Reforma

Învăţăturile lui Jean Calvin influenţează până astăzi o parte a protestantismului, ajutând la transformarea societăţii medievale într-una modernă.

Reforma protestantă a fost un râu tumultuos, a cărui curgere a început să devină vizibilă în 1517. O contribuţie semnificativă la această erupere au avut-o afluenţii săi – mișcările (pre)reformatoare: valdenzii, albigenzii, lolarzii, husiţii etc., adevărate izvoare ale curentului principal protestant, care a preluat forţa lor în curgerea lui prin istorie.

Istoria protestantismului este în cele din urmă o reflexie a luptelor naturii umane. Ne străduim să ne lăsăm conduși de Dumnezeu, dar tendinţa noastră de a merge în direcţia opusă explică multe dintre contradicţiile pe care le trăim. De-a lungul celor peste 500 de ani de la protestul lui Luther, protestantismul s-a diversificat continuu, iar unii...

Uitaţi-vă într-o enciclopedie. Întrebaţi un student la istorie. Discutaţi cu un cleric. Cuvântul „reformă” va face referire la mișcarea religioasă din secolul al XVI-lea care a zguduit din temelii Biserica Romano-Catolică din Europa.

Singura întâlnire consemnată între Iisus și greci a fost cu puţin înainte de răstignirea Sa.

Doug Marlette realizează desenul animat cu papagalul Doris. Doris este pe cale să mănânce o ciocolată. Apoi aude: „Doris, sunt eu, conștiinţa ta! Lasă ciocolata.” Doris se uită în dreapta. Întreabă: „De unde știu că ești conștiinţa mea? Arată-mi ecusonul.” „Nu am un ecuson”, revine vocea. „Păi lasă  gluma, domnule! Știi ce poţi păţi dacă...

O teocraţie este o formă de guvernare în care toate preocupările oamenilor, indiferent dacă sunt mundane sau spirituale, civile sau religioase, se reunesc sub controlul lui Dumnezeu. Guvernul Israelului era o adevărată teocraţie. A fost într-adevăr o formă de guvernare de la Dumnezeu.

Atât diversitatea religioasă, cât și conceptul de libertate religioasă din Statele Unite moderne au la bază reforma religioasă din Anglia, graţie colonizării Americii de Nord de către englezi.

Conceptele de libertate și diversitate religioasă din Statele Unite moderne își au rădăcinile în reforma religioasă din Anglia, ce a dat naștere unui creștinism fragmentat, transmis sub forma aceasta Americii de Nord prin intermediul coloniștilor englezi.

Conceptele de libertate și diversitate religioasă din Statele Unite își au rădăcinile în mișcarea de reformă din Anglia, fiind transmise în cadrul procesului de colonizare britanică a Americii.

Henric al VIII-lea a declanşat un lanţ extraordinar de evenimente în anii 1530, când a ales să se desprindă de Biserica Romano-Catolică. Gestul lui, uluitor pentru acea vreme, l-a transformat în primul monarh european care a negat puterea papalităţii şi, totodată, în „Liderul suprem“ autoproclamat al bisericii din Anglia. Acest articol analizează de ce şi...

Orice religie are sau nu căutare în funcţie de beneficiile promise. Pe om îl interesează beneficiile imediate în viaţa aceasta, dar îl interesează în mod special viitorul, speranţa pe care i-o aduce propria religie şi cât este ea de sigură.

În ianuarie 2014, într-un gest pe care site-ul catholic.org l-a numit istoric, Papa Francisc le-a trimis un mesaj de unitate, înregistrat cu telefonul mobil, liderilor charismatici și penticostali, care participau la o conferinţă organizată de Kenneth Copeland Ministries1.

Indiferent ce se spune despre valoarea de predicţie a cuvintelor atribuite tradiţional lui Malraux: „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”, cert este că, după consumarea a aproape două decenii din acest secol, nu știm cu adevărat încotro ne îndreptăm.

Secolele tulburi care au urmat Marii Schisme, din 1054, și climatul similar din interiorul bisericii creștine au făcut loc treptat unor mutaţii profunde în gândirea și în spiritualitatea europenilor. Citește și prima parte a acestui serial Semnele timpului. Click aici Cataclismele naturale, foametea și ciuma care au zdruncinat Europa au potenţat sentimentul că nevoia cea mai stringentă...

Se spune că de la dragoste la ură este un singur pas. De la ură la dragoste însă, nu prea numără nimeni. Împlinirea a 500 de ani de la începutul divorţului dramatic al lui Luther de Biserica Catolică este un prilej istoric pentru a rememora pașii parcurși de cele două biserici pe drumul unei reconcilieri...

Subiectul acesta pare o răscolire prin gunoaie pentru asigurarea supravieţuirii. Cui îi mai pasă astăzi de protestul protestant? Anticatolicismul, ca și antiprotestantismul sunt atitudini naturale și legitime cultural, care pot fi evaluate după motivaţie, spirit și conţinut – aspecte aparent obscure, dar care devin foarte transparente în faptă.

„Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” (Ioan 17:21)

Astăzi, la exact 500 de ani de la protestul lui Luther, Biserica Catolică și cea Luterană au semnat un act care consfinţește reunirea celor două biserici. Papa Francisc devine liderul spiritual al bisericii unite.

La începutul secolului al-XV-lea, ameninţarea Imperiului Otoman asupra estului Europei era o certitudine dureroasă. Ultimii bizantini, conștienţi de dezastrul ce urma, au apelat la ajutorul occidental, încercând o unire politică cu Biserica Romano-Catolică.

Acum jumătate de mileniu, cuiul lui Luther a prins cele 95 de teze pe ușa catedralei din Wittenberg. În ce lumină se văd azi motivele care au dus la Reformă?