În Europa, 1 persoană din 20 suferă în prezent de depresie și 1 persoană din 4 va trece printr-un episod depresiv la un moment dat în viaţă. Tulburarea depresivă majoră afectează aproximativ 5% din populaţia Statelor Unite.

Vezi toate articolele din seria „Pandemie de speranţă”.

Depresia a devenit principala cauză de îmbolnăvire și dizabilitate la nivel mondial, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În 2017, peste 300 de milioane de persoane (adică 4,4% din populaţia lumii) sufereau de depresie, iar costurile economice asociate depresiei se ridicau în 2007 la peste 135 de miliarde de euro doar în Spaţiul Economic European[1].

Modificări pe care le produce depresia la nivel cerebral

Atunci când cineva devine depresiv, în creierul său au loc câteva modificări majore, care afectează modul acestuia de funcţionare. Activitatea cortexului prefrontal dorso-lateral scade sub nivelul normal, așa că oamenii cu depresie au afectată capacitatea de a se concentra, de a gândi limpede, de a planifica, de a rezolva problemele și de a face faţă stresului vieţii. Cortexul cingular anterior este de asemenea sub nivelul optim de funcţionare, ceea ce induce un sentiment de distanţă emoţională faţă de ceilalţi, dar și dezorientare și dificultatea de a lua decizii.

Cortexul prefrontal orbital și cel medial sunt partea creierului care ne convinge de eroare și ne îndepărtează de comportamentul nepotrivit. Dacă am fi într-un magazin și ne-ar trece prin gând să ne scoatem toate hainele de pe noi, această parte a creierului s-ar activa, provocându-ne disconfort și încercând să ne îndepărteze de un astfel de comportament. Atunci când suntem depresivi, aceste două zone din creier devin hiperactive. Acest lucru înseamnă că o persoană depresivă are sentimente intense de vinovăţie și inadecvare, precum și senzaţia că tot ceea ce face este greșit.

Amigdala, sistemul central de alarmă al creierului, este de asemenea hiperactivă în depresie, generând sentimente constante de frică, neliniște, zbucium sau de pericol iminent. În depresie, centrul plăcerii – din hipotalamus – nu se mai activează, așa că persoana experimentează sentimente copleșitoare de tristeţe, vinovăţie, insuficienţă, frică și neliniște, se simte separată de ceilalţi, nu are capacitatea de a gândi clar și întâmpină dificultăţi în rezolvarea problemelor. De asemenea, se simte copleșită, incapabilă să ia decizii ori să se bucure atunci când au loc evenimente pozitive.

Adevărul despre El ne vindecă

Depresia produce o durere emoţională copleșitoare, dar afectează și corpul, subminându-i sănătatea. De fapt, orice activitate care împinge creierul către dezechilibru este o activitate nesănătoasă, după cum orice activitate care menţine circuitele neuronale în stare de normalitate este bună și sănătoasă.

De aceea, orice concepţie despre Dumnezeu și religie care activează în mod cronic circuitele temerilor din creier va duce la distrugerea creierului și a trupului, iar în final va crește nivelul egoismului. Dar descoperirea adevărului despre Dumnezeu va vindeca de frică și de egoism atât creierul, cât și trupul.

Când acceptăm adevărul despre Dumnezeu, așa cum a fost el descoperit în Iisus, minciunile sunt îndepărtate și adevărul este restabilit. Pentru că avem încredere, ne deschidem inima pentru El și, prin puterea Duhului Sfânt, se va declanșa o lucrare supranaturală de regenerare, refacere a inimii și a minţii. Pe măsură ce simţim dragoste, frica scade și în final dispare. În loc să trăim doar pentru noi, căutăm să-i ajutăm pe ceilalţi. Lucrurile vor fi diferite, pentru că avem motivaţii noi, iar acestea ne limpezesc mai bine sensul lucrurilor. Pe măsură ce nivelul de stres și de teamă se diminuează, pacea și încrederea sporesc. Petrecem mai mult timp cu Dumnezeul iubirii și astfel semănăm din ce în ce mai bine cu El.

