California permite moaşelor şi asistentelor să efectueze avorturi

Miercuri, guvernatorul Jerry Brown a aprobat un proiect de lege prin care o asistentă medicală sau o moaşă pot să realizeze un avort în primul trimestru de sarcină, după efectuarea unor cursuri de specializare.

O materie numită Religie

„Elevii mai degrabă sunt îndepărtaţi de religie, așa cum se predă acum în scoală. E mai degrabă "apologetică" și foarte puţin o educare în spirit creştin", consideră Adriana Săftoiu, membră a comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor.

Iniţiativa anului 2013: demisia papei Benedict al XVI-lea

Înainte de 11 februarie 2013 se putea afirma, fără prea mari mustrări de conștiinţă, că Benedict al XVI-lea a fost un papă cu prea puţină iniţiativă, care a lăsat nerezolvate marile probleme care au zguduit Vaticanul în ultimii ani, de la scandalurile de corupţie și până la cazurile de abuzuri sexuale.

Avortul triplează riscul de cancer la sân

Coaliţia împotriva avortului și cancerului la sân notează în publicaţia Cancer Epidemiology un raport din Sri Lanka potrivit căruia femeile cu avorturi au risc de trei ori mai mare de a face cancer la sân. 

Pakistan: guvernanţii tac, organizaţiile islamiste acţionează

Haosul şi inadecvarea care au caracterizat eforturile Guvernului pakistanez de a face faţă inundaţiilor ce s-au abătut asupra ţării în ultimele săptămâni a fost într-un contrast izbitor cu eficienţa organizaţiilor caritabile islamiste, scrie The New York Times.

De ce se distanţează credincioșii de televiziunile creștine

Există câteva motive principale, spune pastorul David Wright, director executiv la DoersTV.com, o reţea de televiziune online care emite pe 22 de canale și își propune să ajungă la 225 de milioane de creștini numai în Statele Unite.

Proiectul 127: sute de copii adoptaţi în Colorado

Iacov 1:27 „Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume", a fost inspiraţia Proiectului 127 prin care pastorul Robert Gelinas plănuieşte să salveze sute de copii.

În închisoare pentru că au atins Coranul murdari

O familie creștină din Pakistan a fost condamnată marţi la 25 de ani de închisoare pentru că a pângărit Coranul, raportează ANS. Munir Masih și soţia sa Ruqqiya Bibi au fost condamnaţi marţi (2 februarie 2010) la 25 de ani de închisoare pentru că au pângărit Coranul, atingându-l cu mâinile nespălate.

Și ateilor le place deschiderea Papei Francisc

Atei și alte tipuri de necredincioși au salutat declaraţiile Papei Francisc, potrivit căruia „faptele bune" nu sunt exclusiv apanajul oamenilor de credinţă, ci sunt mai degrabă locul în care aceștia și ateii s-ar putea și ar trebui să se întâlnească, notează Huffington Post.

2012: Papa va vizita Mexicul şi Cuba

Papa Benedict al XVI-lea şi-a propus să viziteze, în primăvara lui 2012, Mexicul şi Cuba, două ţări dintr-o regiune a lumii unde trăiesc cam jumătate dintre membrii Bisericii Catolice, a declarat părintele Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Vaticanului.

În sezonul taifunurilor, nord-coreenii au parte de ploaie cu…Biblii

Sezonul taifunurilor, ce a început de puţină vreme, a adus pentru creştinii nord coreeni o ploaie pe care o doreau de mult timp: o ploaie de Biblii.

Papa va vorbi la BBC de Crăciun

Papa a înregistrat un mesaj de sărbători special pentru britanici, care va fi difuzat la BBC în ajunul Crăciunului. 

CELE MAI CITITE

CELE MAI RECENTE