Este interesant cum Louis Baragona desenează portretul unei vrăjitoare moderne. Modelul de cotoroanţă călare pe mătură este depășit. Louis era sceptic iniţial, dar povestește cum Emily Grote, o „psihică” elegantă din Brooklyn, New York, i-a schimbat viaţa.

Louis voia s-o contacteze pe bunica lui, care murise înainte de a se naște el, și despre care auzise multe lucruri bune. Emily i-a cerut o fotografie a bunicii, după care a intrat într-un fel de transă. În fine, Emily a început să-i spună lucruri despre bunica, pe care el le știa ca fiind adevărate; de exemplu, un detaliu despre pălăria ei preferată. Și exemplele de aprecieri din partea clienţilor lui Emily curg. Emily Grote este fiică de pastor. Spune că unele elemente spirituale le are din mediul familiei, dar că abia mai târziu în viaţa ei și-a dezvoltat capacităţile metapsihice. Studiase arta și devenise un marketing designer pentru publicaţii faimoase. Dar, studiindu-și mai atent propriile intuiţii, despre care iniţial se temuse că sunt vecine cu paranoia, a devenit interesată de domeniul psihotronic. Experienţele cu o serie de intuiţii puternice pe care le-a avut, și care s-au dovedit a fi prevestiri reale, precum și o serie de coincidenţe bizare i-au întărit convingerea că ar avea un dar aparte. Ca specializare, a mai învăţat unele „secrete” de la o nașă.

Din anul 2013, Emily s-a hotărât să activeze full-time ca mediu, părăsind ocupaţiile anterioare, care erau pline de „energii negative”. Femeia pare normală, nu locuiește singură într-o peșteră; are soţ și copii, se comportă ca oricare altă doamnă din societatea ei. Fiind artistă ca formare, a decis că nu i-ar strica să facă și ceva artizanat: talismane, farmece, peceţi vrăjite etc. Între timp, a avansat: de la intuiţii, la „channelling” și apoi la magie – bineînţeles, albă. Mulţi o laudă că le-a „citit” corect viitorul. Totuși este de mirare că Emily nu li-l citește celor din familia ei sau prietenilor. A încercat, dar în zadar. Emily este activă în cauzele de „justiţie socială”, în mod special în lupta pentru drepturile egale ale persoanelor care își schimbă sexul (transgender).

Referendum planetar

Nu de mult, am primit un email de la o adresă necunoscută, prin care eram invitat la un „referendum planetar”. Am descoperit mai târziu una dintre sursele de pe internet. Era un centru media New Age care populariza noutăţi despre extratereștri, „chanelling”, astre etc. Titlul atrăgea atenţia, pentru că era un mesaj direct din partea „lor”: Schimbă lumea! Hotărăște-te, dacă vrei să apărem!

Cine să apară și de ce? Autorul spunea că nu este important autorul, ci mesajul transmis „prin” el, care trebuie să rămână în conștiinţă. Și începea o peroraţie despre conștientizarea propriilor puteri, despre iubire, libertate, viitorul propriu și al planetei – numai cuvinte mari. Vocea din spatele autorului se adresa la persoana întâi plural: „noi”. Și nu era vorba de un plural al maiestăţii, ci vorbea destul de clar în numele unor fiinţe de alt ordin, extraterestre, dispuse să ajute lumea noastră, care a ajuns într-o criză.

Înainte de toate, aceste entităţi fără chip și fără nume mă îndemnau să mă dezic de autorităţile știinţifice și religioase și să am încredere în „cercetătorii anonimi”, care se tot înmulţesc în lumea noastră, explorând „noi căi de cunoaștere”. Eram avertizat că autorităţile pământești sunt interesate să ascundă adevărul. Bună strategie, îmi zic. Așa fac toţi „conspiranoicii”; altminteri, nu ar avea cititori.

Iluminaţii de dincolo se recomandau astfel: „La fel ca alte miliarde de fraţi şi surori din această galaxie, noi suntem fiinţe conştiente pe care unii dintre voi le numesc extra-terestre, deşi realitatea este mai subtilă. […] Existenţa noastră este reală, dar majoritatea dintre voi nu o percep. Noi nu suntem doar simple apariţii, observaţii, experienţe, ci suntem conștiinţă ca şi voi. Nu ne puteţi simţi pentru că noi rămânem invizibili şi indetectabili simţurilor şi instrumentelor voastre, de cele mai multe ori.”

Prin urmare, vocea anonimă vorbește în numele lumii spiritelor, susţinând astfel existenţa unor conștiinţe invizibile, fără trup. Spirite umane superevoluate, bineînţeles! Ele pricep că noi suferim și ne plictisim în lumea aceasta și se oferă să ajute: „Noi putem să ne facem văzuţi la lumina zilei şi să vă ajutam […] Nu am făcut-o până acum, pentru că un număr prea mic dintre voi au dorit-o cu adevărat…” „Sunteţi miliarde. […] Gândurile şi credinţele voastre sunt modelate şi formate ca să servească interese partizane şi să vă transforme în sclavi şi, în acelaşi timp, să vă dea iluzia că sunteţi în deplin control al propriului destin […] În faţa unor ameninţări atât de serioase, poate este timpul să aibă loc o mai largă interacţiune. Un mare val este pe cale să se producă. În el sunt aspecte foarte pozitive, dar şi foarte negative.”

