Acest articol este din anul 2010 și a fost publicat într-o ediţie retrospectivă de colecţie Semnele timpului, ianuarie 2018, la împlinirea a 110 ani de la primul număr în limba română al revistei.

„Integritatea fără cunoaştere este slabă şi inutilă, iar cunoaşterea fără integritate este periculoasă şi cumplită” – Samuel Johnson.

Asemenea încălzirii globale, pandemiei A(H1N1) și recesiunii economice mondiale, criza morală pune în pericol, la modul cel mai serios, stabilitatea vieţii publice și private.

Fiecare epocă are pierderile ei. Noi pierdem calota de gheaţă de la poli, faimoşii gheţari din Anzi şi Himalaya, dar şi interesul pentru menţinerea şi respectarea unor principii considerate valabile în secolele şi generaţiile anterioare. Integritatea a fost socotită de-a lungul timpului una dintre trăsăturile importante de caracter ale fiinţei umane, o trăsătură necesară pentru crearea şi menţinerea unui climat de bună înţelegere şi convieţuire între indivizi şi grupuri. Lucrurile par să se schimbe. Integritatea se scufundă sub zoaiele mizeriei şi ale tragediei umane. Trivialitatea şi corupţia ocupă, tot mai mult, spaţiul public şi pe cel privat. Analizele şi evaluările indică o suferinţă sistemică profundă şi complexă, care se generalizează – sindromul deficienţei de integritate.

Veștile rele

Prezentatorii de ştiri accentuează partea cea mai rea şi mai provocatoare a .nt.mplărilor cotidiene, cu scopul evident al creşterii audienţei şi a ratingului. Redacţiile de ştiri sunt conştiente că, alături de fapte şi întâmplări reale, ele transmit şi neadevăruri sau, cel puţin, informaţii nesigure. Dar goana după eficienţă şi profit îi face pe producători să treacă fără scrupule peste această „scăpare”. Exagerările, afirmaţiile tendenţioase şi adevărurile trunchiate sunt parte din arsenalul folosit în lupta pentru supravieţuire mediatică şi pentru audienţă fidelă.

Telespectatorul este copleşit zilnic cu ştiri despre fapte, întâmplări şi evenimente care implică atît personalităţi publice, cât şi oameni de rând. Pe de o parte, ştirile „bombă“ sunt cerute de curiozitatea şi de nevoia de senzaţional ale publicului, care creează premisele exagerărilor de presă. Pe de altă parte, publicul s-a obişnuit cu veştile proaste în aşa măsură, încât ceea ce ar trebui să şocheze nu mai sperie pe nimeni. De aceea presa care venează ratingul trebuie să ofere mereu mai mult. Efectul pe termen lung este acela că răul prezentat ca o curiozitate malefică devine din ce în ce mai apropiat şi mai familiar consumatorilor de ştiri. Pasul următor obişnuinţei cu detaliile negative din cotidian este extinderea obiceiurilor rele în rândul audienţei. În mod regretabil, presa a devenit un mediu de propagare a comportamentelor violente şi imorale şi de abolire a deprinderilor corecte de viaţă şi de comunicare decentă şi pozitivă.

Un jurnalist din redacţia de ştiri a postului ProTV a fost întrebat, recent, de ce nu se difuzează pe post şi lucruri pozitive. Răspunsul a fost simplu şi convingător: astfel de poveşti nu se vând, iar clientul schimbă canalul şi televiziunea .şi pierde telespectatorii fideli. Beneficiarul cere lucruri senzaţionale, plăteşte ca să le aibă, iar media răspunde cererii. Aceasta este regula după care funcţionează comerţul modern cu informaţii, a conchis ziaristul. În timp ce presa expune, în mod ostentativ şi adesea manipulativ, dezordinile din viaţa publică şi privată a personalităţilor, fenomenul corupţiei se ad.nceşte atât la nivel guvernamental, cât şi la nivel local şi individual. Avem nevoie de un diagnostic, dar mai ales de un sistem de tratament al maladiei morale.

La nivel înalt

Recent a luat fiinţă un organism neguvernamental care monitorizează starea de integritate şi corupţie în aproape toate statele lumii. Autorii Raportului Global de Integritate se plâng că, în ultimii trei ani, cea mai gravă ameninţare din perspectiva corupţiei o constituie administraţia guvernamentală. În ciuda dificultăţilor de a culege informaţii de la cercurile guvernamentale din lumea arabă, acest proiect ambiţios şi necesar face paşi importanţi pe calea identificării şi clasificării stării de anormalitate a cercurilor înalte ale lumii. În atenţia ziariştilor, a experţilor financiari şi a cercetătorilor în domeniu se află în primul rând legile care reglementează modul de finanţare a activităţilor politice. Într-un număr de ţări, între care Angola, Belarus, Cambodgia, China, Georgia, Irak, Muntenegru, Nicaragua, Serbia, Somalia şi Yemen, se constată o scădere a indicatorilor de integritate. Curios este faptul că Europa Centrală şi de Răsărit reuşeşte să se menţină în zona medie de integritate, în ciuda discuţiilor exagerate şi a scandalurilor din presă. O constatare îngrijorătoare a raportului este înrăutăţirea situaţiei integrităţii administrative, publice şi private în ţările din Cornul Africii. Explicaţia oferită de experţi este că starea de nelinişte socială, de nesiguranţă şi instabilitate din zonă constituie principala cauză a corupţiei.

