Libertatea religioasă, restrânsă în Kazahstan prin lege

1124

Parlamentul din Kazahstan a aprobat o controversată lege religioasă despre care unii spun că va fi utilă pentru combaterea extremismului religios, iar alţii spun că va fi o lovitură pentru libertatea religioasă din fosta republică ex-sovietică.

Noua lege le va cere formaţiunilor și organizaţiilor religioase deja existente să se dizolve și să se reînregistreze în baza unor proceduri despre care se spune că vor exclude grupurile religioase mai puţin numeroase, inclusiv o serie de minorităţi creștine, informează AP.

Pentru a fi recunoscut la nivel local, un grup religios va trebui să aibă un minim de 50 de membri. Recunoașterea la nivel regional va necesita un minim de 500 de membri, iar recunoașterea la nivel naţional va presupune existenţa unui minim de 5.000 de membri răspândiţi „în toate regiunile ţării".

Organizaţia Freedom House din SUA a avertizat că, în aceste condiţii, multe dintre grupările religioase minoritare nu vor avea dreptul să existe și vor fi pasibile de diferite sancţiuni în cazul în care vor încălca legea.

„Legea interzice asocierile religioase care sunt bazate pe destrămarea familiilor, care obligă la cedarea proprietăţilor în favoarea comunităţilor religioase… și care sunt dăunătoare moralei și sănătăţii cetăţenilor", se arată într-un comunicat oficial al Senatului din Kazahstan. Noua lege va stabili reguli privind locurile unde oamenii au voie să se roage, va permite o revizuire de către autorităţi a literaturii religioase și va presupune un control strict al autorităţilor asupra activităţilor misionare ale formaţiunilor religioase.

Două treimi dintre formaţiunile religioase actuale ar putea să fie desfiinţate ca urmare a implementării acestei legi, a avertizat un activist pentru drepturile omului. Criticii legii spun că aceasta a fost trecută foarte repede prin forurile legislative, fără a fi supusă în prealabil unei dezbateri publice.

„Această lege nouă a legalizat pur și simplu practica curentă de persecutare a grupărilor religioase minoritare și de limitare a activităţilor misionare", a declarat Ninel Fokina, activist pentru drepturile omului.

Pe de altă parte sunt însă vocile celor care susţin această lege, argumentând că este utilă pentru a lupta împotriva extremismului religios. Aceștia din urmă aduc în sprijinul poziţiei lor și exemplele recente ale violenţelor inspirate de islamismul extremist în Kazahstan, violenţe care au avut loc în ultimele luni.

Deși majoritatea musulmanilor din Kazahstan au o perspectivă mai deschisă asupra religiei, în ultima vreme s-a observat o creștere a numărului celor care aderă la viziuni mai conservatoare, chiar extremiste. Se observă o creștere a numărului celor care participă la serviciile religioase ale moscheilor, precum și o frecvenţă sporită a acestei participări.

Sunt și voci care se arată rezervate în privinţa succesului acestei legi în sensul de a controla și de a limita mișcările musulmane radicale.

Pentru a intra în vigoare, legea are nevoie de semnătura președintelui Nursultan Nazarbayev, însă e de așteptat ca aceasta să fie o simplă formalitate, dacă se ţine cont de faptul că, în cursul lunii septembrie, acesta a cerut un control mai strict asupra formaţiunilor și organizaţiilor religioase.

(Foto: en.tengrinews.kz)