Reforma

Ianuarie, 1518. Papa Leon al X-lea[1] se ridicase greoi din jilţ ca să-l întâmpine pe nunţiul său Girolamo Aleandro, întors cu vești din Saxonia. Înainte de a rosti un cuvânt, acesta îi întinse papei o copie a celor 95 de teze ale lui Luther. Leon citi câteva articole de la început, apoi întoarse foaia și...

Martin Luther credea că știe precis ce așteaptă Dumnezeu de la el și, în strădania lui neobosită de a-I face pe plac, ajunsese – culmea – să Îl urască.

În secolele XIV-XV, Europa a fost greu lovită de câteva dezastre ale căror proporţii sunt greu de imaginat astăzi.

„Analiza trecutului prin lentilele prezentului poate induce în eroare; după cum se întâmplă și dacă ignorăm existenţa acestor lentile. Totuși povara înţelegerii stă asupra noastră: noi trebuie să evaluăm lumea trecutului, nu e sarcina trecutului să ofere lumii noastre precedente facile sau povești interesante.” Cristopher Tyerman

O carte de 516 pagini, scrisă în latină, în mai puţin de un an, de un francez de 26 de ani. Publicată în Elveţia și dedicată regelui său francez, de care fugea. Este vorba despre cea mai semnificativă lucrare teologică a Reformei.

Nu există probabil niciun grup în întreaga istorie creștină care să fi fost atât de nedrept judecat ca anabaptiștii.

Primele 8 zile ale Conciliului de la Clermont au trecut greu. Deşi participanţii erau aparent ocupaţi cu discuţiile despre reforma cluniacă sau excomunicarea regelui Filip pentru adulter, adevărata preocupare de interes era anunţatul discurs „de interes general“ al Papei Urban al II-lea. Prelaţii şi importanţii nobili franci prezenţi nu ştiau însă că vor fi martorii unuia dintre cele mai influente discursuri ale Evului Mediu. Discursul Urban al II-lea s-a...

„Întreaga lume admite fără ezitare sau dezacord că invenţia lui Gutenberg este, incomparabil, cel mai mare eveniment din istoria lumii profane.“ Mark Twain

Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, protestantismul german încetase de mult să fie o torţă aprinsă. Acceptat de nobili și de gloată, el devenise o instituţie ecleziastică, seculară și politizată, ca toate celelalte. În noaptea înstrăinării, Dumnezeu a făcut să răsară din cenușă lumina unei noi dimineţi.

Pentru înlănţuit mai existau acum doar două opţiuni: supunere fără rezerve în faţa conciliului sau condamnare. Retractare sau moarte. Afară, rugul era deja pregătit.

Sunt aproape 500 de ani de la publicarea lucrării lui Andreas Karlstadt, pe care a scris-o în apărarea doctrinei Sabatului. Era prima lucrare pe acest subiect elaborată de un conducător al Reformei.

Martin Luther figurează printre marile personalităţi ale lumii noastre. Dintre personalităţile născute în Germania, doar Einstein, Bach și Beethoven îl depășesc pe Martin Luther ca notorietate.

În cartea „The Legacy of John Calvin“, David W. Hall împarte liderii în două categorii. Unii prevăd viitorul, iar ceilalţi îl schimbă. Calvin, spunea Hall, face parte din a doua categorie.

Pentru cartea „Scrisori incredibile despre Ian Hus“ îţi trebuie rezistenţă emoţională ca să ajungi la capătul lecturii, pentru că relatarea de tip reportaj te poate afecta.

Biserica metodistă a pus accentul pe sfinţirea practică și pe misiune, aceste aspecte fiind unele necesare și în creștinismul contemporan.

Pietismul a fost o mișcare de trezire spirituală în secolele al XVII-lea, al XVIII-lea și al XIX-lea și în principal în Germania și Boemia.

Mișcarea penticostală, apărută la începutul secolului al XX-lea, încheie lanţul principalelor mișcări numite „neoprotestante“ în România (alături de Biserica Baptistă, de „Mișcarea Fraţilor“, din care își revendică originile creștinii după Evanghelie din România, și de Biserica Adventistă).

Puritanismul în reforma protestantă a reprezentat o categorie de închinători ai Bisericii Angliei, serios preocupaţi de Cuvântul lui Dumnezeu, doritori de reformă și spiritualitate practică autentică. La nici 50 de ani de când în Germania susţinătorii ideilor lui Martin Luther erau numiţi batjocoritor „luterani“, Anglia descoperea la rândul ei un apelativ abuziv – „puritani“ –, pe...

Mișcarea unitariană s-a definit ca fiind o mișcare minoritară marcantă, sub influenţa umanismului. Numele de unitarieni vine de la credinţa într-o singură Persoană divină, asemenea evreilor și islamicilor, în opoziţie cu doctrina Trinităţii. Dar non-trinitarianismul nu este singurul și nici cel mai important principiu al acestei mișcări. În istoria creștinismului au existat și alte mișcări și...

Crezul anabaptist accentua premisa că adevărul Bibliei era accesibil cititorilor și ascultătorilor laici, care aveau o educaţie rudimentară.

Sub domnia regelui Henric al VIII-lea, mai exact în anul 1534, Biserica Angliei s-a disociat de Biserica Romano-Catolică. Odată deschisă calea, protestantismul a avansat rapid sub Eduard al VI-lea (1547-1553).