Culorile curcubeului, care în Biblie sunt pecetea păcii dintre Dumnezeu și om, au devenit, în doar câţiva ani, simbolul unui conflict ideologic între oameni, într-o societate în care „axa rușinii“ se învârte după cum dictează agenda publică.

Atitudinile tradiţionale cu privire la teme precum sexualitatea sunt scoase în afara dezbaterii publice de către o nouă formă de cenzură liberală, care le permite doar opiniilor sterile să se facă auzite, avertiza lordul Neuberger, președintele Curţii Supreme a Marii Britanii, în faţa membrilor Camerei Comunelor. „Așa cum s-a văzut de mai multe ori, libertatea de a vorbi inofensiv nu este una care să merite efortul“, conchidea el.

Poziţia sa a venit în urma unei serii de cazuri din Marea Britanie, în care creștini au fost penalizaţi sau daţi afară de la locul de muncă pentru că și-au exprimat părerea conform căreia căsătoria ar trebui să fie între un bărbat și o femeie.

Un bărbat din Trafford, Greater Manchester, a fost disponibilizat după ce a scris pe contul său privat de Facebook că i se pare că aceste cununii gay în biserici înseamnă deja „un pas prea departe“.

Într-un alt caz, Gary McFarlane, care lucra pe postul de consilier pentru cupluri, a fost dat afară după ce a menţionat că ar putea avea o problemă de conștiinţă în a face terapie sexuală cuplurilor gay.

Dar cel mai recent caz care arată, poate cel mai clar, că avertizările lordului Neuberger sunt pertinente și justificate este cel al lui Brendan Eich, care, după doar două săptămâni petrecute în postul de CEO al organizaţiei nonprofit Mozilla (producătoarea motorului de căutare Firefox), și-a dat demisia din cauza presiunii exercitate asupra sa din pricina faptului că nu este de acord cu căsătoriile homosexuale.

Acest caz, intrat în atenţia presei internaţionale și analizat atât de susţinători ai căsătoriilor gay, cât și de opozanţi, este primul de un așa calibru și creează un precedent. De asemenea, constituie ilustrarea perfectă a tipului de situaţie de care vorbea lordul Neuberger. Lui Brendan Eich i s-a dat dreptul să aibă o părere, dar una sterilă, iar acest drept nu a meritat efortul de a lupta pentru el. Așadar, a urmat o demisie care nu arată doar felul în care presiunea socială lucrează împotriva valorilor tradiţionale, ci și modul cum ea încurajează cenzura liberală.

Poliţia gândurilor

Demisia lui Eich a venit pe fondul discuţiilor născute de gestul său de a dona 1.000 de dolari, în 2008, în sprijinul unei campanii de susţinere a Amendamentului 8, care interzicea căsătoriile homosexuale în statul California. La momentul donaţiei, făcută în nume personal, opinia lui Eich era în acord cu opinia majorităţii populaţiei care a votat la referendumul privind interzicerea căsătoriilor între persoanele de același sex. În schimb, în anul 2013, 61% dintre californieni aprobau căsătoriile homosexuale, conform datelor înregistrate de Field Poll, corporaţie independentă care funcţionează din 1947. Astfel, la doar șase ani distanţă, părerea lui Eich, care a rămas constantă, este contraculturală și trebuie eliminată.

Spirala tăcerii

Procesul prin care o opinie minoritară privind o normă morală devine una majoritară este neschimbat în istorie. Istoricul Alexis de Tocqueville vorbește despre perioada în care, în Franţa, era la modă dispreţul pentru învăţăturile bisericii. În cartea sa, din 1856, despre istoria Revoluţiei Franceze, Tocqueville scria că „aceia care păstrau încă respectul pentru învăţăturile acestei biserici începeau să se teamă că sunt singurii care mai au această atitudine și, fiindu-le frică de izolare mai mult decât de eroare, susţineau că împărtășesc sentimentele majorităţii. Astfel încât ceea ce era doar opinia unei minorităţi a naţiunii franceze începea să fie considerată voinţa tuturor.“[1]

Acest proces este cunoscut astăzi drept „spirala tăcerii“. Elisabeth Noelle-Neumann, care a fost directoare a Institutului de Demoscopie din Allensbach (omologul Institutului Gallup din America), a publicat teoria în 1974, într-un articol intitulat „The Spiral of Silence, a Theory of Public Opinion“. În mare măsură, articolul respectiv teoretizează observaţiile lui Tocqueville.

