Președintele Barack Obama a deplâns cu ocazia Micului Dejun cu Rugăciune tendinţa de a transforma religia într-un instrument al răului. În opinia sa, acesta nu este un aspect specific islamului, așa cum unii ar fi înclinaţi să concluzioneze după atacul recent din Franţa. Și creștinismul are suficiente motive de a nu privi cu prea multă seninătate în urmă. Președintele american a creionat posibile soluţii pentru ca acest derapaj să nu fie repetabil.

Chiar de la începutul discursului, publicat pe pagina oficială a Casei Albe, Obama a recunoscut că întotdeauna evenimentul a constituit o șansă de a reflecta asupra propriei călătorii spirituale. Preocuparea sa nu a fost una strict personală, ci, în calitate de lider politic, a căutat îndrumarea lui Dumnezeu nu numai în propria viaţă, „ci și în viaţa naţiunii noastre”.

În discursul său, președintele a făcut trimitere la ofensiva motivată religios a organizaţiilor teroriste din Siria sau Irak, notând însă că astfel de atrocităţi nu sunt niște excepţii, ci par să fie mai degrabă rezultatul unui comportament tipic uman. În aceeași ecuaţie ar putea fi incluse „fapte groaznice comise în numele lui Christos”, așa cum au fost cruciadele, inchiziţia sau chiar modul în care a fost perpetuată sclavia decenii de-a rândul în cea mai creștină ţară de pe glob, așa cum se recomandă a fi SUA.

„Există o tendinţă în noi, o tendinţă păcătoasă care poate perverti, denatura credinţa noastră. În lumea de astăzi, când grupuri care propagă ura au propriile conturi pe Twitter și sunt pline de bigotism, putând contamina spaţiul virtual. Astfel intoleranţa este mult mai dificil de oprit. Dar Dumnezeu ne obligă să încercăm. Și în această misiune cred că există câteva principii care ne pot ghida, în special pe aceia dintre noi care declară că mai au credinţă.”

Practic, în viziunea liderului american, nu ar trebui minimalizat pericolul derapajului religios. Propagarea urii în numele religiei este deja un fapt, iar în această privinţă a propus spre reflecţie soluţii care pot reda credinţei valoarea autentică pe care ar trebui să o exprime.

Prima soluţie a președintelui american: îndoiala

În perspectiva președintelui, este necesară credincioșilor o anumită doză de îndoială. Aceasta te ajută să „nu mai fii atât de plin de tine și așa de încrezător că ai întotdeauna dreptate și că Dumnezeu vorbește doar unora, nu și altora; că lui Dumnezeu Îi pasă numai de noi, nu și de alţii, și că într-un fel suntem singurii care se află în posesia adevărului”.

Alocuţiunea sa a continuat pe aceeași temă a adevărului care are nevoie să fie nuanţat și pus sub semnul întrebării de către cel care îl practică. Obama consideră că sarcina celor credincioși nu este aceea de a solicita ca Dumnezeu să le răspundă la propriile definiţii despre adevăr. „Treaba noastră e să Îi fim credincioși Lui, Cuvântului Său și poruncilor Sale.”

Dacă suntem umili, vom recunoaște că nu ştim pe deplin scopul lui Dumnezeu. Noi nu putem pricepe pe deplin harul Său uimitor. „Vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos”, a citat Obama un text din Noul Testament. Chiar dacă nu putem avea toate răspunsurile, există anumite elemente pe care le știm și pe care trebuie să le practicăm. Printre acestea, Obama a menţionat facerea dreptăţii, bunătatea și umblarea în smerenie cu Dumnezeu.

Modul în care președintele Obama se raportează la problema adevărului sau a preceptelor divine pe care le-a invocat i-a adus suficiente critici din partea contestatarilor săi religioși de-a lungul celor două mandate. „Corectitudinea politică”, împletită cu poziţia sa faţă de avort sau cu problema homosexualităţii, a generat ample dezbateri în mediul conservator, atingând un punct culminat chiar în cadrul precedentului Mic Dejun cu Rugăciune. Atunci Ben Carson a criticat deschis poziţia prezidenţială.

Cu toate acestea, ceea ce semnalează președintele Obama ar trebui să genereze o reflecţie profundă. Invocarea unor asemănări între atrocităţile comise în trecut de unii creștini (precum cruciadele sau inchiziţia) și actualele acţiuni teroriste a atras reacţii din partea unor lideri evanghelici, așa cum este Franklin Graham. Însă, în ciuda acestor reacţii, în numele adevărului absolut s-au desfășurat și continuă să se deruleze atrocităţi care nu pot fi păstrate sub tăcere.

A doua soluţie: separarea

Pe lângă umilinţă, un al doilea aspect pe care Obama l-a evidenţiat este menţinerea distincţiei dintre biserică și stat. „Guvernul nostru nu finanţează nicio religie, nici nu face presiuni asupra cuiva să practice o anumită credinţă.” În opinia sa, această abordare are rezultate care pot fi percepute fără prea mari eforturi, reușindu-se crearea unei „culturi în care oamenii din toate mediile și credinţele se pot închina liber și cu mândrie, fără teamă sau constrângere”.

Ceea ce propune liderul american poate fi de la sine înţeles în spaţiul occidental, însă este provocator pentru un spaţiu răsăritean, în care „dogma simfoniei dintre stat și biserică” (o formulă specific răsăriteană, prin care statul și biserica sunt percepute ca două feţe ale aceleiași monede) funcţionează de secole, cu toate neajunsurile pe care le-a generat. Ideea unei separări dintre cele două sfere ale existenţei umane, secondată și de retragerea finanţării bisericilor, poate constitui o variantă de lucru care ar putea poziţiona religia și politica pe făgașul lor normal.

A treia soluţie: coborârea

În conturarea răspunsurilor sale, Obama a plecat de la o premisă simplă, însă deloc simplistă. În viziunea sa, religia ar trebui să infuzeze iubire. În aceste sens, convingerea sa este că fiecare dintre noi are un rol în îndeplinirea scopului nostru comun. Iar acesta constă nu în căutarea unor poziţii înalte, ci în coborârea în adâncimi mai mari, astfel încât să putem găsi puterea de a iubi mai profund. Această abordare ne-ar aduce în faţa „celei mai mari provocări – să ne vedem propria reflectare în celălalt”.

În rest, este nevoie de mobilizare împotriva celor care denaturează esenţa religiei în favoarea propriilor idealuri. „Trebuie să luptăm împotriva celor care încearcă să denatureze religia noastră – sau orice altă religie – în scopurile lor nihiliste”, a spus liderul american. Nu este prima oară când președintele american se pronunţă în favoarea unei cetăţenii active, denunţând pasivitatea pe care istoria de prea multe ori a înregistrat-o. Cum putem fi siguri că «N-o să se mai repete niciodată» nu este doar un slogan lipsit de conţinut, ci o aspiraţie şi, în acelaşi timp, o chemare la acţiune?” se întreba Obama în anul 2009 cu ocazia comemorării Holocaustului. Răspunsul său se dorește a fi o adevărată filosofie de viaţă: „Cred că noi putem începe să facem ceea ce deja facem astăzi – acţionăm împotriva tăcerii, care este cel mai mare conspirator la adresa binelui.”