Cum afectează separarea Bisericii de Stat libertatea religioasă

250

Dinamica relaţiei dintre Stat și Biserică a influenţat, de-a lungul istoriei, libertatea religioasă individuală. În actualul context politico-social, unii ar spune că această chestiune nu mai este de actualitate. Alţii însă avertizează că, din contră, există motive de îngrijorare.

Vorbind la Bazilica Imaculatei Concepţii din Washington, cardinalul Donald Wuerl și-a provocat enoriașii să ia în serios apărarea dreptului de a trăi în credinţa lor. El i-a îndemnat pe credincioși să „se roage pentru curajul" de a-și apăra drepturile lor religioase, astfel încât să poată face voia lui Dumnezeu pe pământ. Această perspectivă este „ameninţată ori de câte ori libertatea noastră religioasă este erodată", a avertizat el, relatează CBN News.

Declaraţia episcopului vine în contextul în care unii au acuzat că valorile creștine tradiţionale sunt tot mai des marginalizate și supuse unei ofensive contracreștine. Recent, Tony Miano, un şerif pensionat din Los Angeles, California, a fost arestat în Londra, Anglia, la începutul acestei săptămâni, pentru că a predicat despre abţinerea de la imoralitatea sexuală, atât heterosexuală, cât şi homosexuală, în centrul Wimbledon. Ofiţerii Poliţiei Metropolitane au spus că, deşi predica în sine nu este o ofensă, partea specifică a Bibliei din care această predică a fost interpretată ca fiind ceva homofobic de către o femeie care a depus o plângere înaintea autorităţilor, menţionează Christian Post.

Organisme internaţionale sesizează o diminuare a libertăţii religioase într-o Europă creștină. Directoarea Observatorului Intoleranţei și Discriminării împotriva Creștinilor din Europa, Dr. Gudrun Kugler, a publicat un raport în care afirmă că „intoleranţa și discriminarea împotriva creștinilor includ refuzarea drepturilor creștinilor, cum ar fi la libertatea de exprimare sau libertatea de conștiinţă". Raportul menţionează că unele decizii ale instituţiilor politice sunt responsabile de această situaţie.

Relaţia dintre Stat și Biserică și implicaţiile asupra libertăţii individuale

Dreptul la libertatea credinţei religioase cunoaşte două dimensiuni distincte: libertatea credinţei religioase ca drept fundamental individual şi raportul dintre stat şi religie, afirmă Centrul de Drept Constituţional și Instituţii Publice. Practic, libertatea religioasă individuală este un efect al modului în care Statul și Biserica au înţeles să își împartă sferele de influenţă.

În anul 2013 s-au împlinit 1.700 de ani de la unul dintre evenimentele majore care au schimbat cursul civilizaţiei creștine. Edictul de la Milano (313 d.Hr.) care, prin iniţiativa împăratului Constantin cel Mare, a determinat o încetare a persecuţiilor în Imperiul Roman. Considerată o mare victorie, intervenţia împăratului a avut consecinţe nefaste pe termen lung. Doar pe parcursul unei jumătăţi de secol, Biserica Creştină a pierdut din vedere idealul evanghelic, devenind religie de stat, conducătorii acesteia fiind transformaţi în demnitari numiţi de împăraţii romani, iar creştinii, din persecutaţi au devenit persecutori, notează revista Historia. Prin această evoluţie s-a inaugurat un model de relaţionare prin intermediul căruia Statul și Biserica pot interveni în limitarea libertăţii individuale.

Chiar și istoria recentă stă mărturie cu privire la consecinţele pe care subordonarea faţă de stat le poate avea asupra libertăţii religioase. Papa Pius al XII-lea, cunoscut sub numele de „Papa lui Hitler", a decis în virtutea concordatului semnat cu statul nazist să nu intervină în afacerile acestuia. Chiar şi în momentul confruntării directe cu gravitatea situaţiei, Papa a evitat să iniţieze orice acţiune publică, scrie Foreign Policy. Aceeași atitudine i-a caracterizat și pe protestanţi, invocând faptul că supunerea faţă de stat este de origine biblică. În fapt, abandonarea luptei pentru separarea celor două sfere de putere este echivalentul în practică a Bisericii Protestante din Germania, "forţând biserica să tacă, […] iar istoria ne spune cât de departe se poate ajunge", conchide teologul american Joel McDurmon, pe site-ul The American Vision.

O altă formulă a raportului Stat-Biserică este „dogma simfoniei" care se regăsește în spaţiul creștinismului răsăritean. Efectul pe termen lung este că alături de armată, statul a folosit ortodoxia ca un dispozitiv de guvernare şi ca un substitut de ideologie a consensului naţional. Astfel, preoţii au fost neîntrerupt utilizaţi pe post de funcţionari fideli şi eficienţi ai unui stat etnic, ce s-a construit mai degrabă prin recursul la un discurs patriotic, informează Historia.

În aceeași notă poate fi interpretată intenţia de afirmare explicită a rolului jucat de către BOR în constituirea statului. Sesizând această orientare ce se circumscrie unei tendinţe multiseculare, jurnaliștii de la Hotnews consideră că „religia trebuie separată pur și simplu de stat, nu întreţinută confuzia eternă, că Biserica Ortodoxă ar fi un braţ al statului, al autorităţii. Biserica Ortodoxă, Evanghelică, Catolică sau Greco-catolică este opţiune personală, o afacere în cele din urmă, în care statul nu are ce căuta".

Începând cu edictul de la Milano și până astăzi, Statul și Biserica și-au disputat uneori deschis, alteori diplomatic, supremaţia, chiar și atunci când au părut a fi în regim de parteneriat. În faţa diverselor variante de coabitare sau subordonare, creștinul trebuie să își păstreze trează vigilenţa, fiindcă orice derapaj poate avea implicaţii ireversibile. Iar istoria este martoră cât de ușor o libertate religioasă poate fi pierdută prin deciziile puterii seculare.