După această prezicere sibilică, anonimul plasează un titlu strategic: „Cine este a treia parte”? A treia parte din ce? Inteligenţa anonimă folosește acum un limbaj biblic. În Apocalipsa (12:7-12) este descris un mare conflict care a avut loc în cer, cu mult timp în urmă, un adevărat război al stelelor, care nu s-a încheiat, ci se continuă pe pământ. În această scenă, inteligenţele rebele sunt reprezentate simbolic ca „a treia parte din stelele cerului”, pe care dragonul policefal descris de Apocalipsa le-a aruncat pe pământ, măturându-le de pe cer cu coada.[1] Autorul anonim sugerează că „a treia parte” din fraternitatea spiritelor în numele căreia vorbea ar fi „un grup de rase motivate de a ţine omenirea în sclavie”.

În final, omuleţul verde anunţa în ce constă referendumul: „Întrebarea este: DORIŢI ÎNTR-ADEVĂR SĂ APĂREM PE CERUL PLANETEI VOASTRE? […] În cabina secretă de vot a voinţei tale, tu vei determina viitorul.” Nu era nevoie să răspund acelui „referendum”. Răspunsesem deja cu nu, de mult timp, tuturor mesajelor de acest gen.

În același timp, primeam, din când în când, mesaje neinvitate, din partea unei „fiice a lui Dumnezeu” din București. Aceste mesaje, pentru care doamna părea a fi un mediu creștin, adaptat, nu pretindeau că vin de le spirite, nici de la omuleţi verzi, ci de la întregul cer creștin care ne anunţa că vine să ne ia, pe noi, „mireasa”. Limbajul era însă cam sentimental, mistic și lipsit de subtilităţi. Alte mesaje de la aceeași adresă veneau cu profeţii despre răpirea „miresei”, despre viitorul Israelului, despre „cvartete de luni roșii pe cer”, despre frecventa folosire a expresiei „pace și siguranţă” în generaţia noastră. Părea să știe multe despre viitor.

Am oroare de pseudo-charisme, iar cei care cred că fenomenele de tipul acesta sunt marginale trebuie să știe că nimic nu este mai prolific acum în creștinism decât mișcarea charismatică. Cât despre natura fenomenului, Wilson Ewin, pastorul bisericii baptiste din Lennoxville, sintetiza recent: „Când oamenii își abandonează minţile în favoarea unor programe charismatice, […] de fapt se joacă de-a ocultismul. Ei vin în legătură cu spiritismul, care apare într-o formă foarte rafinată şi seducătoare. Mişcarea… charismatică nu este altceva decât spiritism machiat creştin, dându-i astfel un camuflaj aproape perfect.”[2]

Amintiri stranii

Deși astăzi este demodat în forma lui veche, spiritismul este prezent sub diferite forme în toată lumea. Locuiam în Piatra Neamţ și mă împrietenisem cu bătrânul avocat Ion Mătasă. Fusese o personalitate a orașului, în perioada interbelică. Îmi vorbea despre relaţia dintre celţi și indieni, despre teosofie, despre spirite. Ajungând la subiectul spiritelor, am lăsat de înţeles că nu cred în existenţa unui spirit uman post-mortem. L-am asigurat că nu sunt comunist; sunt creștin, dar în Biblie nu găsesc că se poate dialoga cu morţii. Morţii nu știu nimic; singura speranţă de nemurire este în Hristos, în înviere. Spiritele morţilor sunt, de fapt, spirite rele, necurate și seducătoare, adică îngeri rebeli – demoni.

Pentru bătrânul avocat, replica mea lipsită de subtilităţi a sunat cam brutal. El credea în spirite și nu se aștepta la o explicaţie alternativă. După ce a stat puţin pe gânduri, fără să spună nimic, mi-a povestit prima lui experienţă spiritistă, pe care nu și-o putea explica.

Domnul Ion Mătasă făcuse liceul în Piatra Neamţ, deși era din altă localitate, și stătuse în gazdă la o doamnă poloneză. Într-o zi, colegul de bancă i-a propus să meargă împreună să consulte un spirit, ca să afle ce subiect le va cădea la teză. Colegul avea un unchi cu darul de a contacta spiritele. Acesta locuia pe Valea Viei, nu departe de cimitirul Borzoghianu. S-au dus amândoi la el și i-au cerut ajutor. Doreau să-l întrebe pe un bunic care murise.

Omul i-a dus într-o altă cameră, unde avea o masă specială, pe care erau scrise literele alfabetului și unde era așezat un pahar. Nu mai ţin minte ce modalitate a folosit pentru a invoca spiritul și pentru a-l întreba. Aceasta era treaba mediului. Cei doi băieţi priveau cum paharul se ridica singur și se așeza când pe o literă, când pe alta. Ei nu aveau decât să noteze pe hârtie acele litere în ordine. Au alcătuit astfel două fraze străine și ciudate:

Erkennt sich selbst.

Jane, zostaw umarłych w spokoju i zobacz swoją pracę!

Ion Mătasă a înţeles prima propoziţie, deoarece învăţa limba germană în liceu. Era vechiul aforism ocult scris în pronaosul templului lui Apollo de la Delphi, unde se consulta voinţa zeilor: Gnothi sauton („Cunoaște-te pe tine însuţi!”). Al doilea rând însă i-a rămas iniţial nedescifrat. A luat hârtia cu el și s-a dus acasă. A pus hârtia mototolită pe masă, frustrat că nu primise informaţia de care avea nevoie. Și, în timp ce Ion stătea la masă, gazda, trecând pe lângă el, a tras cu ochiul la hârtia cu pricina și a izbucnit în râs. Femeia l-a întrebat: „Cine ţi-a scris asta”? Dar Ion era interesat mai degrabă să știe ce înseamnă mesajul acela. Femeia i-a răspuns că este scris în poloneză: Ioane, lasă morţii în pace și vezi-ţi de treabă! Domnul Mătasă, acum foarte în vârstă, era frământat de semnificaţia acelei experienţe și a răspunsului contradictoriu. Efectul asupra sa a fost, ca în lumea îndrăgostiţilor, unul care i-a inflamat și mai mult dorinţa.

