„Sunteţi gata?” a fost întrebarea de la celălalt capăt al firului, când, în sfârșit, Catrin și Evan au primit apelul telefonic așteptat, de la Organizaţia Internaţională pentru Migraţie. Numai că, deși viaţa lor din orășelul irakian Karamles devenea tot mai nesigură și așteptau de 4 ani să primească vizele pentru SUA, familia nu avea răspunsul la această întrebare simplă.

„Sunteţi gata?” a fost întrebarea de la celălalt capăt al firului, când, în sfârșit, Catrin și Evan au primit apelul telefonic așteptat, de la Organizaţia Internaţională pentru Migraţie. Numai că, deși viaţa lor din orășelul irakian Karamles devenea tot mai nesigură și așteptau de 4 ani să primească vizele pentru SUA, familia nu avea răspunsul la această întrebare simplă.

Familia Amako cunoștea bine gustul unei vieţi în care pericolul adulmecă din toate părţile. Catrin își iubea orașul, locul unde trăiau toţi cei dragi, unde primăvara avea un miros inconfundabil, iar aroma dulciurilor cu nucă îi strângea pe toţi în jurul mesei din bucătărie. Evan deţinea o frizerie chiar lângă biserică și tundea soldaţii americani în primii ani de la ocuparea Irakului. Orice legătură cu armata americană putea atrage însă moartea unui irakian, iar umbra primejdiei nu s-a ridicat de deasupra familiei nici măcar atunci când Evan a încetat să lucreze pentru armată – Evan și Catrin erau creștini, iar acest lucru era la fel de grav ca fraternizarea cu dușmanul.

Pregătirile pentru plecare au fost agonizante, povestește Catrin, explicând că era imposibil să cuprindă în 3 bagaje toate lucrurile dragi, care marcaseră viaţa lor în Karamles. Chiar și albumele cu fotografiile de familie au rămas acasă. Cu o seară înainte de plecare, membrii comunităţii au venit să-și ia rămas bun și să le aducă daruri – haine, dulciuri, mirodenii. „Nimic din ce nu ai putea găsi în America”, spune Catrin, grăbindu-se să adauge că nu le poţi spune asta celor care rup din ceea ce au pentru a ști că puţinul lor pleacă în geamantane spre o ţară unde poţi să trăiești fără teama care a devenit o a doua natură pentru creștinii din Irak – și nu doar pentru ei.

Fratele mai mare al lui Catrin, Thabet, este un preot foarte dedicat comunităţii sale, așa că a încercat să o convingă, în al 11-lea ceas, să rămână. Despărţirea de membrii familiei ei a fost foarte dureroasă. Ar fi putut să fie ultima oară când îi vedea pe cei care o implorau să rămână acasă.

La aproape 3 luni de când au ajuns în Detroit, Evan și Catrin au auzit că ISIS se îndreaptă spre orașul lor. Au încercat să își contacteze familiile, aflate acum la 10.000 de kilometri depărtare, dar nimeni nu le-a mai răspuns. Într-o noapte de august, după ce clopotul bisericii St. Adday din Karamles a bătut grav, a vești rele, toate cele 820 de familii din oraș au fugit spre est, căutând protecţie în orașul predominant kurd Erbil, doar cu câteva ore ca luptătorii ISIS să pună stăpânire peste Karamles.

Oricât de grea a fost despărţirea de cei dragi și adaptarea la o ţară și o cultură străină, Evan și Catrin știu că au luat decizia corectă. Atrocităţile comise de ISIS asupra creștinilor din Irak, încă insuficient documentate, i-au făcut să trăiască cu teamă fiecare zi.

Recent, Centrul European pentru Drept și Justiţie a prezentat rapoarte detaliate despre persecuţia religioasă din Irak, Egipt, Iran, Bolivia și Kazahstan. Potrivit rapoartelor, abuzurile ISIS în Irak includ decapitări, arderea victimelor, sclavie sexuală, convertiri forţate, crime, violuri și răpiri.

