Noi preoţi catolici iniţiaţi în exorcism

409

Episcopi romano-catolici din SUA s-au reunit pentru un workshop de exorcism. Cei 56 de episcopi şi 66 de preoţi catolici participanţi au fost iniţiaţi în tainele ritualului exorcismului, pentru a completa numărul de doar 5 sau 6 exorcişti activi din Statele Unite.

Evenimentul a avut loc la Baltimore, în zilele de 12 şi 13 noiembrie, accesul fiind interzis publicului şi presei.

Puţinii exorcişti care există, în acest moment, în SUA, susţin că primesc cereri de pe tot cuprinsul ţării, de la oameni care se tem că sunt posedaţi de Diavol sau de la cei care cred că persoane din familia sau anturajul lor se află în posesie demonică, conform episcopului Thomas Paprocki (din Springfield, Illinois), organizatorul evenimentului.

Scopul întâlnirii a fost să îi ajute pe clericii catolici să facă distincţie între persoanele care au nevoie de exorcizare şi cele care au nevoie de tratament psihiatric sau, mai degrabă, de consiliere pastorală. „Noi mergem pe principiul că trebuie să excludem toate explicaţiile naturale înainte de a ajunge la explicaţia supranaturală", a declarat Paprocki. „Cazurile în care chiar este nevoie de exorcizare sunt rare şi extraordinare. Dar noi trebuie să fim pregătiţi", a conchis el.

Conferinţa de la Baltimore „este o strategie prin care se spune că: noi nu suntem Rezerva Federală şi nici Consiliul Mondial al Bisericilor. Noi avem de-a face cu îngeri şi demoni". Este opinia dr. Scott R. Appleby, profesor de istorie a catolicismului în America, de la Universitatea Notre Dame. Acesta consideră că, într-o perioadă în care Biserica Catolică se confruntă cu diferite crize (scandaluri sexuale sau implicarea tot mai puţin activă a credincioşilor în viaţa bisericii), workshopul dedicat exorcismului vrea să atragă atenţia că biserica nu este o instituţie ca oricare alta, notează The New York Times.

Canoanele romano-catolice stipulează că doar clericii bine pregătiţi în acest sens pot să îndeplinească ritualul de exorcizare şi doar cu aprobarea episcopilor. Biserica Catolică şi-a updatat Ritualul de Exorcism în 1999, când textele sale, scrise în 1614, au primit o formă nouă. Vaticanul i-a avertizat pe clerici, la data aceea, să fie „prudenţi" şi „circumspecţi".

Cardinalul Stanislaw Dziwisz a dezvăluit că însuşi Papa Ioan Paul al II-lea a exorcizat o femeie care era posedată de Diavol, conform Associated Press.

Specialiştii în exorcism enumeră între semnele posedării demonice manifestări ca: zgârieturi, tăieturi, muşcături, urlete, reacţii violente faţă de obiectele de cult, demonstraţii de forţă neobişnuită etc. În Italia, cca. 500.000 de persoane apelează, anual, la ajutorul unui exorcist, notează Religious News Service.

Exorcismul este o practică importantă, căreia i se acordă un rol special în cadrul Bisericii Romano-catolice. Totuşi, mulţi consideră că este vorba doar de superstiţii sau, cel mult, un subiect demn de producţiile hollywoodiene, notează Reuters.