Tot în Piatra Neamţ aveam un prieten, nu chiar apropiat, care îmi povestea despre întâlnirile ciudate ale anturajului lui. Tineri de vârsta studenţiei se întâlneau noaptea într-un apartament, aprindeau lumânări și se jucau cu spiritele. Uneori erau martori la manifestări ciudate, cum ar fi obiecte care se mișcau singure. Mă plimbam cu el pe stradă, seara, în timp ce îmi povestea și am observat că era emoţionat și cuprins de teamă. Deodată, s-a oprit în loc, privind spre mine: „Îl simţi? Este pe urmele noastre, simt cum se apropie!” Nu simţeam nimic, dar nici nu-mi pria subiectul. Însă mai mult mă temeam pentru el, că își va pierde minţile cu astfel de preocupări. Am încercat să-i transmit tot adevărul creștin de care eram în stare.

Pe vremea aceea, veneam frecvent la București, la diverse biblioteci, pentru a căuta informaţii istorice și lingvistice de care eram pasionat. Într-o seară, la Biblioteca Naţională, am observat pe masă, în sala de lectură, o carte al cărei titlu pompos și insolit, în franceză, mi-a atras atenţia: Le Clergé Catholique et Le Spiritisme & la Paix universelle par l’évolution morale des Peuples („Clerul catolic, spiritismul și pacea universală, prin evoluţia morală a popoarelor”). Autorul era un oarecare [J.L.P.] Bonsens, din anul 1910.[3]

Cartea m-a frapat din mai multe motive. Mai întâi, nu mă așteptasem ca în biblioteca unui stat comunist să se găsească o carte spiritistă. M-am lămurit repede că nu era despre spiritism, ci scrisă de un spiritist. În partea finală conţinea poezii dictate de spirite, iar autorul vorbea despre spiritism ca despre un principiu esenţial tuturor religiilor, în numele căruia toate s-ar putea uni. În al doilea rând, titlul și conţinutul erau frapante – parcă ar fi fost comentarii la Apocalipsa! Am lăsat necitite poeziile, cu toată dragostea mea de poezie. Nu aveam timp să citesc toată cartea – era deja seară și a doua zi trebuia să plec. Am hotărât să-mi iau ceva notiţe: titluri de capitole și citate, care îmi oferă prilejul de a formula câteva observaţii pe marginea subiectului, de exemplu, capitolul IV, „Catehismul catolic în faţa doctrinei spiritiste.”

Se știe că Biserica Catolică, asemenea tuturor bisericilor creștine, respinge în mod oficial spiritismul,[4] deși are un cult al morţilor și al sfinţilor și este preocupată de descoperiri din cealaltă lume (în special din partea Fecioarei). Dar spiritismul curtează de multă vreme, și nu fără succes, bisericile. Majoritatea creștinilor, chiar dacă respinge spiritismul (doctrina și practica efectivă a comunicării cu spiritele morţilor), totuși este spiritualistă: crede în nemurirea naturală a sufletului (spiritului) uman. Prin aceasta, creștinismul popular este vulnerabil, deschis spre experienţe paranormale cu spiritele morţilor.

Notiţele mele continuă cu fragmente din capitolul V: „Spiritismul este complementul creștinismului. Se recomandă Colegiului Sacru [al cardinalilor – n.red.] să reflecteze asupra dictonului biblic: «litera omoară, dar spiritul dă viaţă».” „Toate popoarele vor accepta creștinismul prin intermediul spiritismului.” „Credinţa comună între popoare va pune capăt flagelului războiului.” „Sfârșitul flagelului războiului prin spiritism.”[5]

Ceea ce atrage atenţia în spiritism, ca și în alte ideologii sau religii false, este credinţa că o religie unitară ar asigura pacea și prosperitatea lumii noastre. În capitolul VI, autorul spiritist devine mai specific, punând mai întâi întrebarea: „Care sunt puterile şi instituţiile care pot influenţa cel mai bine evoluţia care va conduce lumea la pacea universală?” Autorul răspunde: „1. Rolul Sfântului Părinte. Prima dorinţă… fuziunea tuturor creştinilor. Marele gând al unui papă de geniu va fi de a pune la punct o doctrină, care să fie în mod necesar acceptabilă pentru toţi creștinii. Este imposibil? Nu, fiindcă, pe de o parte, adevărurile religioase demonstrate se impun tuturor; pe de altă parte, Iisus este acceptat şi venerat de toţi. Această doctrină comună ar cuprinde: 1. Evanghelia lui Iisus, cu sacramentele necesare care decurg din ea și 2. Cele Zece Porunci. Acestea ar forma un catechism pe care un misionar, într-un elan retoric, ar putea să-l numească «Farul Romei luminând omenirea, pentru a o conduce, secol după secol, la fericire, prin adevăr; căci numai adevărul poate duce la fericire».”[6]

În jargonul spiritist, „adevărul” este numele dat acelei minciuni universale care este axa tuturor religiilor păgâne – din nefericire, și a celor creștine: spiritualismul, credinţa în nemurirea naturală a spiritului uman, cu tot ce decurge de aici. Fie-mi iertată, pentru moment, afirmaţia aceasta; o voi confirma mai târziu, cu Sfânta Scriptură.

A înnebunit lumea

Trăim într-o lume în care credinţa în contactul cu extratereștri, îngeri, vibraţii, călătorii în viitor, căutarea secretelor destinului în stele, în palmă, în cafea, în cărţile de tarot și pe multe alte căi ne fac dependenţi de tot felul de paraștiinţe care se află la limita extremă dintre realitate, iluzie și realitatea paralelă. Vânăm extratereștri, umbre și pokemoni. Dorim să ne asigurăm că am pășit cu dreptul, încă de dimineaţă, și cerem sfatul astrelor, așa cum făceau strămoșii și acum trei mii de ani. În timp ce religia cade în desuetudine, în timp ce știinţa este privită adesea cu suspiciune, superstiţii vopsite în toate culorile curcubeului se agită în spaţiul public, primind încredere sporită.

