează după această regulă. Ar fi ca și cum pierderea banilor unei companii l-ar determina pe șeful acesteia să organizeze o petrecere pentru cel care a provocat paguba.

Acest fapt îl determină să se întrebe ce ar fi dacă creștinii s-ar comporta în același mod, iar bisericile creștine ar deveni locul în care eșecurile pot fi transformate în noi începuturi. „Ce s-ar întâmpla dacă am fi recunoscuţi pentru ‘petrecerile’ noastre, nu pentru fariseismul nostru?”, se întreabă Acuff, convins că creștinii ar trebui să ofere speranţă în locul durerii și bucurie în locul tristeţii.

Scriitorul american nu este singurul care își manifestă preocuparea pentru atitudinea afectată de care dau dovadă mulţi dintre creștinii contemporani. Și Papa Francisc a observat că „noi, creştinii, nu suntem foarte obişnuiţi să vorbim de bucurie, de veselie şi că de multe ori ne plac mai mult plângerile. Fără bucurie, noi creştinii nu putem deveni liberi, ci ajungem să fim sclavii tristeţii noastre”, a spus Suveranul Pontif, citat de Radio Vatican.

Francisc s-a distanţat de acel mod de a înţelege viaţa creştină ce pune accentul pe tristeţe și neîmplinire. „Evanghelia nu poate fi transmisă având un comportament ca la înmormântare. De multe ori, creştinii au mai curând feţele ca de cortegiu funebru şi nu ca ale acelora care merg să îl laude pe Dumnezeu” a concluzionat șeful bisericii catolice în cadrul unei liturghii de duminică.

În momentul de faţă, creștinismul occidental se confruntă cu un profund proces de secularizare. Să fie acest fenomen o consecinţă a pierderii bucuriei vieţii creștine? Cel puţin, aceasta este constatarea lui Alexander Schmemann, un ilustru teolog originar din Estonia, citat de Creștin Ortodox: „Fără manifestarea bucuriei, creștinismul este de neînţeles.

Creștinismul a răzbit în lume numai prin bucurie și a pierdut lumea atunci când a pierdut bucuria, încetând să mai fie martorul acestei bucurii. Dintre toate acuzaţiile aduse creștinilor, cea mai dură a fost rostită de Nietzsche, care a spus că creștinii nu se mai bucură”.

Filosoful german nu este singurul care trăiește la cote înalte percepţia sa nihilistă despre lume în conexiune cu lipsa de bucurie din viaţa creștinilor. Un alt filosof ilustru, Emil Cioran, acuza în cartea Schimbarea la faţă a României că „sufletul nostru religios se îmbracă în culori afumate. Pulsaţiile în andante definesc toate domeniile vieţii noastre”. Deși ambii filosofi sunt citiţi astăzi într-un spirit critic, constatările lor despre viaţa lipsită de intensitate a creștinilor ar putea rămâne valabile.

Asemenea acestor filosofi, mulţi oameni au respins creştinismul nu pentru că i-au examinat învăţăturile şi au descoperit că acestea se clatină. Mai degrabă, pentru mulţi, perspectiva creştină pare varianta ciudată şi plictisitoare de a trăi, susţine și Lumea Catholica, citându-l pe cardinalul Ratzinger, care afirma că creştinismul „pare să impună omenirii prea multe constrângeri, care îi sufocă bucuria de a trăi, îi limitează preţioasa libertate şi nu o conduc la păşuni verzi – în limbajul Psalmilor – ci mai degrabă la strâmtorare, la privaţiuni”.