Chiar dacă se întâmplă să cădem iarăși în tiparele egoismului, mintea sesizează acest lucru și ne întoarcem imediat, regretându-ne slăbiciunea și dorind să fim eliberaţi din nou de ea. În această relaţie bazată pe încredere, experimentăm iertarea. Harul și prezenţa lui Dumnezeu ne ridică de unde am căzut și ne așază iarăși pe drumul potrivit. Iar noi ajungem să fim tot mai asemănători cu El, până Îl vom vedea faţă către faţă.

Pași către asemănarea cu El

Există câteva schimbări practice pe care le putem face pentru ca tot acest proces de vindecare și de apropiere de El să devină realitate.

1. Gândește cu mintea ta

Așa cum doar cei care practică exerciţiile fizice beneficiază de ele (se spune că, la un meci de fotbal, zeci de mii de oameni care au nevoie disperată de mișcare privesc la 22 de jucători care au nevoie disperată de odihnă), tot astfel doar cei care își dezvoltă capacitatea de a raţiona pot culege beneficiile acestui efort.

Prin însăși natura sa, păcatul distruge tot ce atinge, inclusiv capacitatea noastră de a gândi. Pierdem capacitatea de a discerne ce este sănătos de ceea ce este nesănătos, ce este bine și ceea ce este rău; iar pierderea sensibilităţii morale activează pasiunile și imoralitatea.

Acesta este, de fapt, scopul Satanei: să distrugă facultăţile intelectuale înalte, să detroneze raţiunea, să deregleze conștiinţa (simţul moral) și să controleze voinţa prin pasiuni și sentimente intense, pentru că această cale duce la moarte.

Semne că raţiunea suferă:

1.1. „Dacă Dumnezeu a spus, eu cred și gata!”

Deși sună foarte spiritual, acest mod de gândire ne conduce spre o credinţă fără suport, pe care nu Dumnezeu ne-a cerut-o. El vrea să credem că Dumnezeu este dragoste nu doar pentru că El a spus-o, ci și pentru că a dovedit-o. Dumnezeu nu depinde de sloganuri sau declaraţii fără acoperire, ci El vrea să credem adevărul pentru că ne-a oferit suficiente dovezi. Când acceptăm declaraţii care nu se construiesc pe dovezi, arătăm că nu avem capacitate de analiză, iar acest lucru ne slăbește gândirea proprie, făcându-ne dependenţi de a altora.

1.2. „Dacă a fost bine pentru părinţi…”

Din păcate, în creștinism există tradiţia de a-ţi lega credinţa de convingerile persoanelor pe care le iubești sau în care ai încredere. Acest obicei anulează gândirea critică și blochează mintea în faţa schimbărilor pe care le poate aduce viitorul.

1.3. „Nu pot greși atât de mulţi oameni…”

Argumentul majorităţii nu ţine seama de episoade biblice (precum potopul din vremea lui Noe sau respingerea și răstignirea lui Iisus) care arată că un drum nu este cu adevărat bun doar pentru că cei mai mulţi au votat să se meargă pe el.

1.4. Mânia și refuzul de a răspunde la întrebări

Adevărul nu se teme de verificări, iar cei care știu acest lucru nu se simt ameninţaţi atunci când se nasc întrebări cu privire la convingerile lor. Prin contrast, lipsa argumentelor poate naște mânie și refuzul dialogului – semn că persoana nu este suficient de sigură de ceea ce crede și că nu și-a testat argumentele pe care se clădesc convingerile ei.

1.5. Credinţa oarbă

Mulţi cred lucruri care nu au sens sau care nu pot fi argumentate, susţinând că le acceptă „prin credinţă”, dar numai minciuna cere acceptare fără nicio dovadă.

1.6. Spiritismul

Acesta este un gen de cunoaștere fără investigarea dovezilor sau folosirea raţiunii în care experienţele supranaturale și emoţiile puternice înlocuiesc cercetarea Scripturilor.