În 2017, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie pentru înfiinţarea unei echipe de investigaţie pentru a strânge dovezi despre atrocităţile comise de ISIS în Irak, astfel încât să devină posibilă urmărirea penală a teroriștilor pentru genocid și alte crime comise împotriva creștinilor. Chiar dacă gruparea teroristă a fost înfrântă, creștinii nu sunt în siguranţă în Irak, persecuţia atingând un nivel ridicat în continuare.

Istoricul Birnadet Hanna, care trăiește în Karamles, spune că a fost sfătuită de colegii ei să părăsească ţara, pentru că Irakul nu mai e un loc sigur pentru creștini. În opinia ei, unii dintre musulmanii de aici au aceeași viziune despre lume ca și membrii grupării ISIS, iar speranţa întemeierii califatului le-a oferit ocazia de a-și exprima liber fanatismul.

Când leagănul creștinismului nu îi mai tolerează pe creștini

Persecutarea creștinilor este tot mai răspândită din punct de vedere geografic, cu o intensitate crescândă, apropiindu-se de nivelul de genocid în anumite părţi ale lumii, arată un raport comandat de secretarul de externe britanic, Jeremy Hunt, și realizat sub coordonarea episcopului anglican Philip Mounstephen. Orientul Mijlociu și Africa de Nord reprezintă regiunile în care creștinismul a devenit fragil, în pericol să dispară definitiv, potrivit raportului.

Milioane de creștini din regiune au fost forţaţi să își abandoneze casele, după ce crimele, răpirile și întemniţările au devenit un fenomen obișnuit. Persecuţia extremă stă la baza diminuării drastice a numărului de creștini – acum un secol, creștinii reprezentau 20% din populaţia Orientului Mijlociu și a Africii de Nord, în prezent reprezintă mai puţin de 4% din populaţie.

Potrivit raportului, persecuţia și discriminarea creștinilor nu reprezintă fenomene noi în Orientul Mijlociu, dar proliferarea ideologiilor radicale a accentuat intoleranţa religioasă. „În ţări precum Algeria, Egipt, Iran, Irak, Siria și Arabia Saudită, situaţia creștinilor și a altor minorităţi a ajuns într-o etapă alarmantă. În Arabia Saudită există restricţii stricte asupra tuturor formelor de exprimare a creștinismului, inclusiv a actelor de cult publice. Conflictul arabo-israelian a determinat majoritatea creștinilor palestinieni să-și părăsească patria. Populaţia creștinilor palestinieni a scăzut de la 15% la 2%”, precizează documentul.

Creștinismul rămâne cea de-a doua religie din regiune în ce privește numărul de adepţi, cu aproximativ 15 milioane, care trăiesc în special în Liban și în Egipt, dar și în Irak, Iran, Siria și Iordania.

Libanul, care se bucură de o mare varietate etnică, lingvistică și religioasă, reușește să găzduiască acest mozaic de culturi într-o atmosferă relativ pașnică. Aproximativ 40% din populaţia ţării este creștină, incluzând catolici maroniţi, majoritari printre cultele creștine, dar și greco-ortodocși, greco-catolici și membri ai altor confesiuni creștine. Libanul este însă excepţia fericită a Orientului Mijlociu. În Egipt, 15% dintre locuitori sunt creștini, însă în mediile musulmane, aceștia se confruntă cu presiuni majore din partea familiei, discriminare la locul de muncă și în spaţiile publice și, în ultimii ani, cu numeroase acte violente, soldate cu morţi și răniţi.

Hunt a declarat că raportul este „cu adevărat o trezire la realitate”, evidenţiind că „cel mai persecutat grup religios sunt creștinii”.

Deși occidentalii pot crede că, odată cu înfrângerea ISIS, viaţa creștinilor din Orientul Mijlociu reintră pe făgașul normal, realitatea este foarte diferită, scrie avocatul Ronald J. Rychlak. Refugiaţii se pot confrunta cu persecuţia în ţările în care s-au refugiat, iar pe de altă parte, alte grupuri extremiste ostile creștinilor și-au întărit poziţia, agravând situaţia minoritarilor religioși.

