Fie că recunoaștem sau nu, viaţa ne este condiţionată de bani. Majoritatea am spune că mai degrabă de absenţa lor. Puţini sunt cei care reușesc să se smulgă de sub mirajul lor, iar și mai puţini sunt cei care și-i doresc doar pentru a-i oferi. Printre aceștia din urmă se numără și Rachel Lapierre.

Rachel are 57 de ani și locuiește în St. Jerome, un orășel apropiat de metropola canadiană Montreal. În urmă cu cinci ani se afla într-un supermarket când a decis să facă ceva ce nu mai făcuse niciodată. A cumpărat un bilet la loterie. Știa foarte clar ce avea să facă cu banii dacă ar fi câștigat. Dar imediat ce a ieșit pe ușa magazinului și-a dat seama că cel mai probabil risipise banii. Care ar fi fost posibilitatea ca ea chiar să câștige?

Își mai pusese această întrebare cu mai bine de 35 de ani în urmă, dar în cu totul alt context. Se afla printre concurentele la Miss Quebec și nu se simţea prea confortabil în acel mediu, avea multe prejudecăţi. Credea că doar fetele superficiale, înalte și cu ochii albaștri câștigă, iar ea nu se încadra în acest tipar. Spre surprinderea ei, a fost aleasă câștigătoare și a avut șansa, timp de un an, să-și schimbe părerea iniţială. În plimbarea ei prin toată Canada a avut șansa să cunoască persoane excepţionale, inclusiv din industria modei, iar experienţa i-a înlăturat multe prejudecăţi și i-a deschis noi orizonturi.

La întoarcerea acasă și-a deschis propria agenţie de modele, din dorinţa de a le oferi mai multor fete șansa pe care a avut-o ea. A închis agenţia câţiva ani mai târziu, pentru a-și crește cei patru copii. Când aceștia au fost suficient de mari, a urmat cursuri pentru a-și împlini visul din copilărie. Destul de surprinzător pentru cei care au aceleași prejudecăţi pe care le avea și Rachel faţă de fotomodele, visul ei din copilărie era să devină asistentă medicală. „Am crescut într-un mediu sărac, am văzut multă tristeţe și mizerie. Mi-am spus de pe atunci că, dacă toţi am renunţa la ceva, dacă toţi am face un mic gest de bunătate, lumea ar fi mai bună”, povestește ea.

Ca asistentă medicală la Urgenţe a văzut multă suferinţă de-a lungul anilor, dar a putut să ajute în moduri care i-au adus satisfacţii imense. Tot cu gândul la ajutorarea altora a cumpărat și acel bilet la loterie, în anul 2013. Nu mică i-a fost surpriza când a aflat că este câștigătoarea pe viaţă a unei sume săptămânale de 1.000 de dolari canadieni. Nu a celebrat în vreun mod deosebit, nici nu a spus multor oameni despre câștig. Doar și-a dat demisia și a înfiinţat Le Book Humanitaire, fundaţia la care visa de mult timp. Scopul principal al organizaţiei nonprofit era acela de a oferi ajutor în cât mai multe moduri posibile celor care au nevoie de el.

Fundaţia lucrează în colaborare cu spitale, cu școli, cu studenţi care trebuie să facă voluntariat ca parte a programei școlare. Folosind reţelele de socializare, aceasta pune oameni care vor să ajute în legătură cu cei care au nevoie de ajutor. „Încercăm să promovăm faptele bune. Iar faptele bune pot fi de multe feluri. Poate fi o bicicletă azi, poate fi mâncare sau transport către un spital, poate însemna doar să asculţi pe cineva la telefon pentru că se simte singur. Sunt atât de multe lucruri!”

Responsabilitatea atâtor lucruri nu stă doar pe umerii ei. „Singură pot face foarte puţin. Nu sunt atât de specială.” Rachel are zece angajaţi, dar evită să îi numească așa. Sunt prieteni care, la fel ca ea, vor să ajute. Alături de ea este și sora ei, care o ajută cu treburile administrative. În 2017 au răspuns împreună cu zeci de voluntari la mai bine de 15.000 de solicitări de ajutor.

Activitatea cea mai dragă inimii ei este aceea de a-i ajuta pe refugiaţii care au primit azil în Canada. Nevoile lor sunt mari, iar adaptarea la noul mediu le este mult mai dificilă, de aceea intervenţia fundaţiei este oportună. Dar munca lor nu se rezumă doar la Canada. Pentru că este o mare admiratoare a Maicii Tereza, Rachel și-a dorit mult să ajungă în India. A găsit destule lucruri de făcut, așa că merge cât de des poate și acolo. A fost, de asemenea, împreună cu echipa fundaţiei în Senegal și în Haiti.

Atunci când povestea ei a ajuns în presă, gestul ei a uimit, cum era de așteptat, și a generat o mulţime de întrebări referitoare la bani. Răspunsul ei a fost simplu: „Știi tu, banii sunt doar bani. Când te naști, nu ai nimic. Și atunci când mori, pleci fără nimic material. Pleci doar cu amintirile, cu ce ai făcut aici, cât ai fost în viaţă.”

Prin atitudinea ei faţă de bani, Rachel a demonstrat că aceștia pot cumpăra fericirea, cu condiţia să îi folosești pentru a-i face pe alţii fericiţi. „Cred că fericirea vine din inimă. Este plăcut să ai o mașină nouă, o casă nouă, orice lucru nou. Poate fi chiar distractiv, dar nu ai nevoie de ele pentru a fi fericit.”