În ciuda tuturor zvonurilor şi a percepţiei generale privind nivelul de integritate publică din România, Raportul Global indică zone de redresare vizibilă a coeficientului de ţară. Am primit calificativul strong (84%) pentru domeniile: societate civilă, informaţie publică şi media. Pe acelaşi palier se află legislaţia anticorupţie şi Agenţia Naţională de Integritate. Ultimele alegeri prezidenţiale au obţinut calificativul very strong (94%) pentru procesul de votare şi participarea cetăţenilor la vot. Mai sunt însă multe de făcut în domeniul transparenţei şi corectitudinii finanţării partidelor politice, în administrarea firmelor de stat, precum şi în domeniul aplicării legislaţiei anticorupţie.

Agenţiile de integritate

Oamenii politici nu pot sta cu mâinile în sân, având în vedere că sunt primii vizaţi şi responsabili de anormalitatea situaţiei. Tocmai de aceea s-au născut comisiile şi agenţiile de integritate. Cum, între timp, meseria de „lobby-ist“ a devenit foarte căutată şi bine plătită, trebuia ca imaginaţia şi metodele folosite de cei specializaţi În influenţarea legilor şi a legiuitorilor să fie supuse unui control foarte strict. Aceste foruri au misiunea să vegheze la integritatea operaţiunilor politice, a procesului legislativ şi a vieţii publice.

Comisia de Integritate Publică a Statului New York a fost organizată, în 2007, printr-o lege specială, cu misiunea de a produce o reformare morală şi etică a aparatului administrativ şi a funcţionarilor publici. Această comisie continuă activitatea unor organisme anterioare şi este acreditată să ia orice măsură legală necesară pentru îmbunătăţirea încrederii cetăţeanului plătitor de taxe şi impozite, în direcţia acţiunilor guvernului şi ale instituţiilor publice. După acelaşi model funcţionează, în alte state ale Americii şi pe alte continente, comisiile guvernamentale care au ca scop menţinerea nivelului de integritate şi promovarea standardelor etice pe care trebuie să le respecte orice reprezentant al statului sau angajat al firmelor de lobby.

În acelaşi an (2007) a fost înfiinţată şi Agenţia Naţională de Integritate din România. ANI este o instituţie independentă din punct de vedere operaţional şi misiunea ei este să verifice declaraţiile de avere ale demnitarilor, să constate şi să elimine conflictele de interese, precum şi stările de incompatibilitate ale persoanelor care ocupă poziţii de conducere în aparatul de stat sau în instituţiile publice.

Fiecare persoană vizată de acest program este obligată să depună declaraţii de avere la preluarea funcţiei publice şi pe parcursul îndeplinirii acesteia, pentru a oferi posibilitatea evaluării transparente a modului în care sunt dobândite proprietăţile demnitarilor. În timpul scurs de la înfiinţare, ANI a procesat peste o jumătate de milion de declaraţii de avere. Uneori, agenţia a sesizat organele de cercetare penală pentru a face verificări şi pentru clarificarea neregulilor constatate. În unele cazuri, persoanele cercetate au ajuns cu dosare penale în instanţă. Rămâne de văzut câte dintre ele se vor finaliza printr-o decizie definitivă şi o condamnare efectivă a celor în cauză.

CORUPŢIE VERSUS INTEGRITATE

Corupţia este definită în Dicţionarul Merriam Webster ca deteriorare a integrităţii, ca slăbire a principiilor morale, ca instigare la săvârşirea răului prin folosirea mijloacelor improprii sau ilegale (mita, de exemplu), ca îndepărtare de ceea ce este corect şi curat în scopuri şi intenţii. Integritatea este identificată ca un comportament în conformitate cu standardele morale convenite sau acceptate de societate, implicând demonstrarea acestui ataşament prin asumarea responsabilităţii faptelor. Totodată, integritatea este o afirmare a poziţiei faţă de adevăr, precum şi exprimarea acestui adevăr, mai ales atunci când oamenii nu sunt dispuşi să-l audă. Integritatea este parţial sinonimă cu cinstea, corectitudinea, fidelitatea şi onoarea.

