Noroc sau Dumnezeu?

15395

Lumea de astăzi este guvernată de noroc: „Ce noroc că te-am întâlnit!” „Noroc că nu am cumpărat mașina!” „Mult noroc la examen!” Alte exprimări, precum „Ce întâmplare că...”, „Ce bine că...”, „Mult succes la...”, ar exprima chiar mai bine ideea originală, însă a devenit superfluu să folosim cuvântul „noroc”. Pentru unii însă, nu este doar o chestiune de semantică, ci de viziune asupra vieţii.

Norocul este un concept păgân, iar grecii antici și romanii obișnuiau să se închine norocului sub forma zeiţei Fortuna. Însă chiar și astăzi se crede că anumite obiecte, precum piciorul de iepure, trifoiul cu patru foi sau anumite bijuterii, au în ele puterea de a aduce norocul în viaţa unui om. Anumite zile, anumite numere și chiar anumite animale se consideră că poartă noroc sau ghinion.

Căutarea acestui noroc este în strânsă legătură cu superstiţia, care, la rândul ei, este conectată cu magia. Conform acestei viziuni asupra lumii, oamenii sunt la mila unor puteri nevăzute și forţe necunoscute care ne-ar putea face rău sau ne-ar putea ajuta, după bunul plac.

Ce spune Biblia despre noroc

Chestiunea norocului sau a șansei apare de multe ori și în Biblie, deși cuvântul ca atare lipsește. Atât în Vechiul, cât și Noul Testament tragerea la sorţi este o metodă folosită pentru a discerne voinţa lui Dumnezeu, care controlează acţiunile ce nouă ni se par la voia întâmplării. Mai multe pasaje din Biblie lămuresc acest aspect, însă poate cel mai clar este cel din Proverbe 16:33 − „Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul.” Acest verset indică faptul că o acţiune aleatorie, precum aruncarea unui ban sau tragerea la sorţi, nu iese de sub controlul lui Dumnezeu și, prin urmare, rezultatele nu sunt cele ale șansei.

Mai mult decât atât, Biblia învaţă că ceea ce pentru unii pare doar o ghicitoare implică de fapt recunoașterea providenţei lui Dumnezeu și cererea de a fi îndrumat în situaţia problematică. Un exemplu în acest sens îl găsim în rugăciunea din Faptele apostolilor 1:23-26, unde putem citi: „Ei au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Baraba, zis și Iust, și pe Matia. Apoi au făcut următoarea rugăciune: «Doamne, Tu care cunoști inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din acești doi l-ai ales ca să ia loc în slujba și apostolia aceasta, din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui.» Au tras la sorţi, și sorţul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.”

Norocul și ghinionul

O poveste chinezească antică spune în felul următor: Un fermier avea doar un cal, pe care îl folosea să are pământul. Într-o zi, calul a scăpat, iar când vecinii au auzit ce s-a întâmplat, le-a părut rău că asupra vecinului lor se abătuse ghinionul. „Ghinion? Noroc? Cine știe? Doar Dumnezeu”, a spus fermierul.

După o săptămână, calul s-a întors acasă împreună cu o herghelie de cai sălbatici, iar vecinii s-au grăbit să îl felicite pe fermier pentru norocul său. „Noroc? Ghinion? Cine știe? Doar Dumnezeu”, a spus fermierul. Apoi, în timp ce fiul fermierului încerca să domesticească un cal, a căzut din șa și și-a rupt piciorul. Toată lumea a fost de acord că a fost un mare ghinion. „Ghinion? Noroc? Cine știe? Doar Dumnezeu”, a spus fermierul.

Câteva săptămâni mai târziu, armata a trecut prin sat și i-a forţat pe bărbaţii apţi să se înroleze pentru un conflict ce avea să izbucnească. Dar când au văzut că băiatul fermierului avea un picior rupt, l-au lăsat la vatră. Toată lumea era fericită pentru norocul fermierului. „Ghinion? Noroc? Cine știe? Doar Dumnezeu”, a spus fermierul. Concluzia: Dumnezeu Se folosește atât de binele, cât și de răul prezent din vieţile noastre pentru a face ceva bun pentru noi, deși noi nu putem conștientiza acest lucru din simplul motiv că este imposibil să avem o imagine de ansamblu asupra vieţii noastre.

Biblia este plină de istorii de genul acesta, care demonstrează felul în care funcţionează providenţa lui Dumnezeu în vieţile noastre, moartea regelui Ahab și istoria lui Rut fiind doar câteva exemple. În Romani 8:28 putem găsi chintesenţa acestui concept: „De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu și anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.”

Lucrarea lui Dumnezeu

Faptul că Dumnezeu știe și controlează până în cele mai mici detalii evenimentele din viaţa unui om nu presupune abolirea liberului-arbitru, așa cum ar vrea unii să credem. Lucrarea lui Dumnezeu în vieţile noastre implică două aspecte. Dumnezeu poate interveni activ, ca în cazul regelui Ahab. Moartea sa nu a fost doar consecinţa unei săgeţi trase la întâmplare, ci, așa cum scrie în 2 Cronici 18, Dumnezeu a condus evenimentele care l-au împins pe Ahab în luptă, unde un om ce a tras cu arcul la întâmplare a dus la îndeplinire planul lui Dumnezeu pentru Israel.

Dumnezeu însă intervine și într-un mod pasiv în vieţile noastre, permiţând și nu cauzând un anume eveniment. Povestea lui Iov sau cea a lui Iosif arată cum Dumnezeu îl lasă pe Satana să acţioneze în vieţile noastre până la un punct, de la care tot noi, cei din jurul nostru sau persoane pe care nici nu le cunoaștem să beneficieze.

Viaţa noastră copiază traseul unui carusel, câteodată suntem la pământ și câteodată ne merge atât de bine încât credem că vom atinge cerul. Atunci când lucrurile merg bine suntem fericiţi și credem că Dumnezeu este cu noi, dar dacă merg rău suntem descurajaţi și avem tendinţa să credem că am fost abandonaţi. În final, ajungem să fim doar victimele circumstanţelor, iar dacă încrederea, sau credinţa în Dumnezeu șchiopătează, vom avea tendinţa să credem în noroc, pentru a explica acele lucruri pentru care nu găsim o relaţie de tip cauză-efect.

Însă apostolul Pavel scrie în Filipeni că a învăţat să fie mulţumit, chiar fericit, în toate situaţiile vieţii. A fost fericit atunci când lucrurile au mers rău (era în închisoare la acel moment) și a fost fericit când lucrurile au mers bine, pentru că, în definitiv, aceasta înseamnă să faci parte din familia lui Dumnezeu, să îţi păstrezi mereu speranţa că Dumnezeu deţine controlul și că acţionează spre binele tău, iar această speranţă singură este suficientă pentru a aduce fericirea.

Foto: Wikimedia Commons

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.