Melanie Beckler[7] ne învaţă cum să intrăm în contact cu îngerii. Vorbește clar despre îngeri; nu despre demoni, nici despre morţi. Dar nu întâmplător folosește limbajul New Age. Comunicarea este channelling, adică serviciu de mediu. Melanie crede că orice intuiţie corectă, orice sfat bun, orice îndemn de a lua o direcţie sau alta reprezintă o canalizare inconștientă a lucrării îngerilor. Ea vorbește despre frecvenţe, vibraţii, energii de dragoste și vindecare. Experienţa Melaniei a început cu „scrierea automată”. Exact ca în cazul experienţei spiritiste a lui Hașdeu, observ eu. De unde știm, atunci, că am intrat în legătură cu îngerii, și nu cu spirite ale morţilor sau poate cu îngeri… căzuţi, care se pricep la tot felul de comunicări? Și dacă ar fi numai farse?

Stefan Zweig[8] povestea că în ajunul Revoluţiei Franceze, pe când Mesmer făcea furori prin Paris, „magnetizând” arbori și oameni înlănţuiţi pe străzi, superstiţiile inundaseră multe conștiinţe. Niște doamne nobile care doreau să fac sex cu Diavolul, auzind că ar fi o experienţă grozavă, au putut fi păcălite de niște șarlatani, invitate la o întâlnire retrasă, unde trebuiau să aștepte dezbrăcate. Șarlatanii însă le-au luat hainele și le-au lăsat să aștepte… Numai ele știu cum s-au întors în oraș.

Însă în lumea paranormalului sunt invizibile limitele dintre farse, trucuri, iluzionism, vise, halucinaţii, pe de o parte, și spirite sau alte elemente ale unei lumi paralele, pe de altă parte. Cei care studiază știinţific aceste fenomene înclină să creadă că, în majoritatea cazurilor, dacă nu întotdeauna, sunt falsuri. Alţi cercetători însă își continuă studiile fără să fi ajuns la capătul lor sau devenind convinși de existenţa unei realităţi în aceste experienţe.

Puţină istorie

Spre deosebire de teoria evoluţionistă a istoriei religiei, în care totul a început cu animismul, apoi s-a ajuns la politeism și, în final, la monoteism, concluzia lui Wilhelm Schmidt[9], după cercetări serioase în mitologia multor triburi, este că, iniţial, toţi oamenii au fost monoteiști și că de acolo lumea a decăzut în animism și în toate formele de politeism.

Da, am decăzut, de la credinţa în Dumnezeul Creator, „singurul care are nemurirea”, la infatuarea că toţi suntem nemuritori, zei – desigur, unii mai mult decât alţii. Elementele naturii, strămoșii, eroii și regii au fost zeificaţi și ne-am bălăcit în superstiţii milenii la rând. Iudaismul și creștinismul, care au fost proiectate să întoarcă lumea la Dumnezeul cel Viu, au alunecat treptat în inerţia păgână a nemuririi naturale a sufletului și în toate ereziile și superstiţiile care s-au născut din aceasta. Creștinismul a devenit cu timpul o religie a trecutului, a monumentelor, a morţilor. Speranţa creștină s-a denaturat, iar Hristos cel Viu, cel care a fost mort și a înviat cu adevărat, are mai puţină căutare decât o mulţime de presupuși mijlocitori din lumea morţilor.

Bine ar fi să ne întrebăm cum vede Dumnezeu religia noastră, acest melanj de creștinism și păgânism, la care se adaugă, din secolul al XIX-lea, tot mai mult scepticism pe de o parte, iar pe de altă parte, o sumedenie de spiritualisme care încearcă să convieţuiască atât cu știinţa, cât și cu religia creștină. Iar aceste spiritualisme, grupate sub genericul și discutabilul nume New Age, ţin de esenţa păgânismului. Întotdeauna au existat în lumea noastră fenomene paranormale: fie miracole autentice venite din partea lui Dumnezeu, fie mistificări și bruiaje spirituale de toate soiurile, în care spiritele rele au jucat ce rol au dorit, după cum le era mai convenabil ca să poată înșela. În societăţile tribale, vrăjitorii și șamanii au păstrat și încă păstrează legătura cu lumea paralelă. Pe lângă aceștia, au apărut preoţi ai diverselor divinităţi locale sau general importate. Mai toate civilizaţiile din afara culturii biblice (iudeocreștine) au cunoscut spiritualismul, politeismul și jertfele umane. Păgânismul a abrutizat conștiinţa oamenilor, sfinţind aici jos o societate construită pe principiul oprimării semenilor și oferind speranţe deșarte (de asemenea, discriminatoare) pentru viaţa de dincolo. În măsura în care religiile abraamice (iudaismul, creștinismul și islamul) au absorbit elemente păgâne, ele au favorizat, într-o măsură mai mică sau mai mare, societăţile opresive. Nu ne mirăm, așadar, văzând cum creștinismul a fost înlăturat treptat din viaţa politică odată cu Revoluţiile americană și franceză (1783, 1789). Pe lângă faptul că separarea dintre biserică și stat clarifica un principiu benefic pentru amândouă, este tot mai evident că,începând din secolul al XIX-lea, forme religioase alternative aveau să se dezvolte în sânul creștinătăţii și dincolo de aceasta.