Teoria „spiralei tăcerii“ afirmă că opinia publică se formează pe baza observării și evaluării de către indivizi a mediului social, a modului în care se grupează punctele de vedere în opinie majoritară și minoritară. Reacţiile la acest climat modelează comportamentul și duc fie la o mai mare încredere în faptul de a vorbi public, fie, dimpotrivă, la tăcere. Oamenii care împărtășesc punctul de vedere dominant (prezentat și susţinut de mass-media) vorbesc despre el, îl susţin public, în timp ce aceia care au o opinie diferită păstrează tăcerea de teama de a nu fi izolaţi sau sancţionaţi în mod public.

Un plus al teoriei lui Neumann faţă de observaţiile lui Tocqueville se regăsește în analiza rolului predominant al mass-mediei (în special al televiziunii) în accelerarea formării spiralei tăcerii. În primul rând, prin repetiţie, mass-media sădește în mintea receptorului stereotipuri care alterează percepţia realităţii. În al doilea rând, prin selecţia subiectelor, mass-media stabilește ce este important și setează agenda publică. În al treilea rând, mass-media influenţează percepţia individului cu privire la ponderea opiniilor (ce este majoritar și ce este minoritar) și cu privire la ce poate fi spus în public fără riscul sancţiunii colective[2].

Așa se face că Eich nu poate să conducă o companie globală de IT, pentru că are un dosar „pătat“. Deodată, a fi împotriva căsătoriilor homosexuale a devenit oarecum echivalent cu a avea un antecedent penal, ambele putându-te împiedica să fii numit într-o funcţie, indiferent de calificările și expertiza profesională (Eich este cofondator al Mozilla și inventatorul limbajului Javascript).

La tribunal

Opinia publică are prerogativele unui adevărat tribunal public, care emite sentinţe și ne face să ne conformăm opiniilor și comportamentelor dominante[3]. Se aplică și în cazul demisiei lui Eich, în care susţinătorii ambelor tabere și-au publicat în presă argumentele pro și contra privind felul în care Eich a fost încolţit de comitetul de conducere (la presiunea angajaţilor și a clienţilor nemulţumiţi de numirea sa ca director) și forţat să își dea demisia. Singura modalitate în care Eich și-ar fi putut păstra funcţia ar fi fost să recunoască în public că în 2008 a greșit și că, la fel ca în cazul președintelui Obama, înţelegerea sa privind căsătoriile gay „a evoluat“, astfel încât acum își dă seama de eroarea și oroarea căilor sale. Pentru că Eich nu a făcut acest lucru, el a fost sancţionat public și izolat.

Însă nu a fost pedepsit numai el, ci și activiștii pro-gay care i-au luat apărarea, dându-și seama de catastrofa unei astfel de constrângeri. „Va fi acum obligat să umble pe străzi rușinat?“, întreba Andrew Sullivan, referindu-se la Eich. Andrew Sullivan, homosexual, este unul dintre cei mai citiţi bloggeri din SUA și una dintre cele mai cunoscute voci în favoarea drepturilor homosexualilor, cu mare priză la politicieni, chiar și la președinte. „Întregul episod m-a dezgustat și ar trebui să dezguste pe oricine vrea să trăiască într-o societate tolerantă și diversă. Dacă asta înseamnă mișcarea gay azi – să ne hăituim oponenţii cu un fanatism care e mai degrabă caracteristic dreptei religioase – atunci nu vă bazaţi pe mine. Dacă începem să intimidăm discursul liber al altora, nu suntem cu nimic mai buni decât persoanele anti-gay, care au făcut asta înaintea noastră“, a scris el pe blog.