Radiografia punţilor sfărâmate

O serie de factori au favorizat declinul numeric al creștinilor din Orientul Mijlociu. În primul rând, eșecurile politice ale statelor din regiune au creat un mediu propice pentru acţiunea extremiștilor religioși, arată raportul episcopului Mounstephen. Strânși în menghina extremismului religios, a războaielor civile și a violenţei din societatea lor, creștinii nu au mai reușit să păstreze nici dramul de toleranţă religioasă de care se mai bucurau. Grupurile extremiste au reușit să exploateze deficienţele instituţionale pentru a ataca comunităţile de creștini, fără teama de a fi pedepsite. Creștinii din state precum Irakul, Egiptul și Siria nu au încredere în capacitatea entităţilor guvernamentale de a-i proteja. De fapt, în Irak, o facţiune a creștinilor a susţinut ideea creării unei regiuni autonome pentru creștini și posibilitatea de a se antrena pentru a lupta împotriva extremiștilor.

Un alt factor care a înrăutăţit situaţia creștinilor din regiune se referă la evoluţia spre conservatorism religios a unor state precum Turcia și Algeria.

După tentativa de lovitură de stat din 15 iulie 2016, cea mai mare mișcare religioasă din ţară, Fethullah Gülen Movement, a fost declarată organizaţie teroristă, iar celelalte organizaţii cu caracter religios au început să fie privite cu suspiciune de către autorităţi, dar și de către segmente largi de populaţie. Turcia este unul dintre statele care folosește social media pentru a disemina mesaje care incită la ură împotriva creștinilor. Astfel, creștinii nu sunt consideraţi turci veritabili, partidul de guvernământ descriindu-i ca o „ameninţare la adresa stabilităţii naţiunii”.

Adâncirea conflictului dintre sunniţi și șiiţi, (mai ales după atacul terorist din 11 septembrie, după invadarea Irakului în 2003 și după Primăvara Arabă) a creat o mentalitate în care celălalt este privit ca fiind un dușman, spune Alon Ben-Meir, profesor de relaţii internaţionale și studii despre Orientul Mijlociu la Universitatea din New York.

Această falie în sânul lumii musulmane a fost etichetată de istoricul John McHug drept „cel mai letal și insolvabil conflict din Orientul Mijlociu”.

Slaba dezvoltare socio-economică a multor state din Orientul Mijlociu este un catalizator suplimentar al persecuţiei, afirmă Ben-Meir, explicând că întotdeauna este mai ușor să găsești un ţap ispășitor decât să rezolvi problemele majore ale unei societăţi, dar și că oportunităţile educaţionale sau profesionale limitate generează resentimente faţă de minoritarii religioși.

Persecuţia atinge niveluri extreme în situaţiile în care statul, grupările extremiste, comunităţile și chiar familiile victimelor participă în mod colectiv la persecutarea acestora, așa cum se întâmplă în Siria, Yemen, Arabia Saudită, Libia și Egipt.

Un trend global

Cifrele avansate de ultimul raport al organizaţiei Open Doors (World Watch List) arată repeziciunea cu care se răspândește sau se agravează persecuţia creștinilor la nivel global. Raportul arată că 50 de state ale lumii reprezintă locuri foarte primejdioase pentru creștini, în 40 dintre acestea creștinii suferind niveluri „foarte înalte” sau „extreme” de persecuţie. În 2014, 22 de ţări erau desemnate zone de risc pentru creștini, dar numărul acestora aproape s-a dublat în 5 ani.

În 2019, aproximativ 245 de milioane de creștini sunt expuși riscului de persecuţie „înaltă”, „foarte înaltă” sau „extremă”, în creștere de la 215 milioane anul trecut.

Rusia și Marocul au revenit pe lista ţărilor persecutoare, după o pauză de 8, respectiv 5 ani, iar China a atins un scor de 43, de la 27 (pe o scară în care 0 reprezintă absenţa persecuţiei, iar 100, un nivel extrem al acesteia).