Înainte de apariţia spiritismului modern, în 1848, au exist unele forme precursoare, de un impact mai modest, cum ar fi doctrina lui Swedenborg (†1772)[10] – un adevărat șaman modern – sau „magnetismul animal“ al lui Mesmer (†1815)[11] – numit hipnoză, după 1841. Dar curentul spiritist apărut în 1848 a depășit orice așteptare în viteza cu care s-a extins în lumea creștină.

Odată cu jocul ciocăniturilor din Hydesville, New York[12], surorile Fox au devenit celebre peste noapte, repetând în public comunicările lor cu spiritele. Primii adepţi ai noii mișcări au fost dintre quakeri (grupare religioasă care așază experienţa personală mai presus de litera Bibliei) și dintre reformatorii sociali, care luptau pentru diverse drepturi în America. Războiul Civil american, care a făcut o mulţime de morţi, a dat aripi spiritismului. Iniţial prin ciocănituri codificate, apoi prin scriere automată și, în fine, prin intermediul meselor Ouija, comunicarea cu spiritele s-a extins rapid în America de Nord, în Europa, în America Latină și în toate colţurile lumii, având cei mai mulţi adepţi în ţările latino-americane. În Brazilia i s-a ridicat o statuie mediumului Chico Xavier, un mare filantrop și „psihograf“, despre care se spune că ar fi scris peste 490 de cărţi și vreo 10.000 de scrisori. Diverși învăţaţi convertiţi la spiritism[13] au contribuit la dezvoltarea teologiei/filozofiei mișcării sau cel puţin la faima ei.

Spiritismul încă are unele reminiscenţe creștine, dar se recomandă cu predilecţie ca „știinţa religiei“. Teologia mișcării nu este unitară, dar coincide, în multe privinţe, cu așa-numita teologie liberală. Spiritiștii sunt universaliști (cred că toate spiritele se pot mântui) și nu cred în existenţa Diavolului. Prin urmare, deși sunt în conflict cu Biblia, spiritualitatea lor este în armonie cu opiniile și cu aspiraţiile religioase populare. În ciuda unor dubii, provocate uneori de identitatea falsă a spiritelor consultate sau de inteligenţa criticilor, credinţa spiritiștilor în supravieţuirea spiritului celui decedat și în comunicarea cu spiritele este sinceră. Spiritiștii au fost frecvent confruntaţi cu criticile cercetătorilor știinţifici. Deși unii cercetători au devenit ei înșiși spiritiști convinși, din când în când acuzaţii de fals și de trucaj au fost dovedite. Spiritele nu răspund întotdeauna imediat, așa că mediumul trebuie să fie pregătit „să ajute“ prin trucuri iluzioniste. Apelul la fals, de dragul demonstraţiei spiritiste, nu ar fi o problemă scandaloasă, dacă ne gândim că, în realitate, spiritele care intervin în seanţe sunt spirite șarlatane, care se dau drept suflete ale celor decedaţi.

În 1875, Helena P. Blavatsky, o ocultistă rusoaică, a fondat, în America, Societatea Teozofică, împreună cu alţi doi ocultiști. Spre deosebire de spiritismul clasic, teozofia este amestecată cu mai mult hinduism, asemănându-se cu acele ramuri spiritiste care acceptă reîncarnarea. Astfel, teozofia este mai ușor înţeleasă pe toate meridianele, inclusiv în Asia, ceea ce i-a mărit popularitatea și, în același timp, a păgânizat și mai mult gândirea spiritualistă occidentală. În Europa, austriacul Rudolf Steiner, admirator al teozofiei, a fondat un alt curent teozofic, numit antropozofie, nu foarte diferit, în esenţă. De aici provine preocuparea pentru filozofia educaţională Waldorf, agricultura biodinamică, medicina antropozofică etc. Steiner a avut o influenţă foarte mare asupra multor personalităţi. Socialista britanică Annie Besant (†1933) de asemenea a contribuit la răspândirea teozofiei. În fine, Alice Bailey (†1949), o altă scriitoare britanică, a dezvoltat teozofia în America, adăugând diverse alte preocupări esoterice și folosind pentru prima dată conceptul de Era Vărsătorului (Aquarius, New Age), ca o eră a înfrăţirii universale.[14]

Astăzi, sub genericul New Age recunoaștem un amalgam de tot soiul de curente spiritualiste care deviază de la creștinism, accentuând într-un fel sau în altul experimentarea lumii paralele și predicând idealul îmbunătăţirii și înfrăţirii lumii, o lume verde, edenică, postmodernă, eliberată de adevărul absolut și care încearcă să zeifice individul și să-l conștientizeze de relaţia lui cu întregul univers. În tot acest rai spiritualist, Dumnezeul Creator este înlocuit cu divinitatea panteistă, iar Hristos este, în cel mai bun caz, identificat cu un avatar spiritualist antic. Yoga, meditaţii, tehnici, tot soiul de exerciţii de dezvoltare spirituală, tone de cărţi care proslăvesc ocultismul pentru toate vârstele, nelipsita astrologie, diverse metode de ghicit, și în cele din urmă, neopăgânismul pur: întoarcerea la religia strămoșilor celţi, africani, egipteni, daci. Și, pentru ca tabloul
să fie complet, creștinismul însuși este manipulat de unii ca și cum ar fi o metodă de vindecări prin spirit la comandă și de cunoaștere extrasenzorială. O lume, într-adevăr, paralelă!