Sullivan și alţi activiști pro-gay, care au criticat felul în care a fost tratat Eich, au fost făcuţi una cu pământul de către jurnaliști homosexuali sau pro-gay, deziluzionaţi sau chiar șocaţi că o asemenea victorie poate fi desfiinţată chiar de către apărătorii cauzei. „Standardele în societate evoluează și cazul Mozilla ne spune că suntem la începutul unei epoci în care figurile publice nu mai pot să vorbească împotriva homosexualilor și să fie tratate cu respect, cu atât mai puţin să fie păstrate ca lideri și reprezentanţi ai unor organizaţii majore. Acesta este un lucru bun și, cu cât toată lumea înţelege mai bine acest lucru, cu atât mai repede vom putea să ne trăim liniștiţi vieţile“, scria J. Bryan Lowder, editor gay al revistei Slate.

Demisia lui Eich a fost o ocazie care demonstrează nu doar că am ajuns în etapa de pedepsire publică a celor care nu vor să renunţe la ideile lor morale sau religioase, ci care arată că nici măcar conservatorii pro-gay sau homosexualii conservatori nu mai sunt agreaţi. Victoria trebuie să fie sonoră, iar înfrângerea celor care au altă părere trebuie să fie totală. După cum punctează și jurnalistul Tim Teeman, „axa rușinii din jurul homosexualităţii s-a rotit, de la cei care sunt homosexuali la cei care sunt anti-gay“.

Toţi într-o oală

Presa și majoritatea activiștilor pro-gay îi pun într-o singură oală pe toţi cei care nu gândesc ca ei. Cine nu este pentru căsătoriile homosexuale este homofob și bigot și nu poate fi acceptat în societate, la fel cum nu pot fi acceptaţi nici indivizii cu o gândire rasistă. Comparaţia este sonoră și are greutatea istoriei pătate de sângele negrilor, însă nu este corectă. A fi împotriva căsătoriilor homosexuale înseamnă a te opune unei practici, nu înseamnă a fi homofob sau a urî o clasă de oameni (homofobia poate fi, într-adevăr, comparată cu rasismul). Opoziţia vizavi de căsătoriile homosexuale are de-a face mai mult cu opiniile religioase și cu o definire a căsătoriei care ia în calcul funcţia ei de procreare. Poziţia împotriva căsătoriilor gay nu are nicio legătură cu ideea că homosexualii ar fi inferiori, așa cum erau consideraţi negrii în timpul sclavagismului.

Standarde duble

În teorie, fiecare om are drepturi egale și toate trebuie respectate simultan, însă în practică se vede că libertatea și egalitatea se împacă mai greu. Standardele duble sunt evidente și în cazul lui Eich. Compania a dat o declaraţie publică după demisie, care este deopotrivă ilogică și constituie și un exemplu clasic pentru aceste practici. „Mozilla crede atât în egalitate, cât și în libertatea de exprimare. Egalitatea este necesară pentru un discurs semnificativ și ai nevoie de libertate de exprimare pentru a lupta pentru egalitate. Câteodată însă poate fi greu să îţi dai seama cum să lupţi pentru amândouă în același timp“, scrie pe site-ul lor oficial. Se pare că aceasta a fost una dintre ocaziile în care cei implicaţi nu și-au dat seama și au optat pentru egalitate, în detrimentul libertăţii de exprimare.

