În urmă cu două veri, când misionari din cadrul mișcării Martorii lui Iehova au început să fie zăriţi tot mai des în orașe lângă standuri cu literatură confesională, reprezentanţi ai mișcării au insistat că această nouă tactică misionară este un supliment al strategiei din ușă în ușă, nu un înlocuitor al acesteia. Critici ai mișcării au spus însă că schimbarea a fost motivată mai degrabă de faptul că vechea metodă, devenită un brand al martorilor, nu mai funcţiona.

În lipsa unor cifre concludente privind rata de succes al misiunii din ușă-în-ușă (liderii mișcării Martorilor spun că nu deţin statistici despre câte persoane s-au convertit în urma acestui tip de activitate) e greu de tras linie și de spus cu certitudine ce funcţionează și ce nu.

Însă în contextul mai larg în care biserici de toate confesiuneile dezbat eficienţa diferitelor modele misionare disponibile azi, o minoritate al cărei specific nu are de-a face cu religia și care este tot mai prezentă în dezbaterile publice are enorm de câștigat, potrivit unui studiu recent, chiar din misionarismul din ușă în ușă. Un studiu efectuat de către o echipă care reunește cercetători de la Universitatea Stanford și Universitatea Berkeley, publicat în revista Science, a concluzionat că „misionarismul din ușă în ușă” practicat de diverși voluntari într-o campanie de reducere a prejudecăţilor împotriva persoanelor transsexuale s-a dovedit eficient în mod măsurabil. „Am descoperit că o singură conversaţie, de aproximativ 10 minute, cu un străin produce o diminuare a prejudecăţilor asumate cu cel puţin trei luni în urma studiului nostru, care erau rezistente la contraargumente și afectau atitudinile politice”, a declarat David Broockman, asistent universitar la catedra de economie politică a Universităţii Stanford și coautor al studiului, împreună cu doctorandul Joshua Kalla, care studiază în cadrul Universităţii Berkley.

Broockman a stârnit o adevărată furtună anul trecut când a lansat un apel la transparenţă în cercetarea știinţifică din domeniul sociologiei, după ce a descoperit înșelăciunea comisă de autorii unui studiu care susţinea eficienţa discuţiilor din ușă în ușă pentru creșterea acordului cu căsătoriile gay, și care a fost publicat de revista Science. Broockman a arătat iniţial inconsecvenţe în studiu, care făceau greu de demonstrat concluzia acestuia, însă ulterior a descoperit că studiul fusese cu totul falsificat. Nu s-a oprit nici după ce studiul a fost retractat de revista Science, cinci luni mai târziu. A preluat subiectul și, colaborând cu Kalla, a reușit să demonstreze, de data aceasta verificabil, că discuţiile în faţa ușii sunt eficiente în direcţia reducerii prejudecăţilor și au persistat vizibil și în sondajele efectuate la câteva luni după aceste discuţii.

„Studiul nostru diferă într-o manieră foarte importantă de studiul retractat”, a precizat Kalla, referindu-se de data aceasta la o subconcluzie a studiului, nu la metodologia lui. „Spre deosebire de concluzia primului studiu, potrivit căruia doar promotorii gay puteau reduce în mod persistent prejudecata, [studiul nostru] arată că atât voluntarii transsexuali, cât și cei heterosexuali au fost la fel de eficienţi în acest demers. Nu este nevoie ca promotorii să aparţină unui grup afectat pentru a putea fi eficienţi în reducerea discriminării împotriva acelui grup”. Însă studiul mai punctează ceva important, notează The New York Times, faptul că cele mai eficiente rezultate le-au obţinut promotorii mai experimentaţi.

De ce funcţionează misionarismul din ușă în ușă pentru comunitatea LGBT și nu pentru comunităţile religioase? O posibilă explicaţie ar putea fi aceea că, dincolo de metodologie în sine, acest tip de misionarism practicat de minoritatea LGBT are și sprijinul altor factori care interferează cu succesul ei. Unul dintre cei mai importanţi este acela că, spre deosebire de dialogul religios în faţa ușii, dialogul pro-LGBT este legitimat prin apel la politică. Misionarii LGBT deschid subiectul întrebându-și interlocutorii despre opţiunile lor de vot în privinţa drepturilor gay și adresându-le întrebări despre motivaţia din spatele acestei opţiuni. Societatea americană are o veritabilă tradiţie a misionarismului politic practicat din ușă în ușă, astfel că oamenii nu se simt ameninţaţi să poarte discuţii pe teme care vizează aparent politica. Prozelitismul religios, în schimb, nu se bucură de aceeași deschidere în cultura americană. Este manipulativ să discuţi politică pentru a-i schimba interlocutorului opinia într-un domeniu social? Probabil că este. Însă numitorul comun în succesul campaniilor din ușă în ușă, fie ele în scop religios, social sau politic, este dialogul de la om la om. Iar acesta nu este negativ în sine, chiar dacă el poate fi deturnat în fel și chip.