Întâlniri de gradul zero

Biblia sugerează că îngerii rebeli, care formează o conspiraţie în scopul înșelării omenirii, se dau drept spiritele morţilor[15], sau se prezintă ca îngeri loiali lui Dumnezeu[16], ori ca spirite de profeţi taumaturgi[17]. O experienţă autentică de spiritism este descrisă în cartea biblică 1 Samuel[18], unde regele Saul, prin mijlocirea unei vrăjitoare din En-Dor, cheamă duhul profetului Samuel. „Samuel” vine la întâlnire ieșind din pământ, identificat de vrăjitoare ca o „fiinţă dumnezeiască”. Profitând de credulitatea sau de superstiţia regelui cu privire la supravieţuirea spiritului, precum și de încrederea lui în Samuel, falsul profet, pe care Saul nici măcar nu l-a văzut, l-a manipulat psihologic într-un mod fatal.

Pasajul merită studiat cu atenţie. Biblia afirmă că întâlnirea de la En-Dor a fost pentru Saul păcatul care a pus vârf și l-a împins la pierzare[19]. Autorul folosește limbajul fenomenologic, afirmând: „Samuel a zis”, dar din descrierea lui reiese că se referă la personajul care se dăduse drept Samuel. La fel, în Geneza 3, autorul spune că „șarpele” a vorbit, descriind ceea ce femeia vedea. Unii cred că experienţa lui Saul ar fi fost autentică, în sensul că a fost vizitat chiar de spiritul lui Samuel. Acest lucru însă ar fi fost imposibil, din mai multe motive:

1. Dumnezeu nu-i mai vorbea lui Saul prin profeţi[20]; prin urmare, nu i-ar fi permis profetului Samuel să transmită un mesaj.

2. Dacă Dumnezeu a interzis sub pedeapsa capitală consultarea spiritelor[21], cum ar fi putut adevăratul Samuel să-l ispitească la un păcat capital pe Saul?

3. Cum putea fi silit Samuel să vină la apelul vrăjitoarei? Poate exista un medium mai puternic decât un profet cinstit care stă sub paza lui Dumnezeu?

4. Cum ar fi putut îndrăzni Samuel să încalce porunca lui Dumnezeu, care interzice spiritismul, și să apară la acea întâlnire nelegiuită, făcându-se astfel mai vinovat decât regele sau decât femeia?

5. Cum ar fi posibil contactul cu spiritul oricărui mort, când Biblia ne învaţă că în moarte nu există spirit conștient?[22]

În concluzie, trebuie să ne așteptăm la vizite din partea sfinţilor care se odihnesc acum? Sau la vizite ale Fecioarei, la Fatima, la Medjugorie ori în alte locuri? Sau, în loc de a ne adresa lui Dumnezeu direct – cu credinţă și cu speranţă, pentru că El ne-a făcut invitaţia –, să ne rugăm sfinţilor și Fecioarei, despre care Scriptura arată că sunt morţi? Nu am invita în acest fel păcatul spiritismului? Iar dacă suntem preocupaţi de uzul mistic al rămășiţelor lor materiale, nu cădem, oare, în păcatul magiei și nu trăim în „spurcăciune și în minciună”[23]?

Unii spun că Iisus Însuși ar fi invocat sfinţii morţi și ar fi comunicat cu ei pe muntele Tabor, al Schimbării la Faţă[24]. Dar, potrivit Bibliei și tradiţiei iudaice, musafirii cerești la această întâlnire erau în viaţă, deoarece fuseseră înălţaţi la cer în trup nemuritor: Moise, prin înviere[25], iar Ilie, fără să vadă moartea[26]. Iisus tocmai vorbise despre a doua Sa venire și, prin vizita lui Moise și a lui Ilie, în timpul Schimbării Sale la Faţă, El ilustra cum va fi la a doua Sa venire, când va lua la cer, împreună cu Sine, două categorii de sfinţi: cei care vor învia atunci și cei găsiţi în viaţă, care vor fi transformaţi împreună cu ceilalţi, primind trupuri nemuritoare[27].

Ultimul truc: cristofania Diavolului

Adesea, credincioșii își imaginează că Diavolul ar avea o reședinţă subterană, unde își vede de munca de torţionar al sufletelor celor dispăruţi. Este o credinţă inspirată tot de el. Scriptura spune că Diavolul, cu toţi îngerii lui, este prezent în locurile cerești și în lumea noastră[28]. Iisus îl numea „căpetenia acestei lumi”[29], apostolul Pavel îl numea „dumnezeul veacului acestuia”[30] și îi descrie pe îngerii lui ca reprezentând o adevărată ierarhie spirituală de „principi, autorităţi și cosmocratori ai întunericului”. Astfel, Satana este văzut ca „administratorul” nevăzut al lumii noastre.

Dumnezeu i-a limitat Diavolului acţiunile. Nu i-a permis să-și exercite fără limite puterea de a înșela. Dar, când citim acele părţi biblice care se referă la ultima bătălie dintre forţele binelui și forţele răului, dezvoltarea neobișnuită a ocultismului și a miracolelor false ne atrage atenţia. O mare putere este descrisă în Apocalipsa asemenea falsului profet Samuel din En-Dor: „ridicându-se din pământ”[31] și făcând minuni nemaipomenite, imitându-l pe profetul Ilie, ceea ce Dumnezeu nu le permisese preoţilor păgâni în Antichitate[32]. Aceasta înseamnă că, în final, Dumnezeu îi va permite Diavolului și ceea ce nu i-a permis mai înainte.

De-a lungul istoriei, Diavolul li s-a prezentat oamenilor în modul cel mai cinic, manipulând credinţa lor greșită în spiritele morţilor. Nu se rușinează să se prezinte ca înger bun, ca un sfânt, ba încă se mulţumește și cu rolurile amuzante de vibraţie cosmică, energie, vizitator extraterestru și orice altă identitate prin care ar putea înșela. Dar există dovezi că Dumnezeu îi va permite Diavolului un ultim truc, care le-ar depăși pe toate celelalte prin anvergură și putere. Apocalipsa sugerează că, după succesiunea unor puteri mondiale istorice, reprezentate drept capete ale unei fiare, cel care va conduce lumea la sfârșit va fi „fiara însăși”, adică Diavolul. Cum ar fi posibil ca lumea să se lase condusă de Diavol?