Nigeria are din nou cel mai mare număr de creștini uciși, aproximativ 3.731, potrivit raportului.

De fapt, 4.136 de creștini au fost omorâţi pentru credinţa lor anul trecut, în cele 50 de ţări menţionate în raportul Open Doors, o medie de 11 creștini pe zi. De asemenea, 2.625 de creștini au fost închiși (unii fără proces), iar 1.266 de biserici au fost atacate, adică 105 în fiecare lună.

În urmă cu 5 ani, Open Doors includea numai Coreea de Nord în categoria ţărilor în care persecuţia era extremă, dar în 2019 numărul lor a crescut la 11.

Raportul organizaţiei indică viteza alarmantă cu care se deteriorează siguranţa creștinilor în lume, la mai puţin de 2 ani după ce organizaţia catolică Aid to the Church in Need semnala, într-un raport efectuat în intervalul 2015-2017, că persecuţia creștinilor este mai rea decât în oricare altă perioadă a istoriei, iar guvernele occidentale nu reușesc să o stopeze. Organizaţia a examinat situaţia creștinilor din 13 state, remarcând că în Coreea de Nord atrocităţile care au loc sunt imposibil de redat, iar în 12 din cele 13 ţări din lotul studiat, tratamentul aplicat creștinilor s-a înrăutăţit. Raportul consemnează faptul că creștinii au fost ţinta crimelor împotriva umanităţii, tehnologia modernă facilitând răspândirea informaţiilor despre modul în care sunt trataţi creștinii, dar servind și la diseminarea propagandei grupurilor extremiste.

Persecutaţi și uitaţi de creștinii liberi?

Așa cum sugerează și raportul organizaţiei Aid to the Church in Need, adesea mass-media și guvernele din lumea liberă tratează cu superficialitate informaţiile alarmante despre discriminarea și persecuţia asupra creștinilor.

Știrile despre calvarul prin care trec comunităţile de creștini din întreaga lume reţin atenţia pentru puţin timp, fiind măturate din prim-planul preocupărilor de următorul val de știri de interes global.

Jonathan Henry Sacks, fost rabin-șef al Congregaţiilor Ebraice Unite din Commonwealth, afirma că persecutarea creștinilor face parte din crimele împotriva umanităţii comise în epoca noastră și se declara înspăimântat „de lipsa de proteste pe care le-ar fi putut geneva”.

În scrisoarea pe care a trimis-o de Paște tuturor episcopilor din lume, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale sublinia că „este nevoie de o mai mare cooperare și de un angajament generos al creștinilor din întreaga lume faţă de fraţii și de surorile lor din Ţara Sfântă și din Orientul Mijlociu”, amintind de irakienii și sirienii care se întorc în ţările lor, precum și de refugiaţii care ar trebui să fie în atenţia „catolicilor și a oamenilor de bună-credinţă”.

Potrivit raportului organizaţiei Aid to the Church in Need, acţiunile militare și asistenţa organizaţiilor umanitare creștine au fost factorii decisivi care au împiedicat eradicarea creștinismului din ţările Orientului Mijlociu. „Înfrângerea Daesh și a altor grupări islamiste din fortăreţele importante ale Orientului Mijlociu oferă ultima speranţă de redresare pentru grupurile creștine ameninţate cu dispariţia. Mulţi nu ar supravieţui unui alt atac violent similar”, menţionează raportul.

Autorii au criticat administraţia președintelui Donald Trump pentru că s-a concentrat pe latura comercială a relaţiei cu Arabia Saudită (în mai 2017, Trump a semnat un contract de vânzare de armament către Arabia Saudită în valoare de 110 miliarde de dolari), ignorând modul în care statul arab încalcă drepturile omului.

La rândul său, interesul lui Jeremy Hunt pentru persecuţia asupra creștinilor a fost etichetat drept unul găunos, câtă vreme „guvernul său face afaceri cu Arabia Saudită, cu Egiptul și cu China”.