Declaraţia continuă cu o promisiune: „Primim cu bucurie contribuţia oricui, indiferent de vârstă, cultură, etnie, sex, identitate de gen, limbă, rasă, orientare sexuală, locaţie geografie sau orientare religioasă. Mozilla sprijină egalitatea pentru toţi.“ Cum se potrivește asta cu demisia forţată a unui angajat tocmai din cauza opiniilor sale religioase? Nu se potrivește nicicum, iar cei care îl acuză pe Eich că ar fi putut să devină intolerant din cauza convingerilor sale îi fac proces de intenţie, deși au la dispoziţie dovezi contrare. Timp de 15 ani, de când a cofondat Mozilla, Eich nu a vorbit despre părerile sale pentru că nu considera că sunt relevante la locul de muncă. S-a exprimat în momentul în care și-a dat seama că oamenii sunt deranjaţi că a preluat conducerea companiei. Iar când a făcut-o, a promis egalitate înainte de toate, cooperare cu comunităţile și aliaţii LGBT, pentru a înţelege ce trebuie să facă Mozilla mai bine pentru a-i sprijini, angajament personal pentru politicile antidiscriminare și angajament personal de a găsi noi iniţiative pentru a ajunge la cei care se simt excluși sau care au fost marginalizaţi. „Știu că unii dintre voi sunt sceptici și că vorbele, singure, nu vor schimba nimic. Nu pot decât să vă rog să îmi daţi răgaz să arăt, nu să spun; între timp, îmi exprim părerea de rău pentru că v-am rănit“, a declarat Eich.

După doar două săptămâni de la această declaraţie, el a fost forţat să demisioneze. Nu pentru intoleranţă, pentru că nu a practicat-o, ci strict pentru convingerile sale. Prin demisia sa, compania transmite că, în realitate, nu va angaja în poziţii de leadership pe cineva care expune public o viziune creștină sau musulmană, de pildă, cu privire la căsătoriile homosexuale.

Uitarea care ne omoară

„Speranţa mea este aceea că libertatea și democraţia pot fi păstrate înainte ca una să o distrugă pe cealaltă.“[4] Această afirmaţie este la fel de valabilă astăzi ca în 1955, când Walter Lippmann a scris asta într-o serie de eseuri reunite sub titlul „Public Philosophy“. Interpretarea politologului asupra opiniei publice a avut și are un continuare un impact neîntrecut de alte lucrări, dovadă că și, zeci de ani mai târziu, lucrările sale sunt folosite pentru interpretarea evenimentelor actuale.

Nu este de mirare că în societate funcţionează un asemenea mecanism precum „spirala tăcerii“, când raţionamentele democraţiei se aplică cu preferinţe. Până nu demult, socialii conservatori erau cei care susţineau că oamenii ar trebui să poată fi concediaţi pe baza valorilor și standardelor clienţilor, partenerilor sau comunităţii deservite. Acum liberalii susţin asta, deoarece „în exaltarea lor că, în sfârșit, deţin puterea, au uitat ce înseamnă liberalismul“.

În amnezia subită a liberalilor, oameni precum Eich trebuie să sufere pentru că nu au uitat ce presupune democraţia. Și trebuie să sufere pentru că gândesc diferit, pentru că își exercită dreptul legal de a milita pentru o cauză ce ţine de propria conștiinţă, în timp ce nu au făcut nimic ilegal și nu au discriminat pe nimeni. Dacă militanţii pro-gay au libertatea de a le face proces de intenţie celor care îndrăznesc să li se mai opună, și aceștia din urmă trebuie să aibă libertatea de a se apăra, de a lupta și de a denunţa public presiunea dictatorială la care sunt supuși.

Footnotes
[1]Elisabeth Noelle-Neumann, The Spiral of Silence: Public Opinion-Our Social Skin, The University of Chicago Press, Chicago, 1984.
[2]Alina Bârgăoanu, Paul Dobrescu, Mass media și societatea, comunicare.ro, București, 2003.
[3]„Noelle-Neumann E., op.cit., p.64”.
[4]Walter Lippmann, The Public Philosophy, Little Brown, Boston, 1955.

Bârgăoanu, Alina ; Dobrescu, Paul , Mass media și societatea, comunicare.ro, București, 2003.
Lippmann, Walter , The Public Philosophy, Little Brown, Boston, 1955.
Noelle-Neumann, Elisabeth, The Spiral of Silence: Public Opinion-Our Social Skin, The University of Chicago Press, Chicago, 1984.
„Noelle-Neumann E., op.cit., p.64”.