O sugestie foarte valoroasă se poate găsi într-o veche scriere creștină din secolul al II-lea (Didaché XVI, 4-8),[33] care ne avertizează că, înainte de adevărata venire a lui Hristos, va avea loc o falsă venire a lui Hristos: Atunci va apărea Înşelătorul Lumii [ὁ κοσμοπλανὴς, cf. Apoc. 12:9] dându-se drept Fiul lui Dumnezeu, va face semne şi minuni şi pământul va fi dat în mâinile lui. El va face lucruri nelegiuite, care nu s-au făcut de când lumea. Atunci, lucrările oamenilor vor trece prin focul încercării şi mulţi se vor poticni şi vor pieri; dar cei care vor rămâne statornici în credinţă vor fi mântuiţi de sub blestem. Atunci vor apărea semnele adevărului: mai întâi, semnul unei deschideri în cer, apoi semnul unui sunet de trâmbiţă. În al treilea rând, va fi învierea morţilor, dar nu a tuturor, ci după cum e scris: „Domnul va veni şi toţi sfinţii împreună cu El.” Atunci, lumea Îl va vedea pe Domnul venind pe norii cerului.

Referindu-se la același eveniment, Ellen White afirma: „Ca un act care va încorona marea dramă a înşelăciunii, Satana însuşi se va preface în Hristos. […] În diferite locuri ale lumii, Satana va apărea printre oameni ca o fiinţă magnifică, de o strălucire uluitoare, ca în descrierea Fiului lui Dumnezeu din viziunea lui Ioan [cf. Apoc. 1:13-15]. [] Într-un singur punct va fi o deosebire. Satana va abate oamenii de la Legea lui Dumnezeu. Dar, în ciuda acestui fapt, el va imita atât de bine un caracter drept şi nevinovat, încât să-i înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar și pe cei aleşi.[34]

Când Iisus Hristos a schiţat portretul diavolului, nu l-a descris ca fiind urât, dizgraţios, neverosimil sau prost, ci l-a desenat cu două trăsături esenţiale: „El de la început a fost un asasin, și nu stă în Adevăr, fiindcă în el nu este adevăr; ori de câte ori rostește minciuna, vorbește din ale lui, pentru că este mincinos – tatăl minciunii.“[35] Fiind mincinos, diavolul nu este foarte interesat dacă maniera prin care te înșală este un truc omenesc, o superstiţie sau forţe oculte supraomenești, experimentabile. Pentru el este important să-ţi capteze atenţia și apoi credinţa, pentru ca, la timpul potrivit, să folosească acel canal ca să te ruineze sufletește și să te distrugă. Ori de câte ori simţi pericolul, dar și atunci când nu-l „simţi“, nu uita că avem la Dumnezeu pe Hristos Răscumpărătorul, care are drept de proprietate asupra noastră. La El putem apela oricând, pentru nevoile vieţii acesteia și, cu atât mai mult, pentru viaţa veșnică.

Footnotes
[1]„ Apocalipsa 12:4, 9”.
[2]„Vezi https://otnielabattzion.files.wordpress.com/2011/03/apocalipsa-marea-inselaciune.pdf”.
[3]„[J.L.P.] Bonsens, Le clergé catholique et le spiritisme & la paix universelle par l’évolution morale des peuples.Chacornac, 1910.”
[4]„E. Pace, ”Spiritism”, în The Catholic Encyclopedia, New York: Robert Appleton Company, citat de New Advent: http://www.newadvent.org/cathen/14221a.htm”.
[5]„Ibid. 4, p. 74, 80, 86.”
[6]„Ibid. 4, p. 121, 126-127.”
[7]„Vezi https://www.ask-angels.com/spiritual-guidance/how-to-channel-your-angels”.
[8]„Stefan Zweig, Orele astrale ale omenirii, Editura Univers, 1973, în capitolul despre Franz Anton Mesmer.”
[9]„Wikipedia, „Wilhelm Schmidt (linguist)“.”
[10]„Wikipedia, „Emanuel Swedenborg“.”
[11]„Wikipedia „Spiritualism“, „Spiritism“.”
[12]Ibidem.
[13]„Personalităţi precum: Cora Scott, Pascal B. Randolph, Robert Owen, William Crookes, Alfred R. Wallace, Arthur Conan Doyle, Charles Dickens, Robert Hare, Oliver Lodge, John F. Gray, William F. Barrett, Harry Price, Allan Kardec, Leon Denis, Gabriel Delanne, Camille Flamarion, Pierre Curie, B. P. Hașdeu, Constantin Istrati”.
[14]„Wikipedia „Helena Petrovna Blavatsky“, „Rudolf Steiner“, „Annie Besant“, „Alice Bailey“.”
[15]„13. 1 Timotei 4:1; cf. Deuteronomul 32:17; Psalmii 106:28.”
[16]„2 Corinteni 11:14.”
[17]„Faptele Apostolilor 8:9-11; Apocalipsa 13:13-14.”
[18]„1 Regi 28:6-13.”
[19]„1 Cronici 10:13.”
[20]„1 Samuel 28:6,15.”
[21]„Leviticul 20:27; Deuteronomul 18:9-12.”
[22]„Eclesiastul 3:19-21; 9:10; Isaia 38:18; 63:16; Evrei 11:39-40.”
[23]„ Numeri 19:11-21, 31; Matei 23:27; Apocalipsa 21:27.”
[24]„Matei 17:1-8; Marcu 9:1-8; Luca 9:28-36.”
[25]„După ce Biblia spune că Dumnezeu l-a îngropat pe Moise și precizează locul, se afi rmă de asemenea, că nimeni nu i-a găsit mormântul (Deuteronomul 34:5-6). Apoi, se afi rmă în Epistola lui Iuda (v. 9), că Mihail (Arhanghelul) S-a împotrivit Diavolului, disputându-și trupul lui Moise. Fiind vorba de trup, Mihail nu avea nevoie de un cadavru, evident, ci, în calitate de Sol special al lui Dumnezeu, voia să-l învieze pe Moise. Mihail este numele acelui Sol al lui Yahwé, care Se identifi că fără rezervă cu Dumnezeu (Exodul 3:2-6,14; Iosua 5:13-15), cu alte cuvinte este vorba despre Hristosul preexistent, în calitate de Comandant Suprem al îngerilor (archangelos). În aceeași calitate, „cu glas de arhanghel“, Mihail (Hristos) îi va învia pe toţi drepţii care au murit (1Tesaloniceni 4:16).”
[26]„2 Împăraţi 2:1,11.”
[27]„1 Corinteni 15:50-54; 1 Tesaloniceni 4:15-18.”
[28]„Efeseni 2:2; 6:12; Apocalipsa 12:9-10, 12.”
[29]„Ioan 12:31; 14:30; 16:11.”
[30]„2 Corinteni 4:4.”
[31]„Apocalipsa 13:11.”
[32]„Apocalipsa 13:12-14.”
[33]„Didahia sau învăţătura celor 12 apostoli, vezi https://informatiisimesaje. wordpress.com/2015/12/29/didahia-invatatura-celor-12-apostoli”.
[34]„E. G. White citată de The Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol. 5, pag. 1105-1106. https://egwwritings.org”.
[35]„Ioan 8:44.”