Cu mic, cu mare

Integritatea nu este doar o cerinţă pentru demnitarii a căror avere ajunge să fie obiectul de investigare a structurilor de stat. Definită ca mulţimea acţiunilor şi atitudinilor corecte generate de motive corecte, integritatea ar trebui să fie o preocupare generală şi profundă a fiecărui om. Chiar dacă unele condiţii socio-politice şi culturale influenţează nivelul şi calitatea vieţii morale private, integritatea rămâne în ultimă instanţă o problemă de opţiune şi alegere personală.[1]

Psihologul Barbara Killinger [2] apreciază că individul poate alege să privească viaţa, oamenii şi comportamentul lor din perspectiva căutărilor pline de înţelegere şi respect faţă de fiinţa umană sau poate recurge la o judecată rece şi necruţătoare, bazată doar pe logică şi aşteptări perfecţioniste. Un observator care se aşază pe o poziţie de superioritate arogantă va deveni curgnd prea sigur de sine şi m.ndru de propriile realizări. O asemenea atitudine va conduce mai devreme sau mai târziu la neîncredere în ceilalţi și la pesimism, la lipsă de răbdare şi de înţelegere. Un astfel de caracter va dezvolta deficienţe grave de integritate, în ciuda convingerilor personale ferme, de etalon al binelui şi al corectitudinii. Analiza Barbarei Killinger scoate în evidenţă, de asemenea, o serie de factori de risc ce aduc prejudicii serioase listei de valori personale. Unul dintre cei mai activi agenţi de degradare a integrităţii este abuzul în muncă. Persoanele care muncesc peste măsură ajung să-şi ruineze treptat nu numai sănătatea şi relaţiile personale, dar mai ales capacitatea de a privi echilibrat şi corect lumea şi semenii. Alţi factori incriminaţi în pierderea credinţei în principiul integrităţii ar fi nesiguranţa personală şi publică, dar şi lipsa respectului şi a demnităţii personale. Toate aceste dimensiuni ale vieţii se întrepătrund şi se intercondiţionează.

ATITUDINI ŞI COMPORTAMENTE CARE FAVORIZEAZĂ DEZVOLTAREA INTEGRITĂŢII PERSONALE:

1. Acordă importanţă oamenilor şi relaţiilor.
2. Acceptă în mod realist limitele umane.
3. Adoptă atitudini cinstite, deschise şi flexibile.
4. Priveşte oamenii cu simpatie, compasiune şi bunăvoinţă.
5. Asumă-ţi responsabilitatea şi fii demn de încredere.
6. Cultivă modestia, răbdarea şi respectul de sine.
7. Arată generozitate, iertare şi prietenie.

Pentru mai bine

Perspectiva de însănătoşire morală a societăţii şi a vieţii personale nu trebuie privită cu scepticism sau ca o luptă pierdută din start. Orice individ are la dispoziţie opţiuni practice, concrete şi simple care pot contribui la vindecarea morală şi la redobândirea integrităţii personale. O atenţie mai mare acordată celor de lângă noi şi, în special, copiilor ar produce o adevărată revoluţie morală. Copiii sunt încă în stare să distingă şi să practice regulile de vieţuire şi convieţuire corectă. Inocenţa lor ne poate molipsi şi pe noi. La rândul ei, societatea ar avea de câştigat m.ine dacă azi copiii ar avea de unde alege, în imediata lor apropiere, eroi ai integrităţii.

Barbara Killinger propune un mic ghid de procedură a părinţilor şi educatorilor, pentru a integra valorile morale în viaţa copiilor:

1. Exprimaţi-vă simplu şi clar convingerile morale în faţa copiilor şi explicaţi mecanismele logice care stau în spatele şi la baza afirmaţiilor voastre. Nu faceţi digresiuni, pentru că acestea produc confuzie în mintea micuţilor.

2. Ţineţi cont de faptul că mintea copiilor nu poate opera cu noţiuni abstracte înainte de împlinirea vârstei de 7–8 ani. Folosiţi cuvinte şi ilustraţii pe măsura lor de înţelegere.

3. Cereţi-le copiilor să explice în cuvintele lor ce au înţeles şi nu-i întrerupeţi. Respectul pe care îl veţi acorda copiilor se va întoarce în favoarea voastră.

4. Atunci când apar în presă fapte şi întâmplări cu conotaţie morală, cereţi-le copiilor să comenteze lucrurile pe care le văd sau despre care se vorbeşte. Pe această cale le oferiţi ocazia să-şi formeze şi să-şi afirme ataşamentul faţă de ceea ce este bine, frumos şi corect. Când integritatea este considerată o sursă de bucurie şi împlinire personală, când este urmărită şi dezvoltată în mod intenţionat, atât starea de bine personal, cât şi integritatea naţională sau globală vor primi o şansă de supravieţuire şi refacere.

Footnotes
[1]„Barbara Killinger, INTEGRITY – doing the right thing for the right reason, McQueen’s University Press, 2007, p. 158.”
[2]„Ibidem, p. 184.”

„Barbara Killinger, INTEGRITY – doing the right thing for the right reason, McQueen’s University Press, 2007, p. 158.”
„Ibidem, p. 184.”