Fostul președinte american a fost primit ca „un star rock” la Berlin, unde, împreună cu cancelara Angela Merkel, a participat la ceremoniile de aniversare a 500 de ani de la Reforma Protestantă. Zeci de mii de oameni s-au adunat la Poarta Brandenburg pentru a-l auzi pe fostul președinte vorbind despre democraţie, egalitate și credinţă.

În aceeași zi în care la Bruxelles mii de oameni se pregăteau să protesteze împotriva prezenţei președintelui Donald Trump la summitul NATO, după ce acesta ar fi declarat anul trecut că orașul este „un loc infect”, Angela Merkel îl primea pe „dragul Barack” la Berlin, pentru a celebra împreună o ocazie extrem de importantă în mentalul colectiv german, în care influenaţa reformatorului Martin este încă aproape și vie. Două ore mai târziu, Merkel li se alătura celorlalţi membri NATO pentru primul summit la care a participat și noul președinte al Statelor Unite. Contrastul dintre cele două întâlniri, la doar câteva ore distanţă, nu ar fi putut fi mai mare, scrie NYTimes.

În general, fascinaţia presei, a publicului și chiar a oamenilor politici faţă de un președinte de stat se termină odată cu încheierea mandatului, la fel de abrupt ca atunci când un copil primește o jucărie nouă și o aruncă pe cea veche. În cazul președintelui Obama, se pare că această regulă încă nu se aplică, fiecare declaraţie a sa fiind absorbită și analizată de presă și de public parcă mai ceva ca înainte (drept e că declaraţiile sale și sunt mai rare). Iar liderii politici care i-au rămas apropiaţi încă pot capitaliza pe acest excedent de imagine pozitivă. Angela Merkel, care este în campanie electorală subtilă, i-a făcut această invitaţie încă de anul trecut, mizând probabil pe relaţia de admiraţie și susţinere reciprocă pe care au dezvoltat-o, în ciuda „micilor” incidente, precum dezvăluirile în presă despre activităţile de spionaj ale aliaţilor de către americani, și în special ale lui Merkel. Astfel, cancelara a reușit să organizeze un panou de discuţii marcat de râsete, vorbe calde, îmbrăţișări, mâini fluturând în aer și, cel mai important, de un gir public pentru politica de fază lungă jucată de ea, din partea invitatului de onoare.

În strigătele unei mulţimi de 70.000 de oameni care scandau „Barack, Barack”, fostul președinte și-a început discursul mărturisind că Merkel a fost „unul dintre partenerii mei preferaţi de-a lungul președinţiei”, cu care a lucrat extensiv și care a avut curajul să apere cauza refugiaţilor, deși a fost criticată sever pentru asta. Ba i-a luat și apărarea într-o confruntare destul de „nervoasă”, scrie The Guardian, cu liderul Bisericii Protestante din Germania, episcopul Heinrich Bedford-Strohm, care a întrebat-o pe Merkel de ce atât de mulţi dintre refugiaţi sunt acum trimiși acasă, după ce atâţia germani de rând i-au „adoptat”, ajutându-i cu tot ce aveau nevoie pentru a-și croi o viaţă în Germania. Obama a intervenit, vorbind despre dilema lui Merkel de a încerca să ajute refugiaţi, în același timp protejând cetăţenii germani. „Trebuie să fim atenţi să îi ajutăm pe cei care chiar au nevoie”, a punctat Merkel, spunând că este important ca sistemul de procesare a cererilor de azil să cearnă cererile rapid, astfel încât cei care nu sunt eligibili să fie trimiși înapoi acasă.

Obama a mai luat și apărarea propriei președinţii și a valorilor democratice liberale pe care ambii lideri le promovează. Vorbind despre popularitatea naţionalismului și despre tendinţele xenofobe care se observă tot mai des în diverse părţi ale lumii, fostul președinte a spus în faţa mulţimii de tineri veniţi din toată ţara că „trebuie să ripostăm împotriva acestor tendinţe care ar viola drepturile omului și ar suprima democraţia, resticţionând libertăţile individuale”. Printr-o referinţă subtilă la succesorul său, care a propus contruirea unui zid care să separe SUA de Mexic, pe lângă tăierea bugetului pentru diplomaţie și ajutor internaţional, Obama a spus: „Nu ne putem izola, nu ne putem ascunde după un zid.” Angela Merkel a dublat mesajul, povestind despre momentul în care a urmărit împreună cu părinţii săi ridicarea Zidului Berlinului. De la căderea acestuia, Poarta Brandenburg a devenit simbolul Berlinului unificat și locul unde s-au ţinut cele mai faimoase discursuri politice de promovare și susţinere a ideilor lumii libere. „În ochii lui Dumnezeu, un copil de cealaltă parte a graniţei nu este mai puţin demn de iubire și compasiune decât propriul meu copil”, a spus Obama în ropote de aplauze.