„ Apocalipsa 12:4, 9”.
„[J.L.P.] Bonsens, Le clergé catholique et le spiritisme & la paix universelle par l’évolution morale des peuples.Chacornac, 1910.”
„E. Pace, ”Spiritism”, în The Catholic Encyclopedia, New York: Robert Appleton Company, citat de New Advent: http://www.newadvent.org/cathen/14221a.htm”.
„Ibid. 4, p. 74, 80, 86.”
„Ibid. 4, p. 121, 126-127.”
„Stefan Zweig, Orele astrale ale omenirii, Editura Univers, 1973, în capitolul despre Franz Anton Mesmer.”
„Wikipedia, „Wilhelm Schmidt (linguist)“.”
„Wikipedia, „Emanuel Swedenborg“.”
„Wikipedia „Spiritualism“, „Spiritism“.”
„Personalităţi precum: Cora Scott, Pascal B. Randolph, Robert Owen, William Crookes, Alfred R. Wallace, Arthur Conan Doyle, Charles Dickens, Robert Hare, Oliver Lodge, John F. Gray, William F. Barrett, Harry Price, Allan Kardec, Leon Denis, Gabriel Delanne, Camille Flamarion, Pierre Curie, B. P. Hașdeu, Constantin Istrati”.
„Wikipedia „Helena Petrovna Blavatsky“, „Rudolf Steiner“, „Annie Besant“, „Alice Bailey“.”
„13. 1 Timotei 4:1; cf. Deuteronomul 32:17; Psalmii 106:28.”
„2 Corinteni 11:14.”
„Faptele Apostolilor 8:9-11; Apocalipsa 13:13-14.”
„1 Regi 28:6-13.”
„1 Cronici 10:13.”
„1 Samuel 28:6,15.”
„Leviticul 20:27; Deuteronomul 18:9-12.”
„Eclesiastul 3:19-21; 9:10; Isaia 38:18; 63:16; Evrei 11:39-40.”
„ Numeri 19:11-21, 31; Matei 23:27; Apocalipsa 21:27.”
„Matei 17:1-8; Marcu 9:1-8; Luca 9:28-36.”
„După ce Biblia spune că Dumnezeu l-a îngropat pe Moise și precizează locul, se afi rmă de asemenea, că nimeni nu i-a găsit mormântul (Deuteronomul 34:5-6). Apoi, se afi rmă în Epistola lui Iuda (v. 9), că Mihail (Arhanghelul) S-a împotrivit Diavolului, disputându-și trupul lui Moise. Fiind vorba de trup, Mihail nu avea nevoie de un cadavru, evident, ci, în calitate de Sol special al lui Dumnezeu, voia să-l învieze pe Moise. Mihail este numele acelui Sol al lui Yahwé, care Se identifi că fără rezervă cu Dumnezeu (Exodul 3:2-6,14; Iosua 5:13-15), cu alte cuvinte este vorba despre Hristosul preexistent, în calitate de Comandant Suprem al îngerilor (archangelos). În aceeași calitate, „cu glas de arhanghel“, Mihail (Hristos) îi va învia pe toţi drepţii care au murit (1Tesaloniceni 4:16).”
„2 Împăraţi 2:1,11.”
„1 Corinteni 15:50-54; 1 Tesaloniceni 4:15-18.”
„Efeseni 2:2; 6:12; Apocalipsa 12:9-10, 12.”
„Ioan 12:31; 14:30; 16:11.”
„2 Corinteni 4:4.”
„Apocalipsa 13:11.”
„Apocalipsa 13:12-14.”
„Didahia sau învăţătura celor 12 apostoli, vezi https://informatiisimesaje. wordpress.com/2015/12/29/didahia-invatatura-celor-12-apostoli”.
„E. G. White citată de The Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol. 5, pag. 1105-1106. https://egwwritings.org”.
„Ioan 8:44.”