În căutarea fratelui persecutat

Există mai multe măsuri pentru a combate discriminarea religioasă, dar nici una nu este facilă, punctează profesorul Alon Ben-Meir. Încheierea conflictelor regionale, cu sprijinul concertat al marilor puteri, reprezintă primul pas pentru a netezi drumul spre restrângerea persecuţiei religioase. Ben-Meir își exemplifică afirmaţia, referindu-se la conflictul israeliano-palestinian, a cărui stingere ar reduce tensiunea din regiune și ar priva grupurile extremiste, precum Hamas și Hezbollah, de motivaţia lor de a exista.

Diplomaţia și răspunsul militar rapid ar putea fi cele două tăișuri ale unei arme capabile să prevină escaladarea atrocităţilor, scrie profesorul, amintind de intervenţia SUA care a salvat de la distrugere orașul sirian Kobani, în care populaţia kurdă este majoritară, sau de intervenţia care a salvat viaţa a zeci de mii de etnici yazidi din Irak.

Statele persecutoare ar putea fi recompensate financiar sau prin stimulente de alt gen pentru renunţarea la practicile discriminatorii și ar putea fi, de asemenea, sancţionate atunci când legalizează sau tolerează abuzurile contra creștinilor, conchide Ben-Meir, susţinând că SUA și UE au capacitatea de a negocia asemenea înţelegeri politice.

Anul acesta, organizaţia umanitară SOS Chretiens d’Orient a solicitat guvernului francez înfiinţarea unui secretariat de stat pentru creștinii din Orient și din alte regiuni ale lumii, care să evite implicarea în deciziile statelor, dar să-i sprijine pe „fraţii noștri mai mari de credinţă” și să intervină astfel pentru a opri „dispariţia creștinismului din Orientul Mijlociu”.

În octombrie 2019, Agenţia Internaţională pentru Dezvoltare, din SUA, și-a anunţat parteneriatul cu organizaţia catolică Knights of Columbus, pentru „a ajuta comunităţile din Orientul Mijlociu să se recupereze după genocid și persecuţie”. Potrivit declaraţiilor lui Joseph Cullen, purtătorul de cuvânt al organizaţiei, aceasta a donat peste 25 de milioane de dolari pentru creștinii din Orientul Mijlociu, care au beneficiat de hrană, medicamente, adăpost, educaţie, asistenţă medicală, construire de case și alte servicii.

„Deși este întotdeauna important ca creștinii din Statele Unite și din alte părţi ale lumii să-și susţină fraţii și surorile care trec prin persecuţie sau suferă efectele ei, acest lucru este cu atât mai important astăzi, când aceste comunităţi ar putea înceta literalmente să existe”, a declarat Cullen.

Reverendul Bashar Warda, arhiepiscopul Irbilului, capitala Kurdistanului Irakian, avertiza recent asupra posibilităţii dispariţiei creștinilor din Irak (mai multe detalii au fost prezentate în articolul „Creștinismul din Irak, primejdios de aproape de dispariţie”). Puţinii creștini care au mai rămas în Irak ar trebui să fie pregătiţi pentru martiriu, sublinia Warda, întrebându-se dacă lumea va fi complice la eliminarea „unui popor pașnic și nevinovat”.

Istoria biblică pomenește de niște întrebări ale căror ecouri nu s-au stins încă, pentru că vin din viitor. Vorbind despre judecata viitoare, Isus zugrăvea disperarea celor din tabăra de la stânga Judecătorului, care se vedeau alungaţi dincolo de porţi, deși se crezuseră de-ai casei: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau fiindu-Ţi sete sau străin sau gol sau bolnav sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?”. Răspunsul, evident și derutant deopotrivă, avea să le limpezească măsura greșită cu care abordaseră valoarea semenilor în nevoie: „Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut” (Matei 25:40). Niciun creștin n-ar mai putea, după ce a avut revelaţia acestui etalon nepământean, să mai creadă că există vreun frate de-al Lui pe care să-l poată ignora.