Poate părea ciudată încărcătura politică în cadrul unui congres religios, însă exact acesta este rolul „Kirchentag”, (o adunare a bisericii protestante germane organizată la fiecare doi ani încă din 1949), care se vrea de fapt atât internaţională, cât și laică, dar și presărată cu servicii religioase și studii biblice și cu concerte, desfășurate pe mai multe zile. Ea a fost înfiinţată de politicianul Reinold von Thadden, ca un forum de rezistenţă împotriva nazismului, scrie DW. De la înfiinţare, adunarea s-a delimitat intenţionat de biserica oficială și de congresele pe care aceasta le organiza regulat. Acest congres trebuia să aibă o relevanţă publică aparte prin numărul larg de subiecte abordate, de la refugiaţi, imigraţie, război, toleranţă etc., asumându-și astfel un rol de organizator de dezbateri politice și sociale. Congresul se mândrește cu apariţia liderilor politici germani și internaţionali, chiar și a celor controversaţi, în spiritul culturii protestante a dezbaterilor. DW notează însă că și această cultură are limitele sale, demonstrate prin faptul că a existat o opoziţie solidă la ideea de a o invita pe Anette Schultner, purtătoare de cuvânt a unei organizaţii creștine din cadrul partidului populist de extremă dreapta, Alternativă pentru Germania, care ar fi vrut să explice de ce credinţa creștină și calitatea de membru în acest partid sunt compatibile.

Tema conferinţei de anul acesta a fost „Tu mă vezi” și se referă la un pasaj din Vechiul Testament în care Agar, o tânără fugară, realizează acest lucru, care mai departe îi dă putere și speranţă. Este o invitaţie deschisă pentru a-i întâmpina pe ceilalţi cu ochii deschiși, pentru că fiecare dintre noi avem o dorinţă profundă de a fi recunoscuţi, deși majoritatea ratăm acest sentiment. Președintele Obama a participat doar la dezbaterea „Angajaţi în modelarea democraţiei – asumarea responsabilităţii acasă și în lume”, de unde și accentul pus pe latura politică, fără a intra însă în discuţii specifice. Este de menţionat faptul că dintre liderii politici ai ultimei generaţii, Obama s-a dovedit a fi cel mai capabil să-și includă credinţa în personalitatea sa politică. Autorul Gary Smith amintește, în cartea sa „Religia în Biroul Oval”, de câte ori președintele a vorbit despre viaţa sa de credinţă, numindu-L pe Iisus „Domnul și Salvatorul său”, sau de câte ori a vorbit despre Iisus în discursurile sale majore. George W. Bush, spre exemplu, abia făcea astfel de menţionări și cu ocazii speciale. Desigur, aceste diferenţe nu vorbesc despre adevărata relaţie a lor cu Dumnezeu, dar deschiderea lui Obama faţă de aspectele și problemele vieţii de credinţă, admisiile sale despre îndoială și menţionările dese ale beneficiilor rugăciunii sunt tot atâtea motive pentru a înţelege de ce el, și nu alt lider politic care eventual să fie și în funcţie, a fost invitat ca partener de dialog pentru Merkel la acest congres și a fost și primit cu atâta căldură ce oamenii care strigau: „Nu te putem păstra?”

Germania este o ţară care își ia moștenirea protestantă în serios, motiv pentru care se poate vedea cu ochiul liber influenţa pe care gândirea lui Martin Luther a avut-o și o are în continuare asupra dezvoltării ţării, scrie The Economist. Cu 1.000 de evenimente în 100 de locaţii, toată ţara sărbătorește anul acesta 500 de ani de la nașterea acelui spirit care a împărţit lumea creștină și a schimbat nu doar Germania, ci lumea întreagă. Dar după secole de secularizare, semnificaţia actului lui Luther nu mai este relevantă atât teologic, cât social. Reformarea nu a fost doar o mișcare religioasă, ci una care a schimbat „limba, mentalitatea și stilul de viaţă german”, iar acestea sunt principalele trăsături văzute la lucru și azi, scrie The Economist. Începând de la estetică, modestia și respingerea opulenţei fiind vizibile chiar și în hainele, decorurile de birou și obiceiurile alimentare ale Angelei Merkel, fiică de pastor, sau ale președintelui Joachim Guack, fost pastor, la sobrietatea concertelor celor 130 de orchestre finanţate de stat, la apetitul pentru lectură (Germania are a doua cea mai mare piaţă de carte din lume), la economisirea banilor și la redistribuirea lor și până la respectarea conștiincioasă a princpiilor și a ordinii, Luther a impregnat ţara cu idei care difereau de ale altor reformatori și care vin la pachet și cu unele aspecte negative, precum încăpăţânarea, moralismul rigid, o ascultare prea obedientă de autoritate și chiar o atitudine antisemită. Germania de astăzi a încercat să se scuture de unele dintre moștenirile, și pozitive, și negative, ale la Luther printr-un proces în care, în final, „ceea ce obișnuia să fie protestant astăzi îl percepem ca fiind german”, explică Christine Eichel, autoarea cărţii despre infleunţa lui Luther, Deutschland, Lutherland.