2. Caută adevărul în mod intenţionat, cu dorinţa de a-l găsi

Avem nevoie să creștem continuu. Noi suntem limitaţi, dar Dumnezeu este infinit, ceea ce înseamnă că există o cantitate infinită de adevăr de descoperit. Nu putem avea niciodată pretenţia că am ajuns la capăt, pentru că refuzăm creșterea. Mintea trebuie păstrată deschisă pentru acceptarea dovezilor care se armonizează cu toate cele trei domenii de cunoaștere Scriptura, știinţa și experienţa.

3. Trăiește asemenea lui Hristos

Dacă, studiind dovezile pe care le avem, înţelegem că Dumnezeu este de încredere și iubitor, putem începe fiecare zi alimentându-ne dorinţa de a fi asemenea Lui și împreună cu El – meditând la caracterul Său, încrezându-ne în El în ce privește viaţa și viitorul nostru, oferindu-le altora ceea ce am primit de la Dumnezeu. De fapt, cu cât oferim mai mult, cu atât primim mai mult.

Calea iubirii

Tot ceea ce există în univers funcţionează pe baza legii iubirii: nimic nu există doar pentru sine, totul este într-o strânsă legătură și fiecare slujește nevoilor celorlalţi. Omul este singura fiinţă care trăiește doar pentru sine, însă iubirea înseamnă să trăiești pentru alţii.

Sunt întotdeauna reţinut atunci când stau de vorbă cu tinerii care vor să se căsătorească și care povestesc despre cât de fericiţi vor fi după ce se vor căsători. Îi privesc cu drag și în același timp mă gândesc că fericit în căsătorie ajunge doar acela care face acest pas pentru că vrea să-l facă fericit pe celălalt, indiferent de circumstanţe. A te căsători așteptându-te ca partenerul să te facă fericit, indiferent ce se întâmplă, este o reţetă garantată pentru nefericire. Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viaţa pentru prietenii săi” (Ioan 15:13), spune Biblia, redefinind dimensiunea iubirii autentice, pentru a include și sacrificiul.

Încălcarea legii iubirii modifică și caracterul: apar germenii egoismului, se activează frica, raţiunea se dezechilibrează, conștiinţa este bruiată, iar voinţa cade sub controlul sentimentelor. Apare principiul supravieţuirii celui mai puternic, iar omul pierde capacitatea de a iubi.

Planul lui Dumnezeu este să ia omul afectat de păcat, născut cu înclinaţie naturală spre egoism, și să refacă în el chipul Său. Iar oamenii recreaţi trăiesc altfel – nu sunt oameni care se plâng de condiţiile în care trăiesc ori care și-au pierdut speranţa și nici măcar oameni care se tem de pandemii, de sfârșitul lumii sau de moarte.

În grădina Ghetsimani, înainte să fie crucificat (cea mai mare dovadă de dragoste din istorie), Iisus a cunoscut suferinţa până la agonie. Dacă ar fi făcut alegerea de a Se sacrifica doar pe baza a ceea ce simţea, nu ar mai fi murit, iar astăzi nu am mai fi vorbit despre speranţă. Dacă decizia Sa s-ar fi sprijinit pe susţinerea acordată de ceilalţi, inclusiv de persoanele dragi, speranţa noastră ar fi murit. Dragostea nu este un sentiment, este acţiune chiar împotriva sentimentelor.

Criza prin care trecem poate fi un moment prielnic pentru a decide că vrem să fim ai Lui și asemenea Lui. Pentru a decide că vrem să trăim altfel. Să fim capabili să facem deosebirea dintre adevăr și minciună, să alegem adevărul mai presus de părerile și aprobarea celorlalţi și, mai ales, să iubim așa cum ne-a iubit El.

Vezi toate articolele din seria „Pandemie de speranţă”.

Marius Andrei este pastor în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea și psihoterapeut. Acest material face parte dintr-o serie de 9 articole, precum și 9 scurte prezentări video, adunate sub genericul Pandemie de speranţă. Puteţi urmări integral programele aici.

Footnotes
[1]„http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2017/04/Analiza-situatie-ZEAD-2019-.pdf”.