Mame minore în România – copiii care fac copii

845

România este pe primul loc în Europa la nivelul numărului de avorturi, mame minore şi copii abandonaţi, scrie revista Unica, versiunea online. Statisticile arată că în România se efectuează anual peste 150.000 de avorturi la cerere.

În 2006 un procent de 11% dintre acestea au fost solicitări de întrerupere de sarcină venite din partea unor tinere cu vârste cuprinse între 15-19 ani.

Mamele minore sunt predispuse la avorturi. În cazul în care nașterea are totuși loc, copilul născut are circumstanţe favorizante să devină un copil abandonat. La rândul ei, mama minoră va avea probleme de integrare socială, de cele mai multe ori abandonând școala.

Situaţia este determinată de mai mulţi factori, unii care ţin de persoanele în cauză, alţii care au de-a face cu societatea în general. Conform statisticilor, mamele minore provin în general din familii dezorganizate, se regăsesc în special în zona rurală, au un nivel redus de educaţie, inclusiv educaţie sexuală și contraceptivă. La nivel urban situaţia are de-a face mai mult cu contextul social.

„Scăderea vârstei la care se instalează pubertatea şi contextul social în care se promovează ideea că viaţa sexuală devine de multe ori un «paşaport» pentru celebritate şi pentru reuşită socială au dus la creşterea numărului de adolescente care-şi încep viaţa sexuală de la 13-14 ani”, arată Sorin Eşanu, medic primar obstetrică-ginecologie la Spitalul Polizu din Capitală, conform cotidianului Adevărul.

Pe de altă parte se simte lipsa orelor de educaţie sexuală, informaţiile elevilor provenind de la ora de biologie sau dirigenţie. „Am avut în consiliere o elevă care se culca cu oricine îi acorda o cât de mică atenţie pentru că ea dorea să fie în rând cu celelalte, să fie o fată curtată, dar nu cunoştea niciun alt mod în care să atragă un băiat”, relatează psihologul şcolar Camelia Condurache, de la Colegiul Tehnic Pontica din Constanţa.

În cazul în care nașterea are loc, iar copilul nu este abandonat, el va suferi din pricina lipsei de experienţă a părinţilor. „Aceşti copii vor fi «plantaţi» în faţa televizorului şi a calculatorului, deoarece mamele tinere nu sunt pregătite să le dezvolte anumite competenţe”, susţine psihologul Lucia Alb.

După Revoluţie, conform Institutului Naţional de Statistică, media naşterilor în rîndul minorelor a crescut, atingând cifra de 8.500 pe an. În 2009 studiul UNICEF Progresul naţiunilor arăta că în România, dintr-o mie de femei care nasc, 43 sunt minore, cifra situându-ne pe primul loc în Europa.

America are cea mai mare rată de sarcini premature și mame tinere în lumea industrializată. 34% dintre femeile tinere au avut o sarcină înainte de a împlini vârsta de 20 de ani. 80% dintre sarcinile premature sunt neintenţionate, iar 79% dintre mame sunt necăsătorite. În America, băieţii născuţi de mame adolescente au un procent cu 13% mai mare de a ajunge infractori. Situaţia fetelor născute este mai alarmantă, întrucât 22% dintre ele vor deveni, la rândul lor, tot mame adolescente.

Potrivit organizaţiei „Salvaţi Copiii”, la nivel mondial, aproximativ 13 milioane de copii sunt născuţi în fiecare an de mame cu vârste sub 19 ani.