Hormonul fericirii, responsabil și pentru moralitate?

859

Studii recente indică faptul că oxitocina poate schimba relaţiile sociale dintre oameni şi poate modifica chiar personalitatea, făcându-ne mai empatici și mai fericiţi. Afirmaţii similare au fost făcute în legătură cu dopamina și serotonina. De data aceasta, un reputat cercetător american este convins că oxitocina nu are efect doar asupra fericirii, ci și asupra moralităţii omului, susţinând că și Iisus ar fi știut să o valorifice. În plus, tot oxitocina ar putea constitui o explicaţie a motivului pentru care oamenii frecventează biserica.

Studii recente indică faptul că oxitocina poate schimba relaţiile sociale dintre oameni şi poate modifica chiar personalitatea, făcându-ne mai empatici și mai fericiţi. Afirmaţii similare au fost făcute în legătură cu dopamina și serotonina. De data aceasta, un reputat cercetător american este convins că oxitocina nu are efect doar asupra fericirii, ci și asupra moralităţii omului, susţinând că și Iisus ar fi știut să o valorifice. În plus, tot oxitocina ar putea constitui o explicaţie a motivului pentru care oamenii frecventează biserica.

Unul dintre cei mai activi susţinători ai efectelor benefice ale oxitocinei este Paul J. Zak, director al Centrului pentru Neuroeconomie de la Universitatea Claremont, California. Supranumit „Dr. Love", după ce a emis recomandarea ca oamenii să se îmbrăţișeze de cel puţin opt ori pe zi, Zak consideră rolul oxitocinei ca fiind mult mai cuprinzător. El este convins că oxitocina joacă rolul unei „molecule morale", responsabilă de comportamentul etic, și că Iisus Hristos însuși ar fi valorificat potenţialul acestui hormon.

Implicaţiile religioase ale oxitocinei

„Noua poruncă pe care Iisus le-o dă apostolilor la Cina cea de Taină, așa cum este înregistrată în Evanghelia lui Ioan, este «iubiţi-vă unii pe alţii așa cum v-am iubit Eu». Iisus i-a iubit pe cei consideraţi a fi de neiubit: criminali și prostituate, leproși și sclavi. Experimentele mele cu oxitocina arată că aproape toţi avem capacitatea de a iubi pe toată lumea. Singura întrebare este dacă vom face aceasta", a afirmat cercetătorul american într-un articol publicat de către Psychology Today.

Conform studiilor sale, cei care au participat la ritualurile religioase au raportat că s-au simţit mai aproape de comunităţile lor și au declarat că se vor oferi voluntar pentru a-i ajuta pe ceilalţi membri ai comunităţii. Cu toate acestea, datele cercetării nu par să indice o diferenţă între starea de fericire generată de frecventarea unui ritual religios sau participarea la un joc sportiv. „Nu am găsit că modificarea de oxitocină a fost asociată cu un sentiment crescut de conectare la Dumnezeu sau la o «realitate ultimă». De fapt, nu a existat nicio diferenţă sesizabilă între ritualurile nereligioase și religioase la eliberarea oxitocinei. Cu alte cuvinte, încrederea, ca și fericirea, sunt aspecte care depind de o componentă chimică a organismului", a concluzionat Paul J. Zak într-un articol scris pentru CNN.

Întrebându-se retoric care este motivul pentru care oamenii simt nevoia să frecventeze biserica, răspunsul neuroeconomistului american este în conexiune cu dorinţa omului de a se simţi fericit, iar ritualurile religioase au rolul de a genera această stare de bine. „Ritualurile construiesc o comunitate prin eliberarea de oxitocină care, la rândul ei, face ca ritualurile să fie mai «lipicioase». Proporţia de atei și agnostici se poate menţine în creștere, dar, atâta timp cât bisericile utilizează ritualuri pentru a aduce oamenii împreună, Dumnezeu puţin probabil că va pleca", conchide Zak, susţinând mai departe argumentaţia religioasă în favoarea oxitocinei.

Societatea utopică a oxitocinei

Nu toţi specialiștii în domeniu sunt de acord cu concluziile neuroeconomistului american. Astfel, Mark Honigsbaum, cercetător asociat la University of Zurich's Institute for Medical History, pune sub semnul îndoielii efectele invocate de acesta. „Ascultându-l pe Paul Zak cum preamărește virtuţile acestui „hormon al iubirii", mi se pare că seamănă cu un predicator care ridică în slăvi Ţara Făgăduinţei", afirmă Honigsbaum, într-un articol publicat de către The Guardian.

În continuarea poziţiei sale, cercetătorul elveţian se întreabă retoric: „Dacă suntem născuţi cu predispoziţia spre încredere, mai degrabă decât spre propriul interes, și sistemul de oxitocină este într-adevăr atât de puternic, de ce nu se comportă toată lumea într-un mod moral tot timpul?"

Oliver Burkeman, jurnalist la The Guardian și autor al cărţii The Antidote: Happiness for People Who Can't Stand Positive Thinking, consideră că unul dintre aspectele care subminează concluziile lui Zak este unul pragmatic. „Dacă oxitocina este mecanismul prin care acţiunea morală are loc, atunci, prin manipularea oxitocinei, am putea spori nivelul de încredere, generozitate și fericire, în cele din urmă, în noi înșine și în toată lumea. Dar Zak merge mai departe, susţinând că multe dintre problemele sociale și politice, care în prezent par atât de greu de rezolvat ar putea fi soluţionate dacă vom găsi o modalitate de a ridica nivelul de oxitocină."

Din perspectiva jurnalistului, important este cum va arăta această nouă societate și dacă pot fi identificate premisele configurării unei alte utopii intermediate de „hormonul fericirii". „În cele din urmă, să ne imaginăm, cetăţenii care au prins ideea cu oxitocina, conform versiunii utopice a lui Zak, ar trăi la un nivel local, susţinuţi de o reţea de securitate socială, dar cu un accent pe munca de caritate și grupuri comunitare. Ei s-ar juca cu animalele lor de companie, și ar urmări comedii romantice. Poate că mai presus de toate, ar fi foarte deschiși emoţional și s-ar îmbrăţișa reciproc tot timpul", afirmă într-o cheie ironică jurnalistul de la The Guardian.

Despre modul în care Iisus ar fi acţionat public prin manipularea anumitor componente chimice ale creierului, oamenii de știinţă nu pot decât să speculeze. Dincolo de controversele legate de sursa bio-chimică responsabilă de generarea fericirii, conexiunea care ar putea fi făcută între sentimentul religios și starea de bine interioară continuă să fie subiectul cercetărilor știinţifice.